Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 59 din 23 martie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 27/1996
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 1 septembrie 2000
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Claudia Miu - magistrat - asistent şef
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 3 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 27/1996 , excepţie ridicatã de Partidul România Mare în Dosarul nr. 3.175/1999 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 7 martie 2000 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la 14 martie 2000 şi apoi la 21 martie şi la 23 martie 2000.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 10 septembrie 1999, pronunţatã în Dosarul nr. 3.175/1999, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 3 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 27/1996 , excepţie ridicatã de Partidul România Mare.
Obiectul dosarului îl constituie contestaţiile formulate de Asociaţia Avocaţilor pentru Apãrarea Drepturilor Omului APADO Braşov, Centrul de Asistenta pentru Organizaţiile Neguvernamentale - CENTRAS Bucureşti, Partidul Solidaritãţii Democratice pentru Sanse Egale şi o Societate Mai Buna şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângã Tribunalul Bucureşti impotriva Sentinţei civile nr. 2 din 2 martie 1999, pronunţatã de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã. Prin aceasta sentinta s-a respins acţiunea prin care se solicitase dizolvarea Partidului România Mare în temeiul art. 3 alin. (1) şi (2) şi al <>art. 29 din Legea partidelor politice nr. 27/1996 . Spre a se pronunţa aceasta sentinta instanta de judecata a considerat în esenta ca pe baza corelãrii dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din aceeaşi lege cu cele ale art. 144 lit. i) din Constituţie "nu se poate cere dizolvarea unui partid politic pe cale judecãtoreascã atunci când se pune în discuţie însãşi constituţionalitatea acestuia. De altfel, nici <>Legea nr. 27/1996 nu distinge, ci doar enumera dizolvarea ca mod de încetare a activitãţii unui partid politic, alãturi de hotãrârea Curţii Constituţionale, fãrã a indica în mod expres cazurile de dizolvare".
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţin urmãtoarele:
<<egiuitorul constituant, cu privire la partidele politice, a consacrat un sediu general al materiei, art. 8, precum şi sedii speciale: art. 37 alin. (2) şi (3), art. 61 alin. (5), art. 72 alin. (3) lit. b), art. 102 alin. (2) şi art. 144 lit. i).
Din coroborarea acestor articole rezulta ca:
1) organizarea şi funcţionarea partidelor politice se fac prin lege organicã;
2) Curtea Constituţionalã este singura autoritate jurisdicţionalã care hotãrãşte asupra "contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic";
3) motivele de contestaţie, care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic, sunt limitativ prevãzute la art. 37 alin. (2) din Constituţie.
De vreme ce legiuitorul constituant, dupã ce în art. 8 alin. (1) precizeazã care este ratiunea de a fi a partidelor politice ("Partidele politice se constituie şi îşi desfãşoarã activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetãţenilor, respectând suveranitatea nationala, integritatea teritorialã, ordinea de drept şi principiile democraţiei") şi dupã ce scoate în evidenta ca prima forma pe care o îmbracã asocierea, expresie a dreptului de asociere, este partidul politic, transeaza problema cardinala a acţiunii unui partid în afarã cadrului constituţional. Textul este urmãtorul: "Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militeazã impotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranitãţii, a integritãţii sau a independentei României sunt neconstituţionale".>>
Autorul exceptiei susţine în continuare ca: <<Este de observat, din interpretarea acestui text, ca legiuitorul constituant are în vedere atât scopurile unui partid, ceea ce înseamnã cercetarea statutelor, a programelor politice, dar şi activitatea lor, ceea ce înseamnã compararea, prin raportare la Constituţie, a mesajelor transmise prin declaraţii ale liderilor, prin documente ale organelor de conducere sau prin orice alte forme de manifestare a unui partid politic, cum ar fi: mitingurile, demonstraţiile, marsurile de protest, intalnirile cu alegatorii, conferinţele de presa etc.
Mai observam ca sunt puse în afarã Constituţiei, pentru aspectele prevãzute la art. 37 alin. (2) la care ne referim, atât partidele politice, cat şi organizaţiile, subintelegandu-se ca legiuitorul constituant are în vedere restul organizaţiilor cu caracter civil, sindical prin care se concretizeazã dreptul la asociere.
Comparand alin. (2) al art. 37 citat cu alin. (4) al aceluiaşi articol, în care se face referire numai la asociaţii, nu şi la partide, reiese ca <>art. 3 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 27/1996 , prin partea referitoare la alin. (4) din art. 37 al Constituţiei, apare ca fiind un plus petita la Constituţie.
