Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 574 din 3 noiembrie 2005  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 108 alin. 1 si 2 si ale art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedura civila    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 574 din 3 noiembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 108 alin. 1 si 2 si ale art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedura civila

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.150 din 19 decembrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Cristina Cãtãlina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108 alin. 1 şi 2 şi ale art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Eugenia Rodica Apostolescu în Dosarul nr. 1.355/2004 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, apreciind cã dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 6 mai 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 1.355/2004, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108 alin. 1 şi 2 şi art. 108^1 din Codul de procedurã civilã. Excepţia a fost ridicatã de Eugenia Rodica Apostolescu într-o cauzã civilã în cadrul cãreia instanţa a dispus, prin încheiere, amendarea acesteia pentru introducerea cu rea-credinţã a unei cereri de recuzare a judecãtorilor învestiţi cu soluţionarea recursului pe care l-a declarat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine cã art. 108 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã civilã este "neconstituţional, confuz şi eliptic", deoarece nu pune condiţia "de a nu formula cerere de recuzare, mai mult, nu aratã care sunt condiţiile sã existe rea-credinţã ori bunã-credinţã", iar art. 108^1 din acelaşi cod este neconstituţional, întrucât fixeazã limitele amenzilor fãrã a arãta modalitatea de stabilire a cuantumului acestora, lãsând loc abuzurilor.
Se mai susţine cã textele de lege criticate au fost introduse în Codul de procedurã civilã printr-o ordonanţã de urgenţã a Guvernului, act normativ prin care nu se poate legifera în domeniul legii organice.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Astfel, prin aplicarea dispoziţiilor art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedurã civilã s-a avut în vedere valorificarea drepturilor deduse judecãţii de cãtre pãrţi, într-un termen rezonabil, în raport de dispoziţiile art. 129 alin. 1 şi art. 723 din Codul de procedurã civilã, în vederea preîntâmpinãrii tergiversãrii cauzei.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 108 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã civilã, apreciazã cã acestea privesc protejarea drepturilor procesuale ale pãrţilor ce trebuie exercitate cu bunã-credinţã, potrivit scopului în vederea cãruia au fost recunoscute de lege.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Astfel, critica autorului excepţiei priveşte în principal modalitatea de stabilire a cuantumului amenzii care i-a fost aplicatã conform art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedurã civilã, pentru formularea cu rea-credinţã a unei cereri de recuzare. Aşa fiind, susţinerile acestuia nu reprezintã veritabile critici de neconstituţionalitate, ci privesc aspecte ce ţin de modul de interpretare şi aplicare a prevederilor legale criticate, mai mult decât atât, nu se invocã încãlcarea nici unui text din Constituţie.
Cu privire la acest aspect, prin <>Decizia nr. 300 din 1 iulie 1997 , Curtea Constituţionalã a statuat cã aspectele privind situaţia de fapt şi justificarea drepturilor subiective ale pãrţilor, precum şi modul de interpretare şi aplicare a legii, sunt de competenţa instanţelor de judecatã.
Reglementarea procedurii de judecatã în ansamblul sãu, inclusiv regimul nulitãţilor şi al amenzilor judiciare, este în acord cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, fãrã a aduce atingere celorlalte principii din Legea fundamentalã.
Dispoziţiile art. 108^1 din Codul de procedurã civilã trebuie privite în contextul reglementãrii unitare a amenzilor judiciare, prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, fiind adoptate în scopul sporirii eficienţei mãsurilor luate pentru asigurarea ordinii şi solemnitãţii şedinţei de judecatã, pentru desfãşurarea normalã a judecãţii sau a executãrii silite.
Astfel, pe lângã temeiul constituţional al normelor în discuţie se remarcã locul şi rolul lor în cadrul unui sistem unitar de aplicare a amenzilor judiciare şi de stabilire a despãgubirilor pentru acoperirea pagubelor cauzate prin nerespectarea îndatoririlor procesuale prevãzute de lege sau stabilite de instanţã. Aplicarea concretã a sancţiunilor în discuţie, pe lângã funcţia represivã îndeplinitã, este destinatã sã previnã sãvârşirea de abateri procesuale. Atribuţia de a aplica amenzi revine oricãrei instanţe în cadrul procedurii prevãzute pentru desfãşurarea procesului civil, cu posibilitatea celui interesat de a introduce cerere de reexaminare împotriva încheierii prin care s-a dispus amenda.
Nu pot fi primite nici susţinerile autorului excepţiei potrivit cãrora Codul de procedurã civilã nu poate fi modificat prin ordonanţã de urgenţã. Domeniul legilor organice este stabilit prin art. 73 din Constituţie, iar enumerarea conţinutã în acest articol a categoriilor de materii ce intrã în sfera de reglementare a legilor organice este limitativã. Or, art. 126 alin. (2) din Legea fundamentalã prevede cã procedura de judecatã şi competenţa instanţelor judecãtoreşti se stabilesc prin lege, în sensul de lege ordinarã, iar nu lege organicã.
Avocatul Poporului apreciazã cã textele de lege criticate nu contravin nici unui principiu constituţional.
Pe de altã parte, "din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate, se constatã cã, potrivit competenţei sale, aşa cum este prevãzutã în <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta nu se poate pronunţa decât asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea completa sau modifica prevederea legalã supusã controlului. În acest sens, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin <>Decizia nr. 241 din 10 mai 2005 ."
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2) şi ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulatã, îl constituie dispoziţiile art. 108 alin. 1 şi 2, precum şi ale art. 108^1 din Codul de procedurã civilã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Curtea constatã cã în cauzã sunt incidente dispoziţiile art. 108 alin. 1 şi 2 şi ale art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedurã civilã, asupra cãrora urmeazã a se pronunţa prin prezenta decizie.
Prin <>art. I pct. 18 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, lege publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, partea introductivã a art. 108^1 din Codul de procedurã civilã a fost modificatã, pãstrându-se însã soluţia legislativã anterioarã.
Prin urmare, textele de lege criticate au urmãtorul conţinut:
- Art. 108 alin. 1 şi 2: "Nulitãţile de ordine publicã pot fi ridicate de parte sau de judecãtor în orice stare a pricinii.
Celelalte nulitãţi se declarã numai dupã cererea pãrţii care are interes sã le invoce."
- Art. 108^1: "Dacã legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului articol, va putea sancţiona urmãtoarele fapte sãvârşite în legãturã cu procesul, astfel:
1. cu amendã judiciarã de la 500.000 lei la 7.000.000 lei: [à'61]
b) formularea, cu rea-credinţã, a unei cereri de recuzare sau de strãmutare."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, fãrã a preciza însã care sunt textele din Legea fundamentalã încãlcate.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã cã textele de lege criticate nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate, întrucât autorul excepţiei criticã prevederile art. 108 alin. 1 şi 2 şi ale art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedurã civilã, fãrã însã a indica textul sau principiul constituţional pretins a fi încãlcat.
Potrivit <>art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Sesizãrile trebuie fãcute în formã scrisã şi motivate."
Ca atare, excepţia de neconstituţionalitate ridicatã nu este motivatã şi, în consecinţã, urmeazã a fi respinsã ca fiind inadmisibilã.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108 alin. 1 şi 2 şi ale art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Eugenia Rodica Apostolescu în Dosarul nr. 1.355/2004 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 3 noiembrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Cristina Cãtãlina Turcu
--------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016