Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 58*) din 26 martie 1997 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 25 art. 25 lit. d) si ale art. 31 din Legea Curtii Supreme de Justitie nr. 56/1993
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 90 din 26 februarie 1998
-------------
*) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 528 din 2 decembrie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 26 februarie 1998.
Victor Dan Zlatescu - preşedinte
Lucian Stangu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Raul Petrescu - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol, pronunţarea asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 lit. d) şi ale <>art. 31 din Legea nr. 56/1993 , invocatã de Pastia Olga Sultana Ecaterina Maria şi Pastia Constantin Ion Dumitru.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 19 ianuarie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public, în lipsa pãrţilor legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 26 martie 1996.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 31 octombrie 1996, pronunţatã în Dosarul nr. 1.259/1996, Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 lit. d) şi ale <>art. 31 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993 , invocatã de Pastia Olga Sultana Ecaterina Maria şi Pastia Constantin Ion Dumitru. În motivarea exceptiei, în esenta, se susţine ca dispoziţiile menţionate contravin prevederilor art. 123 din Constituţie, deoarece independenta şi supunerea judecãtorilor numai legii se referã atât la autoritatea judecãtoreascã în ansamblu, cat şi fiecãrui judecãtor care face parte din completul de judecata. De asemenea, se mai susţine ca, prin Hotãrârea nr. 1 din 2 februarie 1995, Secţiile Unite ale Curţii Supreme de Justiţie au schimbat jurisprudenta Sectiei civile cu privire la restituirea imobilelor naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950, obligând astfel completele de judecata sa respecte aceasta hotãrâre, chiar dacã aveau alte convingeri.
Exprimandu-şi opinia potrivit art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanta apreciazã ca excepţia este neîntemeiatã.
În vederea soluţionãrii exceptiei, au fost solicitate, în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, puncte de vedere celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului; de asemenea, s-a solicitat şi opinia Curţii Supreme de Justiţie asupra exceptiei invocate. În punctul de vedere al Guvernului se considera ca excepţia este neîntemeiatã, întrucât dispoziţiile legale a cãror neconstituţionalitate a fost invocatã îşi gãsesc temei în prevederile art. 125 din Constituţie, potrivit cãruia justiţia se realizeazã prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti, stabilite de lege, iar competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege. Prin <>art. 25 lit. b) şi lit. d) din Legea nr. 56/1993 , potrivit cãrora este stabilitã competenta Curţii Supreme de Justiţie, constituitã în Secţii Unite spre a soluţiona sesizãrile privind schimbarea jurisprudenţei, se urmãreşte o corecta aplicare a legii, în înfãptuirea justiţiei, precum şi realizarea unei practici judecãtoreşti unitare.
Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.
În opinia Curţii Supreme de Justiţie, prevederile art. 25 lit. d) şi ale <>art. 31 din Legea nr. 56/1993 nu contravin dispoziţiilor Constituţiei privind independenta judecãtorilor, întrucât în practica de aplicare a legilor apar uneori opinii şi chiar soluţii judecãtoreşti ireconciliabile în drept, astfel încât este necesarã o unificare a jurisprudenţei care se realizeazã prin vointa judecãtorilor, în formele legal instituite. Acest lucru nu constituie o ingerinta în activitatea judecãtorilor, care pronunţa hotãrârile intimei lor convingeri, având obligaţia constituţionalã de a aplica corect legea.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, opinia Curţii Supreme de Justiţie, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile art. 25 lit. d) şi ale <>art. 31 din Legea nr. 56/1993 , raportate la prevederile constituţionale şi ale Legii nr. 47/1992, retine:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţionalã este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 lit. d) şi ale <>art. 31 din Legea nr. 56/1993 .
