Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 62 din 1 februarie 2005 privind constitutionalitatea dispozitiilor art. 25 din Regulamentul Camerei Deputatilor
Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Aspazia Cojocaru - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Acsinte Gaspar - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Ion Predescu - judecãtor Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor Doina Suliman - magistrat-asistent şef
În temeiul art. 146 lit. c) din Constituţie şi al <>art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, la data de 12 ianuarie 2005, preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Adrian Nãstase, a solicitat Curţii Constituţionale sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 184 din 12 ianuarie 2005 şi constituie obiectul Dosarului nr. 29C/2005. În motivarea sesizãrii se aratã urmãtoarele: Articolul 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, care preia şi dezvoltã norma constituţionalã cuprinsã în art. 64 alin. (2) teza a treia, potrivit cãreia "membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului", schimbând sensul întregului alineat referitor la rolul şi mandatul preşedintelui Camerei, excedeazã spiritului Constituţiei şi contravine dispoziţiilor art. 20 şi 21 din regulament. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului au un regim constituţional distinct de ceilalţi membri ai birourilor permanente, concretizat în atribuţiile şi competenţele date de prevederile constituţionale ale art. 66 alin. (3), art. 89 alin. (1), art. 98 alin. (1) şi ale art. 146 lit. a), b), c) şi e). Potrivit Constituţiei şi regulamentelor celor douã Camere, şi în România, asemenea practicii parlamentare din majoritatea statelor lumii, preşedinţii conduc lucrãrile Camerelor şi ale birourilor permanente, exercitã funcţia de reprezentare a acestora pe plan intern şi internaţional, asigurã corectitudinea şi imparţialitatea lucrãrilor Parlamentului, precum şi "continuitatea organului legislativ suprem pe durata întregii legislaturi", fiind aleşi, de regulã, pe întreaga duratã a acesteia, spre deosebire de ceilalţi membri ai birourilor permanente care se aleg numai pe durata unei sesiuni. Birourile permanente se aleg în douã etape succesive, prin proceduri de vot distincte, reglementate în douã texte diferite, "întâi preşedinţii separat şi apoi ceilalţi membri ai Biroului permanent, pe o listã comunã". De altfel, atât art. 64 alin. (2) din Constituţie, cât şi art. 20 din Regulamentul Camerei Deputaţilor se referã expresis verbis la "preşedintele Camerei Deputaţilor" şi la "ceilalţi membri ai Biroului permanent". La începutul legislaturii, dupã constituirea legalã a Camerei, este ales, în mod direct, preşedintele Camerei pe o duratã de 4 ani, conform art. 21 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, iar ulterior, în temeiul art. 24, la începutul fiecãrei sesiuni ordinare sunt aleşi pe listã ceilalţi membri ai Biroului permanent, potrivit numãrului de locuri ce le revin grupurilor parlamentare conform configuraţiei politice iniţiale. Preşedintele Camerei este singurul dintre membrii Biroului permanent, subiect de drept constituţional care reprezintã Camera, care are importante competenţe constituţionale, deja arãtate. Aşa fiind, art. 64 alin. (2) din Constituţie, privind revocarea membrilor biourilor permanente, "trebuie dezvoltat prin regulamentele Camerelor în ceea ce priveşte: iniţiativa declanşãrii procedurii; cauzele pentru care se solicitã revocarea; procedura şi cvorumul de vot". În ceea ce priveşte declanşarea procedurii, în mod neconstituţional, în art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, "s-a stabilit acelaşi drept la iniţiativa revocãrii, respectiv pentru un grup parlamentar sau cel puţin pentru o treime din numãrul deputaţilor provenind din trei grupuri parlamentare, atât pentru preşedintele Camerei Deputaţilor, cât şi pentru orice alt membru al Biroului permanent". În sistemul nostru juridic, revocarea este o sancţiune gravã care "conduce la pierderea mandatului pentru sãvârşirea anumitor abateri, pentru încãlcarea legilor şi a