Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 59 din 22 februarie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 150 si art. 152 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 226 din 4 mai 2001
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 150 şi art. 152 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Ioan Cenean în Dosarul nr. 4.759/2000 al Tribunalului Cluj - Secţia penalã.
La apelul nominal lipseşte autorul exceptiei, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate, deoarece prevederile criticate nu contravin principiului constituţional al dreptului la apãrare, acestea asigurând toate drepturile şi garanţiile procesuale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 4 octombrie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 4.759/2000, Tribunalul Cluj - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 150 alin. 1 şi 2 şi art. 152 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Ioan Cenean, inculpat recurent într-o cauza având ca obiect judecarea recursului declarat impotriva unei sentinţe prin care i s-a respins plângerea formulatã impotriva ordonanţei Parchetului de pe lângã Tribunalul Cluj.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate s-a susţinut ca prevederile art. 150 alin. 1 şi 2 şi ale art. 152 din Codul de procedura penalã sunt neconstituţionale, deoarece contravin dispoziţiilor art. 24 din Constituţie, care, consacrand dreptul la apãrare, stabilesc faptul ca invinuitul sau inculpatul are dreptul la un apãrãtor în tot cursul procesului, fãrã nici o restrictie. Textele criticate incalca dreptul la apãrare în mãsura în care se interpreteazã în sensul ca în situaţiile prevãzute de lege mãsura arestãrii preventive ar putea fi luatã şi în absenta aparatorului. Se invoca pentru comparatie Legea franceza din 8 februarie 1995, care prevede ca prezenta unui apãrãtor trebuie asigurata cu atât mai mult în procedurile care se desfãşoarã în lipsa inculpatului decât în cele efectuate în prezenta acestuia. Se susţine, de asemenea, ca dispoziţiile criticate contravin şi prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privitoare la dreptul la apãrare şi la dreptul la un proces echitabil, text care este aplicabil nu numai în faza de judecata, dar şi în faza urmãririi penale.
Tribunalul Cluj - Secţia penalã, exprimandu-şi opinia, considera ca dispoziţiile art. 150 alin. 1 şi 2 şi ale art. 152 din Codul de procedura penalã, privitoare la procedura de arestare a inculpatului, "sunt neconstituţionale în cazul în care se incalca dreptul la apãrare al inculpatului, fata de care se dispune luarea mãsurii arestãrii preventive în lipsa acestuia, atunci când este dispãrut, se afla în strãinãtate sau se sustrage de la urmãrirea penalã sau de la judecata". Dreptul la apãrare al inculpatului este garantat în tot cursul procesului penal, fãrã a se face distincţie între situaţia în care invinuitul sau inculpatul este prezent sau, dimpotriva, lipseşte de la derularea procesului în toate fazele acestuia. Instanta apreciazã ca ar fi inoportun ca prezenta aparatorului ales sau desemnat din oficiu sa fie condiţionatã de prezenta învinuitului sau inculpatului, în momentul dispunerii arestãrii, cu atât mai mult cu cat acesta, indiferent dacã este prezent sau absent, beneficiazã de prezumţia de nevinovatie.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 150 şi art. 152 din Codul de procedura penalã, în raport cu art. 24 din Constituţie, este neîntemeiatã. În motivarea acestui punct de vedere se considera ca dispoziţiile legale menţionate, care reglementeazã în modul arãtat condiţiile în care poate fi luatã mãsura arestãrii preventive a inculpatului, nu sunt de natura a incalca dreptul inculpatului la apãrare, atâta timp cat acesta beneficiazã, din momentul în care se poate asigura prezenta sa în cadrul procedurilor declansate, de toate drepturile şi garanţiile necesare desfãşurãrii unui proces echitabil. Se mai arata ca propunerea autorului exceptiei de neconstituţionalitate, însuşitã şi de instanta, de a se asigura prezenta unui avocat la momentul în care se dispune luarea acestei mãsuri este nu numai neîntemeiatã, dar chiar excesiva, din moment ce mãsura arestãrii preventive în lipsa inculpatului nu poate fi luatã decât în situaţii excepţionale, în care inculpatul fie din motive obiective (se afla în strãinãtate ori este dispãrut), fie intentionat (se sustrage de la urmãrire sau judecata) nu poate fi prezent pentru a fi audiat. Potrivit punctului de vedere al Guvernului invocarea de cãtre autorul exceptiei a Legii franceze din 8 februarie 1995 este irelevanta, aceasta lege având un alt obiect de reglementare. Astfel, deşi cuprinde dispoziţii care au ca scop limitarea procedurii de judecata în absenta inculpatului, aceasta lege nu cuprinde dispoziţii speciale în sensul celor invocate de autorul exceptiei, şi anume ca prezenta unui apãrãtor trebuie asigurata mai mult în procedurile care se desfãşoarã în lipsa inculpatului decât în cele efectuate în prezenta acestuia. În schimb, Guvernul citeaza art. 131 din Codul de procedura penalã francez, care prevede ca, "Dacã persoana se sustrage sau locuieşte în afarã teritoriului Republicii, judecãtorul de instrucţie, cu avizul procurorului, poate emite impotriva ei un mandat de arestare, dacã fapta atrage o pedeapsa cu închisoare corecţionalã sau o pedeapsa mai grava", text fãrã nici o referire la obligativitatea prezentei unui avocat la acest moment. De asemenea, este menţionat art. 294 din Codul de procedura penalã italian, potrivit cãruia, "În cazul cercetãrilor preliminare, judecãtorul, dacã nu a dispus-o în cursul şedinţei de confirmare a arestãrii sau reţinerii suspectului, procedeazã la integrarea persoanei în stare de detenţie preventivã imediat [...]", putându-se dispune, prin urmare, aceasta mãsura chiar fãrã audierea prealabilã a inculpatului.
