Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 557 din 25 octombrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) si ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.056 din 26 noiembrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Irina Loredana Lãpãdat - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi ale <>art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Lydia Marie Catherine Nicolle Ciureş în Dosarul nr. 20.722/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile. Procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 13 iunie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 20.722/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi ale <>art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Lydia Marie Catherine Nicolle Ciureş.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã textele de lege criticate "limiteazã grav (...) dreptul de proprietate ca drept fundamental al omului", deoarece imobilele ce fac obiect de reglementare al <>Legii nr. 10/2001 nu pot fi restituite decât în temeiul prevederilor acestei legi, fiind înlãturatã aplicarea dispoziţiilor de drept comun în materie de revendicare imobiliarã, respectiv art. 480 şi urmãtoarele din Codul civil. Se mai aratã cã <>art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 "limiteazã în timp posibilitatea de a revendica imobilele", potrivit legii speciale, astfel încât prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 11 şi 20 din Constituţie, raportate la art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, la art. 17 din aceeaşi Convenţie şi la art. 17 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã considerã cã "prevederile <>art. 1 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt constituţionale".
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Se aratã cã <>art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 are natura unei dispoziţii introductive, prin care legiuitorul fixeazã domeniul de aplicare al legii, iar prevederile art. 21 şi urmãtoarele din acest act normativ reglementeazã procedura de restituire în naturã sau prin echivalent şi instituie un termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a acestuia, în interiorul cãruia trebuie notificatã persoana juridicã deţinãtoare a imobilului. În opinia Guvernului aceste prevederi de lege nu contravin dispoziţiilor art. 1 din primul Protocol adiţional al Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, raportat la art. 11 şi 20 din Constituţie, deoarece, "potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele sunt îndrituite sã reglementeze exercitarea dreptului de proprietate în concordanţã cu interesul general, adoptând în acest sens legile necesare".
Avocatul Poporului considerã cã prevederile legale criticate sunt constituţionale. Se aratã cã <>Legea nr. 10/2001 a instituit o procedurã administrativã având ca obiect restituirea în naturã a imobilelor preluate în mod abuziv, cu sau fãrã titlu valabil, de cãtre stat sau de cãtre alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, indiferent de destinaţia lor, iar principiile referitoare la garantarea proprietãţii private se regãsesc şi în dispoziţiile acestei legi. Prin urmare, în opinia Avocatului Poporului, prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi obligaţiilor ce decurg din tratatele şi documentele internaţionale pe care statul român şi le-a asumat. Se mai aratã cã prevederile art. 17 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu sunt incidente în cauzã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Lege nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum rezultã din încheierea de sesizare, îl reprezintã prevederile art. 1 alin. (1) şi ale <>art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005.
Ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, <>Legea nr. 10/2001 a fost modificatã şi completatã prin titlul I al <>Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005.
<>Legea nr. 10/2001 a fost republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005. Ca urmare a republicãrii, art. 21 alin. (1) a devenit art. 22 alin. (1), astfel încât, prin prezenta decizie, Curtea urmeazã a se pronunţa asupra art. 1 alin. (1) şi art. 22 alin. (1) din lege, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 1 alin. (1): "Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza <>Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie, în naturã, în condiţiile prezentei legi.";
- Art. 22 alin. (1): "Persoana îndreptãţitã va notifica în termen de 6 luni de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi persoana juridicã deţinãtoare, solicitând restituirea în naturã a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil."
Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv, cu câte 3 luni, prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 13 august 2001, şi prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 145/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 12 noiembrie 2001.
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin art. 11 şi 20 din Constituţie, raportate la art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, la art. 17 din aceeaşi Convenţie şi la art. 17 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului.
