Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 62 din 6 aprilie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 si ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 280 din 21 iunie 2000
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Nicu Pitzemberger, Florin Tudor şi Ciprian Costea în Dosarul nr. 1.884/1999 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta constanta a Curţii Constituţionale în materie, solicita respingerea exceptiei ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 23 septembrie 1999, pronunţatã în Dosarul nr. 1.884/1999, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal. Excepţia a fost ridicatã de Nicu Pitzemberger, Florin Tudor şi Ciprian Costea într-o cauza penalã având ca obiect judecarea recursurilor declarate de aceştia impotriva Sentinţei penale nr. 6 din 6 ianuarie 1999, pronunţatã de Judecãtoria Lehliu-Gara în Dosarul nr. 1.081/1998, şi Deciziei penale nr. 106 A din 17 aprilie 1999, pronunţatã de Tribunalul Calarasi în Dosarul nr. 768/1999.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale criticate, "introduse prin Legea nr. 140/1996, creeazã o discriminare între cetãţenii romani care au sãvârşit infracţiuni pentru care pedeapsa maxima prevãzutã de lege depãşeşte 12 ani şi cei care au sãvârşit infracţiuni pentru care pedeapsa maxima prevãzutã de lege este de cel mult 12 ani", prin aceea ca, în prima situaţie, interzic luarea unor mãsuri de individualizare a executãrii pedepsei, cum sunt suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei, suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere sau executarea pedepsei la locul de munca. De aceea, considera ca aceste texte de lege, care nu permit o justa individualizare a pedepselor, contravin art. 4 şi 16 din Constituţie. Astfel, arata ca, "în prima situaţie, deşi se poate aprecia în unele cazuri ca pericolul social al faptei este foarte redus şi infractorul ar putea beneficia de circumstanţe atenuante care sa coboare cuantumul pedepsei sub minimul special, prevederile legale menţionate mai sus exclud posibilitatea ca inculpatul sa execute pedeapsa la locul de munca sau sa beneficieze de suspendarea executãrii pedepsei, deşi ar exista posibilitãţi de îndreptare mai bune decât prin executarea pedepsei într-un penitenciar". În continuare, arata ca, "în a doua situaţie, pot exista cazuri în care se considera ca infractorul a sãvârşit fapta în anumite circumstanţe agravante, iar pericolul social al acesteia este foarte mare. Cu toate acestea, chiar dacã pedeapsa aplicatã ar depãşi maximul special prevãzut de lege, de 12 ani (prin adaugare de sporuri), inculpatul are dreptul sa beneficieze de dispoziţiile favorabile privind executarea pedepsei la locul de munca sau suspendarea executãrii pedepsei".
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, dispoziţiile art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal nefiind contrare prevederilor art. 4 şi 16 din Constituţie.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 4, privind unitatea poporului şi egalitatea între cetãţeni, şi nici celor ale art. 16, care consfinţesc egalitatea în drepturi a cetãţenilor. Se invoca, în acest sens, jurisprudenta Curţii Constituţionale, concretizata în deciziile nr. 25 din 23 februarie 1999 şi nr. 79 din 20 mai 1999.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei îl constituie urmãtoarele dispoziţii legale:
- Art. 81 alin. 3 din Codul penal: "Suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei nu poate fi dispusã în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vãtãmare corporalã grava, viol şi tortura.";
- Art. 86^1 alin. 3 din Codul penal: "Suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusã în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vãtãmare corporalã grava, viol şi tortura.";
- Art. 86^7 alin. 3 din Codul penal: "Executarea pedepsei la locul de munca nu poate fi dispusã în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vãtãmare corporalã grava, viol şi tortura."
Autorul exceptiei, invocand neconstituţionalitatea prevederilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, apreciazã ca au fost incalcate art. 4 şi 16 din Constituţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca semnificativã pentru soluţionarea acesteia este raportarea dispoziţiilor legale criticate la prevederile constituţionale ale alin. (1) al art. 16, care au urmãtorul conţinut: "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri."
