Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 56 din 14 mai 1996 privind pronuntarea asupra recursurilor declarate impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 114 din 14 noiembrie 1995 si impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 3 din 10 ianuarie 1996
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 139 din 4 iulie 1996
Ioan Muraru - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Ioan Deleanu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Victor Dan Zlãtescu - judecãtor
Raul Petrescu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol pronunţarea asupra recursurilor declarate de Rusu Gh. Nicolae şi Donosã Ţugui Vasile împotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 114 din 14 noiembrie 1995 şi de Jitaru Maria, Creţu Angelica, Creţu Neculai, Creţu Daniela, Creţu Ionel şi Creţu Angelica, minor, pãrţi reprezentate prin avocat, împotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 3 din 10 ianuarie 1996 .
Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 30 aprilie 1996, în prezenţa procurorului şi a pãrţilor: Rusu Nicolae, Creţu Angelica, Sarion Adela, Creţu Angelica, minor, Jitaru Maria, Retea Petricã şi Augustin Ianos Retea şi în lipsa Primãriei Comunei Sascut, Societãţii Agricole "Agroschin" Sascut, autoritãţii tutelare de pe lângã Consiliul Local al Comunei Traian, lui Donosã Ţugui Vasile, Ursache Ion, Creţu Neculai, Creţu Daniela, Creţu Ionel, Simon Ludovic, Simon Petre, Cojanu Valeria, Voiculescu Elisabeta şi Ştefan Ianoş Retea, cu toţi procedura fiind legal îndeplinitã. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de la acea datã, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 14 mai 1996.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin <>Decizia nr. 114 din 14 noiembrie 1995 , Curtea Constituţionalã, conexând Dosarul nr. 114C/1995 la Dosarul nr. 100C/1995, a respins ca vãdit nefondate excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1-4 din Codul de procedurã civilã.
Prin <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 3 din 10 ianuarie 1996 s-a decis conexarea Dosarului nr. 142C/1995 la Dosarul nr. 138C/1995 şi respingerea ca vãdit nefondate a excepţiilor de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1-4 din Codul de procedurã civilã.
În considerentele <>deciziilor nr. 114 din 14 noiembrie 1995 şi nr. 3 din 10 ianuarie 1996 s-a reţinut cã în Constituţie nu sunt cuprinse prevederi privind obligativitatea exercitãrii recursului la Curtea Supremã de Justiţie, ca ultimã cale de atac.
Împotriva <>Deciziei nr. 114 din 14 noiembrie 1995 au declarat recurs, în termen legal, Rusu Gh. Nicolae şi Donosã Ţugui Vasile, iar împotriva <>Deciziei nr. 3 din 10 ianuarie 1996 au declarat recurs, în termen legal, Jitaru Maria, Creţu Angelica, Creţu Neculai, Creţu Daniela, Creţu Ionel şi Creţu Angelica, minor, prin reprezentantul lor.
Motivele de recurs invocate împotriva celor douã decizii ale Curţii sunt identice, şi anume:
- discordanţa dintre dispoziţiile art. 1-4 din Codul de procedurã civilã şi cele ale art. 20 şi 41 alin. (1) din Constituţie;
- actualele instanţe de recurs au şi atribuţii de instanţe de fond, prin "uzurparea suveranitãţii instanţelor de fond şi de apel", pronunţând hotãrâri irevocabile;
- necesitatea solicitãrii de puncte de vedere Ministerului Justiţiei, Parchetului General de pe lângã Curtea Supremã de Justiţie şi Curţii Supreme de Justiţie;
- este şi rãmâne o anomalie ca, în cazurile în care actualele instanţe încalcã prevederile art. 20 şi 41 din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 1 alin. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, sã se recurgã la un recurs individual, în lipsa unui recurs efectiv intern;
- fãrã a fi necesarã modificarea dispoziţiilor art. 20, ale art. 41 alin. (1) şi ale art. 125 alin. (1) din Constituţie, de lege lata, în materia proprietãţii, justiţia se realizeazã de cãtre curţile de apel şi celelalte instanţe;
- în aplicarea unitarã a legii, actualul sistem genereazã dificultãţi insurmontabile; erorile în aplicarea legii sunt de neînlãturat, ceea ce contravine principiului înfãptuirii unitare a justiţiei şi prevederilor art. 1 alin. (1) din Constituţie.
În scopul soluţionãrii recursurilor, Curtea Constituţionalã, având obligaţia, stabilitã în <>art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , ca în cazul recursului sã se pronunţe şi asupra excepţiei de neconstituţionalitate, aplicând prevederile art. 24 alin. (3) din aceeaşi lege, a solicitat puncte de vedere celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Dând curs solicitãrii Curţii, Guvernul, în punctul de vedere exprimat, apreciazã deciziile atacate cu recurs ca fiind temeinice şi legale şi excepţiile de neconstituţionalitate ca vãdit nefondate.
Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.
Deoarece, aşa cum s-a arãtat, recursurile declarate sunt identice, pentru mai buna administrare a justiţiei şi pentru a se pronunţa o singurã decizie, în şedinţa publicã din 26 martie 1996 s-a dispus conexarea dosarelor în care s-au declarat recursuri.
