Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 572 din 7 iunie 2007  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 10 lit. b) si c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 572 din 7 iunie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 lit. b) si c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 544 din 9 august 2007
Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 10 lit. b) şi c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicatã de Genovica Bujeniţã în Dosarul nr. 13/110/2004 (nr. vechi 2.907/2004) al Tribunalului Bacãu Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 378 D/2007, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 10 lit. b) teza a doua din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicatã de Maria Bãlgãrãdean în Dosarul nr. 950/308/2006 (nr. în format vechi 2.312/2006) al Judecãtoriei Sighişoara.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate invocate în Dosarele nr. 376D/2007 şi nr. 378D/2007, pune în discuţie, din oficiu, conexarea dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public apreciazã cã sunt întrunite condiţiile conexãrii.
Curtea, în temeiul <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 378D/2007 la Dosarul nr. 376 D/2007, care a fost primul înregistrat.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenitã inadmisibilã, arãtând cã textele de lege ce fac obiectul excepţiei au fost modificate prin <>Legea nr. 69/2007 , iar soluţia legislativã criticatã nu mai subzistã.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 22 februarie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 13/110/2004 (nr. vechi 2.907/2004), Tribunalul Bacãu - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 10 lit. b) şi c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicatã de Genovica Bujeniţã în dosarul menţionat.
Prin Încheierea din 14 martie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 950/308/2006 (nr. în format vechi 2.312/2006), Judecãtoria Sighişoara a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 10 lit. b) teza a doua din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicatã de Maria Bãlgãrãdean în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Genovica Bujeniţã susţine, în esenţã, cã prevederile legale criticate "nu sunt accesibile şi previzibile pentru cetãţean, legea nu este clarã, şi prin trimiterea la normele bancare de creditare devine imprecisã, imposibil de cunoscut şi respectat." Se aratã, totodatã, cã "pentru exercitarea efectivã şi eficace a dreptului la apãrare, inculpatul trebuie sã fie acuzat pe un text de lege clar şi previzibil, care sã asigure şi o egalitate a armelor cu Ministerul Public."
Maria Bãlgãrãdean considerã cã textul de lege criticat este neconstituţional întrucât norma de incriminare pe care o reglementeazã este o normã tipicã de trimitere, care impune ca atât dispoziţia de trimitere, cât şi dispoziţia la care se face trimitere sã aibã caracter penal. Dacã în privinţa normei de incriminare contestatã dispoziţia de trimitere are caracter penal, fiind prevãzutã într-o lege organicã, normele de creditare la care se face trimitere nu au caracter penal, nefiind cuprinse la rândul lor într-o lege cu dispoziţii penale. Ca urmare, caracterul penal al unei fapte de natura celei reţinute în sarcina autoarei excepţiei "ar putea depinde de la caz la caz de prevederile unor norme de creditare, neopozabile erga omnes, ceea ce înseamnã cã o faptã, una şi aceeaşi faptã, conform unor norme de creditare ar putea fi infracţiune, iar conform altor asemenea norme de creditare sã nu fie infracţiune, ceea ce este inadmisibil în dreptul penal."
Tribunalul Bacãu - Secţia penalã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, arãtând cã "acordarea creditelor şi subvenţiilor se face în anumite condiţii prevãzute de lege şi acceptate de pãrţi." Se face referire şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Judecãtoria Sighişoara aratã cã normele de creditare la care face trimitere teza a doua a <>art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 nu pot fi prin ele însele izvor de drept penal, deoarece s-ar încãlca dispoziţiile art. 73 alin. (3) din Constituţie iar, pe de altã parte, chiar dispoziţiile art. 141 din Codul penal definesc legea penalã ca fiind orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsã în legi sau decrete, nu în alte reglementãri. Se apreciazã cã "în aplicarea dispoziţiilor legale asupra cãrora s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate s-ar crea o situaţie discriminatorie angajaţilor bãncilor în raport cu banca la care lucreazã."