Dacã legiuitorul constituant ar fi urmãrit ca alin. (4) al art. 37 sa vizeze şi partidele politice, ar fi spus-o în mod expres, asa cum de altfel se precizeazã în art. 37 alin. (2) la care ne referim.
În aceeaşi ordine de idei, ne apare ca fiind un adaos la Constituţie, realizat de <>Legea partidelor politice nr. 27/1996 , prin art. 3 alin. (2), sub aspectul invocarii, în aceasta lege, şi a art. 30 alin. (7) ca fiind motiv de neconstituţionalitate.>>
În susţinerea exceptiei, se mai arata de cãtre autorul acesteia ca: <<Textul din <>Legea partidelor politice nr. 27/1996 , la care ne referim, în redactarea cunoscutã ["Sunt interzise partidele politice care, prin statutul, programele, propaganda de idei ori prin alte activitãţi pe care le organizeazã, incalca prevederile art. 30 alin. (7), art. 37 alin. (2) sau alin. (4) din Constituţie"], deşi foloseşte sintagma "sunt interzise", din împrejurarea ca incorporeaza şi art. 37 alin. (2) din Constituţie, care se referã, fãrã echivoc, la neconstituţionalitate, în realitate are în vedere neconstituţionalitatea, dupã caz, a scopurilor sau a activitãţii unui partid politic.
Dacã privim lucrurile în acest sens, iar art. 51 din Constituţie, care consacra suprematia acesteia, ne obliga la o atare interpretare, atunci, logic, trebuie sa admitem ca legea organicã a partidelor politice, sub pretextul interzicerii unor partide, în art. 3 alin. (2), a adãugat la motivele de neconstituţionalitate prevãzute de Constituţie.>>
Continuand motivarea exceptiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arata: <<Din doua una: ori Constituţia are forta juridicã suprema şi la motivele sale de neconstituţionalitate, adicã la sfera incalcarilor Constituţiei, ce atrage competenta Curţii Constituţionale, nu se poate adauga prin legea organicã a partidelor, ori legea partidelor politice, care prevede, în plus fata de art. 37 alin. (2), şi alte motive de neconstituţionalitate, pentru scopul sau acţiunea unui partid politic, este neconstitutionala în ceea ce priveşte elementele în plus prevãzute fata de cele reţinute de legiuitorul constituant.
La cele de mai sus se poate adauga şi un argument care rezulta din interpretarea sistematica a prevederilor constituţionale.
Legiuitorul constituant nu intamplator a stabilit în titlul I, intitulat "Principii generale", un sediu general al partidelor politice, relevand rolul cardinal, în democraţia constituţionalã şi în societatea româneascã, a pluralismului (ceea ce înseamnã, în primul rând, existenta mai multor partide politice), pluralismul fiind atât o condiţie, cat şi o garanţie a democraţiei constituţionale.
De altfel, art. 8 din Constituţie, cu mesajul evocat mai sus, ne apare ca o continuare a principiului consacrat chiar în art. 1 alin. (3) din Constituţie: "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme şi sunt garantate." (subl.ns.).
Observam ca pluralismul politic ne apare ca valoare suprema şi garantatã, înainte de toate, de Constituţie, în România, ca stat de drept democratic şi social, stat prefigurat de aceeaşi Constituţie.
Din aceste texte cu valoare de principiu, la care putem sa adaugam art. 61 alin. (5), art. 102 alin. (1), rezulta, fãrã putinta de tagada, calitatea partidelor politice de subiecte, proprio nomine, în raporturile de putere, mai exact de subiecte supraordonate în raporturile de drept constituţional şi de drept administrativ.
În alţi termeni, principiile constituţionale menţionate fundamenteazã o capacitate de drept public a partidelor politice, conducand la necesitatea calificãrii acestora, prin legea lor organicã, ca persoane juridice de drept public, ceea ce în mod întemeiat se realizeazã prin <>art. 1 teza a doua din Legea partidelor politice nr. 27/1996 .>>
De asemenea, în continuarea motivarii exceptiei de neconstituţionalitate se mai arata: <<Dat fiind acest statut al partidelor politice, statut care pune, sub aspectul naturii juridice a personalitãţii juridice, partidele politice pe acelaşi plan cu autoritãţile publice, era firesc ca legiuitorul constituant sa nu lase pe seama legii organice rezolvarea problemei de a şti pentru care motive de ordin constituţional, mai exact, pentru încãlcarea cãror texte din Constituţie aceasta persoana de drept public - partidul politic - poate fi declarata neconstitutionala, iar competenta în acest sens aparţine, ca şi în cazul constituţionalitãţii legii, ordonanţei etc., Curţii Constituţionale [art. 144 lit. i)].
