Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 55 din 12 februarie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 170 alin. (1) lit. e) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 199 din 5 martie 2004
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Dana Titian - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 13/2001 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 506/2001 , excepţie ridicatã de Traian Nuţicã Lungulescu în Dosarul nr. 555/2002 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ.
La apelul nominal rãspunde autorul excepţiei, personal şi asistat de avocat Mirela Şerbaniuc, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Având cuvântul pe fond, reprezentantul autorului excepţiei considerã cã dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece înfrâng principiul liberului acces la justiţie. Chiar dacã prevederile <>art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 13/2001 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 506/2001 , au fost abrogate prin Codul de procedurã fiscalã, soluţia legislativã anterioarã a fost preluatã în noua normã care conţine, în opinia autorului, aceleaşi atingeri aduse dreptului sãu fundamental de a accede la justiţie.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, întrucât procedurile administrativ-jurisdicţionale nu îngrãdesc dreptul liberului acces la justiţie, având în vedere cã actul criticat poate fi atacat în faţa instanţelor de judecatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 13 noiembrie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 555/2002, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 13/2001 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 506/2001 .
Excepţia a fost ridicatã în dosarul de mai sus de recurentul reclamant Traian Nuţicã Lungulescu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã textele de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât atât organele Ministerului Finanţelor Publice, cât şi instanţa de contencios administrativ competentã sã soluţioneze pe fond contestaţia formulatã i-au îngrãdit liberul acces la justiţie, respingând cererile sale în temeiul art. 3 alin. (2) din actul normativ criticat. În opinia sa, deşi procesul-verbal de control întocmit vizeazã obligaţii fiscale stabilite în sarcina unei persoane juridice, autorul excepţiei, în calitate de fost reprezentant al acesteia, ar trebui sã beneficieze de calea unui recurs efectiv (chiar dacã noua conducere a societãţii nu a înţeles sã conteste actul de control), deoarece actul contestat, continuând sã existe, genereazã în sarcina sa consecinţe cu implicaţii de naturã penalã.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât textele criticate nu înfrâng prevederile constituţionale invocate.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul României apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este nefondatã, deoarece pentru realizarea intereselor de ordin personal autorul excepţiei avea posibilitatea sã se adreseze justiţiei, fãrã nici o îngrãdire, dar nu în condiţiile procedurale prevãzute de <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 13/2001 , întrucât acestea vizeazã exclusiv persoanele care se considerã direct prejudiciate ca urmare a mãsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice. De altfel, ordonanţa de urgenţã, în considerarea calitãţii de contestator, prevede în mod expres la art. 2 şi scutirea taxei de timbru a contestaţiilor formulate, de care nu poate beneficia orice persoanã.
Prin urmare, Guvernul opineazã cã dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere principiului liberului acces la justiţie, iar în cauzã subzistã doar o problemã de strictã şi corectã aplicare a legii.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece instituirea unor proceduri administrativ-jurisdicţionale nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate, atâta timp cât decizia organului administrativ poate fi atacatã în faţa unei instanţe judecãtoreşti. Avocatul Poporului reţine cã, de fapt, ceea ce a determinat ridicarea excepţiei este modul de aplicare de cãtre instanţa de judecatã a dispoziţiilor legale criticate. Potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi de aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului sãu contrar Constituţiei.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere emise de Guvern şi Avocatul Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
La data sesizãrii instanţei de contencios constituţional, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituiau dispoziţiile <>art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 13/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 6 februarie 2001, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 506/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 16 octombrie 2001, şi care aveau urmãtorul conţinut:
- Art. 3 alin. (2): "Contestaţia trebuie semnatã de contestator sau de reprezentantul legal al acestuia, iar în cazul persoanelor juridice trebuie sã poarte şi ştampila. Dovedirea calitãţii de reprezentant al contestatorilor, persoane fizice sau juridice, se face prin împuternicire avocaţialã, în cazul avocaţilor, sau prin procurã autentificatã, în cazul altor persoane."