Cu privire la dispoziţiile art. 81 alin. 3 din Codul penal, jurisprudenta Curţii Constituţionale este constanta, statuandu-se, prin mai multe decizii, ca aceste prevederi sunt constituţionale. În acest sens, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, şi prin Decizia nr. 79 din 20 mai 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 6 iulie 1999. În considerentele acestor decizii Curtea a reţinut ca, deşi prin art. 81 alin. 3 legiuitorul a restrâns aplicarea mãsurii de individualizare a pedepsei, în sensul ca nu poate fi dispusã în cazul persoanelor care au sãvârşit, cu intenţie, infracţiunile menţionate de acest text de lege, aceasta nu contravine însã prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), deoarece limitarea legalã a aplicãrii suspendãrii condiţionate nu incalca nici unul dintre criteriile egalitãţii în drepturi. Drepturile fundamentale reprezintã o constanta a personalitãţii cetãţeanului, o sansa egala acordatã fiecãrui individ şi, din aceasta cauza, principiul egalitãţii cuprinde egalitatea cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, iar nu egalitatea de tratament juridic aplicat unei categorii de cetãţeni în comparatie cu alta. În aceasta situaţie este evident ca regimul pedepselor constituie o problema de politica penalã, pe care organul legislativ este singurul îndreptãţit sa o soluţioneze în funcţie de împrejurãrile existente la un moment dat în domeniul criminalitatii. Prin mãsura suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei în condiţiile art. 81 alin. 3 din Codul penal s-a urmãrit, în exclusivitate, instituirea unui tratament penal mai sever pentru acele categorii de infracţiuni apreciate de legiuitor ca fapte cu un grad de pericol ridicat. În asemenea condiţii, încãlcarea principiului egalitãţii s-ar putea pune în discuţie numai dacã instituirea unor astfel de mãsuri ar crea discriminãri între cetãţeni, potrivit criteriilor stabilite de legiuitorul constituant. Dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie vizeazã egalitatea în drepturi între cetãţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertãţi fundamentale, iar nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicãrii unor mãsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifica nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit fata de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui.
De asemenea, referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 95 din 17 iunie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 28 iulie 1999, şi prin Decizia nr. 202 din 25 noiembrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 16 februarie 2000. Cu acele prilejuri, în legatura cu susţinerea conform cãreia limita de 12 ani, prevãzutã la art. 81 alin. 3 din Codul penal, pana la care poate fi acordatã suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei este necesar sa fie reevaluata fata de limitele speciale ale pedepsei închisorii prevãzute de Legea nr. 140/1996, Curtea a constatat ca, deşi realã, aceasta nu este totuşi o problema de control de constitutionalitate a legii, subliniindu-se ca Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii care adopta reglementãri, inclusiv pentru instituirea mijloacelor de individualizare a pedepselor, asa cum este suspendarea executãrii pedepsei, în cele doua forme ale sale, sau executarea pedepsei la locul de munca, precum şi în vederea stabilirii condiţiilor şi a sferei de incidenta a acestor mijloace de individualizare a executãrii pedepselor.
Soluţiile adoptate de Curtea Constituţionalã în aceste decizii, precum şi considerentele pe care s-au întemeiat îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de fata.
În sfârşit, în legatura cu critica potrivit cãreia dispoziţiile art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal contravin prevederilor constituţionale ale art. 4 şi 16, se constata ca aceasta este neîntemeiatã, deoarece între limitarea legalã a aplicãrii mijloacelor de individualizare judiciarã a executãrii pedepselor şi criteriile egalitãţii prevãzute de textele constituţionale menţionate nu se poate retine nici o legatura, textele constituţionale menţionate nefiind pertinente în soluţionarea exceptiei ridicate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Nicu Pitzemberger, Florin Tudor şi Ciprian Costea în Dosarul nr. 1.884/1999 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 6 aprilie 2000.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Doina Suliman
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
