Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Vasile Gionea - preşedinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecãtor
Miklos Fazakas - judecãtor
Ion Filipescu - judecãtor
Victor Dan Zlatescu - judecãtor
Raul Petrescu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol, soluţionarea contestaţiei formulate de Petrosanu Ionel impotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 39 din 7 iulie 1993 , prin care s-au respins recursurile declarate de contestator impotriva deciziilor Curţii nr. 7 şi nr. 8 din 2 martie 1993.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 14 octombrie 1993, în prezenta contestatorului, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 19 octombrie 1993.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine:
Reclamantul Petrosanu Ionel a invocat excepţiile de neconstituţionalitate vizând <>Hotãrârea Guvernului nr. 1295/1990 şi <>art. 7 din Legea nr. 29/1990 , în dosarele nr. 213/1992 şi nr. 281/1992 aflate pe rolul Tribunalului Municipiului Bucureşti, Secţia contencios administrativ.
Curtea, în condiţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, a respins ca vadit nefondate excepţiile de neconstituţionalitate prin deciziile nr. 7 şi nr. 8 din 2 martie 1993.
Impotriva ambelor decizii a declarat recurs reclamantul, reiterand, în principal, motivele pentru care a apreciat dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale.
Dezbaterile în recurs au avut loc, cu citarea pãrţilor şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, în şedinţa din 25 iunie 1993, când s-a deci şi conexarea celor doua recursuri. Pronunţarea s-a amânat pentru 7 iulie 1993, când Curtea, prin Decizia nr. 39/1993, a respins recursurile declarate impotriva deciziilor pronunţate în fond.
Toate deciziile sunt publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 27 iulie 1993.
Prin cererea înregistratã sub nr. 694 din 4 august 1993, reclamantul-recurent contesta Decizia definitiva nr. 39/1993, calificand cererea sa fie ca o "contestaţie în anulare potrivit art. 317 şi 318 din Codul de procedura civilã" în ce priveşte încãlcarea dispoziţiilor de ordine publica şi respingerea recursului fãrã a se cerceta toate motivele de casare, fie ca o "cerere de revizuire potrivit art. 322 din Codul de procedura civilã" pentru nepronuntarea instanţei asupra unor lucruri cerute. Prin cerere se invoca aplicarea art. 84 din Codul de procedura civilã, potrivit cãruia cererea pentru exercitarea unei cai de atac este valabil facuta chiar dacã poarta o denumire gresita.
Pe fond, se reiau motivele şi argumentarile din sesizarea iniţialã de neconstituţionalitate şi din cererile de recurs, solicitandu-se abrogarea <>Hotãrârii Guvernului nr. 1.295/1990 şi a <>art. 7 din Legea nr. 29/1990 (taxele de timbru plãtite anticipat în procesele civile sa fie înlocuite cu cheltuieli judiciare stabilite de instanţe la sfârşitul procesului), precum şi modificarea unor texte din Legea nr. 47/1992 [art. 26 alin. (5)] şi din Constituţie [art. 51, art. 123 alin. (2), art. 145 alin. (2)].
La termenul din 14 octombrie 1993 contestatorul a invocat excepţia de incompatibilitate prevãzutã de art. 24 din Codul de procedura civilã, considerând ca nu este admisibil ca acelaşi complet care a judecat recursul sa soluţioneze şi contestaţia formulatã impotriva deciziei pronunţate în recurs.
La acelaşi termen Curtea a pus în discuţie admisibilitatea contestaţiei în anulare sau a revizuirii fata de dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi utilitatea unirii exceptiei cu fondul.
Contestatorul a solicitat din nou sa se facã aplicarea art. 24 din Codul de procedura civilã privind incompatibilitatea, iar judecata pe fond sa fie amânatã, urmând ca atunci sa fie analizate şi alte aspecte pe care le-a indicat oral.
Reprezentantul Ministerului Public a apreciat ca fata de dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, deciziile Curţii Constituţionale nu pot fi atacate prin intermediul cãilor extraordinare de atac reglementate de Codul de procedura civilã.
Contestatorul, luând din nou cuvântul, a cerut sa se facã aplicarea art. 84 din Codul de procedura civilã, iar legatura cu admisibilitatea cãilor extraordinare de atac a arãtat ca, datoritã importantei motivelor pe care le invoca, nu se poate lua în discuţie acest aspect formal.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
examinând excepţia de incompatibilitate ridicatã de cãtre contestator şi problema admisibilitãţii contestaţiei formulate, invocatã din oficiu de Curte, retine urmãtoarele:
Potrivit art. 24 din Codul de procedura civilã, judecãtorul care a pronunţat o hotãrâre într-o pricina nu poate lua parte la judecata aceleiaşi pricini în apel sau în recurs şi nici în caz de rejudecare dupã casare. De asemenea, nu poate lua parte la judecata cel care a fost martor, expert sau arbitru în aceeaşi pricina.
