Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconsti-tuţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în Dosarul nr. 11.759/2004 al Judecãtoriei Piteşti.
La apelul nominal rãspunde Ion Romicã Sandu, personal, procedura de citare fiind legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, partea prezentã solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, de exemplu prin <>Decizia nr. 324 din 14 iunie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 iulie 2005, statuând cã acestea sunt constituţionale. Aratã cã soluţia adoptatã este valabilã şi în prezenta cauzã, întrucât nu au apãrut elemente noi, de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 12 mai 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 11.759/2004, Judecãtoria Piteşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine cã dispoziţiile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 44, 53 şi art. 124 alin. (2) din Constituţie. Astfel, se aratã cã modalitatea de calcul a cauţiunii nu este evidenţiatã, iar "cauţiunea poate fi de o valoare apropiatã sumei ce face obiectul contestaţiei la executare, putându-se ajunge la situaţia în care suspendarea executãrii sã nu mai fie de folos". De asemenea, se aratã cã obligativitatea plãţii cauţiunii este de naturã a discrimina între posibilii contestatori pe criteriul averii. Cauţiunea reprezintã o mãsurã de siguranţã inutilã, pentru cã suspendarea executãrii se dispune de cãtre instanţã dupã analizarea fondului cauzei.
Judecãtoria Piteşti apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece condiţionarea judecãrii capãtului de cerere privind suspendarea executãrii silite de plata unei cauţiuni nu aduce atingere principiului statului de drept, nu creeazã privilegii şi nu reprezintã o discriminare, obligaţia de platã a cauţiunii justificându-se pentru protejarea creditorului, care poate sã îşi asigure recuperarea unui eventual prejudiciu suferit ca urmare a suspendãrii executãrii silite. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, se aratã cã prevederile de lege criticate nu au interzis accesul la justiţie şi nici nu a fost îngrãditã exercitarea acestui drept, dimpotrivã, au fost stabilite condiţiile în care se poate exercita acest drept. De asemenea, se aratã cã art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã nu încalcã nici dispoziţiile art. 44, 53 şi 124 din Constituţie.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicatã.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã dispoziţia de lege criticatã nu vine în contradicţie cu prevederile art. 16 din Constituţie, deoarece egalitatea în faţa legii se apreciazã faţã de persoanele aflate în situaţii similare, or, obligaţia depunerii cauţiunii subzistã în toate cazurile în care se cere suspendarea executãrii silite, pentru orice parte care formuleazã contestaţie la executare.
În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 21 din Legea fundamentalã, se aratã cã nici acesta nu a fost încãlcat, deoarece, potrivit alin. 3 al art. 403 din Codul de procedurã civilã, autorul cererii de suspendare poate formula recurs, inclusiv în ceea ce priveşte cuantumul cauţiunii, în cazul în care apreciazã cã acesta este exagerat. De asemenea, se aratã cã nu poate fi reţinutã nici critica potrivit cãreia prevederile criticate vin în contradicţie cu dispoziţiile art. 44 din Constituţie, deoarece procedura contestaţiei la executare asigurã garanţii suficiente pentru protecţia dreptului de proprietate al tuturor pãrţilor implicate în proces, prin însuşi faptul cã le oferã posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar în cazul admiterii contestaţiei şi desfiinţãrii titlului executoriu sau a înseşi executãrii silite, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executãrii prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia. Se aratã, în continuare, cã nu poate fi reţinutã nici critica potrivit cãreia art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã încalcã prevederile art. 53 din Constituţie, deoarece, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, care prevede cã procedura de judecatã şi competenţa instanţelor judecãtoreşti sunt prevãzute numai prin lege, este la latitudinea autoritãţii legiuitoare stabilirea competenţei instanţei de a fixa cuantumul cauţiunii cerute pentru suspendarea executãrii silite, în funcţie de specificul fiecãrei cauze.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã este neîntemeiatã. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã faţã de prevederile art. 44 din Constituţie, aratã cã procedura contestaţiei la executare asigurã garanţii suficiente pentru protecţia dreptului de proprietate al tuturor pãrţilor implicate în proces, prin însuşi faptul cã le oferã posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar, în cazul admiterii contestaţiei şi desfiinţãrii titlului executoriu sau a înseşi executãrii silite, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executãrii prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia. De asemenea, nu poate fi reţinutã nici critica potrivit cãreia dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã vin în contradicţie cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu conţin norme contrare principiului egalitãţii cetãţenilor în faţa legii, ele fiind aplicabile nu doar unei categorii de persoane, ci oricãrei persoane aflate în situaţiile menţionate în ipoteza normei. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã faţã de prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, se aratã cã aceasta nu poate fi reţinutã, deoarece instituirea unei obligaţii de platã a cauţiunii, ca o condiţie a suspendãrii executãrii, are o dublã finalitate, şi anume, pe de-o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor, cât priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executãrii silite, prin efectul suspendãrii acesteia, şi, pe de altã parte, de a preveni şi limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de cãtre debitorii rãu-platnici. Întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea executãrii silite, instituirea acestei obligaţii nu poate fi calificatã ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã faţã de art. 53 din Constituţie, se aratã cã aceasta nu poate fi reţinutã, întrucât dispoziţiile de lege criticate nu pun în discuţie restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertãţi fundamentale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, articol introdus prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, ordonanţã publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000. Textul de lege criticat are urmãtorul conţinut:
- Art. 403 alin. 1: "Pânã la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silitã, instanţa competentã poate suspenda executarea, dacã se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţã, în afarã de cazul în care legea dispune altfel."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 44, 53 şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.";
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.";
- Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privatã asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeanã şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bazã de reciprocitate, în condiţiile prevãzute prin lege organicã, precum şi prin moştenire legalã.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauzã de utilitate publicã, stabilitã potrivit legii, cu dreaptã şi prealabilã despãgubire.
