Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 635 din 11 mai 2010  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 373^4 din Codul de procedura civila    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 635 din 11 mai 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 373^4 din Codul de procedura civila

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 355 din 31 mai 2010

Tudorel Toader - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent-şef


Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373^4 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Sigur Construct General" - S.R.L. şi Erdely Ecaterina în Dosarul nr. 9.833/197/2009 al Judecãtoriei Braşov.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 11 august 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 9.833/197/2009, Judecãtoria Braşov a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373^4 din Codul de procedurã civilã.
Excepţia a fost ridicatã de Societatea Comercialã "Sigur Construct General" - S.R.L. şi Erdely Ecaterina într-o cauzã civilã având ca obiect "conexare dosare execuţionale".
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţã, cã dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 21, deoarece conduc la "inegalitãţi de tratament juridic faţã de diferiţi creditori care au apelat la executori judecãtoreşti diferiţi" şi instaureazã un climat impropriu, "care ar putea conduce la abuzuri şi la încãlcarea drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi creditori."
Instanţa de judecatã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 373^4 din Codul de procedurã civilã, dispoziţii care au urmãtorul cuprins:
"Când privitor la aceleaşi bunuri se efectueazã mai multe executãri silite, instanţa de executare în circumscripţia cãreia a început prima executare, la cererea persoanei interesate, va putea sã le reuneascã, dispunând sã se facã o singurã executare de cãtre executorul judecãtoresc care a îndeplinit actul de executare cel mai înaintat, iar dacã executãrile sunt în acelaşi stadiu, de cãtre executorul judecãtoresc care a început cel dintâi cu executarea, chiar dacã ele au fost pornite de organe de executare diferite, în afarã de cazul în care legea prevede altfel.
În cazul în care dispune conexarea executãrilor, instanţa, prin încheiere, se va pronunţa şi asupra cheltuielilor de executare efectuate pânã în momentul conexãrii. Totodatã, va dispune trimiterea dosarelor conexate la executorul judecãtoresc desemnat potrivit alin. 1.
Desistarea, dupã conexare, a oricãruia dintre creditorii urmãritori nu va putea sã împiedice continuarea executãrii de la actul de executare cel mai înaintat."
Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi şi art. 21 privind accesul liber la justiţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã prin procedura reglementatã de dispoziţiile de lege criticate, persoana interesatã, debitor sau/şi creditor, care formuleazã cererea de conexare a executãrilor, urmãreşte doar reunirea pricinilor pentru îndeplinirea unei singure executãri de cãtre executorul judecãtoresc care a îndeplinit actul de executare cel mai înaintat sau de cel care a început cel dintâi executarea, dacã executãrile sunt în acelaşi stadiu. Aşadar, instanţa care soluţioneazã o astfel de cerere nu se pronunţã asupra întinderii sau distribuirii bunurilor supuse executãrii, aşa încât nu poate fi reţinutã încãlcarea textelor constituţionale invocate.
Dispoziţiile de lege criticate sunt norme de procedurã necontencioasã stabilite de legiuitor, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, şi care sunt cuprinse în secţiunea I^1 "Sesizarea organului de executare. Titlul executoriu" a cap. I "Dispoziţii generale" din Cartea V "Despre executarea silitã" a titlului VI "Recursul în interesul legii" din Codul de procedurã civilã.
În speţã, însã, autorii excepţiei nu formuleazã o veritabilã criticã de neconstituţionalitate, ei fiind nemulţumiţi de reglementarea adoptatã de legiuitor.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373^4 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Sigur Construct General" - S.R.L. şi Erdely Ecaterina în Dosarul nr. 9.833/197/2009 al Judecãtoriei Braşov.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 11 mai 2010.

PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. TUDOREL TOADER

Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman

---------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016