Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Marilena Mincã - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Aurel Vasile Popa, Valeriu Fasole şi Cezar Vladimir Rogoz în Dosarul nr. 3.058/P/2003 al Judecãtoriei Galaţi.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, se dã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã textul de lege criticat nu încalcã prevederile constituţionale invocate de autorii excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 25 aprilie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 3.058/P/2003, Judecãtoria Galaţi a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicatã de inculpaţii Aurel Vasile Popa, Valeriu Fasole şi Cezar Vladimir Rogoz.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 11 şi 20, prin raportare la art. 1 din Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi ale art. 45 referitoare la libertatea economicã şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie referitoare la asigurarea de cãtre statul român a libertãţii comerţului. În susţinerea excepţiei se aratã cã dispoziţiile art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal nesocotesc libertatea comerţului şi, în acelaşi timp, statueazã o sancţiune penalã în condiţiile în care eroarea contractualã sau neîndeplinirea unei obligaţii contractuale nu poate fi sancţionatã decât prin aplicarea unei sancţiuni civile. Într-o asemenea situaţie, aplicarea unor sancţiuni penale contravine şi dispoziţiilor art. 1 din Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, prin aplicarea unor sancţiuni penale privative de libertate în materia obligaţiilor contractuale.
Judecãtoria Galaţi opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal este neîntemeiatã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece textul legal criticat incrimineazã infracţiunea de înşelãciune, care nu trebuie confundatã cu neexecutarea unei obligaţii contractuale. Aşa cum rezultã chiar din cuprinsul art. 215 alin. 3 din Codul penal, pentru existenţa laturii obiective fapta trebuie sã fi fost sãvârşitã în aşa fel încât, fãrã aceastã eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat contractul în condiţiile stipulate. Stabilirea existenţei tuturor elementelor constitutive ale infracţiunii este însã atributul exclusiv al instanţei de judecatã.
Dispoziţiile constituţionale ale art. 135 referitoare la economie trebuie interpretate în legãturã cu art. 45 consacrat libertãţii economice, în sensul cã ideea garantãrii accesului neîngrãdit la libera iniţiativã este privitã prin prisma sarcinilor prevãzute la art. 135 alin. (2) şi, pe cale de consecinţã, nu se poate reţine încãlcarea de cãtre textul legal criticat a acestor prevederi fundamentale.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât nu poate fi confundatã infracţiunea de înşelãciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale. Astfel, înşelãciunea, în oricare dintre variantele sale, este o infracţiune contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale. Aceastã infracţiune este prevãzutã în toate legislaţiile penale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal, cu urmãtorul conţinut: "Înşelãciunea sãvârşitã prin folosire de nume sau calitãţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacã mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplicã regulile privind concursul de infracţiuni.
Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executãrii unui contract, sãvârşitã în aşa fel încât, fãrã aceastã eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã în alineatele precedente, dupã distincţiile acolo arãtate."
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 11 şi 20, prin raportare la art. 1 din Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi ale art. 45 referitoare la libertatea economicã şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie privind asigurarea de cãtre statul român a libertãţii comerţului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele:
Înşelãciunea, în oricare din variantele sale, este o infracţiune contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestora. În toate sistemele de drept înşelãciunea ori escrocheria este o faptã incriminatã şi sever sancţionatã. Scopul acestei reglementãri este acela de a-i proteja pe cei ce îşi exercitã cu bunã-credinţã drepturile şi libertãţile economice, comerciale, inclusiv pe cele contractuale. Nu poate fi confundatã infracţiunea de înşelãciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale.
Potrivit dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, înşelãciunea sãvârşitã prin folosire de nume sau calitãţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani, iar dacã mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplicã regulile privind concursul de infracţiuni. Prin aceastã reglementare, legiuitorul a dorit o sancţionare mai asprã a infracţiunii de înşelãciune, dacã aceasta a fost sãvârşitã prin folosire de nume sau calitãţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, dat fiind pericolul social crescut al unor asemenea fapte.
De asemenea, dispoziţiile art. 215 alin. 3 din Codul penal cuprind expresia "în aşa fel încât, fãrã aceastã eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate" care reprezintã o cerinţã esenţialã a laturii obiective a infracţiunii de înşelãciune, în aceastã variantã. Fapta nu constituie infracţiune dacã aceastã condiţie nu este îndeplinitã, iar acest aspect îl stabileşte numai instanţa de judecatã prin hotãrârea pe care o pronunţã în cauzã.
Drept urmare, prin încriminarea ca infracţiune de înşelãciune a faptei sãvârşite prin folosire de nume sau calitãţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, precum şi a faptei de inducere sau menţinere în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executãrii unui contract, sãvârşitã în aşa fel încât, fãrã aceastã eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, textul de lege criticat nu încalcã prevederile art. 11 şi 20 din Legea fundamentalã, referitoare la "dreptul internaţional şi dreptul intern", respectiv, la "tratatele internaţionale privind drepturile omului".
Cu privire la încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 45 referitoare la libertatea economicã şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la asigurarea de cãtre statul român a libertãţii comerţului, este de observat cã, astfel cum rezultã din chiar conţinutul textului criticat, elementul material al infracţiunii de înşelãciune are drept premisã o acţiune şi, respectiv, o omisiune, care induce cocontractantul într-o eroare determinantã la încheierea ori executarea actului. Dacã eroarea nu ar fi existat, contractul nu s-ar fi încheiat sau executat în condiţiile respective. Prin urmare, nu poate fi confundatã infracţiunea de înşelãciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale. De aceea, invocarea dispoziţiilor constituţionale menţionate, precum şi a celor ale art. 1 din Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privitoare la interzicerea privãrii de libertate pentru datorii, este nepertinentã.
De altfel, asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 215 alin. 3 din Codul penal, sub aspectul aceloraşi critici de neconstituţionalitate ca şi în prezenta cauzã, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat, prin <>Decizia nr. 215 din 14 aprilie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iunie 2005, în sensul respingerii acesteia. Cele statuate prin decizia menţionatã îşi menţin valabilitatea, întrucât în prezenta cauzã nu au intervenit elemente noi, care sã justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii.
Faţã de cele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Aurel Vasile Popa, Valeriu Fasole şi Cezar Vladimir Rogoz în Dosarul nr. 3.058/P/2003 al Judecãtoriei Galaţi.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 27 octombrie 2005.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
