Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 609 din 15 noiembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 109 alin. 1, art. 111 teza intai si art. 137 din Codul de procedura civila, precum si a dispozitiilor art. 813 din Codul civil
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.114 din 9 decembrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Mãdãlina Ştefania Diaconu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 alin. 1, art. 111 teza întâi şi art. 137 din Codul de procedurã civilã, precum şi a dispoziţiilor art. 813 din Codul civil, excepţie ridicatã de Confederaţia Naţionalã a Sindicatelor Libere din România - Frãţia în Dosarul nr. 1.587/2005 al Judecãtoriei Sectorului 2 Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, procedura de citare fiind legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 24 mai 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 1.587/2005, Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 alin. 1, art. 111 teza întâi şi art. 137 din Codul de procedurã civilã, precum şi a dispoziţiilor art. 813 din Codul civil, excepţie ridicatã de Confederaţia Naţionalã a Sindicatelor Libere din România - Frãţia.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul aratã cã, întrucât art. 813 din Codul civil prevede cã donaţia se face prin act autentic, în mod cert sancţiunea ce intervine ca urmare a nerespectãrii acestei condiţii legale este nulitatea absolutã a actului juridic astfel încheiat. Într-o atare împrejurare, deşi textul de lege nu prevede in terminis, calitate procesualã activã de a formula acţiune în constatarea nulitãţii absolute poate avea orice persoanã care justificã un anume interes. Or, potrivit dispoziţiilor art. 109 alin. 1 şi ale art. 111 teza întâi din Codul de procedurã civilã, acţiunea în justiţie poate fi pornitã numai de persoana care pretinde un drept, formulare care restrânge aplicabilitatea art. 21 alin. (1) din Constituţie, în ai cãrui termeni este garantatã inclusiv protecţia libertãţilor şi intereselor legitime.
Mai mult, în virtutea art. 137 din Codul de procedurã civilã, instanţa este obligatã sã soluţioneze excepţiile înaintea fondului, dacã pentru judecarea lor este nevoie sã se administreze alte dovezi decât cele necesare pentru dezlegarea în fond a pricinii. Astfel, pretinde autorul excepţiei, judecarea cu prioritate a excepţiei lipsei calitãţii procesuale active a reclamantului în cadrul acţiunii în constatarea nulitãţii absolute presupune, potrivit art. 109 alin. 1 şi art. 111 teza întâi din Codul de procedurã civilã, administrarea de probe cu privire la dreptul acestuia de proprietate asupra bunului care a fãcut obiectul donaţiei, iar nu cu privire la un interes legitim pe care reclamantul şi-a întemeiat acţiunea.
Normele deduse controlului de constituţionalitate aduc atingere şi dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, în mãsura în care împiedicã proprietarul sã obţinã recunoaşterea şi ocrotirea dreptului sãu.
Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti apreciazã excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, arãtând cã, în ceea ce priveşte art. 109 alin. 1 şi art. 111 teza întâi din Codul de procedurã civilã, acestea nu limiteazã liberul acces la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie, întrucât lipsa de reglementare expresã referitoare la persoanele care justificã un interes în promovarea unei acţiuni judiciare nu poate atrage neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale invocate. Nici critica cu privire la art. 137 alin. 2 din Codul de procedurã civilã nu poate fi reţinutã, atâta vreme cât, în eventualitatea acoperirii lipsurilor sau neregularitãţilor de procedurã sancţionate prin admiterea unei excepţii procesuale, partea interesatã are la îndemânã posibilitatea formulãrii unei noi acţiuni în justiţie, în deplin acord cu prevederile constituţionale ale art. 21 şi 44.
Referitor la neconstituţionalitatea art. 813 din Codul civil, instanţa apreciazã cã absenţa unei prevederi exprese cu privire la persoanele care pot invoca nulitatea absolutã ca urmare a nerespectãrii cerinţei formei autentice a contractului de donaţie nu constituie temei pentru admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, într-o atare situaţie, legiuitorul nefiind ţinut sã indice în text toate persoanele care pot exercita acţiuni de genul celor menţionate.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Guvernul considerã cã instituirea sancţiunii nulitãţii absolute pentru neîndeplinirea cerinţei formei autentice la încheierea contractului de donaţie este suficientã pentru a face trimitere la regimul juridic aplicabil acestei nulitãţi, fãrã a putea considera cã nulitatea absolutã ar comporta regimuri diferite de la caz la caz. Prin urmare, invocarea nulitãţii absolute nu este legatã, în cazul contractului de donaţie, de dovedirea calitãţii de proprietar, ea fiind la îndemâna oricãrei persoane interesate, în concordanţã cu prevederile constituţionale ale art. 21 şi 44. Pentru aceste motive, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 alin. 1, art. 111 teza întâi şi art. 137 din Codul de procedurã civilã, precum şi a dispoziţiilor art. 813 din Codul civil este neîntemeiatã.
