Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Vasile Gionea - preşedinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecãtor
Mihai Constantinescu - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Ioan Griga - procuror
Florentina Geangu - magistrat - asistent
Pe rol pronunţarea asupra recursului formulat de Ministerul Public impotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 55 din 13 octombrie 1993 .
Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 10 mai 1994, în prezenta reprezentantului Ministerului Public, în lipsa inculpaţilor şi a partii civile care, deşi legal citaţi, nu s-au prezentat şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi data, cînd Curtea, avînd nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru data de 18 mai 1994.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
avînd în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Inculpata Stan Elena a invocat în dosarul nr. 6345/1992 al Judecãtoriei Tulcea excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 din Codul penal, pentru care a fost trimisa în judecata cu motivarea ca ele contravin prevederilor art. 135 alin. (2) şi alin. (4) din Constituţie şi au fost abrogate prin art. 150 alin. (1) din legea fundamentalã.
Prin Decizia nr. 55 sin 13 octombrie 1993, Curtea Constituţionalã a admis excepţia de neconstituţionalitate, constatind ca dispoziţiile art. 224 din Codul penal au fost abrogate parţial potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie şi, în consecinta, acestea urmeazã a se aplica numai cu privire la bunurile prevãzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formeazã obiectul exclusiv al proprietãţii publice.
Impotriva acestei decizii Ministerul Public a declarat recurs, aratind, în esenta:
1. Curtea nu este competenta sa se pronunţe asupra excepţiilor de neconstituţionalitate care privesc legi anterioare intrãrii în vigoare a Constituţiei.
2. Pe fond se apreciazã ca în mod greşit s-a dispus abrogarea parţialã a unor dispoziţii din Codul penal referitoare la avutul obştesc. În susţinerea acestui motiv s-au invocat urmãtoarele argumente:
- limitarea bunurilor ce fac obiectul exclusiv al proprietãţii publice numai la cele prevãzute în art. 135 alin. (4) este gresita, deoarece mai sînt şi alte bunuri stabilite prin legi sau care urmeazã sa se stabileascã prin alte legi şi care, avînd acelaşi regim juridic, nu pot fi caracterizate ca fãcînd parte din proprietatea privatã;
- Curtea poate sa hotãrascã asupra neconstitutionalitatii legilor şi nu sa pronunţe abrogarea, care este de competenta Parlamentului;
- Curtea, în decizia atacatã, se întemeiazã pe Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 7 septembrie 1993, ceea ce nu este justificat, deoarece în acest fel judecata în alte spete devine inutila.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
examinînd încheierea de sesizare, decizia atacatã, motivele de recurs, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile recurentului - Ministerul Public - susţine în şedinţa publica din 10 mai 1994, dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi cele ale <>Legii nr. 47/1992 şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, retine urmãtoarele:
Primul motiv de recurs dezvoltat în cadrul dezbaterilor orale care vizeazã, pe de o parte, necompetentã Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra unei excepţii ce priveşte un text dintr-o lege preconstitutionala, iar pe de alta parte, contestarea acestei competente atunci cînd opinia instanţei în fata cãreia a fost ridicatã excepţia de neconstituţionalitate este în acord cu punctul de vedere al partii, urmeazã a fi înlãturat ca nefondat. Este adevãrat ca dispoziţiile atacate ca neconstituţionale sînt anterioare Constituţiei şi în legatura cu ele pune problema abrogãrii, în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie, dar aceasta virtute abrogativa a Constituţiei nu se impune prin ea însãşi. Ea presupune confruntarea dintre Constituţie şi dispoziţia legalã anterioarã, pentru a face aplicarea principiului "lex posterior derogat priori" şi a asigura suprematia Constituţiei asupra actelor inferioare. Aceasta confruntare nu reprezintã altceva decît o forma a controlului de constitutionalitate. Desigur, fiind vorba şi de o problema a aplicãrii legii în timp, aceasta forma a controlului de constitutionalitate, şi numai ea, este şi la indemina organelor care aplica legea, inclusiva instanţelor judecãtoreşti. Este o soluţie care se regaseste în practica Curţii Constituţionale. Pentru ca instanta sa constate abrogarea nu este suficient sa-şi exprime opinia în considerente, ci aceasta constatare trebuie sa fie expres prevãzutã în dispozitiv, în speta în încheierea pe care a pronunţat-o ca urmare a ridicãrii exceptiei de neconstituţionalitate.
Instanta, în cazul de fata însã, a sesizat Curtea. Faptul ca în materia avutului obştesc opinia instanţei a fost în acord cu punctul de vedere al partii, în sensul ca dispoziţiile din Codul penal referitoare la aceasta materie sînt abrogate, nu este, de aceea, de natura sa atragã necompetentã Curţii, din moment ce instanta respectiva nu a constatat abrogarea în dispozitivul încheierii, iar Curtea este singura care poate asigura, prin deciziile sale obligatorii, o jurisprudenta unitarã în materia controlului constituţionalitãţii legilor.
Competenta Curţii de a se pronunţa asupra legilor anterioare Constituţiei rezulta, fãrã echivoc, şi din dispoziţiile <>art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cãrora constatarea neconstitutionalitatii are efecte numai asupra raporturilor juridice stabilite dupã intrarea în vigoare a Constituţiei. Dispoziţia legalã are în vedere exclusiv legi anterioare Constituţiei, întrucît, pentru legile adoptate sub imperiul ei, este fãrã sens, din moment ce o asemenea lege este posterior Constituţiei. În interpretarea data de recurent, aceasta dispoziţie legalã nu şi-ar mai gãsi aplicare, ceea ce, desigur, nu poate fi acceptat.
