Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
*) Definitiva prin nerecurare.
Mihai Constantinescu - preşedinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Raul Petrescu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 175 alin. 1 lit. b) din Codul muncii, ridicatã de contestatoarea Stupu Ana, în Dosarul nr. 8253/1993 al Judecãtoriei Focsani.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 10 mai 1994, în prezenta pãrţilor şi a reprezentantului Ministerului Public, au fost consemnate în încheierea din acea data, cînd Curtea, avînd nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru 18 mai 1994.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
avînd în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 17 decembrie 1993, pronunţatã în Dosarul nr. 8253/1993 al Judecãtoriei Focsani, Curtea Constituţionalã a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 175 alin. 1 lit. b) din Codul muncii, invocatã de contestatoarea Stupu Ana. În susţinerea exceptiei, contestatoarea arata ca art. 175 alin. 1 lit. b) din Codul muncii, deşi nu a fost abrogat în mod expres, este neconstitutional, întrucît singurele în mãsura sa soluţioneze litigiile de munca sînt instanţele judecãtoreşti şi nu organele administrative cu activitate jurisdicţionalã, care, într-un stat de drept, nu-şi mai au rostul.
Judecãtoria Focsani, exprimindu-şi opinia, considera ca excepţia este intemeiata, pe de o parte datoritã principiului separaţiei puterilor în stat, iar pe de alta parte deoarece dispoziţia art. 175 din Codul muncii contravine art. 125 din Constituţie, potrivit cãruia justiţia se realizeazã prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege. Realizarea justiţiei implica, potrivit sesizãrii, aplicarea regulilor de desfãşurare a activitãţii de judecata, obligaţia de motivare a hotãrîrilor, posibilitatea exercitãrii cãilor de atac, imparţialitatea şi independenta judecãtorilor, care se supun numai legii.
În vederea soluţionãrii exceptiei de neconstituţionalitate, în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, s-au cerut punctele de vedere ale celor doua Camere ale Parlamentului şi al Guvernului, iar în baza art. 53 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale s-au solicitat şi opiniile Ministerului Justiţiei şi Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
În punctul de vedere transmis, Guvernul apreciazã ca reglementarea cuprinsã în art. 175 alin. 1 lit. b) din Codul muncii este contrarã atît prevederilor art. 16 din Constituţie, întrucît creazã o discriminare între personalul cu funcţii de conducere şi ceilalţi salariaţi, cît şi dispoziţiile art. 21 şi art. 125 din legea fundamentalã deoarece ingradeste accesul la justiţie, care se înfãptuieşte numai de instanţele judecãtoreşti. Mai mult, Guvernul considera ca şi celelalte dispoziţii ale art. 175 alin. 1 din Codul muncii incalca dispoziţiile constituţionale menţionate, ele reglementind restringeri ale drepturilor salariaţilor de a se adresa instanţei în situaţiile stipulate.
Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.
Ministerul Justiţiei, raspunzind solicitãrii Curţii, s-a exprimat în sensul opiniei Guvernului, motivarea fiind aceeaşi.
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale apreciazã ca examinarea conformitatii legislaţiei cu dispoziţiile constituţionale este de competenta Consiliului Legislativ, iar cît priveşte dispoziţiile Codului muncii referitoare la jurisdicţia muncii, acestea au fost modificate prin Legea nr. 104/1992.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
examinînd încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, opiniile Ministerului Justiţiei şi ale Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile pãrţilor şi ale procurorului, notele scrise depuse la dosar, şi avînd în vedere dispoziţiile art. 175 alin. 1 lit. b) din Codul muncii, ale art. 16, art. 21, art. 125 şi art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:
Deşi excepţia de neconstituţionalitate vizeazã o dispoziţie legalã anterioarã Constituţiei, Curtea este competenta sa o soluţioneze deoarece Judecãtoria Focsani nu s-a pronunţat ferm, în dispozitivul încheierii, asupra conflictului dintre art. 175 alin. 1 din Codul muncii şi Constituţie şi a sesizat Curtea, solicitindu-i sa se pronunţe. Asa fiind, sub acest aspect, Curtea Constituţionalã este obligatã sa se pronunţe asupra exceptiei, în temeiul dreptului constituţional al pãrţilor, recunoscut de art. 144 lit. c) din Constituţie, de a invoca neconstituţionalitatea unui text de lege aplicabil litigiului.
Potrivit art. 175 alin. 1 lit. b) din Codul muncii, sînt de competenta organului administrativ ierarhic superior sau a organului de conducere colectivã, potrivit legii: contestaţiile impotriva desfacerii contractului de munca, precum şi litigiile privind reintegrarea în munca a peroanelor cu funcţii de conducere numite de organele ierarhice superioare, precum şi a directorilor, directorilor generali şi a celor cu funcţii asimilate acestora din organele centrale.