(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte mãsuri de trecere silitã în proprietate publicã a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altã naturã discriminatorie a titularilor.
(5) Pentru lucrãri de interes general, autoritatea publicã poate folosi subsolul oricãrei proprietãţi imobiliare, cu obligaţia de a despãgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autoritãţii.
(6) Despãgubirile prevãzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţã, prin justiţie.
(7) Dreptul de proprietate obligã la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinãtãţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
(8) Averea dobânditã licit nu poate fi confiscatã. Caracterul licit al dobândirii se prezumã.
(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.";
- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii.";
- Art. 124 alin. (2): "Justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la prevederile art. 21 din Constituţie. Astfel, prin numeroase decizii, precum <>Decizia nr. 36 din 25 ianuarie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 22 februarie 2005, <>Decizia nr. 227 din 18 mai 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 28 mai 2004, <>Decizia nr. 375 din 28 septembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 940 din 14 octombrie 2004, şi <>Decizia nr. 404 din 7 octombrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 8 noiembrie 2004, Curtea Constituţionalã a statuat cã textul de lege criticat este constituţional. Cu acele prilejuri Curtea a constatat cã art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã reglementeazã condiţiile procedurale de admisibilitate a unui capãt de cerere intermediar, formulat prin cererea introductivã sau separat, în cadrul contestaţiei la executare. Textul de lege criticat constituie o normã de procedurã, iar, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, "competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege". Constituţia, consacrând dreptul fundamental de acces liber la justiţie, nu interzice stabilirea prin lege a anumitor condiţii, reguli de procedurã, în privinţa exercitãrii acestui drept. Pe de altã parte, dreptul la un proces echitabil trebuie asigurat tuturor pãrţilor din proces. Pentru aceste motive, condiţionarea suspendãrii executãrii silite de depunerea unei cauţiuni, în cuantum stabilit de instanţa judecãtoreascã, se impune pentru prevenirea exercitãrii abuzive a dreptului de a cere suspendarea executãrii, precum şi pentru protejarea intereselor legitime ale creditorilor, legate de executarea cât mai operativã a creanţelor lor, stabilite prin titluri executorii. În acelaşi timp, depunerea cauţiunii constituie o garanţie în sensul cã, în urma respingerii contestaţiei la executare, creditorul va putea cere şi obţine despãgubiri pentru pagubele suferite datoritã întârzierii executãrii silite.
De asemenea, Curtea constatã cã dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate şi sub aspectul încãlcãrii principiului constituţional al dreptului de proprietate. Astfel, prin <>Decizia nr. 227 din 18 mai 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 28 mai 2004, Curtea a reţinut cã procedura contestaţiei la executare asigurã garanţii suficiente atât pentru ocrotirea accesului liber la justiţie, cât şi pentru protecţia dreptului de proprietate al tuturor pãrţilor implicate în proces, prin însuşi faptul cã le oferã posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar, în cazul admiterii contestaţiei şi desfiinţãrii titlului executoriu sau a înseşi executãrii silite, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executãrii prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia.
Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, prin raportare la art. 16 din Constituţie, se constatã cã, în mãsura în care reglementarea dedusã controlului se aplicã tuturor celor aflaţi în situaţia prevãzutã în ipoteza normei legale, fãrã nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiatã.
În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, se reţine cã acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care existã o restrângere a exercitãrii drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale cetãţenilor, restrângere care, astfel cum s-a arãtat anterior, nu s-a constatat.
De asemenea, Curtea constatã cã prevederile art. 1 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie nu au relevanţã în cauza dedusã controlului.
Deoarece nu au intervenit elemente noi care sã justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în Dosarul nr. 11.759/2004 al Judecãtoriei Piteşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 octombrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