În sfîrşit, este de reţinut şi faptul ca, în conformitate cu <>art. 3 din Legea nr. 47/1992 , competenta Curţii Constituţionale nu poate fi contestatã de nici o autoritate publica, ea fiind singura în drept sa hotãrascã asupra competentei sale, potrivit art. 144 din Constituţie.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs, care vizeazã soluţia de fond criticata sub aspectul constatãrii abrogãrii parţiale a unor dispoziţii din Codul penal referitoare la avutul obştesc, nu este fondat. Justificarea acestui motiv de recurs, în sensul ca s-ar fi fãcut o limitare a bunurilor ce fac obiectul exclusiv al proprietãţii publice numai la cele prevãzute în art. 135 din Constituţie, nu poate fi reţinutã, deoarece este evident ca decizia atacatã nu se rezuma numai la bunurile enumerate de art. 135 alin. (4) din Constituţie, ci se referã la bunurile prevãzute în art. 135 alin. (4), adicã şi "alte bunuri stabilite prin lege".
Totodatã, nu poate fi reţinutã nici susţinerea conform cãreia Curtea poate constata numai neconstituţionalitatea unei legi, nu şi ca legea este abrogatã potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie. Potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, legile rãmîn în vigoare în mãsura în care nu contravin Constituţiei. Contrarietatea unei legi anterioare Constituţiei cu prevederile acesteia are însã drept consecinta abrogarea. Cu alte cuvinte, neconstituţionalitatea este cauza abrogãrii. În cazul legilor anterioare Constituţiei, neconstituţionalitatea are un caracter specific întrucît cauza sa este posterioarã legii, constind în schimbarea temeiului legitimitatii sale constituţionale. În aceste condiţii, controlul constituţionalitãţii unei legi preconstitutionale care are ca rezultat constatarea contrarietatii acesteia cu prevederile Constituţiei nu duce la declararea legii ca neconstitutionala - o lege putind fi apreciatã numai în funcţie de regimul constituţional sub imperiul cãruia a fost adoptatã -, ci la constatarea abrogãrii, soluţie ce constituie consecinta constituţionalã prevãzutã de art. 150 alin. (1) a unei asemenea contrarietati.
În sfîrşit, nu poate fi reţinutã nici critica adusã deciziei de fond în sensul ca se întemeiazã pe Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1993 - publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 27 septembrie 1993 - în considerarea faptului ca astfel este inutila judecata în alte spete. Potrivit art. 29 din regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale. Curtea nu statueazã decît asupra problemelor de drept.
Spre a se evita soluţii contradictorii, art. 26 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale permite completului care doreşte sa se abata de la practica Curţii sa sesizeze plenul spre a se pronunţa asupra interpretãrii ce urmeazã a fi data în viitor. Decizia plenului este obligatorie doar pentru completele de judecata, astfel încît prin aceasta decizie nu se soluţioneazã o excepţie de neconstituţionalitate concretã. De aceea ea nu are drept consecinta inutilitatea judecãrii excepţiilor, în cadrul cãrora s-ar putea ridica noi probleme şi noi interpretãri posibile care ar putea determina reluarea procedurii necesare în vederea asigurãrii consecventei practicii constituţionale.
În legatura cu art. 224 din Codul penal, a cãrui neconstituţionalitate a fost invocatã de inculpata Stan Elena, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 33/1993, rãmasã definitiva şi publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 30 noiembrie 1993, constatind ca dispoziţiile sale sînt abrogate parţial, conform art. 150 alin. (1) din Constituţie şi, în consecinta, urmeazã a se aplica numai cu privire la bunurile prevãzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri care fac obiectul exclusiv al proprietãţii publice. Rezulta ca, în prezent, atît excepţia de neconstituţionalitate cu privire la art. 224 din Codul penal, ridicatã de Stan Elena în fata Judecãtoriei Tulcea, cît şi recursul Ministerului Public, declarat impotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 55 din 13 octombrie 1993 , sînt lipsite de obiect.
Pentru motivele arãtate, în temeiul art. 144 lit. c), art. 145 alin. (2) şi art. 150 alin. (1) din Constituţie, al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit.A. c), art. 25 şi <>art. 26 din Legea nr. 47/1992 .
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
În numele legii
DECIDE:
Constata ca, potrivit <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 33 din 26 mai 1993 , rãmasã definitiva, art. 224 din Codul penal este abrogat parţial, conform art. 150 alin. (1) din Constituţie şi, în consecinta, urmeazã a se aplica numai cu privire la bunurile prevãzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri care fac obiectul exclusiv al proprietãţii publice şi, prin urmare, respinge ca lipsite de obiect excepţia de neconstituţionalitate cu privire la art. 224 din Codul penal ridicatã de Stan Elena, în dosarul nr. 6345/1992 al Judecãtoriei Tulcea, precum şi recursul Ministerului Public declarat impotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 55 din 13 octombrie 1993 .
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din 8 martie 1994.
Prezenta decizie se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. dr. VASILE GIONEA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
-------------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
