Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 563 din 29 aprilie 2010  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 pct. 1 lit. a) si pct. 6, art. 31 alin. (1) si art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006  privind procedura insolventei    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 563 din 29 aprilie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 pct. 1 lit. a) si pct. 6, art. 31 alin. (1) si art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 402 din 17 iunie 2010

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Carmen-Cãtãlina Gliga - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 6, art. 31 alin. (1) şi <>art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Inbod Impex" - S.R.L. din Otopeni în Dosarul nr. 8.048/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 14 ianuarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 8.048/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 6, art. 31 alin. (1) şi <>art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Inbod Impex" - S.R.L. din Otopeni într-o cauzã civilã având ca obiect cererea întemeiatã pe dispoziţiile <>Legii nr. 85/2006 .
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece instituie o prezumţie de insolvenţã a debitorului. Totodatã, prin incriminarea faptei prevãzute de art. 143 alin. (1) din lege se creeazã o presiune nejustificatã asupra debitorului, transferându-se o problemã privind drepturi subiective din domeniul comercial în domeniul penal, iar interpretarea abuzivã sau excesivã poate atrage chiar şi o sancţiune penalã împotriva administratorului societãţii.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã şi-a exprimat opinia în sensul cã dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 6, ale art. 31 alin. (1) şi ale <>art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, dispoziţii modificate prin <>Legea nr. 277/2009 privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 173/2008 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi pentru modificarea lit. c) a <>art. 6 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, lege publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 14 iulie 2009.
Prin urmare, dispoziţiile de lege criticate au, în prezent, urmãtorul cuprins:
- Art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 6: "În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au urmãtoarele semnificaţii:
1. insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeazã prin insuficienţa fondurilor bãneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile:
a) insolvenţa este prezumatã ca fiind vãditã atunci când debitorul, dupã 30 de zile de la scadenţã, nu a plãtit datoria sa faţã de unul sau mai mulţi creditori;[..]
6. prin creditor îndreptãţit sã solicite deschiderea procedurii insolvenţei se înţelege creditorul a cãrui creanţã împotriva patrimoniului debitorului este certã, lichidã şi exigibilã de mai mult de 30 de zile.";
- Art. 31 alin. (1): "Orice creditor îndreptãţit sã solicite deschiderea procedurii prevãzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvenţã poate introduce o cerere introductivã, în care va preciza:
a) cuantumul şi temeiul creanţei;
b) existenţa unei garanţii reale, constituite de cãtre debitor sau instituite potrivit legii;
c) existenţa unor mãsuri asigurãtorii asupra bunurilor debitorului;
d) declaraţia privind eventuala intenţie de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui sã precizeze, cel puţin la nivel de principiu, modalitatea în care înţelege sã participe la reorganizare.";
- Art. 143 alin. (1): "Constituie infracţiunea de bancrutã simplã şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda neintroducerea sau introducerea tardivã, de cãtre debitorul persoanã fizicã ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii în termen, care depãşeşte cu mai mult de 6 luni termenul prevãzut la art. 27."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate considerã cã textele de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectãrii Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 4 alin. (2) privind egalitatea între cetãţeni, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 24 privind dreptul la apãrare şi art. 124 privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea pentru toţi a justiţiei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor art. 3 şi <>art. 31 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei raportate la aceleaşi prevederi constituţionale ca şi cele invocate în cauza de faţã, respingând excepţiile de neconstituţionalitate.
Astfel, prin <>Decizia nr. 1.144 din 16 octombrie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 19 noiembrie 2008, Curtea a constatat, referindu-se la condiţiile în care orice creditor poate introduce cerere pentru deschiderea procedurii de insolvenţã, cã acestea sunt stabilite cu rigurozitate de lege şi cã introducerea cererii nu duce în mod automat la deschiderea procedurii de insolvenţã. Astfel, cererile introductive care nu îndeplinesc condiţiile prevãzute de lege nu vor putea produce efecte juridice şi vor fi respinse de judecãtorul-sindic. De asemenea, Curtea a reţinut cã toate textele de lege criticate constituie norme de procedurã a cãror stabilire, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, intrã în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. În virtutea acestor prerogative constituţionale, legiuitorul, în considerarea unor situaţii deosebite, poate sã stabileascã şi reguli de procedurã speciale, derogatorii de la regulile dreptului comun.
Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportatã la prevederile <>art. 21 din Constituţie, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 78 din 8 februarie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 16 februarie 2007, reţinând cã o atare criticã este lipsitã de temei, întrucât accesul liber la justiţie, ca de altfel orice drept fundamental, consacrat ca atare de Constituţie, are caracter legitim numai în mãsura în care este exercitat cu bunã-credinţã, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor şi intereselor în egalã mãsurã ocrotite ale celorlalte subiecte de drept. Stabilirea de cãtre legiuitor a acestor limite nu aduce nicio îngrãdire dreptului în sine, ci, dimpotrivã, creeazã premisele valorificãrii sale în concordanţã cu exigenţele generale proprii unui stat de drept.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã modifice jurisprudenţa Curţii, atât soluţiile, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Referitor la dispoziţiile <>art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, Curtea observã cã autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu criticã, în realitate, soluţia legislativã cuprinsã în acestea, ci urmãrile pe care le-ar putea avea interpretarea abuzivã sau excesivã a acestui text de lege, ceea ce nu intrã în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 6, art. 31 alin. (1) şi <>art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Inbod Impex" - S.R.L. din Otopeni în Dosarul nr. 8.048/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 29 aprilie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
__________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016