În optica legiuitorului constituant nu poate fi vorba de mai multe motive de neconstituţionalitate, unele care sa fie stabilite prin lege şi, eventual, sa atragã competenta instanţelor judecãtoreşti şi altele sa fie stabilite chiar de Constituţie, care atrag competenta Curţii Constituţionale.
Este ca şi cum în materia neconstitutionalitatii legilor ar putea fi vorba de aspecte de neconstituţionalitate prevãzute de Constituţie, care sunt cercetate de Curtea Constituţionalã, şi aspecte de neconstituţionalitate dezvoltate chiar prin lege, ce ar atrage competenta instanţelor judecãtoreşti. Evident ca este absurda o asemenea interpretare, ea fiind nestiintifica, contrarã Constituţiei.
Prin urmare, legea care adauga la motivele de neconstituţionalitate prevãzute de Constituţie este, prin prevederile respective, contrarã Constituţiei.
Logica interna a edificiului constituţional este foarte clara: motivele de neconstituţionalitate sunt expres prevãzute de Constituţie, pentru un partid politic, iar competenta judecãrii acestora aparţine Curţii Constituţionale.>>
Autorul exceptiei de neconstituţionalitate conchide: <<A pretinde ca pot fi introduse, prin lege, şi alte motive de neconstituţionalitate decât cele prevãzute de art. 37 alin. (2), mai mult, care sa fie cercetate de instanţele de drept comun, înseamnã a contraveni textelor din Constituţie care reglementeazã, într-un fel sau altul, rolul, locul, activitatea partidelor politice, precum şi sancţiunea şi instanta competenta pentru ipoteza în care, fie în statut, fie în alt document programatic, fie în activitatea politica concretã, apar aspecte care pun în cauza nu constituirea şi funcţionarea, din punct de vedere legal a partidului, ci constituirea şi funcţionarea din punct de vedere constituţional.>>
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã, exprimandu-şi opinia asupra exceptiei de neconstituţionalitate, apreciazã ca sunt îndeplinite condiţiile prevãzute de <>art. 23 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, în scopul sesizãrii acesteia în vederea declansarii controlului de constitutionalitate, întrucât excepţia are ca obiect un text de lege în vigoare de care depinde soluţionarea cauzei, excepţia fiind ridicatã la cererea unei pãrţi din proces. Instanta judecãtoreascã mai arata ca dispoziţiile <>art. 3 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 27/1996 au mai fãcut obiectul controlului de constitutionalitate anterior promulgãrii legii, când, prin Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996, Curtea Constituţionalã a constatat ca aceste dispoziţii sunt constituţionale. Aceasta însã "nu exclude admisibilitatea exceptiei deoarece: a) prevederile legale menţionate au fost constatate ca fiind constituţionale, iar acest aspect nu impiedica efectuarea unui nou control conform interpretãrii per a contrario a dispoziţiilor <>art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 ; b) excepţia de neconstituţionalitate se întemeiazã şi pe alte motive decât cele examinate deja de Curtea Constituţionalã în cadrul controlului efectuat anterior promulgãrii legii". În concluzie, instanta considera ca "dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea partidelor politice, în mãsura în care fac trimitere la dispoziţiile art. 30 alin. (7) şi art. 37 alin. (4) din Constituţie, sunt constituţionale", însã, din punct de vedere procedural, excepţia este admisibilã.
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata. Se arata ca, potrivit dispoziţiilor <>art. 3 alin. (2) din Legea nr. 27/1996 , "Sunt interzise partidele politice care, prin statutul, programele, propaganda de idei ori prin alte activitãţi pe care le organizeazã, incalca prevederile art. 30 alin. (7), art. 37 alin. (2) sau alin. (4) din Constituţie", dar prin art. 30 alin. (7) din Constituţie se interzice "defãimarea tarii şi a naţiunii, îndemnul la rãzboi de agresiune, la ura nationala, rasialã, de clasa sau religioasã, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica, precum şi manifestãrile obscene, contrare bunelor moravuri". Aceste dispoziţii constituţionale impun şi interdicţii cetãţenilor, ca persoane fizice, privind libertatea de exprimare. Or, partidele politice nu pot fi exonerate de obligaţia de a respecta aceste interdicţii, întrucât ceea ce este interzis cetãţenilor ca persoane fizice nu poate fi permis structurilor asociative rezultate din exercitarea de cãtre aceştia a dreptului de asociere. În caz contrar, libertatea de exprimare ar putea fi diferita, dupã cum se exercita de cãtre cetãţeni într-o structura asociativa sau în afarã unei asemenea structuri, ceea ce ar fi contrar art. 30 din Constituţie. În sprijinul celor arãtate se invoca Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996. Cu privire la susţinerea potrivit cãreia alin. (4) al art. 37 din Constituţie se referã numai la asociaţii, iar nu şi la partide politice, Guvernul considera ca termenul "asociaţii" este utilizat în sens generic, fiind incluse în cadrul formelor de asociere şi partidele politice, deoarece, potrivit alin. (1) al aceluiaşi articol din Constituţie, nu este necesarã o enumerare a tuturor formelor asociative.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 3 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 27/1996 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 29 aprilie 1996, care au urmãtorul conţinut: "Sunt interzise partidele politice care, prin statutul, programele, propaganda de idei ori prin alte activitãţi pe care le organizeazã, incalca prevederile art. 30 alin. (7), art. 37 alin. (2) sau alin. (4) din Constituţie."
