Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 625 din 17 noiembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 197 alin. 1 si 4 din Codul de procedura penala, cu referire la art. 255 si art. 257 din acelasi cod
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.114 din 9 decembrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 197 alin. 1 şi 4 din Codul de procedurã penalã, cu referire la art. 255 şi art. 257 din acelaşi cod, excepţie ridicatã de Lidia Simona Seceleanu în Dosarul nr. 2.731/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penalã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, se dã cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în aceastã materie şi apreciind cã dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 27 iunie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 2.731/2004, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 197 alin. 1 şi 4 din Codul de procedurã penalã, cu referire la art. 255 şi art. 257 din acelaşi cod, excepţie ridicatã de inculpata Lidia Simona Seceleanu, trimisã în judecatã pentru sãvârşirea infracţiunii de neglijenţã în serviciu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã dispoziţiile legale criticate aduc atingere dreptului învinuitului la un proces echitabil, precum şi dreptului la apãrare al acestuia, întrucât condiţioneazã anularea actelor fãcute cu încãlcarea dispoziţiilor legale. Astfel, câtã vreme încãlcarea dispoziţiilor art. 255 şi 257 din Codul de procedurã penalã nu este sancţionatã de lege decât în condiţiile în care s-a adus o vãtãmare care nu poate fi înlãturatã decât prin anularea actului în cauzã şi numai dacã aceastã încãlcare este invocatã într-un anumit termen, este lãsatã la latitudinea instanţei restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii actelor de urmãrire penalã întocmite cu nesocotirea legii. Ca urmare, se permite organelor de urmãrire penalã sã încalce drepturile constituţionale ale învinuitului, fãrã a fi sancţionate în mod obligatoriu actele nelegale ale acestora. Se mai aratã cã aprecierea pe care trebuie sã o facã instanţa de judecatã în condiţiile art. 197 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, potrivit cãruia instanţa ia în considerare din oficiu încãlcãrile, în orice stare a procesului, "dacã anularea actului este necesarã pentru aflarea adevãrului şi justa soluţionare a cauzei", "este pur arbitrar", întrucât "în dispoziţiile de procedurã penalã nu existã o delimitare a actelor de urmãrire penalã care servesc aflãrii adevãrului, faţã de anumite acte de procedurã care ar duce la alterarea adevãrului judiciar". Ca urmare, "învinuitul poate sau nu beneficia de refacerea acelor acte prin care i-au fost vãtãmate drepturile constituţionale". Autorul excepţiei susţine, de asemenea, cã textele de lege criticate creeazã o inegalitate între învinuiţii care invocã încãlcãrile drepturilor consacrate de dispoziţiile art. 255 şi 257 din Codul de procedurã penalã "la primul termen de judecatã cu procedura completã" şi cei care nu fac acest lucru din neştiinţã sau pentru cã nu beneficiazã de asistenţã juridicã.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penalã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece prevederile legale criticate sunt în deplinã concordanţã cu art. 16, art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (2) din Legea fundamentalã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât dispoziţiile criticate nu sunt în contradicţie cu textele constituţionale pretins încãlcate. Totodatã, aratã cã, potrivit art. 361 alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã penalã, inculpatul poate ataca cu apel încheierile instanţei considerate nelegale.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia este neîntemeiatã. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate în raport cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, aratã cã aceasta nu poate fi reţinutã, deoarece condiţionarea anulãrii actului de procedurã care nu îndeplineşte condiţiile legale de existenţa unei vãtãmãri ce nu poate fi înlãturatã în alt mod nu are semnificaţia unei sustrageri a acestuia de la aplicarea sancţiunilor legale. Totodatã, apreciazã cã prevederile legale criticate nu încalcã dreptul la apãrare şi nici dispoziţiile constituţionale care reglementeazã egalitatea cetãţenilor în faţa legii.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 197 alin. 1 şi 4 din Codul de procedurã penalã, care au urmãtorul cuprins: "Încãlcãrile dispoziţiilor legale care reglementeazã desfãşurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vãtãmare care nu poate fi înlãturatã decât prin anularea acelui act. [... ]
Încãlcarea oricãrei alte dispoziţii legale decât cele prevãzute în alin. 2 atrage nulitatea actului în condiţiile alin. 1, numai dacã a fost invocatã în cursul efectuãrii actului când partea este prezentã sau la primul termen de judecatã cu procedura completã când partea a lipsit la efectuarea actului. Instanţa ia în considerare din oficiu încãlcãrile, în orice stare a procesului, dacã anularea actului este necesarã pentru aflarea adevãrului şi justa soluţionare a cauzei."
De asemenea, autorul excepţiei face referire şi la prevederile art. 255 şi art. 257 din Codul de procedurã penalã, care reglementeazã ascultarea învinuitului înainte de terminarea cercetãrii, respectiv prezentarea materialului de cãtre procuror.