Cu referire la cãile de atac, rezulta, fãrã posibilitate de dubiu, ca textul are în vedere cãile de atac de reformare, deoarece numai în aceste cazuri se exercita un control judiciar de cãtre o instanta superioarã şi este firesc ca judecãtorul sa nu-şi controleze propria hotãrâre. Acest principiu se regaseste şi în activitatea Curţii Constituţionale, art. 20 alin. 2 din regulament dispunând ca judecãtorii care au fãcut parte din completul de 3 nu pot lua parte la judecarea aceleiaşi cauze în recurs şi a fost, de altfel, respectat în recursurile declarate de contestator impotriva deciziilor de fond. Însã contestaţia în anulare şi revizuirea sunt cai extraordinare de atac de retractare prin care se invoca aspecte care nu au fost avute în vedere la pronunţarea hotãrârilor atacate şi tocmai de aceea se soluţioneazã chiar de instanţele care au pronunţat hotãrârile respective, iar completul de judecata poate fi acelaşi, deoarece nu este pus în situaţia de a face un control asupra a ceea ce el a hotãrât deja. Aceeaşi este situaţia şi în cazul casãrii cu reţinere spre rejudecare, iar exemplele ar putea continua deoarece cazurile de incompatibilitate sunt de stricta interpretare şi deci nu pot fi extinse prin analogie, în timp ce alte ipoteze în care un judecãtor care s-a pronunţat într-o cauza sa poatã judeca din nou în aceeaşi cauza, fãrã sa fie incompatibil, mai exista.
Asa fiind, excepţia de incompatibilitate este neîntemeiatã şi urmeazã sa fie respinsã.
În legatura cu admisibilitatea contestaţiei, Curtea retine ca într-adevãr art. 84 din Codul de procedura civilã dispune ca o cerere de chemare în judecata sau pentru exercitarea unei cai de atac este valabil facuta chiar dacã poarta o denumire gresita, dar textul are în vedere situaţia în care calea de atac este admisibilã. Or, în cazul de fata, nimeni nu contesta ca şi Curtea ar fi obligatã sa dea calificarea exactã cererii, deci sa decidã dacã este vorba de o contestaţie în anulare de drept comun sau specialã ori de revizuire, dar problema care se pune este dacã aceste cai extraordinare de atac sunt sau nu admisibile impotriva deciziilor definitive pronunţate de Curtea Constituţionalã în controlul exercitat pe calea exceptiei de neconstituţionalitate.
Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, decizia pronunţatã în fond poate fi atacatã de pãrţi numai cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare. Pentru a stabili care este semnificatia cuvantului numai, trebuie avut în vedere ca la data adoptãrii Legii nr. 47/1992 Codul de procedura civilã reglementa o singura cale ordinarã de atac - recursul - şi trei cai extraordinare de atac: contestaţia în anulare, revizuirea şi recursul extraordinar. Prin urmare, textul nu poate avea decât semnificatia de a inlatura, în afarã de recurs, orice alta cale de atac existenta în acel moment, deci cãile extraordinare de atac. Aceasta interpretare este intarita şi de faptul ca prin Legea nr. 59/1993, care a adus modificãri Codului de procedura civilã, Codului familiei, <>Legii nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ şi Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, nu au fost modificate dispoziţiile Legii nr. 47/1992, or este de principiu ca o lege generalã ulterioara nu poate modifica o lege specialã anterioarã decât în mod expres.
Pe de alta parte, în favoarea admisibilitãţii cãilor extraordinare de atac impotriva deciziilor Curţii nu pot fi invocate dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 47/1992, potrivit cãrora procedura jurisdicţionalã prevãzutã de ea se completeazã cu regulile procedurii civile, în mãsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în fata Curţii Constituţionale, deoarece aceasta completare cu legea generalã se face în mãsura în care legea specialã tace, în timp ce, în cazul de fata, art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 cuprinde o prevedere expresã şi neechivoca, astfel încât nu ar fi vorba de o completare, ci de o încãlcare a unei norme speciale, derogatorie de la dreptul comun.
Asa fiind, în cadrul controlului de constitutionalitate pe cale de excepţie, deciziile Curţii, dacã au fost pronunţate în fond, pot fi atacate numai cu recurs, iar dacã sunt definitive, nu mai pot fi atacate prin nici o cale de atac extraordinarã, fie ca ar fi vorba de contestaţia în anulare, revizuire, recurs în interesul legii sau recurs în anulare.
În consecinta, prezenta contestaţie urmeazã a fi respinsã ca inadmisibila.
Pentru motivele arãtate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A) c) şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, precum şi al art. 24 din Codul de procedura civilã,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de incompatibilitate invocatã de contestatorul Petrosanu Ionel la termenul din 14 octombrie 1993.
Respinge ca inadmisibila contestaţia introdusã de Petrosanu Ionel, domiciliat în Bucureşti, str. Compozitorilor nr. 16, bl. 16 S 14, ap. 1, impotriva <>deciziei Curţii Constituţionale nr. 39 din 7 iulie 1993 .
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica la 19 octombrie 1993.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. dr. VASILE GIONEA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
