Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã la data de 25 mai 1995 de cãtre 25 de senatori, şi anume: Ionel Aichimoaie, Mircea Boulescu, Aristotel Adrian Cancescu, Dumitru Mugurel Ceraceanu, Ioan Creţu, Alexandru Diaconu, Costel Gheorghiu, Mihai Iurcu, Ştefan-Traian Mocuta, Ovidiu Corneliu Popescu, Vasile Strambu, Ioan Turlacu, Andrei Tugulea, Dan-Constantin Vasiliu, Sorin Adrian Vornicu Nichifor, Cristian Sorin Dumitrescu, Attila Verestoy, Zoltan Hosszu, Iosif Csapo, Adrian Dumitru Popescu Necsesti, Lajos Magyari, Gabor Kozsokar, Karoly Ferenc Szabo, Valentin Corneliu Gabrielescu şi Denes Seres în legatura cu neconstituţionalitatea Legii pentru accelerarea procesului de privatizare în ansamblul sau, ca urmare a încãlcãrii art. 76 alin. (2) din Constituţie.
La aceeaşi data, Curtea a mai fost sesizatã de cãtre 29 de senatori, şi anume: Corneliu Coposu, Ioan Lup, Ion Manea, Adrian Sarbu, Voicu Valentin Glodean, Şerban Sandulescu, Maria Matilda Tetu, Constantin Moiceanu, Vasile Vetisanu, Dumitru Calueanu, Tanase Tavala, Ştefan Augustin Popa Doinas, Ştefan Radoff, Nicolae Manolescu Apolzan, Nistor Badiceanu, Florin Buruiana, Sabin Ivan, Mihai Buracu, Emilian Buzica, Radu Ceontea, Gheorghe Catuneanu, Constantin Ticu Dumitrescu, Alexandru Popovici, Emil Tocaci, Tiberiu Vladislav, Matei Boila, Ioan Paul Popescu, Andrei Potcoava şi Alexandru Paleologu cu privire la neconstituţionalitatea Legii pentru accelerarea procesului de privatizare, atît în ansamblul ei, cît şi în legatura cu unele prevederi.
Pentru aceleaşi motive, ca în cea de-a doua obiectie de neconstituţionalitate, Curtea a fost sesizatã şi de un grup de 52 de deputaţi, şi anume: Raymond Luca, Dan-Florin Trepcea, Horia Mircea Rusu, Dinu Patriciu, Mihnea-Tudor Ionita, Teodora Bertzi, Petru Litiu, Constantin-Romeo Dragomir, Gheorghe Todut, Ioan Ghise, Adrian Severin, Victor Babiuc, Radu Mircea Berceanu, Petre Partal, Adriean Videanu, Paula-Maria Ivanescu, Alexandru Sassu, George Iulian Stancov, Vasile Bran, Corneliu Dorin Gavaliugov, Teodor Luputiu, Viorel Lixandroiu, Ioan Adrian Vilau, Victor Bostinaru, Cristian Rãdulescu, Mihaita Postolache, Constantin Ionescu, Ion Diaconescu, Mircea Ioan Popa, Gheorghe Cristea, Remus-Constantin Opris, Gavril Dejeu, Sergiu George Rizescu, Mircea-Mihai Munteanu, Mihail Nica, Gabriel Tepelea, Mihail Bucur, Viorel Pavel, George Stanescu, Ion Dinu, Ion Strachinaru, Mircea Popescu, Nestor Calin, Costel Paunescu, Smaranda Dobrescu, Horia Radu Pascu, Ioan Victor Pica, Constantin-Şerban Rãdulescu Zonner, Vasile Mandroviceanu, Barbu Pitigoi, Gheorghe Comanescu şi Vasile Lupu.
În esenta, obiecţiile de neconstituţionalitate referitoare la ansamblul legii sînt urmãtoarele:
- încãlcarea art. 76 alin. (2) din Constituţie, în legatura cu procedura de soluţionare a divergentelor dintre cele doua Camere ale Parlamentului, în cadrul şedinţei comune a acestor Camere din data de 24 mai 1995;
- încãlcarea dreptului de proprietate prevãzut în art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie "prin ignorarea dreptului foştilor proprietari deposedati de regimul comunist";
- încãlcarea art. 137 alin. (5) din Constituţie, deoarece nu s-au stabilit în lege sursele de finanţare pentru aplicarea ei.
Obiecţiile de neconstituţionalitate a unor prevederi ale noii legi se referã la:
- diminuarea dreptului de proprietate prin reglementãrile cuprinse în capitolul I "Transferul cu titlu gratuit de acţiuni";
- încãlcarea principiului neretroactivitatii legii prin prevederile art. 14 alin. (1) din lege;
- încãlcarea principiului nediscriminarii prin prevederile art. 2 alin. (2) din lege.
În conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 47/1992, au fost solicitate puncte de vedere preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
În punctul sau de vedere, preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca obiecţiile de neconstituţionalitate formulate sînt nefondate pentru urmãtoarele motive:
- art. 77 din Legea nr. 58/1991 nu a instituit un drept de despãgubire a foştilor proprietari, ci a statuat numai "o intenţie legislativã care ar putea institui un drept de reparaţii", iar "Legea pentru accelerarea procesului de privatizare nu-l opreşte pe legiuitor sa emita o asemenea reglementare";
- privatizarea societãţilor cu capital de stat nu constituie o încãlcare a dreptului foştilor proprietari, cît timp dreptul de proprietate aparţine statului;
- critica adusã noii reglementãri ca nu a instituit reparaţiile cuvenite foştilor proprietari constituie o obiectie de neconstituţionalitate prin omisiune, care, ţinînd seama de statutul Curţii Constituţionale, este inadmisibila;
- regimul proprietãţii societãţilor comerciale supuse privatizãrii nu este incert, asa cum se arata în sesizãrile formulate, fiind definit prin Legea nr. 15/1990, Legea nr. 31/1990, Legea nr. 58/1991 şi prin alte reglementãri legale şi conferind statului - contrar celor susţinute prin obiecţiile de constitutionalitate invocate - "dreptul constituţional de a le privatiza", precum şi de a acorda, cu titlu gratuit, cota de 30%, fãrã ca aceasta sa poatã fi afectatã, în viitor, de eventualele despãgubiri cuvenite foştilor proprietari; sub acest aspect, criticile fãcute privesc reglementãri anterioare noii legi, ce nu pot forma obiectul controlului de constitutionalitate a legii atacate;
- criticile referitoare la diminuarea dreptului de proprietate "fie ca privesc aplicarea Legii nr. 58/1991, fie ca vizeazã soluţii legislative care pot fi utilizate de orice legiuitor într-un stat de drept, fãrã a afecta prevederile legii fundamentale", nefiind deci întemeiate;
- dublarea certificatelor de proprietate cu cupoane, în condiţiile în care valoarea lor rãmîne neschimbata, "nu reprezintã decît o alternativa politica" de competenta legiuitorului, fãrã a afecta dispoziţiile Constituţiei;
- regimul cupoanelor nominative de privatizare nu incalca prevederile art. 49 din Constituţie, deoarece ele nu privesc drepturi constituţionale, ci şi drepturi de creanta, supuse diferitelor reglementãri legale impuse de politica economicã a statului şi riscurilor inerente în condiţiile economiei de piata; în cadrul noii reglementãri "o asemenea problema nu se pune, deoarece dublarea certificatelor de proprietate cu cupoane nu modifica valoarea de ansamblu a acestora";
- principiul neretroactivitatii legii nu este încãlcat de art. 14 alin. (1) din lege, întrucît critica adusã se întemeiazã pe absolutizarea unei interpretãri pur gramaticale, care însã este irelevanta atît în practica judiciarã, cît şi în sens constituţional, ţinînd seama de "regula potrivit cãreia un contract încheiat sub o lege anterioarã nu poate fi modificat de o lege posterioarã";
- obiecţia de constitutionalitate legatã de acordarea de cupoane celor care nu şi-au ridicat certificatele de proprietate şi tinerilor care vor împlini virsta de 18 ani pînã la data de 31 decembrie 1995, în sensul ca aceştia sînt discriminati, întrucît nu li se dau şi certificate de proprietate, este inadmisibila, întrucît se referã la o omisiune de legiferare, ceea ce nu intra în statutul constituţional al Curţii;
- neprecizarea sursei de finanţare necesare aplicãrii legii nu constituie o încãlcare a prevederilor art. 137 alin. (5) din Constituţie, deoarece noua reglementare nu prevede în nici una dintre prevederile sale suportarea unor cheltuieli de la bugetul de stat, "ceea ce face inoperantã precizarea sursei de finanţare";
- nu au fost incalcate prevederile art. 76 alin. (2) din Constituţie, în cadrul şedinţei comune a Camerelor pentru soluţionarea divergentelor dintre formele adoptate de fiecare în parte, întrucît "dezbaterile din ziua de 24 mai s-au purtat asupra acestor diferenţe", iar în finalul lor s-a adoptat, prin vot, propunerea de sistare a dezbaterilor, în temeiul art. 28 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, în care se reglementeazã aceasta posibilitate. De altfel, se arata ca aceasta mãsura era conformã şi ordinii de zi a şedinţei în care se prevazuse, la pct. 2, "votul final asupra Raportului de mediere la proiectul de lege pentru accelerarea procesului de privatizare", avîndu-se în vedere ca acest raport cuprindea toate divergenţele existente. De asemenea, se considera ca scopul dezbaterilor fiind acela "de a dezvalui parlamentarilor semnificatia votului final", acest scop a fost pe deplin realizat în cadrul multiplelor dezbateri ce au avut loc în fiecare Camera cu prilejul adoptãrii legii, cît şi al discutarii raportului comisiei de mediere, subliniindu-se ca o soluţie contrarã este de natura sa conducã la crearea unei situaţii de "blocaj legislativ".