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale, se invocã încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi ale art. 24 alin. (2), care au urmãtorul cuprins:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 21 alin. (3): "Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";
- Art. 24 alin. (2): "În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sã fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã şi urmeazã sã fie respinsã.
Curtea reţine cã nulitatea reprezintã o sancţiune proceduralã extremã, care intervine numai atunci când alte remedii nu sunt posibile. Cum însã nu orice încãlcare a unei norme procedurale provoacã o vãtãmare care sã nu poatã fi reparatã decât prin anularea actului, legiuitorul, în art. 197 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, a instituit regula potrivit cãreia nulitatea actului fãcut cu încãlcarea dispoziţiilor legale care reglementeazã desfãşurarea procesului penal intervine numai atunci când s-a adus o vãtãmare ce nu poate fi înlãturatã în alt mod. Aceastã reglementare reflectã preocuparea legiuitorului de a salva actele procedurale care, deşi iniţial nu au respectat formele procedurale, îşi pot atinge scopul prin completarea sau refacerea lor. Nimic nu împiedicã persoana interesatã ca, în ipoteza în care existã o vãtãmare ce nu poate fi înlãturatã, sã invoce şi sã dovedeascã vãtãmarea pretinsã.
Aşa fiind, normele criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale privind egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi dreptul la un proces echitabil, deoarece, pe de o parte, acestea sunt aplicabile în egalã mãsurã tuturor celor cãrora li s-a produs o vãtãmare în drepturile lor procesuale prin încãlcarea dispoziţiilor legale care reglementeazã desfãşurarea procesului penal, asigurându-se astfel dreptul pãrţilor la un proces echitabil, iar pe de altã parte, condiţionarea anulãrii actului de procedurã care nu îndeplineşte condiţiile prevãzute de lege de existenţa unei vãtãmãri ce nu poate fi înlãturatã în alt mod nu are semnificaţia unei sustrageri a acestuia de la aplicarea sancţiunilor legale sau a unei derogãri de la obligativitatea respectãrii legii de cãtre organele de cercetare penalã.
Curtea mai reţine cã instituirea, prin art. 197 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, a unor termene privind invocarea încãlcãrii dispoziţiilor legale ce reglementeazã desfãşurarea procesului penal (cu excepţia încãlcãrilor vizând dispoziţiile prevãzute de art. 197 alin. 2 din acelaşi cod) nu este de naturã sã aducã atingere drepturilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, ci, dimpotrivã, este menitã sã asigure soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, în concordanţã cu exigenţele constituţionale ale dreptului la un proces echitabil. De asemenea, contrar susţinerilor autorului excepţiei, nu se aduce atingere în acest mod principiului egalitãţii cetãţenilor în faţa legii, eventuala necunoaştere a legii nefiind, de altfel, un criteriu de discriminare, în sensul dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea fundamentalã. În plus, faptul cã, în conformitate cu art. 197 alin. 4 teza finalã din Codul de procedurã penalã, instanţa ia în considerare din oficiu încãlcãrile, în orice stare a procesului, dacã anularea actului este necesarã pentru aflarea adevãrului şi justa soluţionare a cauzei, constituie o garanţie cã nerespectarea legii nu va rãmâne nesancţionatã.
În sfârşit, nu poate fi reţinutã nici critica formulatã în raport de dispoziţiile constituţionale privind dreptul la apãrare, întrucât textele legale ce fac obiectul excepţiei nu împiedicã pãrţile sã fie asistate de un apãrãtor, ales sau numit din oficiu.
În argumentarea excepţiei de neconstituţionalitate se face referire şi la dispoziţiile art. 255 şi 257 din Codul de procedurã penalã, care reglementeazã ascultarea învinuitului înainte de terminarea cercetãrii, respectiv prezentarea materialului de urmãrire penalã de cãtre procuror. Curtea observã în acest sens cã, în realitate, ceea ce a determinat invocarea excepţiei de neconstituţionalitate este modul de aplicare şi interpretare a legii, pretinsa încãlcare, în speţã, a dispoziţiilor art. 255 şi 257 din Codul de procedurã penalã determinând critica normelor procedural penale care reglementeazã nulitãţile. Or, <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale stabileşte cã aceasta nu se poate pronunţa sub aceste aspecte, ci numai asupra înţelesului contrar al legii în raport cu dispoziţiile Constituţiei.
De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii prevederilor art. 197 alin. 1 şi 4 din Codul de procedurã penalã cu referire la art. 255 şi 257 din acelaşi cod, în raport de critici similare, prin <>Decizia nr. 113 din 24 februarie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 14 martie 2005. Întrucât nu au intervenit elemente noi de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia pronunţatã prin aceastã decizie, cât şi considerentele care au fundamentat-o sunt valabile şi în prezenta cauzã.
Faţã de cele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 197 alin. 1 şi 4 din Codul de procedurã penalã, cu referire la art. 255 şi art. 257 din acelaşi cod, excepţie ridicatã de Lidia Simona Seceleanu în Dosarul nr. 2.731/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 17 noiembrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
