Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 57 din 21 februarie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91^5 alin. 2 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 18 martie 2002
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^5 alin. 2 din Codul de procedura penalã, ridicatã de Nicolae Calinescu în Dosarul nr. 711/2001 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penalã.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 14 februarie 2002 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea a amânat pronunţarea, în vederea depunerii de concluzii scrise, pentru data de 21 februarie 2002.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 27 septembrie 2001 Tribunalul Bucureşti - Secţia I penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^5 alin. 2 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Nicolae Calinescu în Dosarul nr. 711/2001 al acelei instanţe.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul susţine ca dispoziţiile legale criticate incalca flagrant principiul inviolabilitatii vieţii intime, familiale şi private prevãzut la art. 26 din Constituţie, deoarece permit autoritãţilor publice imixtiunea în viata personalã a individului în alte condiţii decât cele reglementate de lege în concordanta cu Constituţia. Aceleaşi dispoziţii legale incalca, în opinia autorului exceptiei, şi secretul corespondentei reglementat la art. 28 din Constituţie, întrucât permit oricãrei persoane, fie ea şi parte în procesul penal, sa înregistreze convorbiri telefonice sau de alta natura, acestea putând servi ulterior ca mijloace de proba. Se considera ca prevederile criticate sunt contrare insesi logicii reglementãrilor din aceeaşi secţiune a Codului de procedura penalã, care se referã la înregistrãri audio sau video efectuate numai cu autorizarea procurorului.
De asemenea, se invoca în motivarea exceptiei şi prevederile Convenţiei europene pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, cuprinse în art. 6, referitoare la dreptul persoanei la un proces echitabil, şi în art. 8, cu privire la dreptul persoanei la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului sau şi a corespondentei sale.
Instanta de judecata, exprimandu-şi opinia, arata ca dispoziţiile art. 91^5 alin. 2 din Codul de procedura penalã nu incalca prevederile art. 26 şi 28 din Constituţie. Dispoziţiile legale criticate trebuie sa fie interpretate şi aplicate prin coroborare cu dispoziţiile art. 91^1 din Codul de procedura penalã, text care limiteazã expres modalitatea administrãrii acestor probe şi le conditioneaza de existenta unor date sau indicii temeinice privind pregãtirea sau sãvârşirea unei infracţiuni. Sub acest aspect instanta apreciazã ca prevederile Codului de procedura penalã instituie un control jurisdicţional real, cu atât mai eficient cu cat dispoziţiile art. 91^5 alin. 2 din Codul de procedura penalã dau posibilitatea procurorului, pãrţilor şi instanţei, din oficiu, sa supunã expertizei tehnice mijloacele de proba constând în înregistrãri audio sau video. Se mai arata ca principiul liberei aprecieri a probelor, instituit de art. 63 alin. 2 din Codul de procedura penalã, da posibilitatea instanţei sa îşi întemeieze convingerea pe analiza probelor administrate, care nu au o valoare prestabilita, nefiind vãtãmate în acest mod drepturile şi libertãţile fundamentale garantate de Constituţie. În concluzie instanta opineaza în sensul respingerii exceptiei de neconstituţionalitate.
Conform <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciazã ca dispoziţiile art. 91^5 alin. 2 din Codul de procedura penalã sunt constituţionale şi propune respingerea exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. În acest sens se arata ca, "potrivit prevederilor art. 29 pct. 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, în exercitarea drepturilor şi libertãţilor sale, orice persoana nu este supusã decât ingradirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenitã recunoaştere şi respectare a drepturilor şi libertãţilor altora şi ca sa fie satisfacute justele cerinţe ale moralei, ordinii publice şi bunastarii generale într-o societate democratica. Pe cale de consecinta, potrivit art. 49 alin. (2) din Constituţie, restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate aduce atingere existenţei dreptului sau libertãţii". De asemenea, se subliniaza faptul ca "textele art. 91^1 -91^5 din Codul de procedura penalã conţin suficiente garanţii impotriva ingradirilor abuzive ale exerciţiului drepturilor invocate de autorul exceptiei de neconstituţionalitate, menţionându-se ca o posibila nerespectare de cãtre organul de urmãrire penalã a acestor reglementãri nu constituie o problema de constitutionalitate a textelor de lege, ci una de aplicare a lor, fapt ce excede competentei Curţii Constituţionale".