atribuţiilor ce revin funcţiei respective". Iniţiativa revocãrii preşedintelui Camerei Deputaţilor "trebuie sã fie diferitã de aceea a revocãrii celorlalţi membri ai Biroului permanent, respectiv similarã sau apropiatã de cea prevãzutã pentru suspendarea din funcţie a Preşedintelui României (o treime din numãrul parlamentarilor)". În ceea ce priveşte cauzele pentru care se solicitã revocarea, "prevederile art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor sunt neconstituţionale întrucât nu stabilesc cazurile concrete în care poate fi revocat preşedintele Camerei Deputaţilor şi respectiv ceilalţi membri ai Biroului permanent, solicitând doar motivarea cererii". Revocarea preşedintelui Camerei "trebuie sã fie asimilatã cu suspendarea Preşedintelui României, al cãrui înlocuitor este, în condiţiile prevãzute de Constituţie, respectiv doar pentru sãvârşirea unor fapte grave prin care încalcã prevederile constituţionale, art. 95 alin. (1), sau pentru încãlcarea gravã a propriilor atribuţii care aduc prejudicii majore activitãţii legislative". În ceea ce priveşte procedura de vot şi cvorumul necesar, "art. 25 este neconstituţional întrucât nu stabileşte decât modalitatea de vot (secret cu bile), deşi ar trebui sã stabileascã proceduri diferite, precum şi cvorum de vot diferit pentru preşedintele Camerei şi, respectiv, pentru ceilalţi membri ai Biroului permanent". Revocarea preşedintelui Camerei fiind o mãsurã gravã, cu caracter excepţional, "în Regulament ar trebui sã se prevadã un cvorum de vot care sã elimine abuzurile sau majoritãţi parlamentare conjuncturale". Egalizarea preşedintelui cu ceilalţi membri ai Biroului permanent şi aplicarea unui tratament juridic identic în ceea ce priveşte revocarea, soluţie consacratã în art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, contravine cadrului constituţional şi regulamentar. Chiar dacã numai principiul simetriei juridice ar fi impus, "aşa cum alegerea preşedintelui şi a celorlalţi membri ai Biroului permanent este reglementatã şi realizatã separat, tot astfel sã fie reglementatã şi revocarea". În fine, se semnaleazã faptul cã instituţia revocãrii conducerii Camerelor nu este prevãzutã în constituţiile şi regulamentele parlamentare din cele mai vechi democraţii europene, precum Franţa, Italia, Belgia, Spania etc. În susţinerea acestor argumente, sunt invocate opiniile consacrate în "Tratatul de teorie şi practicã parlamentarã", elaborat sub coordonarea prof. univ. dr. Victor Duculescu, precum şi în lucrarea "Dreptul parlamentar românesc" a profesorilor universitari Ioan Muraru şi Mihai Constantinescu. În final, se aratã cã se impune de urgenţã constatarea neconstituţionalitãţii art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor "pentru a preveni un atac grav la adresa Parlamentului României, a suveranitãţii sale, a funcţiei sale de organ reprezentativ suprem al poporului român, dar şi la adresa statului nostru de drept şi a democraţiei". La dosarul cauzei au fost depuse, la data de 27 ianuarie 2005, prin avocatul Antonie Iorgovan, "Concluzii scrise formulate de preşedintele Camerei Deputaţilor" în vederea completãrii motivãrii sesizãrii de neconstituţionalitate. În acest sens, se aratã cã art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor "este contrar art. 64 din Constituţie, precum şi principiilor constituţionale referitoare la instituţia revocãrii care rezultã din art. 85 alin. (2), art. 106, art. 107 alin. (2) şi art. 110 alin. (2)". De asemenea, se apreciazã cã acest text regulamentar contravine prevederilor constituţionale ale art. 84. Astfel, se considerã cã, în virtutea principiului supremaţiei Constituţiei, consacrat prin art. 1 alin. (5), organizarea şi funcţionarea Camerelor Parlamentului prin intermediul regulamentelor trebuie sã se facã ţinându-se seama de prevederile Constituţiei în materie. Legea fundamentalã conţine norme speciale referitoare la alegerea preşedinţilor şi la durata mandatelor acestora, "conturând un regim juridic distinct pentru preşedinţii Camerelor faţã de ceilalţi membri ai birourilor permanente". De aceea, regulamentele Camerelor trebuie sã cuprindã reglementãri