Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 624 din 26 iunie 2007  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 40 alin. 4 din Codul de procedura civila    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 624 din 26 iunie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 40 alin. 4 din Codul de procedura civila

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 24 august 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Cristina Cãtãlina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Ştefan Gârlea în Dosarul nr. 3.708/1/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã.
La apelul nominal rãspunde partea Vasile Gheorghiu, lipsind autorul excepţiei şi celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent informeazã completul de judecatã cã la dosar autorul excepţiei a depus o cerere de amânare în vederea angajãrii unui apãrãtor, învederând totodatã lipsa de procedurã cu douã persoane care apreciazã cã sunt pãrţi în dosar.
Partea prezentã, Vasile Gheorghiu, solicitã respingerea cererii de amânare.
Reprezentantul Ministerului Public apreciazã cã procedura de citare este legal îndeplinitã şi se opune cererii de amânare.
Curtea constatã cã procedura de citare este legal îndeplinitã şi respinge cererea de amânare.
Preşedintele constatã cauza în stare de judecatã şi acordã cuvântul pe fond.
Partea prezentã, Vasile Gheorghiu, solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, depunând în acest sens copie de pe <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 79 din 8 februarie 2007 .
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind cã se impune pãstrarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 23 noiembrie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 3.708/1/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, ridicatã de Ştefan Gârlea într-o cauzã în care acesta a formulat cerere de strãmutare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 21 şi art. 129 din Constituţie. În acest sens, aratã cã textul de lege criticat limiteazã accesul liber la justiţie şi la folosirea cãilor de atac, deoarece prevede cã hotãrârea asupra cererii de strãmutare nu se motiveazã şi nu poate fi atacatã. Totodatã, faptul cã în ipoteza admiterii cererii de strãmutare anumite acte pot sã nu fie pãstrate duce la tergiversarea soluţionãrii cauzei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Astfel, dreptul de acces la o instanţã de judecatã garantat de Constituţie şi de Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale priveşte doar acele proceduri în care instanţele sunt chemate sã tranşeze asupra drepturilor şi obligaţiilor ce rezultã din raporturile juridice deduse judecãţii.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, sens în care a statuat Curtea în jurisprudenţa sa.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 40 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, având urmãtorul conţinut: "Hotãrârea asupra strãmutãrii se dã fãrã motivare şi nu este supusã niciunei cãi de atac. Ea va arãta în ce mãsurã actele îndeplinite de instanţã înainte de strãmutare urmeazã sã fie pãstrate."
Autorul excepţiei susţine cã acestea contravin art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 129 privitor la folosirea cãilor de atac din Constituţie.
Examinând excepţia, Curtea constatã cã asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 40 alin. 4 din Codul de procedurã civilã s-a pronunţat prin <>Decizia nr. 79 din 8 februarie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 16 februarie 2007, respingând excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege criticat prin raportare la prevederile art. 21 şi 129 din Constituţie.
Pentru a pronunţa aceastã soluţie, Curtea a reţinut, în esenţã, urmãtoarele: strãmutarea procesului civil nu atrage în mod implicit şi necondiţionat anularea tuturor actelor de procedurã, instanţa având posibilitatea de a aprecia cu privire la pãstrarea sau, dimpotrivã, refacerea acestora, în baza elementelor probatorii corespunzãtoare prezentate de pãrţi.
Prin urmare, hotãrârea pronunţatã este rezultatul unui act de administrare a justiţiei, iar nu de soluţionare în fond a unei cauze civile. Astfel, de vreme ce nu se judecã fondul pricinii, nu se poate susţine cã interesele celor în cauzã ar fi prejudiciate, ştirbindu-se în acest fel exerciţiul drepturilor constituţionale invocate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Ştefan Gârlea în Dosarul nr. 3.708/1/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 26 iunie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Cristina Cãtãlina Turcu

------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016