<>Art. 31 din Legea nr. 56/1993 prevede ca dacã o secţie a Curţii Supreme de Justiţie considera ca este cazul sa revinã asupra propriei jurisprudente, judecata va fi întreruptã şi vor fi sesizate Secţiile Unite ale Curţii Supreme de Justiţie. Dupã ce Secţiile Unite s-au pronunţat asupra sesizãrii privind schimbarea jurisprudenţei, judecata va continua. <>Art. 25 lit. d) din Legea nr. 56/1993 , la care se referã, de asemenea, excepţia de neconstituţionalitate nu consacra o dispoziţie distinctã de aceea a art. 31, ci reprezintã o simpla evocare a acestui din urma text. Prevederile legale a cãror excepţie de neconstituţionalitate a fost invocatã nu contravin principiilor enunţate în art. 123 din Constituie. Dacã deciziile Secţiilor Unite ar fi general obligatorii pentru toate instanţele, ele ar reprezenta, incontestabil, un izvor de drept şi ar insemna ca, dincolo de textul Constituţiei, judecata se supune nu numai legii, ci şi deciziei Secţiilor Unite. Schimbarea jurisprudenţei Curţii este propusã de judecãtorii unei secţii. Date fiind consecinţele importante ale schimbãrii practicii Curţii Supreme de Justiţie, o asemenea decizie poate fi luatã potrivit <>art. 31 din Legea nr. 56/1993 prin hotãrâre de cãtre Secţiile Unite ale Curţii, compuse din judecãtorii Curţii, la care participa şi judecãtorii sectiei a cãror propunere se cere a fi aprobatã. Initiativa unei asemenea schimbãri a jurisprudenţei vine, în ipoteza la care ne referim, de la secţia competenta sa se pronunţe asupra cauzei, iar nu de la Secţiile Unite. Secţiile Unite nu soluţioneazã cauza supusã judecaţii în secţia care le-a sesizat, ci numai o chestiune prealabilã - schimbarea jurisprudenţei - dupã care judecata în secţie, care fusese întreruptã, va fi reluatã.
Soluţia reglementatã prin <>Legea nr. 56/1993 corespunde pe deplin prevederilor art. 125 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "justiţia se realizeazã prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege". Acelaşi articol din Constituţie prevede ca atât competenta, cat şi procedura de judecata se stabilesc prin lege. O asemenea reglementare corespunde însã necesitãţii de unificare a jurisprudenţei, dând, pentru Curtea Suprema de Justiţie, expresie rolului sau înscris în <>art. 1 alin. 2 din Legea nr. 56/1993 , de a urmãri aplicarea corecta şi unitarã a legii. Aceasta obligaţie a Curţii Supreme de Justiţie nu contravine în nici un fel Constituţiei, fiind dimpotriva, de natura a asigura, printr-o practica judecãtoreascã unitarã, egalitatea constituţionalã a cetãţenilor în fata legii şi în fata justiţiei. Aceasta egalitate nu ar fi, într-adevãr, de conceput în cazul în care instanţele ar adopta în aplicarea aceleiaşi legi soluţii diferite, adesea ireconciliabile.
Instituţia schimbãrii jurisprudenţei, la care se referã art. 25 şi <>art. 31 din Legea nr. 56/1993 , a existat şi în trecut cat priveşte Curtea de Casaţie şi de Justiţie, fãrã sa se fi pus vreodata la indoiala compatibilitatea reglementãrii respective cu principiul independentei judecãtorului.
Unificarea jurisprudenţei nu se realizeazã prin ordine sau alte jonctiuni ori ingerinţe din afarã sistemului judecãtoresc, ci este, în modul reglementat prin <>Legea nr. 56/1993 , opera exclusiva a voinţei judecãtorilor care hotãrãsc împreunã asupra corectei aplicari a legii, iar adoptarea hotãrârilor cu majoritatea voturilor judecãtorilor Secţiilor Unite ale Curţii Supreme de Justiţie este absolut normalã, de vreme ce este vorba despre schimbarea unei jurisprudente statornicite în acelaşi mod.
Concluzia ce se impune este aceea ca judecãtorii se pronunţa în toate cazurile potrivit intimei lor convingeri, având însã obligaţia constituţionalã de a se supune legii.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 lit. d) şi ale <>art. 31 din Legea nr. 56/1993 , invocatã de Pastia Olga Sultana Ecaterina Maria şi Pastia Constantin Ion Dumitru în Dosarul nr. 1.259/1996 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilã.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţatã în şedinţa publica din 26 martie 1997.
PREŞEDINTE,
prof.univ.dr. Victor Dan Zlatescu
Magistrat-asistent,
Maria Bratu
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