distincte în ceea ce priveşte revocarea preşedinţilor Camerelor. Art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, contrar principiilor şi prevederilor constituţionale invocate, "consacrã mãsura revocãrii membrilor Camerelor ca o soluţie uzualã, supusã jocului politic". Or, revocarea, ca act juridic, nu poate fi întemeiatã pe considerente pur subiective, care au la bazã comportamentul exclusiv al unei voinţe politice. În temeiul <>art. 27 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, la data de 12 ianuarie 2005, Curtea Constituţionalã a solicitat punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor. Biroul permanent al Camerei Deputaţilor nu a comunicat punctul de vedere asupra sesizãrii de neconstituţionalitate.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
examinând sesizarea, concluziile scrise, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, dispoziţiile de regulament criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale <>art. 1, 10, 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii prevederilor de regulament criticate. Prin sesizarea formulatã sunt criticate pentru neconstituţionalitate dispoziţiile art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, dispoziţii care au urmãtoarea redactare: "Oricãrui membru al Biroului permanent i se poate revoca mandatul înainte de expirarea acestuia, la cererea motivatã a grupului parlamentar care l-a propus sau a cel puţin unei treimi din numãrul deputaţilor provenind din minimum trei grupuri parlamentare. Votul este secret şi se exprimã prin bile pentru fiecare caz, în cel mult 15 zile de la data înregistrãrii cererii de revocare." Autorul sesizãrii de neconstituţionalitate considerã cã acest text excede prevederilor constituţionale ale art. 64 alin. (2), potrivit cãrora: "Fiecare Camerã îşi alege un birou permanent. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la începutul fiecãrei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului." De asemenea, apreciazã cã se contravine art. 20 şi 21 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Analizând sesizarea de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã, potrivit art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cererea pentru revocarea unui membru al Biroului permanent poate fi fãcutã de grupul parlamentar care l-a propus sau de cel puţin o treime din numãrul deputaţilor provenind din minimum trei grupuri parlamentare. Dispoziţiile art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor reprezintã o modalitate inexactã de transpunere pe plan regulamentar a prevederilor constituţionale ale art. 64 alin. (2) potrivit cãrora membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului. Aceste dispoziţii constituţionale se cer a fi coroborate cu prevederile art. 64 alin. (5) din Constituţie, care stabilesc cã birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcãtuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecãrei Camere. Ca atare, nici revocarea unui membru al Biroului permanent nu poate afecta aceastã configuraţie politicã. Pentru aceste motive, propunerea de revocare, care poate duce la încetarea mandatului unui membru al Biroului permanent, nu poate aparţine decât grupului care l-a propus. Curtea constatã cã posibilitatea recunoscutã oricãrui grup parlamentar de a face o astfel de cerere contravine imperativelor şi exigenţelor prevederilor constituţionale ale art. 64 alin. (2) coroborate cu cele ale alin. (5) al aceluiaşi articol, care stabilesc cã "birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcãtuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecãrei Camere". La adoptarea acestei soluţii, Curtea a avut în vedere şi practica sa. Astfel, prin <>Decizia nr. 46 din 17 mai 1994 privind constituţionalitatea Regulamentului Senatului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, Curtea Constituţionalã a statuat cã art. 22 din Regulamentul Senatului este neconstituţional pentru urmãtoarele considerente: "Potrivit art. 22 din regulament, cererea pentru revocarea unui membru al Biroului permanent poate fi fãcutã de un grup parlamentar. Posibilitatea oricãrui