Textele din Constituţie invocate ca fiind încãlcate au urmãtorul conţinut:
- Art. 11: "(1) Statul român se obligã sã îndeplineascã întocmai şi cu bunã-credinţã obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
(3) În cazul în care un tratat la care România urmeazã sã devinã parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai dupã revizuirea Constituţiei.";
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";
- Art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale prevede: "Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.";
- Art. 17 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale stabileşte cã: "Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu poate fi interpretatã ca implicând, pentru un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfãşura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmãreşte distrugerea drepturilor sau a libertãţilor recunoscute de prezenta convenţie sau de a aduce limitãri mai ample acestor drepturi şi libertãţi decât acelea prevãzute de aceastã convenţie.";
- Art. 17 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, invocat, de asemenea, ca fiind încãlcat, prevede:
"1. Orice persoanã are dreptul la proprietate, atât singurã, cât şi în asociere cu alţii.
2. Nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele:
În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile art. 1 alin. (1) şi ale <>art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 contravin dispoziţiilor referitoare la protecţia proprietãţii private cuprinse în primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi în Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, prin raportare la dispoziţiile art. 11 din Constituţie - Dreptul internaţional şi dreptul intern şi la dispoziţiile art. 20 din Constituţie - Tratatele internaţionale privind drepturile omului. Se aratã în acest sens cã textele de lege criticate "limiteazã grav (...) dreptul de proprietate ca drept fundamental al omului", deoarece imobilele ce fac obiect de reglementare al <>Legii nr. 10/2001 nu pot fi restituite decât în temeiul prevederilor acestei legi.
Analizând aceste susţineri, Curtea constatã cã nu sunt întemeiate, pentru urmãtoarele considerente:
<>Legea nr. 10/2001 este o lege specialã în materia revendicãrii imobiliare, prin care legiuitorul a urmãrit sã evite perpetuarea stãrii de incertitudine în ceea ce priveşte situaţia juridicã a imobilelor preluate în mod abuziv, cu sau fãrã titlu valabil, de cãtre stat sau de cãtre alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. În acest scop a fost instituitã, prin art. 21 şi urmãtoarele din lege, o procedurã administrativã ce are ca scop restituirea în naturã a imobilelor - terenuri sau construcţii - de cãtre persoana juridicã deţinãtoare, prin decizie sau dispoziţie motivatã a organelor sale de conducere.
Legiuitorul a circumscris exercitarea dreptului la restituire a imobilelor de respectarea unor termene, cum este şi termenul de 6 luni, prevãzut de <>art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , în interiorul cãruia trebuie trimisã notificarea cãtre persoana juridicã deţinãtoare a imobilului.
Acest termen nu este însã de naturã sã aducã atingere dreptului de proprietate privatã, aşa cum susţine autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu în <>Decizia nr. 344 din 18 septembrie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 5 noiembrie 2003, s-a statuat cã "recunoaşterea sine die a posibilitãţii persoanei interesate de a declanşa procedura de recuperare a imobilelor preluate abuziv de cãtre stat ar fi fost de naturã sã genereze un climat de insecuritate juridicã în domeniul proprietãţii imobiliare (...)".
De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, exercitarea dreptului de proprietate trebuie sã se facã în limitele legii, iar potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, "legiuitorul ordinar este competent sã stabileascã cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principalã conferitã de Constituţie, în aşa fel încât sã nu vinã în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind limitãri rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat".
Aceste considerente îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã, deoarece nu au intervenit elemente de naturã a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
Se constatã aşadar cã prevederile legale criticate dau expresie competenţei constituţionale a legiuitorului de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate şi nu sunt de naturã sã contravinã dispoziţiilor art. 11 şi 20 din Constituţie, cu raportare la art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi la art. 17 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului referitoare la protecţia proprietãţii private.
Mai mult, prevederile legale criticate sunt în deplinã concordanţã cu art. 1 alin. 2 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, potrivit cãruia dispoziţiile referitoare la protecţia proprietãţii private "nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general (...)".
Curtea constatã cã prevederile art. 17 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la abuzul de drept nu sunt incidente în cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi ale <>art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Lydia Marie Catherine Nicolle Ciureş în Dosarul nr. 20.722/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 octombrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Lãpãdat
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
