Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 61 din 27 februarie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 25 teza a doua din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 226 din 4 mai 2001
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Gabriela Ghita - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicatã de Constantin Dumitrescu şi Ecaterina Dumitrescu în Dosarul nr. 76/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilã şi de contencios administrativ.
La apelul nominal se prezintã avocat Victor Diaconescu, pentru Yves Ferester, lipsind autorii exceptiei, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul partii Yves Ferester solicita respingerea exceptiei, ca fiind neîntemeiatã, considerând ca, prin dispoziţiile <>art. 25 teza a doua din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 , nu sunt incalcate prevederile constituţionale cuprinse în art. 16 şi nici cele cuprinse în art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece, potrivit art. 128 din Constituţie, "Impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii", lasandu-se astfel în competenta legiuitorului stabilirea cãilor de atac. În acest caz, Guvernul, în temeiul prerogativelor prevãzute la art. 114 alin. (4) din Constituţie, a considerat ca urgenta soluţionãrii unor asemenea litigii, dintre proprietarii care şi-au redobândit dreptul de proprietate şi chiriaşii care ocupa locuintele acestora, impune eliminarea caii de atac ordinare a apelului. Se mai arata ca şi în alte categorii de litigii legiuitorul nu a prevãzut aceasta cale de atac, celeritatea soluţionãrii cauzelor determinând asemenea procedura, spre exemplu în materia plângerii penale prealabile. De altfel, înşişi autorii exceptiei nu s-au prezentat spre a-şi susţine motivele pentru care considera textul de lege criticat ca fiind neconstitutional, aceştia urmãrind în realitate tergiversarea procesului. În final, întrucât dispoziţiile legale criticate nu sunt contrare nici prevederilor Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, solicita respingerea exceptiei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca fiind neîntemeiatã, a exceptiei de neconstituţionalitate, considerând ca dispoziţiile legale criticate nu contravin principiului constituţional al egalitãţii în drepturi a cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice. Textul de lege criticat este constituţional, deoarece, potrivit art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie, cãile de atac se stabilesc prin lege. Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat în mod similar şi în alte cauze în care, prin legislaţia statelor pãrţi contractante, a fost exclusa calea de atac a apelului.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 3 mai 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 76/2000, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicatã de Constantin Dumitrescu şi Ecaterina Dumitrescu.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin în esenta ca dispoziţiile legale menţionate sunt neconstituţionale deoarece "sentinta nu poate fi atacatã decât cu recurs, în condiţiile art. 2 pct. 3 din Codul de procedura civilã, calea de atac a apelului prevãzutã pentru alte litigii fiind exclusa". Se considera ca, în acest mod, este încãlcat principiul egalitãţii în drepturi, prevãzut la art. 16 din Constituţie, deoarece "principiul egalitãţii în fata justiţiei semnifica faptul ca toate persoanele au o vocaţie egala de a fi judecate de aceleaşi instanţe judecãtoreşti, dupã aceleaşi reguli de procedura, fãrã nici o discriminare.
Deci, fiecare dintre pãrţi trebuie sa se bucure de aceleaşi drepturi, dreptul la aceleaşi probe, la aceleaşi apãrãri, la aceleaşi cai de atac, deoarece orice dispoziţie care ar pune pe una dintre pãrţi în inferioritate de drept fata de cealaltã este incompatibilã cu principiul constituţional al egalitãţii şi chiar cu ideea de justiţie". În acest sens autorii exceptiei fac referire şi la încãlcarea prevederilor art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, texte care consacra dreptul oricãrei persoane la un proces echitabil, precum şi asigurarea exercitãrii drepturilor şi libertãţilor fundamentale fãrã nici un fel de discriminare.
Exprimandu-şi opinia asupra exceptiei, instanta de judecata considera ca reglementarea legalã criticata pentru neconstituţionalitate "este numai aparent echitabila, deoarece excluderea caii de atac a apelului, în materia schimbului obligatoriu de locuinta, prevãzutã de <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 , ar atrage neconstituţionalitatea normei".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã întrucât atât art. 128 din Constituţie, potrivit cãruia "Impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii", cat şi art. 125 alin. (3) din Constituţie, conform cãruia "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege", permit legiuitorului sa statueze în domeniul procedurii judecãtoreşti şi al cãilor de atac. Se arata ca ratiunea pentru care prin textul de lege criticat nu s-a mai prevãzut şi calea de atac a apelului impotriva hotãrârilor pronunţate de judecãtorie, în materia schimbului obligatoriu de locuinţe, a constat în necesitatea soluţionãrii urgente a acestor cauze şi asigurarea stabilitatii raporturilor juridice în acest domeniu. Se face referire, de cãtre Guvern, şi la jurisprudenta Curţii Constituţionale care a subliniat, în mod constant, ca "principiul egalitãţii nu pretinde uniformitate, deci ca toate situaţiile sa fie tratate în acelaşi fel. Acest principiu al egalitãţii în fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmãrit, nu sunt diferite. De aceea, nu sunt excluse, ci, dimpotriva, sunt admise soluţii legislative diferite pentru situaţii diferite".
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Prin încheierea instanţei de judecata, Curtea Constituţionalã a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40 din 8 aprilie 1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999), dispoziţii care au urmãtorul conţinut: "Litigiile dintre proprietari şi chiriaşi, legate de schimbul obligatoriu de locuinta, sunt de competenta judecãtoriei în raza cãreia se afla imobilul. Hotãrârea pronunţatã de judecãtorie poate fi atacatã cu recurs. Hotãrârea instanţei de recurs este definitiva şi irevocabilã."
