Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 546 din 4 decembrie 1997 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 149 alin. 3 si ale art. 300 alin. 3 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 2 martie 1998
Ioan Muraru - preşedinte
Mihai Constantinescu - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Victor Dan Zlatescu - judecãtor
Ioan Griga - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol, pronunţarea asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 alin. 3 şi ale art. 300 alin. 3 din Codul de procedura penalã, invocatã de oficiu de Tribunalul Militar Bucureşti în Dosarul nr. 142/1997.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 27 noiembrie 1997 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi data, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 4 decembrie 1997.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 5 iunie 1997, pronunţatã în Dosarul nr. 142/1997, privind pe inculpatii Pascale Nicusor şi Dobrin Laurentiu, Curtea Constituţionalã a fost sesizatã cu soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a art. 149 alin. 3 şi a art. 300 alin. 3 din Codul de procedura penalã, invocatã din oficiu de cãtre Tribunalul Militar Bucureşti.
Instanta a pus în discuţie constituţionalitatea dispoziţiilor legale menţionate în raport cu prevederile art. 23 alin. (4) din Constituţie.
Cu privire la dispoziţiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penalã, instanta afirma ca acestea sunt interpretate în practica în doua sensuri diferite. Unul este acela dat şi de Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 60 din 25 mai 1994, definitiva prin Decizia nr. 20 din 15 februarie 1995, anume ca textul în discuţie este constituţional când este interpretat în sensul ca mãsura arestãrii preventive poate fi luatã şi în cursul judecaţii, dar devine neconstitutional, dacã este interpretat în sensul ca mãsura astfel luatã ar putea depãşi durata de 30 de zile stabilitã la art. 23 alin. (4) din Constituţie. În acelaşi sens este menţionatã şi Decizia Curţii nr. 1 din 9 ianuarie 1996, definitiva prin nerecurare, prin care s-a decis ca hotãrârea instanţei, luatã în urma verificãrii din oficiu, la prima înfãţişare şi înainte de expirarea mandatului emis de procuror, a regularitatii arestãrii preventive, de a menţine aceasta mãsura, echivaleaza cu luarea mãsurii arestãrii preventive în cursul judecaţii, mãsura care nu poate depãşi, nici ea, durata de 30 de zile.
Într-o alta interpretare, care, în opinia instanţei, este dominanta în practica judiciarã, o data sesizatã instanta, înãuntrul duratei mandatului de arestare emis de procuror sau al ultimei prelungiri dispuse de instanta în faza de urmãrire penalã, arestarea se prelungeşte de drept pana la soluţionarea cauzei, fãrã sa fie nevoie de o "statuare explicita în acest sens a instanţei, desigur cu observarea prevederilor art. 300 alin. 3 din Codul de procedura penalã". Se arata ca deciziile Curţii Constituţionale în materie sunt lamuritoare în privinta posibilitatii luãrii mãsurii arestãrii preventive şi de cãtre instanta judecãtoreascã. În practica însã mãsura arestãrii se ia, de regula, în faza de urmãrire penalã, iar sesizarea instanţei se face înainte de expirarea mandatului emis de procuror sau a ultimei prelungiri acordate de instanta în faza de urmãrire penalã.
Instanta mai arata ca invocarea dispoziţiilor art. 300 alin. 3 din Codul de procedura penalã nu este acoperitoare, deoarece Constituţia stabileşte, prin dispoziţiile art. 23 alin. (4), ca mãsura arestãrii se poate lua numai prin mandat emis de magistrat, cu o durata de cel mult 30 de zile. Or, verificarea din oficiu, facuta de instanta cu privire la regularitatea luãrii mãsurii arestãrii şi a menţinerii acesteia, nu poate înlocui mandatul cerut imperativ de dispoziţiile constituţionale menţionate. Este de principiu, precizeazã instanta, ca mãsura arestãrii poate fi luatã o singura data.
În consecinta, Curtea Constituţionalã ar urma sa se pronunţe încã o data asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penalã, în sensul precizarii dacã instanta are obligaţia constituţionalã de a dispune prelungirea duratei arestãrii preventive, când mãsura a fost luatã de procuror, iar instanta este sesizatã înainte de expirarea duratei mandatului sau a prelungirii duratei arestãrii în condiţiile art. 155 şi urmãtoarele din Codul de procedura penalã.
Cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 300 alin. 3 din Codul de procedura penalã, instanta arata ca, spre deosebire de situaţia în care mãsura arestãrii a fost dispusã de procuror şi pentru care dispoziţiile art. 155 şi urmãtoarele din Codul de procedura penalã prevãd procedura prelungirii, legea nu prevede procedura prelungirii duratei arestãrii în faza de judecata, astfel încât s-ar impune aplicarea, prin analogie, a procedurii prelungirii arestãrii din faza de urmãrire penalã. Având în vedere însã dispoziţiile art. 23 alin. (4) din Constituţie, care consacra, în materia arestãrii preventive, instituţiile "mandatului" şi "prelungirii", se ridica problema constituţionalitãţii art. 300 alin. 3 din Codul de procedura penalã, teza finala, care se referã la "menţinerea" acestei mãsuri.
