Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 58 din 23 martie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 alin. 3 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 228 din 23 mai 2000
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 din Codul penal, ridicatã de Robertino-Daniel Oprescu în Dosarul nr. 2.840/1999 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã.
La apelul nominal se prezintã avocatul Mircea Stanculescu pentru autorul exceptiei, lipsind celelalte pãrţi: Societatea Comercialã "Banc Post" - S.A. şi Societatea Comercialã Banca Comercialã "Ion Tiriac" - S.A., fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecata, reprezentantul autorului exceptiei solicita constatarea neconstitutionalitatii art. 215 alin. 3 din Codul penal, precizând ca alin. 2 al aceluiaşi articol nu face obiectul exceptiei. Considera ca, prin dispoziţiile textului de lege criticat, au fost incalcate prevederile constituţionale cuprinse în art. 49 şi 54, deoarece i se restrânge exerciţiul dreptului de a obţine un credit bancar. Totodatã arata ca dispoziţiile art. 215 alin. 3 din Codul penal contravin şi principiului constituţional al exercitãrii cu buna-credinţa a drepturilor şi libertãţilor, prin aceea ca lasa la liberul arbitru al unei terţe persoane, numita "cel înşelat", evaluarea bunei-credinţe a inculpatului, deşi art. 54 din Legea fundamentalã instituie prezumţia de buna-credinţa. Considera ca acordarea creditului bancar nu este condiţionatã întotdeauna de existenta unor garanţii imobiliare, iar acestea nu sunt de natura a produce, prin falsificarea lor o paguba, condiţie esenţialã a existenţei infracţiunii de înşelãciune. În final, autorul exceptiei susţine necesitatea revizuirii Codului penal, pentru a se evita redactarile vagi şi imprecise, ca cele cuprinse în art. 215, cu condiţii de incriminare lãsate la aprecierea unei terţe persoane sau care determina multiple calificãri ale faptelor, cum sunt cele de fals şi uz de fals, pe de o parte, şi înşelãciune în convenţii, prevãzutã la art. 215 alin. 3, pe de alta parte.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ca fiind neîntemeiatã, considerând ca textul art. 215 alin. 3 din Codul penal este în conformitate cu prevederile art. 49 şi 54 din Constituţie. Mai arata ca prin aceste dispoziţii este incriminata o varianta a infracţiunii de înşelãciune, şi anume înşelãciunea în convenţii, pentru existenta cãreia este necesar ca inducerea sau menţinerea în eroare sa fie determinanta pentru încheierea sau executarea contractului, în sensul ca fãrã aceasta eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau nu ar fi executat contractul în condiţiile stipulate. Manoperele dolosive exclud buna-credinţa invocatã de autorul exceptiei, ca temei al acesteia. De asemenea, susţine ca dispoziţiile art. 54 din Constituţie nu instituie o prezumţie de buna-credinţa, ci o îndatorire fundamentalã a fiecãrei persoane de a-şi exercita cu buna-credinţa drepturile şi libertãţile, fãrã sa încalce drepturile şi libertãţile celorlalţi.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 28 octombrie 1999, pronunţatã în Dosarul nr. 2.840/1999, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Robertino-Daniel Oprescu.
În cererea prin care ridica excepţia de neconstituţionalitate autorul acesteia se referã exclusiv la dispoziţiile art. 215 alin. 3 din Codul penal, precizare pe care o face şi cu prilejul susţinerilor orale în fata Curţii Constituţionale.
În motivarea exceptiei, autorul susţine ca acest text este neconstitutional deoarece incalca prevederile art. 49 şi 54 din Constituţie, prin restrangerea exerciţiului "dreptului sau de a obţine un credit bancar", precum şi prin lãsarea bunei-credinţe, prezumate de art. 54 din Constituţie, la liberul arbitru al unei terţe persoane, numita "cel înşelat", încã înainte de constatarea judecãtoreascã definitiva a acestei caracteristici. Critica de neconstituţionalitate priveşte şi multipla incriminare a faptei ca infracţiune de fals, uz de fals şi înşelãciune.
Exprimandu-şi opinia, Curtea de Apel Bucureşti Secţia a II-a penalã apreciazã ca excepţia este neîntemeiatã, întrucât prezumţia de buna-credinţa are corespondent în prezumţia de nevinovatie, consacratã în art. 66 din Codul de procedura penalã, iar ambele prezumţii pot fi rasturnate în cazul stabilirii vinovatiei inculpatului. De asemenea, instanta considera constituţionalã cerinta "fãrã aceasta eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate", aceasta fiind esenţialã pentru existenta infracţiunii de înşelãciune, şi anume ca amagirea sa fi fost hotãrâtoare pentru persoana inselata.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
În punctul sau de vedere, Guvernul considera ca excepţia este nefondata, întrucât expresia "astfel încât, fãrã aceasta eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate" reprezintã o cerinta esenţialã a laturii obiective a infracţiunii de înşelãciune, în varianta prevãzutã la art. 215 alin. 3 din Codul penal. Fapta nu constituie infracţiune dacã aceasta condiţie nu este îndeplinitã, iar acest aspect îl stabileşte numai instanta de judecata prin hotãrârea pe care o pronunţa în cauza. Guvernul mai arata ca nu sunt incalcate prevederile art. 49 din Constituţie, referitoare la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau libertãţi, întrucât nu este vorba de restrangerea exerciţiului unui drept, ci de o obligaţie care incumba oricãrei persoane, cea de a-şi exercita drepturile şi libertãţile constituţionale fãrã a aduce atingere drepturilor şi libertãţilor altor persoane, obligaţie instituitã prin art. 54 din Constituţie.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecãtorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al <>art. 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizatã.