CURTEA,
având în vedere deciziile atacate, motivele de recurs invocate, raportul judecãtorului-raportor, prevederile art. 1-4 din Codul de procedurã civilã raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Motivele de recurs referitoare la încãlcarea, prin art. 1-4 din Codul de procedurã civilã, a dispoziţiilor art. 20 şi ale art. 41 alin. (1) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, potrivit cãruia "Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional", nu sunt întemeiate şi urmeazã a fi respinse.
Art. 41 alin. (1) din Constituţie dispune cã "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", iar art. 20 din legea fundamentalã stabileşte în alin. (1) cã dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. În alineatul secund al aceluiaşi text constituţional se prevede cã, dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale.
Faţã de dispoziţiile legale citate, nu rezultã cã prevederile <>art. 1-4 din Codul de procedurã civilã, modificate prin Legea nr. 59/1993 , care stabilesc competenţa judecãtoriilor, tribunalelor, a curţilor de apel şi accesul la Curtea Supremã de Justiţie, contravin acestor norme şi principii.
Art. 1-4 din Codul de procedurã civilã nu încalcã nici dispoziţiile art. 125 din Constituţie, care prevede cã justiţia se realizeazã prin Curtea Supremã de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti, a cãror competenţã şi procedurã de judecatã sunt stabilite de lege, de vreme ce <>Legea nr. 59/1993 de modificare a art. 1-4 din Codul de procedurã civilã stabileşte chiar competenţa dupã materie a instanţelor judecãtoreşti.
Dacã şi în ce mãsurã sistemul actual de distribuire a "materiilor" în competenţa diferitelor instanţe este sau nu corespunzãtor, aceasta nu este o problemã de constituţionalitate, ci una de posibilã modificare legislativã, de competenţa autoritãţii legiuitoare.
De altfel, asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 1-4 din Codul de procedurã civilã Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat prin <>Decizia nr. 47 din 3 mai 1995 , rãmasã definitivã ca urmare a respingerii recursului prin <>Decizia nr. 96 din 24 octombrie 1995 , ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 24 noiembrie 1995.
Prin deciziile menţionate, Curtea Constituţionalã a statuat cã prevederile art. 1-4 din Codul de procedurã civilã, modificate, sunt constituţionale şi, în consecinţã, excepţiile de neconstituţionalitate au fost respinse ca vãdit nefondate.
Întrucât nu existã nici un element nou care sã infirme considerentele ce fundamenteazã deciziile menţionate, nu este necesarã reconsiderarea lor şi deci nu se justificã aplicarea art. 26 alin. 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale.
Motivul de recurs prin care se susţine cã art. 1-4 din Codul de procedurã civilã sunt neconstituţionale, deoarece curţile de apel, uzurpând suveranitatea instanţelor de fond şi de apel, pronunţã hotãrâri irevocabile, "fãrã vreo cale de atac împotriva noii viziuni asupra fondului", este, de asemenea, neîntemeiat şi urmeazã a fi respins.
Art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ratificatã prin <>Legea nr. 30/1994 , consacrã dreptul persoanei la un proces echitabil. Frecvent şi constant organele europene de jurisdicţie au precizat cã art. 6 din convenţie nu implicã cerinţa organizãrii unui dublu grad de jurisdicţie, dar dacã legea naţionalã organizeazã cãi de atac, justiţiabilii trebuie sã beneficieze de garanţiile unui proces echitabil. În orice caz, stabilirea unui control judiciar asupra legalitãţii şi temeiniciei hotãrârilor judecãtoreşti nu înseamnã accesul necondiţionat al justiţiabilului la toate instanţele judecãtoreşti, inclusiv la Curtea Supremã de Justiţie.
Motivul de recurs prin care se susţine cã "În aplicarea unitarã a legii actualul sistem genereazã dificultãţi insurmontabile. Erorile în aplicarea legii sunt de neînlãturat", înfrângându-se astfel - cum afirmã recurenţii - "principiul înfãptuirii unitare a justiţiei şi chiar art. 1 alin. (1) din Constituţie", - nu poate fi, de asemenea, admis. Acest motiv priveşte aplicarea legii, iar nu neconstituţionalitatea acesteia. Or, Curtea Constituţionalã nu are competenţa de a se pronunţa asupra interpretãrii şi aplicãrii legii de cãtre instanţele judecãtoreşti.
Nici motivul de recurs prin care se susţine necesitatea solicitãrii punctelor de vedere ale Ministerului Justiţiei, Parchetului General de pe lângã Curtea Supremã de Justiţie şi Curţii Supreme de Justiţie cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocatã nu poate fi reţinut, întrucât, potrivit legii, Curtea Constituţionalã nu are obligaţia de a solicita puncte de vedere autoritãţilor menţionate.
Având în vedere considerentele expuse, vãzând şi prevederile art. 144 lit. (c) din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi ale <>art. 25 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Rusu Gh. Nicolae şi Donosã Ţugui Vasile împotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 114 din 14 noiembrie 1995 şi de Jitaru Maria, Creţu Angelica, Creţu Neculai, Creţu Daniela, Creţu Ionel şi Creţu Angelica, minor, împotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 3 din 10 ianuarie 1996 .
Definitivã.
Pronunţatã în şedinţa din 14 mai 1996.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