Preşedintele Senatului, în punctul sau de vedere, apreciazã ca motivele de neconstituţionalitate invocate în cele trei sesizãri, dintre care doua identice, sînt neintemeiate, pentru urmãtoarele considerente:
- nu sînt incalcate drepturile foştilor proprietari şi deci dispoziţiile art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece prezenta lege instituie numai mãsuri de accelerare a procesului de privatizare, pe baza şi în cadrul Legii nr. 58/1991, ce nu a fost contestatã sub aspectul constituţionalitãţii; reiterarea în noua reglementare a art. 77 din Legea nr. 58/1991 este fãrã ratiune cît timp aceste dispoziţii sînt în vigoare; despre drepturi ale foştilor proprietari nu se poate vorbi atita vreme cît nu au fost reconstituite legal, constituţionalitatea putind fi apreciatã numai în raport cu un drept existent, iar "reparaţiile" menţionate în art. 77 din Legea nr. 58/1991 urmeazã a fi rezolvate pe domenii şi nu numai prin restituire în natura, ci şi prin echivalent;
- obiecţia privind "diminuarea dreptului de proprietate" potrivit calculelor prezentate, ca şi critica în legatura cu "restrîngerea dreptului de dispoziţie" nu au nici o concludenta în legatura cu constituţionalitatea legii; de asemenea, dreptul de valorificare a unui singur certificat de persoana, împreunã cu cuponul, este de natura sa restabileasca bazele sociale şi de echitate avute în vedere de Legea nr. 58/1991;
- susţinerea în legatura cu încãlcarea principiului neretroactivitatii legii este gresita, deoarece cei ce dobîndesc dreptul de proprietate prin privatizare asupra unei unitãţi încheie contractul atît cu Fondul Proprietãţii de Stat, cît şi cu Fondul Proprietãţii Private respectiv; împrejurarea ca se încheie contractele succesiv cu Fondul Proprietãţii de Stat şi Fondul Proprietãţii Private nu are relevanta şi nu schimba regimul juridic şi condiţiile de valabilitate a actului de dobîndire, astfel ca dispoziţiile art. 14 alin. (1) sînt constituţionale;
- lãrgirea sferei celor care primesc cupoane de privatizare, prin cuprinderea şi a tinerilor care vor împlini 18 ani pînã la 31 decembrie 1995, nu este în dãuna celor care au primit certificate, iar aceasta mãsura nu reprezintã o discriminare, ci, dimpotriva, instituie o egalitate de tratament pentru aceasta categorie de cetãţeni;
- împrejurarea ca legea nu prevede sursa cheltuielilor pentru aplicarea ei nu este o problema de constitutionalitate, în nici o lege nestabilindu-se cheltuielile de punere în executare şi sursa acestora;
- nu au fost incalcate prevederile art. 76 alin. (2) din Constituţie, supunerea la votul final, în Camerele reunite, a raportului de mediere fiind legalã, deoarece Camera Deputaţilor a adoptat prin vot raportul de mediere, text cu text, şi, în final, acest raport în ansamblul sau, iar Senatul a adoptat raportul de mediere, de asemenea, text cu text, însã nu şi în ansamblul sau, neintrunind numãrul de voturi în funcţie de caracterul de lege organicã, al noii reglementãri; rezulta deci ca singura diferenţa dintre cele doua Camere a constat numai în ce priveşte votul final, pe care numai Camera Deputaţilor l-a realizat, asa încît, în Camerele reunite, s-a trecut direct la votul final asupra raportului de mediere, neexistand nici un temei pentru a se anula votul fiecãrei Camere, dat separat, pe texte, prin reluarea dezbaterilor şi a votului dat pe texte, cît şi a întregului raport de mediere.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca obiecţiile de neconstituţionalitate formulate nu au suport real şi sînt nefondate, pentru urmãtoarele motive:
- dezbaterea divergentelor dintre cele doua Camere s-a fãcut cu respectarea prevederilor art. 76 din Constituţie, întrucît textele în divergenta "fuseserã indelung şi în detaliu analizate" în doua rinduri de dezbateri, astfel încît scopul urmãrit "şi anume cunoaşterea în detaliu, înaintea votului, de cãtre deputaţi şi senatori a tuturor poziţiilor şi opiniilor celorlalţi parlamentari a fost pe deplin îndeplinit"; de asemenea, adoptarea prin vot a propunerii de a se trece la votarea raportului comisiei de mediere corespunde principiului autonomiei regulamentare, în temeiul cãruia Camerele Parlamentului pot organiza dezbaterile, hotarind sa treacã la adoptarea unei mãsuri, dacã cerinta cunoaşterii tuturor opiniilor exprimate este îndeplinitã şi nu se aduce atingere "dreptului parlamentarilor de a vota în deplina cunostinta de cauza";
- nu sînt incalcate prevederile art. 41 din Constituţie privind garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate, deoarece criticile formulate privesc, în fond, prevederile Legii nr. 15/1990 şi ale Legii nr. 58/1991, şi nu ale noii legi, iar invocarea neconstitutionalitatii acestor reglementãri este inadmisibila în cadrul controlului anterior promulgãrii, prevãzut de art. 144 lit. a) din Constituţie; de asemenea, nu se poate retine încãlcarea unui drept al foştilor proprietari cît timp, ca efect al nationalizarii, bunurile au intrat în proprietatea statului şi, în prezent, sînt în patrimoniul societãţilor comerciale supuse privatizãrii; totodatã, se precizeazã ca dispoziţiile legale invocate în sesizare "privesc adoptarea unor mãsuri reparatorii şi nu reconstituirea dreptului de proprietate, în forma sa iniţialã", astfel încît nu poate justifica critica legatã de încãlcarea dreptului de proprietate;