Se invoca în sprijinul argumentelor de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate conţinutul art. 8 pct. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, din care rezulta ca "o ingerinta în exercitarea libertãţii de comunicare este admisibilã dacã vizeazã, printre altele: protejarea securitãţii naţionale, a ordinii publice şi pentru prevenirea faptelor penale".
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã, de asemenea, ca excepţia este neîntemeiatã, întrucât prevederile art. 91^5 alin. 2 din Codul de procedura penalã nu sunt de natura sa încalce drepturile la viata intima, familialã şi privatã şi, respectiv, dreptul la corespondenta, întrucât "aceste drepturi trebuie sa fie interpretate şi prin prisma art. 49 din Constituţie".
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 91^5 alin. 2 din Codul de procedura penalã, care prevãd ca: "Înregistrãrile audio şi video prevãzute în prezenta secţiune [Secţiunea V (art. 91^1 -art. 91^5) - Înregistrãrile audio şi video], prezentate de pãrţi, pot servi ca mijloace de proba, dacã nu sunt interzise de lege."
În motivarea exceptiei se arata ca dispoziţiile legale criticate sunt contrare urmãtoarelor prevederi constituţionale:
- Art. 26: "(1) Autoritãţile publice respecta şi ocrotesc viata intima, familialã şi privatã.
(2) Persoana fizica are dreptul sa dispunã de ea însãşi, dacã nu incalca drepturile şi libertãţile altora, ordinea publica sau bunele moravuri.";
- Art. 28: "Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.";
- Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii."
Dispoziţiile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, invocate în motivarea exceptiei, au urmãtorul cuprins:
- Art. 6: "1. Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate impotriva sa. Hotãrârea trebuie sa fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului, pe intreaga durata a procesului sau a unei pãrţi a acestuia, în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanta atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducã atingere intereselor justiţiei.
2. Orice persoana acuzata de o infracţiune este prezumatã nevinovatã pana ce vinovãţia sa va fi legal stabilitã.";
- Art. 8: "1. Orice persoana are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului sau şi a corespondentei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autoritãţi publice în exercitarea acestui drept decât în mãsura în care acest amestec este prevãzut de lege şi dacã constituie o mãsura care, într-o societate democratica, este necesarã pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunãstarea economicã a tarii, apãrarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sãnãtãţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertãţilor altora."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile art. 91^1 -91^5 din Codul de procedura penalã, privitoare la folosirea ca mijloace de proba în procesul penal a înregistrãrilor audio şi video, introduse prin <>Legea nr. 141 din 5 noiembrie 1996 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 14 noiembrie 1996, rãspund, pe de o parte, necesitãţii de a pune la dispoziţie organelor judiciare penale mijloace de proba noi şi eficiente, cunoscute în sistemele de drept moderne, şi, pe de alta parte, apãrãrii drepturilor fundamentale ale omului. Folosirea acestor mijloace este în concordanta cu prevederile Constituţiei, cu prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, precum şi cu cele ale Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care recunosc legitimitatea unor restrangeri ale exerciţiului unor drepturi sau libertãţi, dacã acestea se fac prin lege şi în vederea apãrãrii unor valori sociale importante, precum desfãşurarea instrucţiei penale sau prevenirea faptelor penale.
Unul dintre principiile fundamentale ale dreptului procesual penal este principiul aflarii adevãrului, statuat la art. 3 din Codul de procedura penalã, care prevede ca: "În desfãşurarea procesului penal trebuie sa se asigure aflarea adevãrului cu privire la faptele şi împrejurãrile cauzei, precum şi cu privire la persoana fãptuitorului." În aplicarea acestui principiu dispoziţiile art. 91^5 alin. 2 din Codul de procedura penalã trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 91^1 din acelaşi cod, care limiteazã şi conditioneaza folosirea mijloacelor de proba, înregistrãri audio şi video, de existenta unor date sau indicii temeinice privind pregãtirea şi sãvârşirea unei infracţiuni. De altfel, chiar dispoziţiile alin. 2 al art. 91^5 prevãd ca înregistrãrile prezentate de pãrţi pot servi ca mijloace de proba "dacã nu sunt interzise de lege".
În ceea ce priveşte verificarea acestor mijloace de proba, dispoziţiile alin. 1 al art. 91^5 reglementeazã posibilitatea ca înregistrãrile audio şi video sa poatã fi supuse unor expertize tehnice la cererea procurorului, a pãrţilor ori a instanţei, din oficiu.
