Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 585 din 14 aprilie 2009  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 283 alin. (2) si (3), precum si ale   art. 285 alin. (2) si (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 585 din 14 aprilie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 283 alin. (2) si (3), precum si ale art. 285 alin. (2) si (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 2 iunie 2009

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Carmen-Cãtãlina Gliga - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 283 alin. (2) şi (6), precum şi ale <>art. 285 alin. (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publicã, a contractelor de concesiune de lucrãri publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicatã de Municipiul Zalãu, prin primar, în Dosarul nr. 1.187/33/2008 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 6 noiembrie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 1.187/33/2008, Curtea de Apel Cluj - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 283 alin. (2) şi (6), precum şi ale <>art. 285 alin. (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publicã, a contractelor de concesiune de lucrãri publice şi a contractelor de concesiune de servicii,excepţie ridicatã de Municipiul Zalãu, prin primar, într-o cauzã având ca obiect anularea unei decizii a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia aratã cã dispoziţiile criticate, reglementând aspecte care ţin de sfera contenciosului administrativ şi de organizarea şi funcţionarea instanţelor judecãtoreşti, nu puteau fi adoptate printr-o ordonanţã de urgenţã, care ulterior a fost aprobatã printr-o lege ordinarã. Se apreciazã cã în domeniile de reglementare menţionate legiuitorul poate interveni numai pe calea adoptãrii unei legi organice, şi nu prin ordonanţe de urgenţã sau legi ordinare. Se mai aratã cã, soluţionându-se în procedurã de recurs plângerea formulatã împotriva actului Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în faţa instanţei de judecatã nu se mai pot aduce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, ceea ce este de naturã sã lezeze dreptul la apãrare garantat prin art. 24 din Constituţie. În consecinţã, se apreciazã cã accesul la justiţie este mai mult formal. Totodatã, se mai solicitã Curţii Constituţionale sã se pronunţe asupra faptului dacã autoritatea contractantã are dreptul de a alege între procedura administrativ-jurisdicţionalã şi cea judiciarã; în cazul în care nu are acest drept de a opta, se încalcã prevederile art. 24 din Constituţie.
Curtea de Apel Cluj - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal apreciazã excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã.
Avocatul Poporului apreciazã cã textele legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 283 alin. (2) şi (6), precum şi ale <>art. 285 alin. (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publicã, a contractelor de concesiune de lucrãri publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobatã prin <>Legea nr. 337/2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 20 iulie 2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. În urma modificãrilor legislative operate prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 19/2009 , alin. (6) al art. 283 a devenit alin. (3), cu menţinerea soluţiei legislative criticate, iar art. 285 alin. (2) a fost modificat, fãrã a se afecta însã substanţa criticii de neconstituţionalitate. În aceste condiţii, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 283 alin. (2) şi (3), precum şi <>art. 285 alin. (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006 , având urmãtorul cuprins:
- Art. 283 alin. (2): "Plângerea [împotriva deciziilor Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor - sn.] va fi soluţionatã în complet format din 3 judecãtori.
(3) Plângerea se soluţioneazã, potrivit dispoziţiilor art. 304^1 din Codul de procedurã civilã. Prevederile secţiunii a 9-a se aplicã în mod corespunzãtor.";
- Art. 285 alin. (2): "Instanţa, sesizatã cu o plângere împotriva unei decizii a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care acesta a soluţionat contestaţia pe excepţie, admiţând plângerea, va desfiinţa decizia respectivã şi va reţine cauza spre judecare pe fond cu luarea în considerare a motivelor care au determinat desfiinţarea decizie.[...]
(5) Hotãrârea pronunţatã de instanţã este definitivã şi irevocabilã."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apãrare, ale art. 52 alin. (2) privind dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, ale art. 73 alin. (3) lit. k) şi l) privind domeniile de reglementare a legilor organice şi ale art. 115 alin. (1) privind delegarea legislativã.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecã a textelor legale, Curtea reţine, în primul rând, faptul cã art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie nu are incidenţã în cauzã. Prevederile <>art. 283 şi 285 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006 nu reglementeazã în sine contenciosul administrativ, ci stabilesc instanţele competente sã soluţioneze plângerile împotriva deciziilor Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi procedura de judecatã ce urmeazã a se aplica: completul de 3 judecãtori specializat în domeniul achiziţiilor publice şi/sau concurenţei, asimilarea plângerii cãii de atac a recursului, caracterul urgent al soluţionãrii cauzei etc., aspecte ce nu atrag aplicarea dispoziţiilor art. 73 alin. (3) din Constituţie.