Dispoziţiile constituţionale la care face trimitere textul de lege criticat au urmãtorul conţinut:
- Art. 30 alin. (7): "Sunt interzise de lege defãimarea tarii şi a naţiunii, îndemnul la rãzboi de agresiune, la ura nationala, rasialã, de clasa sau religioasã, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica, precum şi manifestãrile obscene, contrare bunelor moravuri.";
- Art. 37 alin. (2) şi alin. (4): "(2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militeazã impotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranitãţii, a integritãţii sau a independentei României sunt neconstituţionale. [...] "
"(4) Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise."
Prin critica de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile <>art. 3 alin. (2) din Legea nr. 27/1996 sunt neconstituţionale pentru ca, prin trimiterea expresã şi la dispoziţiile art. 30 alin. (7) şi ale art. 37 alin. (4) din Constituţie, se adauga la motivele de neconstituţionalitate a partidelor politice, motive prevãzute la art. 37 alin. (2) din Legea fundamentalã; temeiurile de neconstituţionalitate a partidelor politice sunt expres prevãzute în Constituţie, iar, conform art. 144 lit. i) din Constituţie, competenta soluţionãrii contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic aparţine Curţii Constituţionale.
Examinând aceasta sustinere, Curtea Constituţionalã retine ca asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor <>art. 3 alin. (2) din Legea nr. 27/1996 privind trimiterea la dispoziţiile art. 30 alin. (7) din Constituţie s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996. Prin aceasta decizie s-a constatat ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, deoarece, potrivit prevederilor art. 30 alin. (7) din Constituţie, sunt interzise "defãimarea tarii şi a naţiunii, îndemnul la rãzboi de agresiune, la ura nationala, rasialã, de clasa sau religioasã, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica, precum şi manifestãrile obscene, contrare bunelor moravuri. Partidele politice nu pot fi exonerate de obligaţia de a respecta interdicţiile impuse de Constituţie libertãţii de exprimare. Ceea ce este interzis cetãţenilor, ca persoane fizice, nu poate fi permis structurilor asociative rezultate din exercitarea de cãtre aceştia a dreptului de asociere. De asemenea, exprimarea de cãtre partid a voinţei politice a cetãţenilor, potrivit art. 8 alin. (2) din Constituţie, este concretizarea pe plan politic a libertãţii de exprimare prevãzute la art. 30 din Constituţie. Altminteri, ar insemna ca aceasta libertate sa fie diferita, dupã cum se exercita de cãtre cetãţeni într-o structura asociativa sau în afarã unei asemenea structuri, ceea ce este contrar art. 30 din Constituţie".
Deoarece aceste considerente subzistã şi în cauza de fata, neintervenind elemente noi care sa le infirme spre a face necesarã reconsiderarea lor, Curtea retine ca decizia menţionatã îşi pãstreazã valabilitatea.
Totodatã, Curtea constata ca, potrivit prevederilor art. 144 lit. i) din Constituţie, Curtea Constituţionalã "hotãrãşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic". Asa fiind, având în vedere generalitatea acestei dispoziţii constituţionale, rezulta competenta exclusiva a Curţii Constituţionale de a hotãrî asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic, înregistrat potrivit legii, indiferent de prevederile sau principiile constituţionale a cãror încãlcare este invocatã.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 30 alin. (7), al art. 37 alin. (2) şi (4), al art. 102, al art. 144 lit. c) şi i) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 1 alin. (1), al art. 2, 3, 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), precum şi al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 3 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 27/1996 , excepţie ridicatã de Partidul România Mare în Dosarul nr. 3.175/1999 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã şi constata ca aceste prevederi legale sunt constituţionale, Curtea Constituţionalã având, potrivit art. 144 lit. i) din Constituţie, competenta exclusiva de a hotãrî asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic, înregistrat potrivit legii.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 23 martie 2000.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent şef,
Claudia Miu
----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