Curtea mai retine ca legiuitorul, în cuprinsul art. 63 alin. 2 din Codul de procedura penalã, consacra doua principii de drept procesual penal, şi anume: principiul potrivit cãruia probele nu au valoare mai dinainte stabilitã şi principiul aprecierii probelor. Potrivit acestor principii, aprecierea fiecãrei probe se face de cãtre judecãtor, în urma unei analize atente asupra tuturor probelor administrate. Astfel, instanta de judecata are obligaţia sa examineze legalitatea şi temeinicia efectuãrii înregistrãrilor ori de câte ori i se prezintã, ca mijloace de proba, înregistrãri de convorbiri sau înregistrãri de imagini, de cãtre pãrţile implicate în proces. Sub acest aspect Curtea constata ca problema supusã controlului de constitutionalitate nu intra în sfera competentei sale, ci este o chestiune de aplicare a legii, de apreciere a probatoriului existent în cauza dedusã judecaţii, care revine în exclusivitate instanţelor judecãtoreşti.
Pe de alta parte, în ceea ce priveşte raportarea textelor legale criticate la prevederile documentelor internaţionale, Curtea Constituţionalã constata ca Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, adoptatã şi promulgatã de Adunarea Generalã a O.N.U. prin Rezoluţia nr. 217 A (III) din 10 decembrie 1948, la art. 29 pct. 2 statueazã: "În exercitarea drepturilor şi libertãţilor sale, fiecare persoana este supusã numai ingradirilor stabilite de lege în scopul exclusiv al asigurãrii recunoaşterii şi respectului drepturilor şi libertãţilor celorlalţi şi în vederea satisfacerii cerinţelor juste ale moralei, ordinii publice şi bunastarii generale, într-o societate democratica." În lumina acestor dispoziţii, precum şi a prevederilor art. 6 şi 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat în cazul "Klass şi alţii impotriva Germaniei", 1978, ca "puterea de a supraveghea în secret cetãţenii este o caracteristica a statului poliţist şi nu este tolerata de cãtre convenţie decât în mãsura strict necesarã apãrãrii instituţiilor democratice". De asemenea, a reţinut ca "existenta unor dispoziţii legislative care acorda puteri de supraveghere secreta a corespondentei, a trimiterilor poştale şi a telecomunicatiilor este necesarã într-o societate democratica, pentru securitatea nationala ori apãrarea ordinii şi pentru prevenirea infracţiunilor". Sub aceste aspecte, din analiza jurisprudenţei Curţii Constituţionale rezulta ca dispoziţiile art. 91^5 alin. 2 din Codul de procedura penalã sunt în concordanta cu principiile internaţionale invocate de autorul exceptiei.
Curtea Constituţionalã constata, de asemenea, ca asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 91^1 -91^5 din Codul de procedura penalã s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 21 din 3 februarie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 17 aprilie 2000. În motivarea acelei excepţii a fost invocatã, ca şi în cauza de fata, contrarietatea dispoziţiilor respective în raport cu prevederile art. 26 şi 28 din Constituţie. În acea decizie Curtea Constituţionalã a examinat excepţia şi în raport cu prevederile din convenţiile internaţionale privitoare la drepturile omului, retinand ca "interceptarea şi înregistrarea unor convorbiri sau înregistrarea unor imagini, fãrã acordul persoanei vizate, constituie o restrangere a exerciţiului dreptului la respectarea şi ocrotirea de cãtre autoritãţile publice a vieţii intime, familiale şi private, precum şi a exerciţiului dreptului la inviolabilitatea secretului convorbirilor şi al celorlalte mijloace legale de comunicare, drepturi fundamentale consacrate prin art. 26 alin. (1) şi art. 28 din Constituţie". Totodatã Curtea a constatat ca însãşi Constituţia prevede la art. 49 posibilitatea restrângerii execitiului unor drepturi şi libertãţi fundamentale, în cazuri şi în condiţii limitativ şi precis determinate. Sub acest aspect respectarea condiţiilor stabilite de Constituţie pentru restrangerea exerciţiului drepturilor consacrate prin art. 26 alin. (1) şi art. 28, precum şi asigurarea garanţiilor impotriva unor îngrãdiri abuzive ale exerciţiului drepturilor respective rezulta din analiza redactarii textelor de lege criticate.
Soluţia adoptatã în acea decizie, precum şi considerentele pe care se întemeiazã sunt valabile şi în cauza de fata.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^5 alin. 2 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Nicolae Calinescu în Dosarul nr. 711/2001 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penalã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 21 februarie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
