Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 604 din 19 iunie 2007  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 3 lit. b) din Codul penal    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 604 din 19 iunie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 3 lit. b) din Codul penal

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 518 din 1 august 2007

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 3 lit. b) din Codul penal, excepţie ridicatã de Ismail Sali, Sevgihan Sali, Gesur Calu şi Gemur Calu în Dosarul nr. 207/PM/2006 al Tribunalului Constanţa - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Ministerul Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 6 februarie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 207/PM/2006, Tribunalul Constanţa - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 3 lit. b) din Codul penal, excepţie ridicatã de Ismail Sali, Sevgihan Sali, Gesur Calu şi Gemur Calu în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã textele legale criticate contravin principiului garantãrii egale a proprietãţii, deoarece asigurã o protecţie specialã unei anumite categorii de bunuri, în speţã sistemele de irigaţii. Se susţine, totodatã, cã aplicarea art. 209 alin. 3 lit. b) din Codul penal este limitatã în timp, aceastã normã devenind caducã, întrucât de mult timp nu se mai poate vorbi de "sisteme de irigaţii".
Tribunalul Constanţa - Secţia penalã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Aratã cã, "având în vedere importanţa deosebitã a valorilor ocrotite prin textul de lege criticat, se impune descurajarea acestor fapte prin mijloacele dreptului penal."
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât prevederile legale criticate nu încalcã dispoziţiile constituţionale referitoare la egala ocrotire a proprietãţii private, indiferent de titular. În ceea ce priveşte pretinsa caducitate a normelor ce fac obiectul excepţiei, se aratã cã aceasta nu este o problemã de constituţionalitate a legii.
Avocatul Poporului, referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 3 lit. b) din Codul penal.
Textele de lege criticate au urmãtorul cuprins:
- Art. 208 alin. 1:"Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fãrã consimţãmântul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 12 ani."
- Art. 209 alin. 3 lit. b): "Furtul privind urmãtoarele categorii de bunuri:
[...] b) componente ale sistemelor de irigaţii;
[...] se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 18 ani."
Dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 44 privind "Dreptul de proprietate privatã".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã cã s-a mai pronunţat, în jurisprudenţa sa, asupra constituţionalitãţii textelor de lege criticate în prezenta cauzã, în raport de prevederile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privatã. Astfel, prin <>Decizia nr. 87 din 10 februarie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 10 martie 2005, Curtea a statuat cã art. 208 şi art. 209 [aşadar, implicit, şi alin. 1 al art. 208, respectiv alin. 3 lit. b) al art. 209] din Codul penal nu încalcã art. 44 din Constituţie, care garanteazã dreptul de proprietate. Aceasta întrucât infracţiunile la care se referã textele de lege criticate fac parte din categoria de infracţiuni contra patrimoniului, iar incriminarea faptelor ce intrã în conţinutul lor constituie unul dintre mijloacele de apãrare şi, deci, de garantare a proprietãţii. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, soluţia şi considerentele care au fundamentat decizia menţionatã sunt valabile şi în prezenta cauzã.
În plus, Curtea reţine cã prevederile criticate asigurã o egalã ocrotire a bunurilor în cauzã (componentele sistemelor de irigaţii), indiferent de titularii lor, astfel încât este neîntemeiatã susţinerea privind încãlcarea principiului constituţional ce consacrã egala ocrotire a proprietãţii, indiferent de titular.
În ceea ce priveşte critica referitoare la caducitatea agravantei prevãzute de art. 209 alin. 3 lit. b) din Codul penal, se constatã cã aceasta nu intrã în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã".

Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1- 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 3 lit. b) din Codul penal, excepţie ridicatã de Ismail Sali, Sevgihan Sali, Gesur Calu şi Gemur Calu în Dosarul nr. 207/PM/2006 al Tribunalului Constanţa - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 19 iunie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Marieta Safta

------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016