Avocatul Poporului aratã cã legiuitorul poate institui, în considerarea unor condiţii deosebite, reguli speciale de procedurã, precum şi modalitãţi diferite de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrãditã a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi modalitãţile reglementate de lege. În ceea ce priveşte instituirea unor reguli referitoare la condiţiile pentru valabilitatea donaţiilor (art. 813 din Codul civil), acestea nu încalcã sub nici un aspect prevederile constituţionale ale art. 21 şi 44.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 109 alin. 1, art. 111 teza întâi şi ale art. 137 din Codul de procedurã civilã, precum şi dispoziţiile art. 813 din Codul civil, prevederi care au urmãtorul conţinut:
- Art. 109 alin. 1: "Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie sã facã o cerere înaintea instanţei competente.";
- Art. 111 teza întâi: "Partea care are interes poate sã facã cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept.";
- Art. 137: "Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedurã, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Excepţiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacã pentru judecarea lor este nevoie sã se administreze dovezi în legãturã cu dezlegarea în fond a pricinii.";
- Art. 813 din Codul civil: "Toate donaţiunile se fac prin act autentic."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale cuprinse în:
- Art. 21: "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.";
- Art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 109 alin. 1 şi ale art. 111 teza întâi din Codul de procedurã civilã, Curtea constatã cã pretinsa contradicţie dintre aceste texte legale şi prevederile art. 21 alin. (1) din Constituţie se întemeiazã pe o viziune strict formalã a noţiunii de drept, consideratã distinctã de noţiunile de libertate şi interes. Tributar acestei viziuni, autorul excepţiei susţine cã, prin condiţionarea cererii adresate instanţei judecãtoreşti de invocare în mod exclusiv a unui drept care se cere a fi recunoscut, are loc o restrângere nepermisã a accesului liber la justiţie, care, în accepţiunea sa constituţionalã, are ca finalitate nu doar apãrarea drepturilor, ci şi a libertãţilor şi intereselor legitime ale persoanei.
Or, Curtea observã cã, potrivit opiniei unanim acceptate, noţiunea de drept subiectiv - în opoziţie cu cea de drept obiectiv, înţeleasã ca ansamblu de reguli obligatorii care reglementeazã relaţiile sociale -, este definitã ca un interes legitim, material sau moral, care conferã titularului posibilitatea de a adopta conduita necesarã pentru realizarea interesului urmãrit. Aşadar, dreptul şi interesul nu constituie douã concepte distincte, ci primul îl implicã în mod necesar pe al doilea, iar acesta din urmã îşi gãseşte expresie juridicã în primul. De altfel, aceastã întrepãtrundere conceptualã rezultã din chiar textul art. 111 teza întâi din Codul de procedurã civilã, a cãrui formulã redacţionalã contrazice de plano teza autorului excepţiei, întrucât promovarea acţiunii în constatare este subsecventã existenţei unui interes.
În ceea ce priveşte noţiunea de libertate, Curtea reţine cã aceasta este definitã ca posibilitatea de a face tot ceea ce nu aduce atingere dreptului altei persoane. Prin urmare, libertatea constituie cadrul în care un drept poate fi exercitat în mod legitim şi în afara cãruia valorificarea acestuia devine abuzivã şi, ca atare, prohibitã. Altfel spus, conceptul de libertate se suprapune cu acela de drept valorificat legitim.
Faţã de argumentele prezentate în prealabil, apare ca fiind evident faptul cã termenii de drept (subiectiv), libertate şi interes nu desemneazã concepte autonome, ipotezã în care referirea exclusivã la drept în cuprinsul textelor de lege criticate ar fi putut fi consideratã ca o restrângere a accesului liber la justiţie, ci, dimpotrivã, noţiuni ale cãror sfere se întrepãtrund. Pe cale de consecinţã, Curtea reţine cã legea procesualã civilã, utilizând termenul de drept, a înţeles prin acesta atât calitatea sa de a fi exercitat în mod legitim, aşadar libertatea, cât şi suportul a cãrui expresie juridicã o constituie, şi anume interesul legitim.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 137 din Codul de procedurã civilã şi celor ale art. 813 din Codul civil, Curtea constatã cã, întrucât critica este susţinutã exclusiv prin raportare la reglementarea cuprinsã în art. 109 alin. 1 şi art. 111 teza întâi din Codul de procedurã civilã, în interpretarea proprie conferitã acestora de autorul excepţiei, pentru raţiunile înfãţişate, aceasta nu mai are suport şi prin urmare nu poate fi reţinutã de instanţa constituţionalã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 alin. 1, art. 111 teza întâi şi art. 137 din Codul de procedurã civilã, precum şi a dispoziţiilor art. 813 din Codul civil, excepţie ridicatã de Confederaţia Naţionalã a Sindicatelor Libere din România - Frãţia în Dosarul nr. 1.587/2005 al Judecãtoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 15 noiembrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mãdãlina Ştefania Diaconu
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
