Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 565 din 14 aprilie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) si ale art. 56 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 3 iunie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Carmen-Cãtãlina Gliga - procuror
Claudia-Margareta
Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi ale <>art. 56 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, excepţie ridicatã de Long Xinggui în Dosarul nr. 4.877/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii Constituţionale acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Aratã, în acest sens, cã dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi ale art. 56 alin. (3) din ordonanţa criticatã conţin norme suficient de clare, care permit destinatarului lor configurarea conduitei cerute de lege, pe de o parte, şi a consecinţelor nerespectãrii lor, pe de altã parte. În plus, menţioneazã cã prevederile art. 41 din Constituţie privind dreptul la muncã, invocate, nu au incidenţã în cauzã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 10 noiembrie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 4.877/2/2008, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi ale <>art. 56 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Long Xinggui într-o acţiune privind anularea unei decizii de returnare de pe teritoriul României şi obligarea Oficiului Român pentru Imigrãri la prelungirea dreptului de şedere în România în scop de muncã şi la prelungirea autorizaţiei de muncã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã textele de lege criticate îngrãdesc dreptul la muncã, deoarece nu îndeplinesc criteriile de claritate şi previzibilitate specifice normei juridice, iar persona interesatã nu are o indicare precisã a normelor aplicabile în situaţia sa, ceea ce lasã loc arbitrariului şi abuzurilor din partea Oficiului Român pentru Imigrãri. În acest sens, sunt prezentate aspecte de fapt specifice cauzei deduse judecãţii, arãtându-se cã împotriva beneficiarului dreptului de şedere temporarã în România în scop de muncã a fost emisã o decizie de returnare, înainte ca termenul fixat pentru soluţionarea cererii de prelungire a dreptului de şedere în România în scop de muncã şi a autorizaţiei de muncã sã expire, aceastã cerere fiind respinsã ca tardiv introdusã, deşi motivele de întârziere nu sunt imputabile solicitantului dreptului. Or, în lipsa unor precizãri legale, respingerea unei cereri de prelungire a dreptului de şedere în România în scop de muncã şi a autorizaţiei de muncã pe criterii aleatorii afecteazã grav raporturile de muncã dintre angajat (solicitant) şi angajator, implicând chiar rãspunderea juridicã a primului, care nu-şi mai poate îndeplini obligaţiile. Autorul excepţiei mai susţine cã "din împrejurãrile concrete ale cauzei nu rezultã cã vãtãmarea acestui drept fundamental respectã criteriul de proporţionalitate consacrat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului".
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate. Îndeplinirea obligaţiilor ce decurg dintr-un raport de muncã nu poate constitui temeiul rãmânerii strãinului în România, dacã nu sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevãzute de lege pentru ca acesta sã beneficieze de un drept de şedere.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi ale <>art. 56 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România sunt constituţionale. Menţioneazã, în acest sens, cã exercitarea dreptului la muncã al strãinului este posibilã doar în situaţia în care acesta îndeplineşte anumite condiţii prevãzute în ordonanţã, având în vedere cã, potrivit art. 1 alin. (5) din Constituţie, "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie". Totodatã, textele de lege criticate sunt redactate cu suficientã precizie, astfel încât sã permitã oricãrei persoane sã îşi corecteze conduita şi sã prevadã, într-o mãsurã rezonabilã, consecinţele care pot apãrea dintr-un act determinat.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi ale <>art. 56 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, cu urmãtorul conţinut:
- Art. 11. - Dispoziţii generale privind şederea strãinilor: "(1) Strãinii aflaţi temporar în mod legal în România pot rãmâne pe teritoriul statului român numai pânã la data la care înceteazã dreptul de şedere stabilit prin vizã sau, dupã caz, prin permisul de şedere.";
- Art. 56. - Prelungirea dreptului de şedere temporarã în scop de muncã: "(3) Cererea pentru prelungirea dreptului de şedere temporarã se depune de cãtre strãin cel târziu la data încetãrii dreptului de şedere."
În opinia autorului excepţiei, textele de lege menţionate contravin prevederilor art. 41 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora dreptul la muncã nu poate fi îngrãdit.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã constatã cã aceasta este neîntemeiatã, urmând sã fie respinsã.
Autorul excepţiei apreciazã cã dispoziţiile <>art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România restrâng în mod nejustificat şi vãdit disproporţionat exercitarea dreptului la muncã al strãinilor, care, încetându-le dreptul de şedere stabilit prin vizã sau, dupã caz, prin permisul de şedere, urmeazã sã îndeplineascã formalitãţile şi condiţiile prevãzute de lege pentru prelungirea dreptului de şedere temporarã în scop de muncã. Or, o astfel de motivare, formulatã prin absolutizarea dreptului la muncã, prevãzut de art. 41 alin. (1) din Constituţie, nu poate fi reţinutã. Dispoziţiile fundamentale invocate garanteazã exercitarea neîngrãditã a dreptului la muncã, precum şi libertatea alegerii profesiei, a meseriei, a ocupaţiei sau a locului de muncã, dar nu pot avea semnificaţia exercitãrii acestui drept în afara cadrului legal. <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 reglementeazã condiţiile pentru acordarea vizei de lungã şedere în funcţie de scopul invocat şi justificat de solicitant, cum ar fi desfãşurarea de activitãţi economice, profesionale sau comerciale, pentru angajarea în muncã, pentru studii etc. Acordarea unei asemenea vize oferã beneficiarului sãu un drept de şedere temporarã în România, precum şi drepturile aferente, enumerate la art. 3 din ordonanţã, dar implicã şi obligaţii corelative, prevãzute de art. 4, referitoare la respectarea legislaţiei române, în general, precum şi, în special, la respectarea scopului pentru care i s-a acordat dreptul de a intra şi, dupã caz, de a rãmâne pe teritoriul României, obligaţia de a nu rãmâne pe teritoriul României peste perioada pentru care i s-a aprobat şederea, precum şi obligaţia depunerii tuturor diligenţelor necesare pentru a ieşi din România pânã la expirarea respectivei perioade. Prin urmare, nerespectarea acestor cerinţe, stabilite de legiuitor în considerarea situaţiei speciale a strãinilor aflaţi în ţara noastrã, duce la exercitarea dreptului la muncã în afara cadrului legal, ceea ce nu mai poate constitui obiectul protecţiei constituţionale.
Referitor la criticile de neconstituţionalitate privind lipsa de claritate şi precizie a textelor de lege examinate, Curtea constatã cã nici acestea nu pot fi primite. Dispoziţiile <>art. 56 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 determinã fãrã echivoc momentul depunerii cererii pentru prelungirea dreptului de şedere temporar, acest moment fiind raportat în mod firesc la data încetãrii dreptului de şedere acordat fiecãruia dintre solicitanţi. Faptul cã, în practicã, pot apãrea pretinse nereguli, legate de fixarea în concret a acestui moment, astfel cum aratã autorul excepţiei, nu constituie motive de neconstituţionalitate a textelor criticate, ci reprezintã aspecte privind interpretarea şi aplicarea acestora, asupra cãrora instanţa de judecatã are competenţã exclusivã de soluţionare.
De altfel, dispoziţiile <>art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România au mai fost examinate de Curtea Constituţionalã pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, aceasta fiind respinsã prin <>Decizia nr. 848 din 9 octombrie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 14 noiembrie 2007.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi ale <>art. 56 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, excepţie ridicatã de Long Xinggui în Dosarul nr. 4.877/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 aprilie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
