Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 631 din 12 mai 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 99 din Legea nr. 122/2006 privind azilul in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 536 din 29 iulie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 99 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicatã de Ye Dimei în Dosarul nr. 12.717/302/RF/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal rãspunde autoarea excepţiei, lipsind cealaltã parte, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Se prezintã domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chinezã.
Magistratul-asistent referã asupra faptului cã partea Oficiul Român pentru Imigrãri a transmis la dosar note scrise prin care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul autoarei excepţiei, care solicitã admiterea acesteia. Aratã cã i-a fost refuzatã şederea în România, deşi soţul şi copilul sãu se aflã în mod legal pe teritoriul statului român.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Precizeazã cã art. 105 din Legea nr. 122/2006 oferã posibilitatea contestãrii în faţa instanţei judecãtoreşti a hotãrârii de încetare a formei de protecţie, aceasta urmând sã aprecieze în concret dacã se justificã menţinerea formei de protecţie, chiar dacã au încetat motivele pentru care aceasta a fost iniţial acordatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 17 mai 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 12.717/302/RF/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 99 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicatã de Ye Dimei într-o cauzã având ca obiect soluţionarea recursului introdus de Oficiul Român pentru Imigrãri împotriva sentinţei prin care a fost menţinutã forma de protecţie acordatã, fiind admisã plângerea petentei împotriva hotãrârii recurentului privind încetarea acesteia.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine cã dispoziţiile criticate sunt lipsite de precizie şi claritate, neîndeplinind criteriul de calitate prevãzut de Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în înţelesul dat de practica jurisprudenţialã a Curţii Europene a Drepturilor Omului. În condiţiile lipsei de precizie şi claritate cu privire la situaţii similare celei în care autoarea excepţiei se aflã, aceasta este lipsitã de posibilitatea de a avea acces la o judecatã dreaptã a cauzei sale şi la obţinerea unei hotãrâri corecte, care sã îi asigure protecţie împotriva riscului de torturã, pedepse sau tratamente inumane ori degradante, având în vedere cã, în cazul întoarcerii în ţara de origine, riscã sã fie supusã unei operaţii de sterilizare, având deja 3 copii, dintre care 2 nãscuţi ilegal în România.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia nu este întemeiatã, întrucât dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 122/2006 sunt suficient de clare pentru a permite autoritãţilor competente, ce au misiunea de a dispune în acest domeniu, sã nu sãvârşeascã abuzuri în aplicarea acestui articol.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens aratã cã textul de lege criticat oferã suficiente repere şi elemente pentru ca persoana cãreia i se adreseazã sã înţeleagã condiţiile în care înceteazã protecţia subsidiarã. Precizeazã cã, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, determinarea circumstanţelor specifice fiecãrei situaţii în parte, precum şi aplicarea sau interpretarea textului de lege criticat sunt aspecte ce excedeazã obiectului controlului de constituţionalitate, acestea fiind atribute ale organelor competente în aceastã materie sau ale instanţei de judecatã.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 122/2006 sunt constituţionale. În argumentarea punctului de vedere aratã cã dispoziţiile criticate conţin norme procedurale cu privire la condiţiile încetãrii protecţiei subsidiare, iar legiuitorul, în virtutea competenţei oferite de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentalã, poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, ca şi modalitãţi de exercitare a drepturilor procedurale, fãrã ca prin aceasta sã se încalce dreptul de acces liber la justiţie.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, susţinerile pãrţii prezente, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 99 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 99: "Protecţia subsidiarã acordatã în temeiul art. 26 sau 27 înceteazã atunci când împrejurãrile care au condus la acordarea formei subsidiare de protecţie au încetat sã existe ori s-au schimbat într-o asemenea mãsurã încât aceastã formã de protecţie nu mai este necesarã."