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, referindu-se şi la jurisprudenţa constantã a Curţii Constituţionale în materie.
Avocatul Poporului, arãtând cã textele de lege ce fac obiectul excepţiei au fost substanţial modificate prin <>Legea nr. 69/2007 , iar soluţia legislativã criticatã nu mai subzistã, considerã cã excepţia de neconstituţionalitate a devenit inadmisibilã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 10 lit. b) şi c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificãrile şi completãrile ulterioare care, la data sesizãrii Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate ridicatã în cauzã, aveau urmãtorul cuprins:
- art. 10 lit. b) şi c): "Sunt pedepsite cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi urmãtoarele fapte, dacã sunt sãvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite:[... ]
b) acordarea de credite sau de subvenţii cu încãlcarea legii sau a normelor de creditare, neurmãrirea, conform legii sau normelor de creditare, a destinaţiilor contractate ale creditelor sau subvenţiilor ori neurmãrirea creditelor restante;
c) utilizarea creditelor sau a subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate".
În motivarea excepţiei, sunt invocate dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind supremaţia Constituţiei şi a legilor în statul român, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (2) privind dreptul la apãrare şi ale art. 115 referitoare la delegarea legislativã. Se invocã, totodatã, şi art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã cã, ulterior sesizãrii sale prin încheierile din 22 februarie 2007, respectiv 14 martie 2007, prevederile legale criticate au fost modificate prin <>Legea nr. 69/2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 29 martie 2007, acestea având în prezent urmãtorul cuprins:
- art. 10 lit. b) şi c): "Sunt pedepsite cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi urmãtoarele fapte, dacã sunt sãvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite:[... ]
b) acordarea de subvenţii cu încãlcarea legii, neurmãrirea, conform legii, a destinaţiilor subvenţiilor;
c) utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, precum şi utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmeazã sã fie rambursate din fonduri publice."
În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã a statuat în mod constant cã, în cazul în care, dupã invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate în faţa instanţelor judecãtoreşti, prevederea legalã supusã controlului a fost modificatã, Curtea se pronunţã asupra prevederii legale în noua sa redactare numai dacã soluţia legislativã din legea sau ordonanţa modificatã este, în principiu, aceeaşi cu cea dinaintea modificãrii. În cauzã aceastã cerinţã nu este îndeplinitã, întrucât <>art. 10 lit. b) şi c) din Legea nr. 78/2000 , în noua redactare, nu mai reglementeazã soluţia legislativã criticatã de autoarele excepţiei, respectiv nu mai sancţioneazã acordarea de credite cu încãlcarea legii sau a normelor de creditare, neurmãrirea, conform legii sau normelor de creditare, a destinaţiilor contractate ale creditelor ori neurmãrirea creditelor restante, utilizarea creditelor (altele decât cele garantate din fonduri publice sau care urmeazã sã fie rambursate din fonduri publice) în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate. Tot astfel, se constatã cã, în noua redactare, textele de lege criticate nu mai cuprind sintagma "norme de creditare", aşadar, implicit, trimiterea la acest tip de norme, vizatã, în esenţã, de criticile de neconstituţionalitate formulate.
Ca urmare, având în vedere dispoziţiile <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cãrora Curtea Constituţionalã se poate pronunţa asupra dispoziţiilor "dintr-o lege sau dintr-o ordonanţã în vigoare", excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 10 lit. b) şi c) din Legea nr. 78/2000 a devenit inadmisibilã, conform dispoziţiilor <>art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 .

Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca devenitã inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 10 lit. b) şi c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicatã de Genovica Bujeniţã în Dosarul nr. 13/110/2004 (nr. vechi 2.907/2004) al Tribunalului Bacãu - Secţia penalã şi de Maria Bãlgãrãdean în Dosarul nr. 950/308/2006 (nr. în format vechi 2.312/2006) al Judecãtoriei Sighişoara.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 7 iunie 2007.

PREŞEDINTE,
ION PREDESCU

Magistrat-asistent,
Marieta Safta

-------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016