Prin Încheierea din 28 octombrie 1999, pronunţatã în Dosarul nr. 2.840/1999, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Robertino-Daniel Oprescu.
Din examinarea cererii scrise, prin care autorul a ridicat excepţia, precum şi a concluziilor orale ale aparatorului acestuia, cu ocazia dezbaterilor în fata instanţei de judecata şi a Curţii Constituţionale, rezulta însã ca în realitate, obiectul exceptiei îl constituie numai dispoziţiile art. 215 alin. 3 din Codul penal, iar nu şi ale alin. 2 al aceluiaşi articol, astfel cum, din eroare, se menţioneazã în încheierea de sesizare.
Art. 215 alin. 3 din Codul penal are urmãtoarea redactare: "Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executãrii unui contract, sãvârşitã în asa fel încât, fãrã aceasta eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã în alineatele precedente, dupã distincţiile acolo arãtate."
Autorul exceptiei susţine ca aceste dispoziţii contravin prevederilor art. 49 şi 54 din Constituţie, texte care au urmãtorul cuprins:
- Art. 49, referitor la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor, desfãşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii.";
- Art. 54, referitor la exercitarea drepturilor şi a libertãţilor: "Cetãţenii romani, cetãţenii strãini şi apatrizii trebuie sa-şi exercite drepturile şi libertãţile constituţionale cu bunacredinta, fãrã sa încalce drepturile şi libertãţile celorlalţi."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile art. 215 alin. 3 din Codul penal nu aduc atingere acestor prevederi constituţionale.
Astfel, prin incriminarea ca infracţiune de înşelãciune a faptei de inducere sau menţinere în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executãrii unui contract, sãvârşitã în asa fel încât fãrã aceasta eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, textul de lege criticat nu restrânge, prin încãlcarea art. 49, exerciţiul unui drept sau al unei libertãţi fundamentale. Neinvocand lezarea, prin dispoziţia legalã criticata, a unui drept sau a unei libertãţi constituţionale, autorul exceptiei nu poate susţine ca i-ar fi fost restrâns exerciţiul unui asemenea drept sau al unei asemenea libertãţi, restrangere la care se referã textul constituţional menţionat. "Dreptul de a obţine un credit bancar", cu privire la care s-a susţinut restrangerea exerciţiului, nu reprezintã un drept fundamental şi nici nu poate fi considerat, propriu-zis, un drept, în sensul invocat de autorul exceptiei, ci o posibilitate de a încheia un contract de împrumut bancar, în condiţiile legii şi cu respectarea condiţiilor esenţiale pentru validitatea convenţiilor, cuprinse în art. 948 din Codul civil, condiţii printre care se afla şi consimţãmântul valabil exprimat al partii care se obliga. Or, prin dispoziţia legalã criticata, este apãratã, prin mijloace de drept penal, tocmai exprimarea unui asemenea consimţãmânt valabil al partii care se obliga, fiind incriminata ca înşelãciune fapta de inducere sau menţinere în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executãrii unui contract, fapta prin care consimţãmântul persoanei inselate a fost în mod determinant viciat, astfel încât fãrã aceasta eroare ea nu ar fi încheiat sau nu ar fi executat contractul.
Referitor la încãlcarea, prin aceleaşi dispoziţii criticate, a "prezumţiei de buna-credinţa instituite prin art. 54 din Constituţie", Curtea observa ca textul constituţional invocat nu cuprinde prezumţia, ci obligaţia fiecãrei persoane de a-şi exercita cu buna-credinţa drepturile şi libertãţile constituţionale, fãrã sa încalce drepturile şi libertãţile celorlalţi. Prin textul de lege criticat nu numai ca nu se incalca aceasta îndatorire fundamentalã, ci, dimpotriva, se da expresie dispoziţiei constituţionale, sanctionandu-se penal tocmai fapte prin care se aduce atingere, prin manoperele dolosive, obligaţiei fundamentale amintite.
Curtea constata ca art. 215 alin. 3 din Codul penal este adoptat anterior intrãrii în vigoare a Constituţiei, fiindu-i astfel aplicabile prevederile art. 150 alin. (1) din Legea fundamentalã, potrivit cãrora: "Legile şi toate celelalte acte normative rãmân în vigoare, în mãsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii." În consecinta, Curtea, retinand ca dispoziţia legalã criticata nu contravine prevederilor constituţionale invocate, constata ca aceasta este în vigoare.
Referitor la celelalte critici formulate privind multipla incriminare a faptei (înşelãciune, fals şi uz de fals), Curtea constata ca acestea nu intra în competenta contenciosului constituţional.
Criticile de neconstituţionalitate fiind neintemeiate, excepţia urmeazã sa fie respinsã.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 din Codul penal, ridicatã de Robertino-Daniel Oprescu în Dosarul nr. 2.840/1999 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 23 martie 2000.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Marioara Prodan
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