Curtea observã cã în prezent dispoziţiile legale criticate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate nu mai sunt în vigoare, <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 13/2001 fiind în întregime abrogatã prin <>art. 200 lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 (Codul de procedurã fiscalã), publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 29 decembrie 2003 şi care, potrivit art. 198, a intrat în vigoare de la data de 1 ianuarie 2004. Acest nou act normativ a conservat soluţia legislativã anterioarã privitoare la forma şi conţinutul contestaţiei. Prevederile legale criticate, astfel determinate, sunt cuprinse în titlul IX Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, capitolul I - Dreptul la contestaţie, art. 170 alin. (1) lit. e), cu urmãtorul conţinut:
"Contestaţia se formuleazã în scris şi va cuprinde: [....]
e) semnãtura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum şi ştampila în cazul persoanelor juridice. Dovada calitãţii de împuternicit al contestatorului, persoanã fizicã sau juridicã, se face potrivit legii."
În consecinţã, deşi excepţia viza, la data invocãrii, <>art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 13/2001 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 506/2001 , Curtea urmeazã sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii <>art. 170 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 (Codul de procedurã fiscalã).
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile art. 20 şi 21 din Constituţia României, art. 8 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum şi Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, al cãror conţinut este urmãtorul:
- Art. 20 din Constituţie: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";
- Art. 21 din Constituţie: "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";
- Art. 8 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului:
"Orice persoanã are dreptul sã se adreseze în mod efectiv instanţelor judiciare competente împotriva actelor care violeazã drepturile fundamentale ce îi sunt recunoscute prin constituţie ori prin lege.";
- Art. 2 pct. 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice:
"Statele pãrţi la prezentul pact se angajeazã:
a) sã garanteze cã orice persoanã ale cãrei drepturi sau libertãţi recunscute prin prezentul pact au fost violate va dispune de o cale de recurs efectivã, chiar atunci când încãlcarea a fost comisã de persoane acţionând în exerciţiul funcţiilor lor oficiale;
b) sã garanteze cã autoritatea competentã, judiciarã, administrativã ori legislativã sau orice altã autoritate competentã potrivit legislaţiei statului, va hotãrî asupra drepturilor persoanei care foloseşte calea de recurs, şi sã dezvolte posibilitãţile de recurs jurisdicţional;
c) sã garanteze cã autoritãţile competente vor da urmare oricãrui recurs care a fost recunoscut ca justificat."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile <>art. 170 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 (Codul de procedurã fiscalã) se constituie într-o normã de procedurã pe care legiuitorul este liber sã o adopte în baza art. 126 alin. (2) din Constituţia României, republicatã, potrivit cãrora "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege."
Finalitatea textului de lege care formeazã obiectul excepţiei este aceea de a asigura o reprezentare corectã în justiţie a persoanelor fizice, în concordanţã cu capacitatea de exerciţiu atribuitã acestora.
Autorul excepţiei, care nu este reprezentant al persoanei juridice în sarcina cãreia s-au stabilit, printr-un act de control al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Prahova, anumite obligaţii fiscale contestate de acesta, nu este cu nimic prejudiciat prin faptul cã nu poate ataca în justiţie actul de control, dat fiind cã acest act nu priveşte un drept al sãu. Autorul va putea în schimb sã se apere în justiţie prin mijloacele prevãzute de lege, atunci când, pe baza actului de control întocmit de organul fiscal, s-ar lua mãsuri de naturã sã-i încalce propriile drepturi.
Prin urmare, întrucât dispoziţia legalã atacatã pe calea excepţiei de neconstituţionalitate nu contravine normelor constituţionale invocate, excepţia urmeazã a fi respinsã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d), art. 147 alin. (4) şi art. 20 şi 21 din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al <>art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 170 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Traian Nuţicã Lungulescu în Dosarul nr. 555/2002 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 12 februarie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