- reiterarea în noua reglementare a art. 77 din Legea nr. 58/1991 este superflua, cît timp prevederea respectiva nu a fost abrogatã, şi în programul Guvernului pe 1995 s-a prevãzut elaborarea unui proiect de lege privind regimul juridic aplicabil reparaţiilor pentru bunurile preluate în mod abuziv de cãtre stat, iar problema reparaţiilor şi-a gãsit o rezolvare parţialã prin unele acte normative, cum sînt Legea fondului funciar nr. 18/1991, Legea nr. 15/1990 şi Legea nr. 58/1991 în ce priveşte transmiterea cu titlu gratuit a 30% din capitalul de stat al societãţilor comerciale, mãsura ce are "un caracter reparatoriu pentru toţi cetãţenii tarii", proiectul de lege, în curs de legiferare, privind reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţie de locuinta, trecute în proprietatea statului, în care se prevãd "mãsuri reparatorii combinate, fie de restituire în natura, fie de despãgubiri bãneşti, dupã caz"; de aceea se considera ca termenul utilizat de legiuitor - reparaţii - nu presupune ca acestea sa constea neapãrat în cedarea de acţiuni la societãţile comerciale, asa cum se susţine în doua dintre sesizãrile formulate;
- nereglementarea în noua lege a surselor de finanţare pentru aplicarea ei se considera ca nu este un motiv de neconstituţionalitate, nu numai pentru ca priveşte o omisiune, ceea ce exclude controlul exercitat de Curte, dar şi pentru ca acest aspect este reglementat de art. 11 şi de art. 26 lit. d) din Legea nr. 58/1991, referitor la resursele Fondurilor, şi de art. 17 din Legea nr. 10/1991, referitor la rezerva bugetarã aflatã la dispoziţia Guvernului;
- critica privind diminuarea dreptului de proprietate prin micşorarea valorii cuvenite fiecãrui cetãţean se considera ca rezulta dintr-o confuzie între dreptul de proprietate şi valoarea bunului ce face obiectul acestui drept, care poate suferi fluctuatii; de asemenea, se considera ca micşorarea valorii "nu va avea loc", întrucît neridicarea certificatelor de proprietate nu a condus la diminuarea capitalului social al Fondurilor Proprietãţii Private, cota cuvenitã celor ce nu şi-au ridicat certificatele suplimentind valoarea iniţialã a certificatelor aflate în circulaţie, iar calculele prezentate în sesizare contravenind prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 10/1992, aprobatã şi modificatã prin Legea nr. 114/1992; de asemenea, se considera ca repunerea în drepturi a celor care şi-au înstrãinat certificatele este un act reparatoriu, întrucît aceştia le-au înstrãinat fãrã a avea reprezentarea valorii lor reale;
- în ce priveşte urmãrile pe care le-ar putea avea neridicarea unor cupoane, se precizeazã ca acestea vor fi reglementate printr-un act normativ special, conform art. 19 din lege, iar în ce priveşte valoarea fixa a cuponului nominativ se considera ca aceasta nu este o mãsura neconstitutionala, fiind de natura a asigura informarea corecta a cetãţeanului şi evitarea, astfel, a unor consecinţe negative produse în legatura cu circulaţia certificatelor de proprietate;
- în legatura cu influenta inflaţiei, se arata ca obiecţia formulatã nu tine seama de prevederile Legii nr. 15/1990 şi ale regulamentului de aplicare a Legii nr. 82/1991, potrivit cãrora reevaluarea capitalului social se poate face numai prin acte normative, iar Guvernul nu va iniţia o asemenea mãsura pe perioada privatizãrii;
- referitor la acordarea de cupoane celor ce nu şi-au ridicat certificatele de proprietate, se menţioneazã ca aceasta mãsura este justificatã de necesitatea de a nu se permanentiza o sancţiune, ceea ce ar fi contrar prevederilor art. 16 din Constituţie, iar atribuirea de cupoane tinerilor care împlinesc 18 ani pînã la data de 31 decembrie 1995, deşi ar putea avea ca efect diminuarea valorii acordate celorlalţi, este intemeiata pe prevederile art. 41 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate se stabilesc prin lege; de asemenea, a nu extinde legea şi la aceasta categorie ar fi însemnat sa se încalce prevederile art. 16 din Constituţie referitoare la egalitatea cetãţenilor în fata legii, cît şi ale art. 45 din Constituţie privind protecţia constituţionalã a tinerilor; totodatã, se precizeazã ca prin aceasta mãsura nu se va ajunge la diminuarea drepturilor iniţiale ale cetãţenilor ca urmare a unor surse suplimentare, şi anume: valoarea terenurilor intrate în capitalul social al societãţilor; profitul net reinvestit sau capitalizat în rezerve legale; valoarea capitalului provenit din reorganizarea unor instituţii publice; valoarea alocaţiilor bugetare pentru investiţii de interes naţional;
- în ceea ce priveşte caracterul nominativ al cupoanelor, se arata ca aceste cupoane reprezintã o oferta publica, asa încît nu se poate retine ca ar restringe un drept preexistent, iar, în plus, caracterul nominativ constituie şi o mãsura de protecţie impotriva unor acţiuni speculative;
- în legatura cu critica privind neretroactivitatea legii, se considera ca ea este generata de o interpretare contrarã principiului tempus regit actum, conform cãruia contractele încheiate sub regimul legii anterioare sînt supuse în continuare acestui regim;
- referitor la afirmatia ca ţinerii, beneficiari ai noii legi, ar fi discriminati, întrucît ei primesc doar un cupon de privatizare, nu şi certificate de proprietate, se arata ca în temeiul art. 3 alin. (1) lit. b), coroborat cu art. 1 alin. (2) şi art. 24 alin. (1) din noua reglementare, valoarea unica de schimb a cupoanelor pentru aceasta categorie de beneficiari se va face diferenţiat, prin sporirea valorii de schimb cu 25.000 lei, reprezentind echivalentul certificatelor de proprietate la care nu sînt îndreptãţiţi, potrivit Legii nr. 58/1991.
Curtea Constituţionalã este competenta sa soluţioneze obiecţiile de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã, în temeiul art. 144 lit. a) din Constituţie şi al art. 17 şi urmãtoarele din Legea nr. 47/1992.