grup parlamentar de a face aceastã cerere, şi nu doar a celui al cãrui reprezentant este membrul, este contrarã art. 61 alin. (5) din Constituţie, conform cãruia Biroul permanent se alcãtuieşte potrivit configuraţiei politice a Senatului, întrucât revocarea reprezintã o modalitate simetricã cu desemnarea membrului pentru a fi ales în Biroul permanent. Deci atât desemnarea, cât şi revocarea sunt supuse imperativelor art. 61 alin. (5) din Constituţie." Deoarece nu au intervenit elemente noi care sã justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin decizia menţionatã îşi menţin valabilitatea şi în speţa de faţã. Cât priveşte critica referitoare la neconcordanţa dintre dispoziţiile art. 25 şi cele ale art. 20 şi 21 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Curtea constatã cã aceasta excede controlului de constituţionalitate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. c) din Constituţie, al <>art. 1, 10, 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Constatã cã dispoziţiile art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor sunt neconstituţionale, deoarece prevãd ca propunerea de revocare a preşedintelui Camerei Deputaţilor şi a celorlalţi membri ai Biroului permanent sã poatã fi fãcutã şi de alte grupuri parlamentare decât grupul sau grupurile care i-au propus pentru a fi aleşi. Definitivã şi obligatorie. Decizia se comunicã Camerei Deputaţilor şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deliberarea a avut loc la data de 1 februarie 2005 şi la ea au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Constantin Doldur, Acsinte Gaspar, Gabor Kozsokar, Petre Ninosu, Ion Predescu, Şerban Viorel Stãnoiu, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef, Doina Suliman
*
OPINIE SEPARATĂ
Nu împãrtãşim soluţia adoptatã prin Decizia nr. 62 din 1 februarie 2005, cu votul majoritãţii membrilor Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat cã prevederile art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, potrivit cãrora propunerea de revocare a preşedintelui Camerei Deputaţilor şi a celorlalţi membri ai Biroului permanent poate fi fãcutã şi de alte grupuri parlamentare decât grupul sau grupurile care i-au propus pentru a fi aleşi, sunt neconstituţionale. Prin sesizarea adresatã Curţii Constituţionale de preşedintele Camerei Deputaţilor s-a cerut sã se constate cã prevederile art. 25 din Regulament sunt contrare dispoziţiilor şi principiilor cuprinse în art. 64 alin. (2) din Constituţie, pentru cã prevede posibilitatea revocãrii din funcţie şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, cât şi pentru faptul cã nu stabileşte motivele pentru care se poate face revocarea şi nici procedura specialã de revocare a preşedintelui, care trebuie sã fie diferitã de procedura prevãzutã pentru revocarea celorlalţi membri ai Biroului permanent. Curtea, prin decizia la care ne referim, a reţinut de fapt un alt temei de neconstituţionalitate a textului din regulament decât cel invocat în sesizare, dedus, pe cale de interpretare a prevederilor art. 64 alin. (2) coroborat cu alin. (5), ceea ce, în opinia noastrã, depãşeşte limitele sesizãrii. Potrivit sistemului nostru constituţional, precum şi prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea Curţii Constituţionale, controlul de constituţionalitate se declanşeazã la sesizarea motivatã a subiectelor prevãzute de Constituţie şi în limitele acesteia. Considerãm, de asemenea, cã textul art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor nu înfrânge dispoziţiile art. 64 alin. (2) şi nici pe cele ale art. 64 alin. (5) din Constituţie. Art. 64 consacrã, în alin. (1) teza întâi, principiul autonomiei regulamentare a fiecãrei Camere a Parlamentului. În conformitate cu acest principiu, orice reglementare privind organizarea şi funcţionarea Camerelor, care nu este prevãzutã în Constituţie, poate şi trebuie sã fie stabilitã prin regulamentul propriu al fiecãrei Camere. Oricare din cele douã Camere este suveranã în a adopta, cu majoritatea de voturi prevãzutã în regulament, dacã în aceastã privinţã Constituţia nu dispune, mãsurile pe care le considerã necesare şi