Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 588 din 5 iunie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 28^1 pct. 3 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 30 iunie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincã.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28^1 pct. 3 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Ionel Petruţ Vâlcu în Dosarul nr. 5.058/337/2008 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.545D/2011.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 9 noiembrie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 5.058/337/2008, Curtea de Apel Oradea - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII pct. 9 din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, excepţie ridicatã de Ionel Petruţ Vâlcu în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe penale pronunţate de judecãtorie într-o cauzã în care s-au fãcut cercetãri cu privire la sãvârşirea infracţiunii de ucidere din culpã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 129 referitor la Folosirea cãilor de atac, precum şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la aceeaşi Convenţie, deoarece, odatã cu eliminarea cãii de atac a apelului în procesele penale judecate la fond de judecãtorie, pãrţile se vãd puse în situaţia de a avea parte de un tratament juridic diferit faţã de ipoteza în care persoana vãtãmatã ar fi ales sã se adreseze instanţei civile, ori faţã de cazurile în care competenţa revine în primã instanţã tribunalelor. O astfel diferenţã de tratament în exercitarea dreptului la o cale de atac constituie o formã de discriminare care nu are nicio justificare obiectivã şi rezonabilã.
Curtea de Apel Oradea - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. XVIII pct. 9 din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor. Însã, ţinând seama de art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnicã legislativã pentru elaborarea actelor normative, republicatã în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, Curtea reţine cã obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 28^1 pct. 3 din Codul de procedurã penalã, astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 9 din Legea nr. 202/2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care au urmãtorul conţinut: "Curtea de Apel: [...]
3. ca instanţã de recurs, judecã recursurile împotriva hotãrârilor penale pronunţate de judecãtorii în primã instanţã, cu excepţia celor date în competenţa tribunalului, precum şi în alte cazuri anume prevãzute de lege."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 129 referitor la Folosirea cãilor de atac, precum şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la aceeaşi Convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, urmare dispoziţiilor legale criticate, hotãrârile pronunţate în materie penalã în primã instanţã de judecãtorii, cu excepţia celor date în competenţa tribunalului, precum şi în alte cazuri anume prevãzute de lege (respectiv recursurile împotriva sentinţelor pronunţate de judecãtorii privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, precum şi recursurile împotriva hotãrârilor penale pronunţate de judecãtorii în materia mãsurilor preventive, a liberãrii provizorii sau a mãsurilor asigurãtorii, a hotãrârilor penale pronunţate de judecãtorii în materia executãrii hotãrârilor penale sau a reabilitãrii, precum şi în alte cazuri anume prevãzute de lege), pot fi contestate numai pe calea recursului la curtea de apel.
Autorul excepţiei susţine cã soluţia legislativã introdusã prin Legea nr. 202/2010 afecteazã principiul egalitãţii cetãţenilor în faţa legii, precum şi dreptul la douã grade de jurisdicţie în materie penalã, întrucât a fost eliminatã calea de atac a apelului în materia sentinţelor pronunţate de judecãtorii.
Curtea constatã cã anterior acestor modificãri era posibilã atacarea cu apel a sentinţelor pronunţate de judecãtorii numai în cazurile prevãzute de lege. De data aceasta legiuitorul a instituit o normã generalã potrivit cãreia orice hotãrâre pronunţatã la nivelul judecãtoriei va putea fi contestatã uzând de o singurã cale de atac, respectiv a recursului.
Prin urmare, normele de reglementare a competenţei instanţelor judecãtoreşti, a gradelor de jurisdicţie, precum şi a cãilor de atac, constituie reguli de procedurã, a cãror stabilire, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, se poate face numai prin lege. Legea procesual penalã românã promoveazã, ca regulã generalã, judecarea procesului penal în trei grade de jurisdicţie: prima instanţã, apel şi recurs. În acelaşi timp, pentru anumite cazuri speciale, determinate de natura infracţiunilor care constituie obiectul procesului penal ori de calitatea fãptuitorului, legea prevede, cu deplinã justificare constituţionalã, ca excepţie, şi existenţa a doar douã grade de jurisdicţie: primã instanţã şi recurs.
Reglementarea unei singure cãi ordinare de atac nu este de naturã sã îngrãdeascã dreptul de acces liber la justiţie. Persoanele interesate se pot adresa atât primei instanţe, cât şi celei de recurs, cu orice cerere proceduralã prevãzutã de lege, indiferent de numãrul gradelor de jurisdicţie. Pãrţile îşi pot exercita dreptul la apãrare în tot cursul procesului penal, inclusiv în faza de urmãrire penalã, în primã instanţã ori în calea de atac.
Prin urmare, nu poate fi primitã critica autorului, deoarece stabilirea competenţei, precum şi instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti, deci şi reglementarea cãilor de atac, este de competenţa exclusivã a legiuitorului. Acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la "condiţiile legii", atunci când reglementeazã exercitarea cãilor de atac, ca de altfel şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecãtoreşti şi la procedura de judecatã, stabileşte cã acestea "sunt prevãzute numai prin lege".
Referitor la încãlcarea principiului egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constatã cã instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte cãile de atac, nu este contrarã principiului egalitãţii atât timp cât ele asigurã egalitatea juridicã a cetãţenilor în utilizarea lor.
Totodatã, pãrţile au posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de cãtre o instanţã independentã, imparţialã şi stabilitã prin lege, într-un termen rezonabil, condiţii care sunt asigurate şi în situaţia judecãrii cauzelor în primã instanţã de cãtre judecãtorii. De asemenea, este asigurat şi dreptul la douã grade de jurisdicţie (judecata în primã instanţã şi judecata în recurs) în materie penalã, reglementat de art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Aşa fiind, câtã vreme sunt respectate aceste limite, legiuitorul naţional poate introduce sau elimina, în funcţie de nevoile sociale care impun o anumitã politicã penalã, gradele de jurisdicţie pe care le considerã necesare. Altfel spus, reglementãrile internaţionale nu impun un anumit numãr maxim al gradelor de jurisdicţie sau al cãilor de atac, ci numai un numãr minim, exigenţã care este deplin respectatã.
În sfârşit, Curtea mai constatã cã limitele instituite de art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale pot constitui obiectul unor restrângeri în sensul art. 2 paragraful 2 din acelaşi protocol, potrivit cãruia dreptul oricãrei persoane declarate vinovate de o infracţiune de cãtre o instanţã de judecatã de a cere examinarea condamnãrii sale de o jurisdicţie superioarã poate face obiectul unor excepţii în cazul infracţiunilor minore.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1 pct. 3 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Ionel Petruţ Vâlcu în Dosarul nr. 5.058/337/2008 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 5 iunie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