Întrucît sesizãrile privesc aceeaşi lege, Curtea dispune conexarea dosarelor nr. 80 A/1995 şi nr. 83 A/1995 la Dosarul nr. 79 A/1995.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
ţinînd seama de obiecţiile de neconstituţionalitate formulate, de punctele de vedere comunicate, de raportul întocmit de judecãtorul-raportor, precum şi de dispoziţiile Legii pentru accelerarea procesului de privatizare, de prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:
În cele trei sesizãri se susţine ca soluţionarea divergentelor dintre cele doua Camere în cadrul şedinţei comune a acestora s-a fãcut cu încãlcarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţie pentru urmãtoarele motive:
- raportul comisiei de mediere a acestor divergenţe a fost adoptat de Camera Deputaţilor, dar nu a întrunit numãrul de voturi necesar pentru a fi adoptat de cãtre Senat, astfel încît, în cadrul şedinţei comune, trebuiau dezbãtute, asa cum prevede art. 76 alin. (2) din Constituţie, "textele aflate în divergenta";
- în şedinţa comuna a Camerelor, însã, s-a supus spre adoptare raportul comisie de mediere, fãrã o discuţie prealabilã a fiecãrui text aflat în divergenta, deşi s-a solicitat aceasta.
Astfel, în una dintre sesizãrile formulate de un grup de senatori se arata ca "raportul de mediere a fost adoptat de Camera Deputaţilor şi respins prin vot de Senat, în şedinţa din 15 mai 1995", ca, în aceasta situaţie "cele doua Camere nu au cãzut de acord pentru o formulare unica" şi, în consecinta, "Parlamentul urma sa ia în dezbatere în mod concret fiecare text divergent pentru a se ajunge la un text unic sau la unul de compromis".
Premisa majorã a acestui rationament - respingerea raportului comisie de mediere de cãtre Senat - nu este însã realã. Toate propunerile comisiei de mediere, vizind eliminarea divergentelor dintre cele doua Camere, au fost admise de Senat, text cu text, în cadrul dezbaterilor prilejuite de examinarea raportului prezentat de comisie, aspect ce nu este contestat de nimeni, în nici una dintre sesizãri. Or, propunerile comisiei de mediere astfel acceptate nu faceau altceva decît sa consemneze concilierea fiecãrei divergenţe în parte. Deci Senatul, discutind aceste propuneri şi acceptindu-le, nu a fãcut în fond decît sa constate ca divergenţele, rind pe rind, s-au eliminat. Împrejurarea ca, în final, raportul comisiei de mediere a fost aprobat cu o majoritate ce nu era absolutã nu înseamnã ca divergenţele au rãmas intacte, ca şi cum nici comisia, nici raportul sau nu ar fi existat. O asemenea concluzie ar contrazice hotãrîrile succesive luate regulamentar prin vot de cãtre Senat pentru aprobarea fiecãrei propuneri cuprinse în raportul de mediere vizind concilierea tuturor divergentelor.
În realitate, neintrunirea majoritãţii absolute în Senat nu poate avea semnificatia reinvierii divergentelor conciliate anterior, prin aprobarea propunerilor comisiei de mediere atît în Senat, cît şi în Camera Deputaţilor, unde, mai mult, se adoptate şi legea în noua ei forma rezultatã din procedura de mediere, ci doar localizarea procedurii de adoptare în comun de cãtre cele doua Camere a acestei legi la problematica votului final.
Ca urmare, în şedinţa comuna a Camerelor, convocatã potrivit art. 76 din Constituţie, reluarea dezbaterilor fãrã a se tine seama de propunerile comisiei de mediere acceptate de cele doua adunãri legiuitoare nu se mai justifica. Acesta este şi sensul înscrierii în ordinea de zi a şedinţei din 24 mai 1995 a punctului 2 intitulat "Votul final asupra Raportului de mediere la proiectul de lege pentru accelerarea procesului de privatizare". Dupã cum se precizeazã în punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, ordinea de zi a fost adoptatã cu o mare majoritate, numai cu un vot impotriva şi 4 abtineri, ceea ce dovedeşte acordul parlamentarilor cu privire la soluţia propusã de birourile permanente pentru adoptarea textului definitiv al legii, pe baza raportului comisiei de mediere. În aceste condiţii, luarea de cãtre plen a hotãrîrii de a se trece la votarea raportului de mediere, potrivit ordinii de zi aprobate, nu este neconstitutionala cît timp ea corespunde scopului şi ratiunii pentru care fusese convocatã şedinţa comuna. De asemenea, aceasta mãsura corespunde cerintei ca fiecare membru al corpului legiuitor sa cunoascã, înaintea votului, opiniile şi poziţiile celorlalţi, iar dreptul opoziţiei de a se exprima nu a fost obstructionat, fiind afirmat public şi la tribuna Parlamentului în toate fazele şi etapele procedurii legislative parlamentare.
În sesizarea grupului de 29 de senatori şi a grupului de deputaţi se considera ca Legea pentru accelerarea procesului de privatizare este neconstitutionala, fiind ignorate drepturile foştilor proprietari deposedati de regimul comunist, deoarece:
- prin art. 77 din Legea nr. 58/1991 s-a prevãzut ca "Reparaţiile pentru bunurile preluate de stat în mod abuziv se vor reglementa printr-o lege specialã"; în aceste condiţii, se considera ca "pînã la stabilirea drepturilor ce revin foştilor proprietari", regimul de proprietate al societãţilor comerciale "este incert şi nimeni nu este îndreptãţit, inclusiv statul, sa dispunã în aceasta privinta", astfel încît "Transformarea acestor societãţi comerciale în societãţi pe acţiuni, vîndute sau atribuite cu titlu gratuit populaţiei", constituie o încãlcare a art. 41 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie;
- nu au fost adoptate amendamentele comisiei de privatizare referitoare la obligaţia Guvernului "de a elabora o lege în acest sens, de a accepta cu titlu informativ cereri de revendicare din partea foştilor proprietari şi de a rezerva un pachet de acţiuni la societãţile în cauza în vederea acoperirii reparaţiilor pe care legea le va acorda".