În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la contrarietatea dispoziţiilor criticate, în raport cu prevederile art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la apãrare, în opinia Guvernului se arata ca într-o acceptiune restrânsã dreptul la apãrare consta în folosirea unui avocat, deci în dreptul la asistenta juridicã. Astfel înţeles, art. 24 din Constituţie este reflectat în art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penalã, care prevede ca invinuitul sau inculpatul are dreptul sa fie asistat de apãrãtor în tot cursul urmãririi penale şi al judecaţii, iar organele judiciare sunt obligate sa îi aducã la cunostinta acest drept. Legea prevede la art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedura penalã cazuri în care asistenta juridicã este obligatorie. Printre aceste cazuri nu figureazã însã şi dispunerea mãsurii arestãrii preventive în lipsa inculpatului, deoarece lipsa de asistenta juridicã nu l-ar putea prejudicia câtã vreme la momentul punerii în executare a mandatului de executare audierea lui este obligatorie.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei îl constituie dispoziţiile art. 150 şi ale art. 152 din Codul de procedura penalã, dispoziţii care au urmãtorul conţinut:
- Art. 150: "Mãsura arestãrii inculpatului poate fi luatã numai dupã ascultarea acestuia de cãtre procuror sau de cãtre instanta de judecata, afarã de cazul când inculpatul este dispãrut, se afla în strãinãtate, ori se sustrage de la urmãrire sau de la judecata.
În cazul prevãzut în alineatul precedent, când mandatul a fost emis fãrã ascultarea inculpatului, acesta va fi ascultat imediat ce a fost prins ori s-a prezentat.";
- Art. 152: "Când mandatul de arestare a fost emis dupã ascultarea inculpatului, procurorul sau preşedintele completului de judecata care a emis mandatul înmâneazã un exemplar al mandatului persoanei arestate, iar un alt exemplar îl trimite organului de poliţie pentru a putea fi predat la locul de deţinere o data cu arestatul.
Când mãsura arestãrii a fost dispusã în lipsa inculpatului potrivit art. 150, mandatul emis se înainteazã în dublu exemplar organului de poliţie, pentru executare.
Organul de poliţie procedeazã la arestarea persoanei arãtate în mandat, cãreia îi preda un exemplar al mandatului şi o conduce în fata organului judiciar care a emis mandatul.
Dacã mandatul de arestare a fost emis de procuror, acesta menţioneazã pe mandat data prezentãrii inculpatului şi procedeazã de îndatã la ascultarea acestuia, dupã care dispune prin rezoluţie asupra arestãrii inculpatului. Dacã între timp cauza a ajuns în fata instanţei de judecata, procurorul va trimite pe arestat instanţei.
Preşedintele instanţei procedeazã la ascultarea inculpatului, iar dacã acesta ridica obiecţii care necesita o rezolvare urgenta, fixeazã de îndatã termen de judecata."
Autorul exceptiei de neconstituţionalitate susţine, în esenta, ca aceste prevederi sunt contrare dispoziţiilor art. 24 din Constituţie referitoare la dreptul la apãrare, deoarece permit luarea mãsurii arestãrii preventive a inculpatului în lipsa acestuia şi fãrã ca, la dispunerea acestei mãsuri, sa fie prezent avocatul ales sau desemnat din oficiu.
Potrivit art. 24 din Constituţie, "(1) Dreptul la apãrare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."
Analizând aceste critici, Curtea constata ca sunt neintemeiate. Din interpretarea sistematica a tuturor dispoziţiilor procedurale conexe, cuprinse nu numai în art. 150 şi 152, ci şi în art. 137^1, 171 şi 172 din Codul de procedura penalã, Curtea constata ca nu sunt incalcate dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la apãrare. Astfel, potrivit alin. 1 al art. 137^1 din Codul de procedura penalã, "Persoanei reţinute sau arestate i se aduc, de îndatã, la cunostinta, motivele reţinerii sau ale arestãrii. Învinuirea se aduce la cunostinta celui arestat, în cel mai scurt termen, în prezenta unui avocat". Mai mult decât atât, alin. 2 al aceluiaşi articol prevede ca, atunci "Când se dispune arestarea preventivã a învinuitului sau inculpatului, procurorul sau instanta de judecata încunoştinţeazã despre aceasta, în termen de 24 de ore, un membru al familiei acestuia ori o alta persoana pe care o desemneazã invinuitul sau inculpatul, consemnându-se aceasta într-un proces verbal". Totodatã, prevederile art. 171 din Codul de procedura penalã reglementeazã dreptul învinuitului sau inculpatului la asistenta juridicã în tot cursul urmãririi penale şi al judecaţii, precum şi cazurile în care aceasta este obligatorie.
În aceste condiţii, Curtea constata ca este nefondata susţinerea autorului exceptiei, potrivit cãreia luarea mãsurii arestãrii învinuitului sau inculpatului dispãrut, care se afla în strãinãtate ori se sustrage de la urmãrire sau de la judecata fãrã sa fi fost ascultat, contravine dispoziţiilor art. 24 din Constituţie. Mãsura arestãrii, luatã în aceste situaţii, nu lezeaza în nici un fel dreptul învinuitului sau inculpatului la apãrare, câtã vreme se bucura, la momentul punerii în executare a mandatului de arestare, de toate garanţiile procesuale pentru realizarea deplina a acestui drept.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 150 şi art. 152 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Ioan Cenean în Dosarul nr. 4.759/2000 al Tribunalului Cluj - Secţia penalã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 22 februarie 2001.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
