Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Vasile Gionea - preşedinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecãtor
Mihai Constantinescu - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Ioan Griga - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent.
Pe rol pronunţarea asupra recursurilor formulate de Ministerul Public şi Direcţia generalã a finanţelor publice şi controlului financiar de stat a judeţului Iaşi impotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 2 din 5 ianuarie 1994.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 10 mai 1994, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi a inculpatului Diri Ahmad, fiind consemnate în încheierea din aceeaşi data, cînd Curtea, avînd nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru data de 18 mai 1994.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
avînd în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Tribunalul Iaşi, prin Încheierea din 15 iulie 1993, pronunţatã în dosarul nr. 1166/1993, a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 alin. 3 din Codul penal, invocatã de inculpatii Abdul Khalil Samir, Nouras Bitter, Hij Ioan şi Diri Ahmad.
Prin Decizia nr. 2 din 5 ianuarie 1994, Curtea Constituţionalã a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat ca:
- noţiunea de avut obştesc prevãzutã de art. 229 din Codul penal se referã numai la bunurile care sînt obiectul exclusiv al proprietãţii publice, reglementatã de art. 135 alin. (4) din Constituţie;
- statul sau autoritãţile publice locale nu au decît un drept de creanta asupra impozitelor şi taxelor neîncasate încã, astfel ca acestea nu pot forma obiectul exclusiv al proprietãţii publice.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs Ministerul Public şi Direcţia generalã a finanţelor publice şi controlului financiar de stat a judeţului Iaşi.
În recursul Ministerului Public se arata, în esenta, ca nu era de competenta Curţii Constituţionale sa constate ca noţiunea de avut obştesc prevãzutã de art. 229 din Codul penal se referã numai la bunurile care sînt obiectul exclusiv al proprietãţii publice, reglementatã de art. 135 alin. (4) din Constituţie. De asemenea, se considera ca, pronuntindu-se asupra inexistentei obiectului material al infracţiunii, Curtea s-a substituit instanţei de judecata.
În recursul Direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat a judeţului Iaşi se arata ca resursele bugetului public naţional constituie proprietate publica, criticindu-se constatarea din dispozitivul deciziei recurate în sensul ca impozitele şi taxele neîncasate reprezintã drepturi de creanta care nu fac obiectul proprietãţii publice.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
examinînd încheierea de sesizare, decizia atacatã, motivele de recurs, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile recurentului - Ministerul Public - susţinute în şedinţa publica din 10 mai 1994, dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi cele ale Legii nr. 47/1992 şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, retine urmãtoarele:
Completul de fond a statuat, prin decizia atacatã, ca "noţiunea de avut obştesc prevãzutã de art. 229 din Codul penal se referã numai la bunurile care sînt obiect al proprietãţii publice".
Astfel, deşi se întemeiazã pe Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1993, asa cum rezulta din considerente, soluţia data se indeparteaza de la aceste prevederi, deoarece nu constata consecinţele juridice ale situaţiei de neconstituţionalitate a unei legi preconstitutionale, prevãzute de art. 150 alin. (1) din Constituţie, asa cum au fost ele stabilite prin decizia plenului sus-menţionatã. Potrivit Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1993, dispoziţiile din Codul penal referitoare la infracţiunile contra avutului obştesc sînt abrogate, în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie, în mãsura în care nu privesc bunuri proprietate publica. Renunţînd la constatarea abrogãrii, completul nu numai ca s-a abãtut de la prevederile Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1993, dar a şi încãlcat consecinta constituţionalã prevãzutã de art. 150 alin. (1) din Constituţie pentru legile anterioare Constituţiei, contrare prevederilor sale, precum şi obligaţia de a constata dacã o lege este sau nu în vigoare, ca o condiţie prealabilã şi indispensabila aplicãrii ei.
Prin aceasta modalitate de soluţionare a exceptiei se şterge orice deosebire între legile preconstitutionale şi cele adoptate sub regimul Constituţiei, ceea ce reprezintã o încãlcare a prevederilor art. 150 alin. (1) din Constituţie şi, totodatã, depãşeşte limitele actului de sesizare care, potrivit Încheierii din 15 iulie 1993 a Tribunalului Iaşi, privea exclusiv art. 229 alin. 3 din Codul penal.
Completul de fond a constatat ca statul sau autoritãţile locale nu au decît un drept de creanta asupra impozitelor şi taxelor neîncasate încã, astfel ca acestea nu pot forma obiectul exclusiv al proprietãţii publice.
Aceasta constatare excede excepţia care, asa cum s-a arãtat, s-a referit exclusiv la art. 229 din Codul penal.
De asemenea, aceasta constatare are semnificatia unei interpretãri, dar care nu se referã la constituţionalitatea unui anumit text de lege, ci la calificarea pe care instanta de judecata este ţinuta sa o facã unei anumite situaţii. Sub acest aspect, decizia pronunţatã excede competenta Curţii Constituţionale prevãzutã de art. 144 lit. c) din Constituţie, deoarece Curtea Constituţionalã nu se poate substitui instanţei de judecata în calificarea situaţiei de fapt şi nici Curţii Supreme de Justiţie cînd se pronunţa într-un recurs în interesul legii.
De altfel, decizia atacatã este în contradictie şi cu Decizia nr. 34 din 24 iunie 1993, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 1 iulie 1993, în care Curtea Constituţionalã a statuat ca resursele bugetului constituie proprietate publica. Acest precedent este obligatoriu cît timp nu a fost infirmat potrivit procedurii prevãzute de art. 26 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale.
În consecinta, recursurile declarate impotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 2/1994 sînt fondate, ele urmînd a fi admise pentru motivele arãtate.
În temeiul art. 144 lit. c), art. 145 alin. (2) şi art. 150 alin. (1) din Constituţie, al art. 1, art. 3, art. 13 alin.(1) lit. A. c), art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Ministerul Public şi Direcţia finanţelor publice şi controlului financiar de stat a judeţului Iaşi şi modifica Decizia Curţii Constituţionale nr. 2 din 5 ianuarie 1994, în urmãtorul sens:
Admite excepţia de neconstituţionalitate invocatã de Abdul Khalil Samir, Nouras Bitter, Hij Ioan şi Diri Ahmad în dosarul nr. 1166/1993 al Tribunalului Iaşi şi constata ca dispoziţiile art. 229 din Codul penal sînt abrogate parţial, conform art. 150 alin. (1) din Constituţie, şi, în consecinta, urmeazã a se aplica numai cu privire la bunurile prevãzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri care fac obiectul exclusiv al proprietãţii publice.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din 18 mai 1994.
Prezenta decizie se comunica celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. dr. VASILE GIONEA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
-------------------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