Criticile formulate nu sînt întemeiate. Acordarea cu titlu gratuit populaţiei a 30% din capitalul social al societãţilor comerciale cu capital de stat este o mãsura instituitã de Legea nr. 15/1990 şi de Legea nr. 58/1991, nu de Legea pentru accelerarea procesului de privatizare. Mai mult, Legea nr. 58/1991, instituind, totodatã, ca reparaţiile pentru bunurile preluate abuziv se reglementeazã printr-o lege specialã, implicit a exclus posibilitatea ca aceste reparaţii sa se facã din cota de 30% cuvenitã populaţiei. În orice caz, critica formulatã nu priveşte noua reglementare, ci Legea nr. 15/1990 şi Legea nr. 58/1991, adoptate înainte de intrarea în vigoare a Constituţiei. De asemenea, aceasta din urma lege a permis societãţilor comerciale sa-şi înstrãineze active, cît şi acţiuni, astfel încît, şi sub acest aspect, critica formulatã este inadmisibila, întrucît priveşte, în fond, o reglementare preexistenta şi în vigoare care, deci nu poate fi atacatã pe calea obiectiei de neconstituţionalitate, limitatã exclusiv la lege, înainte de promulgare.
În plus, susţinerea ca foştii proprietari ar avea un drept de proprietate garantat şi ocrotit de art. 41 din Constituţie, deşi proprietatea lor fusese etatizata, este contrarã principiului neretroactivitatii legii, prevãzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, ce se aplica şi legii fundamentale. La aceeaşi concluzie se ajunge şi în funcţie de regulile pentru soluţionarea conflictului legilor în timp, potrivit cãrora, asa cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 3/1993, "fãrã retroactivitate, noua lege nu poate desfiinta modalitatea în care legea anterioarã a constituit dreptul respectiv, aceasta modalitate fiind supusã regulii tempus regit actum. De aceea art. 41 din Constituţie nu poate fi aplicabil dreptului foştilor proprietari, anterior etatizarii proprietãţii lor, ceea ce nu impieteaza asupra valabilitãţii soluţiilor instituite în art. 77 din Legea nr. 58/1991 şi în art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
Obiecţia de neconstituţionalitate ar putea avea în sensul unei critici aduse legii, deoarece nu a reglementat, în concordanta cu prevederile art. 77 din Legea nr. 58/1991, reparaţiile pentru actele abuzive pe care le-au suferit foştii proprietari. Îndeosebi, are semnificatia unei asemenea critici imputarea legatã de neadoptarea propunerilor comisiei de privatizare, referitoare la reiterarea, în noua lege, a obligaţiei de elaborare a unui proiect de lege în acest sens, de a se accepta cu titlu informativ cererile de revendicare ale foştilor proprietari şi de a se rezerva un pachet de acţiuni în vederea acoperirii pretenţiilor lor. În substanta sa, aceasta critica constituie o obiectie de neconstituţionalitate prin omisiune. Cu alte cuvinte, se considera ca legea ar fi neconstitutionala datoritã faptului ca nu a reglementat aceste aspecte.
Obiecţia de neconstituţionalitate prin omisiune excede, însã, competenta Curţii Constituţionale care priveşte exclusiv, potrivit art. 144 lit. a) din Constituţie, legile adoptate, nu şi cele ce se considera ca ar fi trebuit adoptate. În caz contrar, ar insemna ca, substituindu-se Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a tarii, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituţie, Curtea sa îndeplineascã, ca şi acesta, funcţia de legislator pozitiv, ceea ce contravine statutului sau constituţional. În acest sens este şi practica privind controlul anterior al constituţionalitãţii legii, astfel cum rezulta din Decizia Curţii Constituţionale nr. 42/1993. De altfel, noua lege nu impiedica legiuitorul sa reglementeze oricind aceste aspecte.
În sesizarea grupului de 29 de senatori şi a grupului de deputaţi se susţine ca legea este neconstitutionala, întrucît nu a prevãzut sursele de finanţare necesare pentru aplicarea ei, deşi art. 137 alin. (5) din Constituţie prevede ca nici o cheltuiala bugetarã nu poate fi aprobatã fãrã stabilirea sursei de finanţare.
Obiecţia de neconstituţionalitate nu este fondatã deoarece, pe de o parte, constituie, de asemenea, invocarea unei neconstitutionalitati prin omisiune, care, asa cum s-a arãtat anterior, excede competenta Curţii Constituţionale, iar pe de alta parte, asa cum se arata în punctul de vedere al Guvernului, finanţarea este asigurata prin prevederile altor legi. În fond, art. 137 alin. (5) din Constituţie priveşte exclusiv obligaţia administraţiei publice de a asigura sursa de finanţare pentru efectuarea unei cheltuieli publice, asa încît, dacã Guvernul, care este initiatorul legii, nu a solicitat aprobarea unor surse suplimentare, rezulta implicit ca nu îi sînt necesare, mai ales ca, potrivit art. 1 din lege, rãspunde, împreunã cu cele doua Fonduri, de aplicarea ei.