În opinia autorului excepţiei, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, care consacrã dreptul la un proces echitabil, raportate la dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale - "Dreptul la un proces echitabil".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observã cã textul de lege criticat reglementeazã încetarea protecţiei subsidiare oferite, în temeiul art. 26 sau 27 din Legea nr. 122/2006, cetãţenilor strãini sau apatrizilor, respectiv membrilor de familie ai acestora, care nu îndeplinesc condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat, dar cu privire la care existã motive temeinice sã se creadã cã, în cazul returnãrii în ţara de origine sau în ţara în care îşi aveau reşedinţa obişnuitã, vor fi expuşi unui risc serios şi care nu pot sau, ca urmare a acestui risc, nu doresc protecţia acelei ţãri. Autorul acesteia susţine cã prevederile art. 99 din Legea nr. 122/2006, prin lipsa de precizie şi claritate a redactãrii, nesocotesc dreptul la obţinerea unei hotãrâri corecte, care sã îi asigure protecţie împotriva riscului de torturã, pedepse sau tratamente inumane ori degradante.
Curtea constatã cã, prin el însuşi, textul nu este de naturã sã nesocoteascã dreptul la un proces echitabil, în condiţiile în care strãinul beneficiar al unei forme de protecţie are posibilitatea de a contesta în instanţã hotãrârea prin care Oficiul Român pentru Imigrãri a dispus încetarea formei de protecţie subsidiarã iniţial acordate. Judecãtorul va aprecia dacã şi în ce mãsurã condiţiile care au justificat acordarea acesteia continuã sã se menţinã sau dacã, deşi acestea s-au modificat, sunt apte de a justifica pãstrarea formei de protecţie. Mai mult, în ipoteza în care acestea au încetat, instanţa va putea constata eventuala apariţie sau existenţã a altor împrejurãri care sã impunã menţinerea formei de protecţie. Prin urmare, din aceastã perspectivã, Curtea nu poate reţine critica referitoare la dreptul de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil şi observã cã autorul acesteia se rezumã la simpla afirmare a pretinsei contrarietãţi dintre textul de lege criticat şi dispoziţiile constituţionale şi convenţionale care garanteazã dreptul la un proces echitabil.
Totodatã, Curtea constatã cã textul supus controlului de constituţionalitate este lipsit de echivoc, formularea acestuia fiind suficient de clarã încât sã permitã, într-o mãsurã rezonabilã, destinatarului normei sã înţeleagã conţinutul ideatic al acesteia şi sã îşi regleze conduita în funcţie de prescripţiile sale. În jurisprudenţa sa constantã Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã legea nu este obligatoriu sã fie previzibilã într-o mãsurã absolutã, întrucât "certitudinea, chiar dacã este de dorit, este însoţitã câteodatã de o rigiditate excesivã, or dreptul trebuie sã poatã sã se adapteze schimbãrilor de situaţie". În plus, Curtea de la Strasbourg a reţinut cã "existã multe legi care se servesc, prin forţa lucrurilor, de formule mai mult sau mai puţin vagi ale cãror interpretare şi aplicare depind de practicã". În acest sens este, de exemplu, Hotãrârea din 22 octombrie 2007, pronunţatã în Cauza Lindon, Otchakovsky-Laurens şi July împotriva Franţei (paragraful 41).
De altfel, Curtea constatã cã textul de lege criticat nu face altceva decât sã transpunã la nivelul legislaţiei naţionale dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Directiva Consiliului Uniunii Europene 2004/83/CE din 29 aprilie 2004 privind standardele minime referitoare la condiţiile pe care trebuie sã le îndeplineascã resortisanţii ţãrilor terţe sau apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat sau persoanele care, din alte motive, au nevoie de protecţie internaţionalã şi referitoare la conţinutul protecţiei acordate, publicatã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 304 din 30 septembrie 2004, potrivit cãrora "Un resortisant al unei ţãri terţe sau un apatrid înceteazã sã mai poatã beneficia de protecţie subsidiarã atunci când circumstanţele care au justificat acordarea unei astfel de protecţii înceteazã sã existe sau au evoluat astfel încât protecţia nu mai este necesarã".
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 99 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicatã de Ye Dimei în Dosarul nr. 12.717/302/RF/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 12 mai 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
