Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 561 din 6 iulie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385^18 alin. 1 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 691 din 11 august 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^18 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Visarion Bãlan, Iulia Bãlan, Argentina Bãlan, Cristinel Mocanu, Petru Isac, Ioan Pãduraru, Ecaterina Ştefan şi Mircea Biricã în Dosarul nr. 5.866/2005 al Tribunalului Iaşi.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 11 aprilie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 5.866/2005, Tribunalul Iaşi a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 385^18 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Visarion Bãlan, Iulia Bãlan, Argentina Bãlan, Cristinel Mocanu, Petru Isac, Ioan Pãduraru, Ecaterina Ştefan şi Mircea Biricã în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã textul legal criticat obligã judecãtorul instanţei de rejudecare sã se conformeze hotãrârii instanţei de recurs. Or, dacã judecãtorii, indiferent de nivelul instanţei, sunt independenţi şi se supun numai legii, ar trebui sã nu existe o asemenea reglementare care sã primeze în detrimentul principiului constituţional enunţat.
Tribunalul Iaşi opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã, în sensul cã prevederile art. 385^18 alin. 1 din Codul de procedurã penalã contravin art. 124 alin. (3) din Constituţie în mãsura în care cauza ce urmeazã a fi rejudecatã în conformitate cu dispoziţiile instanţei de recurs revine spre soluţionare, potrivit regulilor privind repartizarea aleatorie a cauzelor, aceluiaşi judecãtor care a pronunţat sentinţa ce a fost casatã de cãtre instanţa de recurs.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece prevederile legale criticate nu conţin norme contrare principiului fundamental potrivit cãruia judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Rejudecarea cauzei se face cu excluderea intervenţiei oricãrei alte autoritãţi şi în limitele prevãzute de lege. Judecãtorii nu pot fi independenţi faţã de lege, ei fiind obligaţi sã respecte şi sã aplice legea. Respectând limitele stabilite de instanţa de recurs, instanţa de rejudecare este pe deplin independentã, nefiind vorba de amestecul altei autoritãţi. Decizia instanţei de recurs trebuie sã fie respectatã cu ocazia rejudecãrii cauzei dupã casare, evident în cazul în care situaţia de fapt a rãmas aceeaşi. Altfel, exercitarea cãilor de atac, precum şi controlul judiciar al instanţelor superioare ar fi lipsite de eficienţã, iar înfãptuirea justiţiei s-ar transforma într-o activitate arbitrarã, în afara legii.
În plus, dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate reprezintã norme de procedurã, prin care sunt instituite condiţiile exercitãrii cãii de atac a recursului, inclusiv limitele rejudecãrii cauzei dupã desfiinţarea hotãrârii de cãtre instanţa de control judiciar, în deplinã concordanţã cu prevederile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 385^18 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, cu denumirea marginalã Limitele rejudecãrii, care au urmãtorul conţinut: "Instanţa de rejudecare trebuie sã se conformeze instanţei de recurs, în mãsura în care situaţia de fapt rãmâne cea avutã în vedere la soluţionarea recursului."
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (3) referitoare la independenţa judecãtorilor, care se supun numai legii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã prevederile art. 124 alin. (3) din Constituţie consacrã principiul independenţei judecãtorilor şi supunerii lor numai legii.
Acest principiu inerent separaţiei puterilor în stat asigurã judecãtorilor libertatea de a soluţiona, numai pe baza legii, cazurile cu care sunt învestiţi şi totodatã el are semnificaţia faptului cã judecãtorii nu pot fi supuşi nici unei ingerinţe din partea celorlalte autoritãţi publice.
Curtea constatã cã din conţinutul dispoziţiei legale criticate pentru neconstituţionalitate nu rezultã posibilitatea exercitãrii unei atare ingerinţe.
În ceea ce priveşte controlul judiciar ce se exercitã de cãtre instanţele care soluţioneazã cãile de atac asupra instanţelor care au pronunţat hotãrârile atacate, se reţine cã acest control nu reprezintã o limitare a independenţei judecãtorilor, deoarece el este întotdeauna posterior şi nu are, în consecinţã, cum sã îi influenţeze pe judecãtorii care au pronunţat hotãrârile supuse controlului.
Îndrumãrile date de instanţa de recurs sunt obligatorii pentru judecãtorii fondului, numai în privinţa rezolvãrilor de drept, precum şi în privinţa necesitãţii administrãrii unor probe. Aceste îndrumãri sunt date în cadrul activitãţii cu caracter jurisdicţional a instanţelor de recurs, pe cale de hotãrâri pronunţate în urma dezbaterilor contradictorii, şi nu au nimic comun cu situaţia nepermisã când, pe cale administrativã, ierarhicã, un judecãtor ar primi indicaţii asupra modului în care trebuie sã judece un anumit proces. Independenţa judecãtorului fondului nu este ştirbitã prin faptul cã, rejudecând cauza, adoptã rezolvarea în drept stabilitã de instanţa de recurs, deoarece prin aceasta el nu se supune voinţei unei autoritãţi lipsite de competenţã jurisdicţionalã, ci se conformeazã îndrumãrilor obligatorii date de instanţa de control judiciar, în aceeaşi cauzã şi în limitele competenţei stabilite prin lege.
Pe de altã parte, Curtea observã cã instituţia controlului judiciar îşi gãseşte reazemul constituţional în dispoziţiile art. 129 din Legea fundamentalã, potrivit cãrora, "Împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii".
Prin dispoziţiile art. 385^18 alin. 1 din Codul de procedurã penalã se dã eficienţã textului constituţional citat, dat fiind cã fãrã obligativitatea îndrumãrilor date de cãtre instanţa de control judiciar judecãtorilor fondului nu s-ar putea realiza finalitatea controlului, de asigurare a soluţionãrii temeinice şi legale a cauzelor. Dacã judecãtorii de la instanţa de fond nu ar fi obligaţi sã se supunã îndrumãrilor instanţei de apel sau de recurs, putând reitera erorile comise prin soluţia ce a fost desfiinţatã, s-ar ajunge la exercitarea repetatã a cãilor de atac şi la prelungirea duratei soluţionãrii cauzelor în mod nepermis şi astfel s-ar încãlca cerinţa soluţionãrii proceselor într-un "termen rezonabil", prevãzutã la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^18 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Visarion Bãlan, Iulia Bãlan, Argentina Bãlan, Cristinel Mocanu, Petru Isac, Ioan Pãduraru, Ecaterina Ştefan şi Mircea Biricã în Dosarul nr. 5.866/2005 al Tribunalului Iaşi.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 6 iulie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