În sesizarea grupului de 29 de senatori şi a grupului de deputaţi se susţine ca prevederile legate de cupoanele nominative de privatizare, ce fac obiectul capitolului I "Transferul cu titlu gratuit de acţiuni", sînt neconstituţionale, pentru urmãtoarele motive:
- diminuarea globalã a capitalului social al Fondului Proprietãţii Private datoritã faptului ca 900.000 de certificate de proprietate vîndute de proprietarii lor, prin valorificarea cãrora a fost diminuat capitalul social al Fondului Proprietãţii Private, vor fi repuse în circulaţie sub forma de cupoane, 850.000 de cetãţeni care nu şi-au ridicat certificatele de proprietate vor putea primi cupoane şi se presupune ca numai jumãtate din aceştia le vor ridica, astfel ca 425.000 de cupoane vor fi anulate, iar rata inflaţiei va determina o creştere a valorii capitalului social al Fondului Proprietãţii Private ce nu va fi acoperitã de valoarea globalã a certificatelor şi cupoanelor care au valoare fixa;
- diminuarea valorii atribuite fiecãrui cetãţean, ca urmare a faptului ca 850.000 de cetãţeni care nu şi-au ridicat certificatele de proprietate vor fi îndreptãţiţi sa primeascã cupoane, astfel ca sînt luati în calculul valorii anticipate a cuponului, chiar dacã nu-şi vor ridica cuponul la care sînt îndreptãţiţi, precum şi ca urmare a faptului ca se atribuie cupoane şi tinerilor ce vor împlini 18 ani pînã la data de 31 decembrie 1995, largindu-se astfel sfera celor îndreptãţiţi sa participe la procesul privatizãrii, fata de sfera persoanelor care deţin certificate de proprietate;
- lezarea dreptului de proprietate al investitorilor care au cumpãrat certificate de proprietate, atît valoric, prin stabilirea preţului fix de 25.000 lei, cît şi în ce priveşte dreptul de dispoziţie.
Diminuarea sau creşterea valorii capitalului social, indiferent cui aparţine acesta, este o consecinta a economiei de piata, în contextul reglementãrilor legale din domeniul economiei, astfel încît aceasta situaţie nu afecteazã dreptul de proprietate ca atare. Sînt doua aspecte diferite: dreptul de proprietate şi valoarea de circulaţie a bunurilor ce fac obiectul acestui drept. Garantarea şi ocrotirea constituţionalã a proprietãţii se referã la dreptul de proprietate şi nu la oscilatiile inerente ale valorii de circulaţie a bunurilor, inclusiv ale valorii capitalului social.
În ce priveşte certificatele de proprietate, noua reglementare nu este neconstitutionala, neputindu-se nega dreptul legiuitorului de a institui reguli care sa modifice regimul dreptului pe parcursul realizãrii sale, potrivit principiului aplicãrii legii noi.
Faptul ca noua reglementare acorda posibilitatea de a obţine cupoane nominative de privatizare, pentru a participa la procesul de privatizare, unei sfere mai largi de persoane, nu constituie un motiv de neconstituţionalitate ci, dimpotriva, o mãsura de justiţie socialã, de atributul exclusiv al legiuitorului.
Astfel, potrivit noii legi, cetãţenii care şi-au înstrãinat certificatele de proprietate vor primi, ca şi celelalte persoane îndreptãţite, cupoane nominative de privatizare, asa încît certificatele pe care le-au înstrãinat se regãsesc la cei care le-au cumpãrat şi care le vor putea preschimba în acţiuni. Din aceasta cauza, nu poate rezulta o diminuare de natura a afecta un drept constituţional.
Sub alt aspect, dacã nu s-ar fi acordat dreptul de a primi cupoane şi celor care nu ridicasera certificatele de proprietate înãuntrul termenului de decãdere prevãzut de Legea nr. 58/1991, s-ar fi perpetuat o sancţiune, în condiţiile în care noua reglementare a instituit un alt instrument de privatizare - cuponul - fãrã sa se poatã imputa, referitor la acest instrument, ca cei îndreptãţiţi nu şi-au manifestat în termen interesul de a-l utiliza, ceea ce ar fi fost contrar prevederilor art. 16 din Constituţie. De asemenea, includerea şi a tinerilor ce împlinesc virsta de 18 ani la data de 31 decembrie 1995 în sfera persoanelor îndreptãţite sa primeascã cupoane nominative de privatizare este conformã principiului egalitãţii de sanse a tuturor cetãţenilor cu capacitate de exerciţiu deplina de a participa la procesul de privatizare. Privatizarea nu constituie o "reparatie", ci un proces social de improprietarire, iar soluţia legislativã se întemeiazã şi pe prevederile art. 45 alin. (5) din Constituţie privind protecţia specialã a tinerilor.
Susţinerea ca aceste mãsuri de largire a sferei celor îndreptãţiţi sa participe la procesul de privatizare sînt neconstituţionale, întrucît diminueazã valoarea atribuitã, nu poate fi reţinutã deoarece valoarea cuponului nominativ de privatizare nu afecteazã un drept constituţional cît timp este egala pentru toţi.
Referitor la faptul ca unii cetãţeni nu-şi vor ridica cupoanele nominative de privatizare, obiecţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata, deoarece, pe de o parte, ea se bazeazã pe o simpla presupunere, iar pe de alta parte, evident ca, dacã acest fenomen negativ se va intimpla, el va impune intervenţia legiuitorului şi, oricum, nu poate avea ca efect încãlcarea drepturilor celor care şi-au ridicat cupoanele.
În ce priveşte critica legatã de rata inflaţiei, aceasta constituie o problema de executare a legii, nu de constitutionalitate, ce urmeazã a fi reglementatã, dacã acest fenomen se va produce, pe cale normativa, pentru pãstrarea echilibrului iniţial dintre capitalul neprivatizat şi valoarea instrumentelor de privatizare neutilizate.