Din însãşi examinarea prevederilor art. 175 alin. 1 lit. b) din Codul muncii rezulta ca acestea fiind aplicabile numai unei categorii de salariaţi - şi anume, cadrelor cu funcţii de conducere - se incalca principiul egalitãţii cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice prevãzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucît, în ce priveşte contestaţiile legate de desfacerea contractului de munca, nu exista un motiv suficient care sa justifice o diferenţa de tratament cu referire la organul de jurisdicţie competent. Aceasta concluzie se impune ţinînd seama de faptul ca motivele legale pentru desfacerea contractului de munca, prevãzute în art. 130 din Codul muncii, nu disting între salariaţii cu funcţii de conducere şi ceilalţi salariaţi. De aceea jurisdicţia instituitã prin art. 175 alin. 1 lit. b) din Codul muncii este discriminatorie şi, deci, neconstitutionala, nu numai în funcţie de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, ce se referã la egalitatea în drepturi a cetãţenilor, fãrã discriminãri, ci şi în funcţie de prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, amendata prin Protocoalele nr. 3, 5 şi 8 şi completatã prin Protocolul nr. 2, la care România a aderat prin Legea nr. 30/1994. Potrivit acestor din urma prevederi, orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil, a cauzei sale de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege.
În concordanta cu prevederile din convenţia sus-menţionatã, art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie a statuat ca orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime şi ca nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
Ţinînd seama şi de dispoziţiile art. 125 din Constituţie, conform cãrora justiţia se realizeazã prin Curtea Suprema de Justiţie şi celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege, rezulta, din colaborarea acestor din urma prevederi constituţionale, ca nici o lege nu poate îngrãdi dreptul unei persoane de a se adresa instanţelor judecãtoreşti pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
Plenul Curţii Constituţionale, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, a statuat în sensul ca instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale nu este contrarã principiului prevãzut de art. 21 din Constituţie, privind liberul acces la justiţie, cît timp decizia organului administrativ de jurisdicţie poate fi atacatã în fata unei instanţe judecãtoreşti. Pe de alta parte, prin aceeaşi decizie s-a stabilit ca liberul acces la justiţie se realizeazã numai în respectul egalitãţii cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, astfel încît orice excludere care ar evoca semnificatia încãlcãrii egalitãţii de tratament juridic este neconstitutionala.
În cauza de fata, dacã s-ar aprecia ca organele prevãzute de art. 175 alin. 1 lit. b) din Codul muncii au calitatea de organ jurisdicţional, procedura prevãzutã de text ar putea fi calificatã ca o procedura administrativ-jurisdicţionalã prealabilã, ceea ce ar da posibilitatea pãrţilor sa uzeze de recursul prevãzut de art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi deci accesul la justiţie ar fi asigurat. Dar autoritãţile administrative prevãzute de art. 175 alin. 1 lit. b) din Codul muncii nu pot avea calitatea de organe jurisdicţionale deoarece chiar ele au luat mãsura desfacerii contractului de munca. Ar insemna ca aceeaşi autoritate sa fie şi judecãtor şi parte interesatã, ceea ce este contrar prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale sus-menţionate. În condiţiile art. 175 alin. 1 lit. b) din Codul muncii este încãlcat principiul instituit prin aceasta prevedere referitoare la dreptul persoanei de a fi judecata în mod echitabil de cãtre o instanta independenta şi impartiala.
Ţinînd seama de dispoziţiile art. 20 din Constituţie privind obligativitatea interpretãrii şi aplicãrii drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor în concordanta cu pactele la care România este parte şi la prioritatea pactelor şi tratatelor referitoare la drepturile omului în caz de neconcordanta cu legile interne, rezulta ca art. 175 alin. 1 lit. b) din Codul muncii, fiind în contradictie cu prevederile art. 6 alin. 1 al convenţiei menţionate, sînt în întregime neconstituţionale nu numai în ce priveşte excluderea cetãţenilor de la dreptul de a se adresa justiţiei. În acest fel se asigura şi respectarea principiului egalitãţii cetãţenilor în fata legii.
În cursul dezbaterilor, cît şi în punctul de vedere al Guvernului s-a ridicat problema neconstitutionalitatii şi a celorlalte prevederi ale art. 175 din Codul muncii, în afarã celor de la lit. b). Avînd în vedere, însã, limitele sesizãrii, astfel cum au fost definite prin Încheierea Judecãtoriei Focsani din data de 17 decembrie 1993, precum şi prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, rezulta ca în litigiul de fata Curtea Constituţionalã nu este competenta sa se pronunţe asupra aspectelor ce depãşesc sesizarea cu care a fost investitã.
Întrucît Codul muncii a fost modificat expres prin Legea nr. 104/1992, deci dupã intrarea în vigoare a Constituţiei, rezulta ca, în speta, nu se pune problema aplicãrii art. 150 alin. (1) din Constituţie, ci a neconstitutionalitatii prevederii respective.
Fata de cele arãtate, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A. c) şi ale art. 24 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de Stupu Ana, domiciliata în municipiul Roman, str. C. A. Rosetti, bl. 10, sc. A, ap. 7, judeţul Neamt, în Dosarul nr. 8253/1993 al Judecãtoriei Focsani, şi constata ca prevederile art. 175 alin. 1 lit. b) din Codul muncii sînt neconstituţionale.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţatã în şedinţa din 18 mai 1994.
PREŞEDINTE,
dr. Mihai Constantinescu
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
------------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