Nici prevederile art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie nu au incidenţã în cauzã, întrucât obiectul lor de reglementare îl constituie în acest caz organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecãtoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi, în niciun caz procedura de judecatã ce urmeazã a se aplica în concret acestor cauze. Astfel, art. 126 alin. (1) din Constituţie prevede cã procedura de judecatã se reglementeazã prin lege, ceea ce înseamnã cã reglementarea în cauzã trebuie sã fie o lege ordinarã, adoptatã în condiţiile <>art. 76 alin. (2) din Constituţie, exigenţã îndeplinitã de Legea nr. 337/2006 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006 .
Totodatã, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 115 alin. (1) din Constituţie nu au incidenţã în cauzã, acestea referindu-se la ordonanţele emise în baza unei legi de abilitare, şi nu la ordonanţele de urgenţã.
În ceea ce priveşte aspectele de constituţionalitate intrinsecã ridicate de autorul excepţiei, Curtea reţine cã s-a mai pronunţat cu privire la pretinsa încãlcare a prevederilor <>art. 21 din Constituţie. Astfel, prin Decizia nr. 318 din 13 martie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 23 aprilie 2008, a constatat constituţionalitatea textelor criticate în raport cu critici similare, statuând cã, deşi semnificaţia art. 21 alin. (2) din Constituţie constã în aceea cã nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale nicio categorie sau grup social, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, precum şi modalitãţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale. Stabilirea unor reguli speciale privind exercitarea cãilor de atac nu contravine art. 21 din Constituţie, atât timp cât, potrivit celor prevãzute de <>art. 283 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006 , pãrţilor interesate le este asiguratã posibilitatea de a formula plângere împotriva deciziei pronunţate de consiliu la curtea de apel, secţia de contencios-administrativ şi fiscal pe raza cãreia se aflã sediul autoritãţii contractante.
Mai mult, stabilirea procedurii de soluţionare a plângerii împotriva deciziei pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, potrivit dispoziţiilor art. 304^1 din Codul de procedurã civilã, reprezintã expresia aplicãrii dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi art. 129.
Întrucât nu au intervenit elemente noi de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziei amintite îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Distinct de considerentele deciziei invocate mai sus, Curtea reţine cã în toate situaţiile decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor este supusã controlului judecãtoresc atât din punctul de vedere al legalitãţii, cât şi din punctul de vedere al temeiniciei acesteia. Chiar şi în ipoteza <>art. 285 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006 , astfel cum a fost modificatã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 19/2009 , instanţa, admiţând plângerea, desfiinţeazã decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi reţine cauza spre soluţionare în fond, cu luarea în considerare a motivelor invocate, ceea ce presupune cã pricina a fost lãmuritã, astfel încât accesul liber la justiţie este unul efectiv, şi nu iluzoriu.
Astfel fiind, nici dreptul la apãrare al autorului excepţiei nu este încãlcat din moment ce beneficiazã de toate garanţiile procesuale disponibile în stadiul procesual în care se aflã.
În condiţiile în care textele legale criticate nu îngrãdesc exercitarea vreunui drept sau libertãţi fundamentale, rezultã cã art. 53 din Constituţie nu are incidenţã în cauzã. Totodatã, Curtea reţine cã nici prevederile art. 52 alin. (2) din Constituţie nu au incidenţã în cauzã, întrucât textele efectiv criticate reglementeazã procedura de judecatã, şi nu modalitatea în care persoana vãtãmatã de o autoritate publicã îşi va realiza dreptul.
Cu privire la solicitarea adresatã Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra faptului dacã autoritatea contractantã are dreptul de a alege între procedura administrativ-jurisdicţionalã şi cea judiciarã, Curtea reţine cã stabilirea unei asemenea chestiuni nu intrã în competenţa sa, numai instanţele judecãtoreşti fiind competente sã interpreteze şi sã aplice textul legal în cauzã. De altfel, se observã cã raţiunea instituirii cãilor administrativ-jurisdicţionale este aceea de a se repara un eventual prejudiciu cauzat unei persoane de cãtre o autoritate publicã. Or, în speţã, autoritatea contractantã este chiar o autoritate publicã al cãrui act este supus contestãrii şi ar fi de neconceput ca aceasta sã îşi conteste propriul actul (decizia de atribuire a lucrãrilor sau de descalificare a unui participant etc.) în faţa Consiliului. Alta este situaţia în care autoritatea contractantã ar fi nemulţumitã de decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, caz în care acesta are deschisã calea plângerii la curtea de apel competentã.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 283 alin. (2) şi (3), precum şi ale <>art. 285 alin. (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publicã, a contractelor de concesiune de lucrãri publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicatã de municipiul Zalãu, prin primar, în Dosarul nr. 1.187/33/2008 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 aprilie 2009.

PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Benke Karoly

--------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016