Din examinarea conţinutului criticii de neconstituţionalitate, Curtea constata însã ca, în realitate, autorii exceptiei au avut în vedere doar teza a doua a textului, care se referã numai la calea de atac a recursului, iar nu şi la calea de atac a apelului.
Prevederile constituţionale a cãror încãlcare este invocatã sunt cele ale art. 16 alin. (1) şi (2), care au urmãtorul conţinut: "(1) Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege."
Autorii exceptiei au mai invocat şi încãlcarea, prin dispoziţiile legale criticate, a prevederilor art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Curtea constata însã ca, în realitate, autorii exceptiei fac referire numai la pct. 1 al art. 6, aplicabil şi în cazul proceselor civile, iar nu la art. 6 în întregul sau. Potrivit art. 6 pct. 1, "Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate impotriva sa. Hotãrârea trebuie sa fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe intreaga durata a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanta atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducã atingere intereselor justiţiei".
Art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale are urmãtorul conţinut: "Exercitarea drepturilor şi libertãţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie sa fie asigurata fãrã nici o deosebire bazatã, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau socialã, apartenenţa la o minoritate nationala, avere, naştere sau orice alta situaţie."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile <>art. 25 teza a doua din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 nu contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1), referitoare la egalitatea în drepturi a cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice. Dispoziţiile ordonanţei nu creeazã discriminãri între cetãţeni pe criterii de rasa, naţionalitate, origine etnicã, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţa politica, de avere sau de origine socialã, criterii ale egalitãţii în drepturi prevãzute atât la art. 4 alin. (2) din Constituţie, cat şi la art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Norma cuprinsã în textul de lege criticat, potrivit cãreia hotãrârea judecãtoriei poate fi atacatã numai cu recurs, este aplicabilã tuturor litigiilor care au ca obiect schimbul de locuinta prevãzut de ordonanta, precum şi tuturor pãrţilor din aceste litigii, în egala mãsura. Totodatã Curtea retine ca egalitatea în drepturi nu impiedica stabilirea de cãtre legiuitor a unor modalitãţi diferite de îndreptare a hotãrârilor judecãtoreşti, în cazul unor litigii care, prin natura lor, sunt deosebite, ci, dimpotriva, permite asemenea reglementãri diferite. De altfel, jurisprudenta Curţii Constituţionale, în deplin acord cu aceea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, a stabilit în mod constant ca, în sensul Constituţiei, principiul egalitãţii nu poate conduce la uniformitate, la negarea dreptului la diferenţa de tratament juridic în cazul unor situaţii diferite (de exemplu, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 135 din 5 noiembrie 1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000).
În acelaşi timp Curtea retine ca, în conformitate cu prevederile art. 125 alin. (3) din Constituţie, "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege", iar potrivit art. 128 din Constituţie, "Impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii". Constituţia lasa astfel la latitudinea legiuitorului stabilirea procedurii de judecata şi a cãilor de atac impotriva hotãrârilor judecãtoreşti. Or, în cazul la care se referã excepţia de neconstituţionalitate, eliminarea apelului dintre cãile ordinare de atac a fost determinata de necesitatea soluţionãrii urgente a cauzelor privind dreptul de folosinta a imobilelor şi a asigurãrii stabilitatii raporturilor juridice respective, fãrã a fi afectat vreun drept fundamental al pãrţilor implicate în proces. Asa fiind, Curtea constata ca <>art. 25 teza a doua din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 nu contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie şi nici celor ale art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încãlcarea art. 16 alin. (2) din Constituţie, Curtea constata ca şi aceasta este neîntemeiatã. Ordonanta de urgenta supusã controlului de constitutionalitate nu conţine dispoziţii de natura sa contravina acestei prevederi constituţionale, potrivit cãreia "Nimeni nu este mai presus de lege", ci, dimpotriva, fiind emisã de Guvern în baza delegarii legislative, prevãzutã la art. 114 alin. (4) din Constituţie, cuprinde norme general obligatorii, cu putere de lege.
Curtea mai retine ca indicarea art. 2 pct. 3 din Codul de procedura civilã, de cãtre autorii exceptiei, ca temei al neconstitutionalitatii <>art. 25 teza a doua din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 , este, în mod evident, lipsitã de relevanta, deoarece neconstituţionalitatea presupune incompatibilitatea textelor de lege în raport cu prevederile Constituţiei, iar nu cu prevederile unei alte legi.
Curtea constata, de asemenea, ca textul de lege criticat nu contravine nici prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât nu conţine dispoziţii prin care sa se aducã atingere dreptului oricãrei persoane la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, ci, dimpotriva, cu referire la termenul de soluţionare, acesta este "rezonabil", deci mai scurt decât în cazul altor litigii, în care legea a prevãzut şi calea ordinarã de atac a apelului. Pe de alta parte, textul art. 6 din convenţie nu conţine dispoziţii privind cãile de atac impotriva hotãrârilor judecãtoreşti.
De altfel dispoziţiile <>art. 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 au mai fost supuse controlului de constitutionalitate, Curtea Constituţionalã pronunţând mai multe decizii prin care a respins excepţiile de neconstituţionalitate având acest obiect, ca fiind nefondate (de exemplu, Decizia nr. 102 din 6 iunie 2000 şi Decizia nr. 99 din 23 mai 2000, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000). Soluţia şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de fata, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine modificarea jurisprudenţei Curţii.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 25 teza a doua din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicatã de Constantin Dumitrescu şi Ecaterina Dumitrescu în Dosarul nr. 76/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilã şi de contencios administrativ.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 27 februarie 2001.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent
Marioara Prodan
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