În legatura cu ultima critica adusã, privind investitorii care au cumpãrat certificate de proprietate, într-adevãr mãsura legislativã adoptatã nu este în favoarea lor, deoarece, deşi pot valorifica toate certificatele pe care le deţin, valoarea acestora este fixa, de 25.000 lei. Asa cum se arata în una dintre sesizãri, "valoarea la care au fost negociate certificatele a fost derizorie". Indiferent din ce motive s-a ajuns la o asemenea situaţie, nu poate fi consideratã neconstitutionala o mãsura avînd ca scop reinstituirea egalitãţii de sanse a cetãţenilor în privatizare, cu titlu gratuit, a 30% din capitalul societãţilor comerciale supuse privatizãrii, drept cuvenit potrivit Legii nr. 15/1990 şi Legii nr. 58/1991. Privatizarea, în mãsura în care este conceputã ca un proces democratic, nu poate fi numai în favoarea celor care au acumulat certificate de proprietate, mai ales ca pe baza lor transferul este gratuit, iar conceptia iniţialã a legii a fost aceea de a asigura acest transfer tuturor cetãţenilor îndreptãţiţi. De aceea, soluţia adoptatã se justifica, pe plan constituţional, atît în considerarea art. 16 din Constituţie, potrivit cãruia cetãţenii sînt egali în fata legii, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, cît şi a art. 1 alin. (3), potrivit cãruia România este un stat de drept, democratic şi social.
În cele doua sesizãri, de la grupul de deputaţi şi de la grupul de 29 de senatori, se susţine ca art. 2 alin. (2) şi (4), precum şi art. 4 alin. (2) din lege sînt neconstituţionale, întrucît, pe de o parte, cupoanele fiind nominative, înstrãinarea lor este interzisã altfel decît pentru privatizare, iar, pe de alta parte, cupoanele pot fi folosite pentru dobindirea de acţiuni la o singura societate comercialã.
Aceste mãsuri sînt restrictive, dar nu neconstituţionale. Cuponul nominativ de privatizare reprezintã o oferta publica, astfel încît cel care îl accepta, implicit achieseaza la condiţiile pentru folosirea lui. De aceea, în cazul de fata, nu se poate susţine ca ar exista o restringere a unui drept, prin ipoteza acesta dobindindu-se numai dupã ridicarea cuponului. Critica formulatã are în vedere regimul de circulaţie a certificatelor de proprietate potrivit Legii nr. 58/1991. Or, din acest punct de vedere, problema legatã de regimul cupoanelor este strict de politica legislativã. Condiţiile restrictive de folosire se justifica tocmai prin necesitatea evitãrii fenomenelor produse de circulaţia certificatelor de proprietate şi reprezintã mãsuri de protecţie în vederea asigurãrii egalitãţii de sanse a cetãţenilor în procesul privatizãrii.
În sesizarea celor 29 de senatori şi a grupului de deputaţi se arata ca art. 14 alin. (1) din lege, referindu-se numai la contractele încheiate cu Fondul Proprietãţii Private şi Fondul Proprietãţii de Stat, implicit exclude contractele valabil încheiate doar cu unul dintre aceste Fonduri.
Întrucît, potrivit principiului neretroactivitatii legii prevãzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, contractele valabil încheiate sub imperiul unei legi nu pot fi desfiinţate de legea noua, ratiunea care justifica art. 14 alin. (1), în ceea ce priveşte contractele încheiate cu cele doua Fonduri, se regaseste şi în ce priveşte contractele încheiate exclusiv cu unul dintre aceste Fonduri. De aceea art. 14 alin. (1) din lege este constituţional numai în mãsura în care se aplica şi pentru contractele valabil încheiate cu unul dintre aceste Fonduri, în virtutea principiului neretroactivitatii legii prevãzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie.
În sesizarea grupului de 29 de senatori şi a grupului de deputaţi se apreciazã ca, întrucît ţinerii care împlinesc virsta de 18 ani pînã la data de 31 decembrie 1995 vor primi numai cupoane nominative de privatizare, aceştia sînt discriminati fata de restul cetãţenilor, care au şi certificate de proprietate.
Critica formulatã nu este justificatã, deoarece certificatele de proprietate s-au distribuit potrivit Legii nr. 58/1991, iar cupoanele nominative reprezintã un alt instrument de privatizare, ce urmeazã a fi distribuit potrivit noii reglementãri, fiecare consacrind drepturi diferite. Deci situaţia creata rezulta din succesiunea în timp a acestor doua reglementãri, Legea pentru accelerarea procesului de privatizare acordind cupoane nominative de privatizare atît persoanelor cu certificate de proprietate, cît şi altor categorii de cetãţeni, a largit sfera celor ce urmeazã sa participe la procesul de privatizare. Aceasta constituie o mãsura în favoarea noilor participanţi şi nu o mãsura discriminatorie, în defavoarea lor.
Avînd în vedere considerentele arãtate, precum şi dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 45 alin. (1) şi (5), art. 76 alin. (2), art. 137 alin. (5) şi ale art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi prevederile art. 20 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Constata ca prevederile Legii pentru accelerarea procesului de privatizare sînt constituţionale, cu precizarea ca dispoziţiile art. 14 alin. (1) au acest caracter numai în mãsura în care se aplica şi contractelor valabil încheiate fie cu Fondul Proprietãţii de Stat, fie cu Fondul Proprietãţii Private.
2. Decizia se comunica Preşedintelui României şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Deliberarea a avut loc la data de 13 iunie 1995 şi la ea au participat Ioan Muraru, preşedinte, Costica Bulai, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu şi Victor Dan Zlatescu, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Constantin Burada
-----------------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