oportune pentru organizarea şi funcţionarea sa. Aceastã prevedere constituţionalã nu este încãlcatã prin dispoziţia regulamentarã criticatã pentru neconstituţionalitate, care prevede cã oricãrui membru al Biroului permanent i se poate revoca mandatul înainte de expirarea acestuia, la cererea motivatã a grupului parlamentar care l-a propus sau a cel puţin unei treimi din numãrul deputaţilor provenind din minimum trei grupuri parlamentare, votul Camerei fiind secret şi exprimat prin bile. Desigur, poate ar fi fost necesar ca motivele de revocare sã fie prevãzute în Regulamentul Camerei Deputaţilor, dar lipsa acestora nu poate duce la concluzia cã textul regulamentar criticat este neconstituţional. Potrivit dispoziţiilor <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã, în exercitarea controlului de constituţionalitate, nu poate modifica sau completa prevederile supuse controlului. Art. 64 alin. (2) teza a patra, la care se referã sesizarea adresatã Curţii, prevede cã "Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului". Autonomia regulamentarã a Camerelor Parlamentului se exercitã de cãtre plenul fiecãrei Camere. Aşadar, nu se poate nega dreptul exclusiv al plenului de a hotãrî mãsurile necesare pentru buna organizare şi funcţionare a Camerei, inclusiv cele privind constituirea şi alegerea structurilor sale de conducere şi de lucru ori revocarea membrilor acestora. Faptul cã Regulamentul Camerei Deputaţilor a lãsat la latitudinea plenului sã aprecieze, prin vot, asupra motivelor revocãrii nu constituie o încãlcare a Constituţiei. În aceastã situaţie, credem cã este inacceptabil ca, în condiţiile existenţei unor motive care ar justifica revocarea mandatului unui membru al Biroului permanent, plenul Camerei sã nu poatã hotãrî revocarea, dacã aceasta nu este cerutã de grupul sau de grupurile parlamentare care l-au propus pentru a fi ales, cu atât mai mult cu cât abţinerea acestora ar putea sã fie datoratã unor atitudini de obstrucţionare a acestei mãsuri. În ceea ce priveşte art. 64 alin. (5) din Constituţie, în raport cu care majoritatea membrilor Curţii Constituţionale considerã ca fiind neconstituţionale prevederile art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acesta dispune: "Birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcãtuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecãrei Camere." Considerãm cã textul art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor nu conţine nici o dispoziţie care ar înfrânge acest principiu constituţional. Este evident cã respectarea acestui principiu intrã în obligaţiile plenului Camerei numai atunci când alege membrii Biroului permanent şi ai comisiilor parlamentare ori adoptã modificãri în componenţa acestora, indiferent de cauzele înlocuirii unor membrii. Plenul Camerei, ca urmare a admiterii unei eventuale cereri de revocare a mandatului unui membru al Biroului permanent, este obligat, conform art. 64 alin. (5) din Constituţie, sã-l înlocuiascã, prin alegerea altuia aparţinând aceleiaşi formaţiuni politice ori, prin orice alte mãsuri, sã asigure în continuare ca Biroul permanent, prin componenţa sa, sã respecte configuraţia politicã a Camerei. Considerãm cã nici precedentul invocat din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, <>Decizia nr. 46 din 17 mai 1994 , nu este de naturã sã justifice soluţia din prezenta cauzã. Decizia citatã se referã la acea prevedere din vechiul Regulament al Senatului, potrivit cãreia revocarea mandatului unui membru al Biroului permanent putea fi cerutã şi de cãtre un singur grup parlamentar, oricare ar fi el. Art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede posibilitatea formulãrii cererii motivate de revocare a mandatului unui membru al Biroului permanent, nu numai de grupul parlamentar care l-a propus pentru a fi ales, ci şi de un numãr semnificativ de deputaţi, respectiv o treime din numãrul deputaţilor, care trebuie sã provinã din cel puţin trei grupuri parlamentare, cerere asupra cãreia plenul Camerei hotãrãşte în mod suveran.
Judecãtor, Judecãtor, Kozsokar Gabor Constantin Doldur
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
