Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 601 din 20 mai 2008  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin. 8 lit. a) si b) din Codul de procedura penala    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 601 din 20 mai 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin. 8 lit. a) si b) din Codul de procedura penala

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 523 din 10 iulie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Oana Cristina Puicã - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. a) şi b) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Lucian Pamfiloiu în Dosarul nr. 971/833/2006 al Judecãtoriei Caransebeş.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 20 februarie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 971/833/2006, Judecãtoria Caransebeş a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. a) şi b) din Codul de procedurã penalã.
Excepţia a fost invocatã de Lucian Pamfiloiu cu ocazia soluţionãrii plângerii împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmãririi penale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã prevederile art. 278^1 alin. 8 lit. a) din Codul de procedurã penalã suprimã dreptul la cercetarea judecãtoreascã şi încalcã, astfel, dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 126 alin. (1) referitoare la instanţele judecãtoreşti, precum şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil. Totodatã, considerã cã soluţia legislativã criticatã este contrarã hotãrârii pronunţate de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în Cauza Golder împotriva Marii Britanii (1975). În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit. b) din Codul de procedurã penalã, autorul excepţiei aratã cã textul de lege criticat încalcã accesul liber la justiţie, prin ignorarea principiului de generalã aplicabilitate în procesul penal non reformatio in pejus, întrucât existã posibilitatea ca prin propria cale de atac sã îşi agraveze situaţia, redobândind calitatea de învinuit sau, chiar mai rãu, dobândind calitatea de inculpat. Astfel, persoana faţã de care s-a dispus scoaterea de sub urmãrire penalã are motive rezonabile sã se abţinã a se adresa instanţei, pentru a nu-şi agrava propria situaţie.
Judecãtoria Caransebeş apreciazã ca neîntemeiatã critica de neconstituţionalitate, fãcând trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit. a) şi b) din Codul de procedurã penalã sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit. a) şi b) din Codul de procedurã penalã, astfel cum au fost modificate prin <>Legea nr. 356/2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, care au urmãtorul conţinut: "Judecãtorul pronunţã una dintre urmãtoarele soluţii:
a) respinge plângerea, prin sentinţã, ca tardivã sau inadmisibilã ori, dupã caz, ca nefondatã, menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacatã;
b) admite plângerea, prin sentinţã, desfiinţeazã rezoluţia sau ordonanţa atacatã şi trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmãririi penale, dupã caz. Judecãtorul este obligat sã arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodatã faptele şi împrejurãrile ce urmeazã a fi constatate şi prin care anume mijloace de probã".
În opinia autorului excepţiei, art. 278^1 alin. 8 lit. a) şi b) din Codul de procedurã penalã încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 126 alin. (1) referitoare la instanţele judecãtoreşti, precum şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil. Totodatã, susţine cã soluţia legislativã criticatã este contrarã hotãrârii pronunţate de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în Cauza Golder împotriva Marii Britanii (1975).
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedurã penalã au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauzã şi faţã de critici similare. Astfel, prin <>Decizia nr. 574 din 7 iunie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 7 august 2007, Curtea Constituţionalã a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedurã penalã, reţinând cã plângerea prevãzutã de art. 278^1 reprezintã, într-un sens larg, o cale de atac, care se supune principiului de generalã aplicabilitate în dreptul penal non reformatio in pejus. Într-adevãr, deşi legea nu prevede în mod expres aplicarea acestui principiu cu prilejul soluţionãrii plângerii împotriva actelor procurorului, raţiuni identice cu cele care determinã extinderea aplicabilitãţii acestui principiu şi în alte situaţii decât cele prevãzute în art. 372, 385^8 sau art. 414^1 alin. (1) din Codul de procedurã penalã justificã luarea sa în considerare şi în cazul procedurii reglementate de art. 278^1 din acelaşi cod. Totodatã, în cazul în care, potrivit art. 278^1 alin. 8 lit. a) din Codul de procedurã penalã, dupã judecarea plângerii împotriva soluţiei procurorului, instanţa pronunţã la rândul ei o hotãrâre prin care menţine aceastã soluţie, nu are loc o împiedicare a accesului la justiţie, respectiv o încãlcare a dreptului la un proces echitabil, dat fiind cã hotãrârea aparţine în acest caz înseşi justiţiei, iar partea nemulţumitã are deschise, tot în justiţie, cãile de atac prevãzute de lege. Nu poate fi caracterizatã ca o încãlcare a dreptului la un proces echitabil nici reglementarea soluţiei pe care o pronunţã judecãtorul în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. b) din Codul de procedurã penalã, întrucât împotriva hotãrârii astfel pronunţate persoana nemulţumitã are posibilitatea exercitãrii cãilor de atac prevãzute de lege, având deplina libertate de a demonstra nelegalitatea acesteia, folosind toate mijloacele procedurale ce caracterizeazã un proces echitabil.
Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat cã invocarea de cãtre autorul excepţiei a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv a Cauzei Golder împotriva Marii Britanii (1975), nu are relevanţã în aprecierea neconstituţionalitãţii prevederilor cuprinse în art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, întrucât în speţa respectivã Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a reţinut încãlcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 şi art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, constatând refuzul de a se permite consultarea unui avocat pentru acţionarea în justiţie, persoana în cauzã fiind împiedicatã sã se adreseze unui tribunal.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate mai sus îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. a) şi b) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Lucian Pamfiloiu în Dosarul nr. 971/833/2006 al Judecãtoriei Caransebeş.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 20 mai 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puicã

------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016