În opinia instanţei, necesitatea verificãrii constituţionalitãţii deriva şi din alte considerente, cum ar fi acela ca "menţinerea" stãrii de arest, asa cum este prevãzutã în prezent, nu este supusã unei durate, funcţionând sine die, sau faptul ca, în marea majoritate a cazurilor, primul termen de judecata, când instanta efectueazã operaţiunile prevãzute la art. 300 din Codul de procedura penalã, se situeaza dupã expirarea duratei arestãrii preventive (a mandatului sau a prelungirii), asa încât, nemaiexistand nici o continuitate a acestei mãsuri, verificarea regularitatii luãrii şi menţinerii mãsurii arestãrii nu mai poate echivala cu luarea acesteia de cãtre instanta.
În scopul soluţionãrii cauzei, potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, s-au solicitat puncte de vedere preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este intemeiata, deoarece dispoziţiile art. 149 alin. 3 şi ale art. 300 alin. 3 din Codul de procedura penalã contravin prevederilor art. 23 alin. (4) din Constituţie, care prevãd ca arestarea se dispune de magistrat, pe o durata de cel mult 30 de zile, iar prelungirea arestãrii se aproba numai de instanta de judecata. Prevederile Constituţiei statueazã ca arestarea, indiferent când se produce, în faza urmãririi penale sau în cursul judecãrii cauzei, poate dura cel mult 30 de zile. Rezulta ca, şi în cazul în care arestarea inculpatului s-a dispus în faza judecaţii, ea nu poate sa dureze pana la soluţionarea definitiva a cauzei, întrucât mãsura luatã de instanta nu poate fi exclusa de la respectarea regulilor instituite prin dispoziţiile art. 23 alin. (4) din Constituţie.
În acest sens se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 60/1994, nr. 20/1995, nr. 92/1995 şi nr. 1/1996, în care s-a precizat ca dispoziţiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penalã nu trebuie interpretate izolat, ci numai în corelatie cu prevederile art. 23 alin. (4) din Constituţie. Or, textul nu distinge între fazele procesului penal şi, de aceea, a interpreta acest text, în sensul ca el s-ar aplica numai în faza urmãririi penale, ar insemna sa se limiteze câmpul sau de aplicabilitate, ceea ce este inadmisibil.
Cu privire la art. 300 alin. 3 din Codul de procedura penalã, Curtea Constituţionalã nu s-a pronunţat încã, în mod explicit, dacã dispoziţiile acestui articol sunt sau nu constituţionale, însã, în considerentele Deciziei nr. 1/1996, Curtea a arãtat ca existenta prevederilor art. 300 alin. 3 nu are nici o relevanta în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penalã, deoarece "menţinerea stãrii de arest este echivalenta, sub aspectul garanţiilor constituţionale ale libertãţii individuale, cu luarea acestei mãsuri în cursul judecaţii".
Guvernul arata ca, din punctul sau de vedere, este în afarã de orice discuţie ca arestarea inculpatului nu poate funcţiona în afarã regulilor constituţionale, adicã fãrã sa fie supusã duratei de 30 de zile, iar dacã subzistã motivele arestãrii dupã expirarea acestui termen, instanta urmeazã sa prelungeascã durata arestãrii, dacã de fiecare data pana la cel mult 30 de zile. Aceasta obligaţie o au instanţele de judecata în toate cazurile în care s-a dispus mãsura arestãrii de cãtre procuror în cursul urmãririi penale sau de judecãtori în cursul judecãrii procesului. Întrucât prevederile art. 23 alin. (4) din Constituţie nu fac nici o distincţie între arestarea dispusã în cursul urmãririi penale şi aceea dispusã în cursul judecaţii şi nici în ceea ce priveşte prelungirea duratei acestei mãsuri preventive, prelungirea mãsurii fiind necesarã în ambele faze ale procesului, rezulta ca dispoziţiile art. 149 alin. 3 şi ale art. 300 alin. 3 din Codul de procedura penalã, care prevãd primul text în mod explicit, iar al doilea, în mod implicit, ca "Arestarea inculpatului în cursul judecaţii dureazã pana la soluţionarea definitiva a cauzei", contravin prevederilor constituţionale.
Actuala reglementare din Codul de procedura penalã este criticabila şi pe considerentul ca, în mod cu totul nejustificat, aceasta instituie o procedura diferita în materia prelungirii arestãrii, dupã cum dosarul se afla în faza de urmãrire penalã, când prelungirea mãsurii preventive din 30 în 30 de zile este obligatorie, sau în cursul judecaţii, când arestarea poate fi menţinutã pana la soluţionarea definitiva a cauzei, nemaifiind obligatorie prelungirea ei de cãtre instanta.
În concluzie, Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 alin. 3 şi ale art. 300 alin. 3 din Codul de procedura penalã este fondatã, deoarece aceste dispoziţii contravin prevederilor art. 23 alin. (4) din Constituţie.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicate punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, republicatã, constata urmãtoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, Curtea este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizatã.
În legatura cu excepţia invocatã, este de menţionat ca art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penalã a mai fãcut obiectul controlului de constitutionalitate. Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 60 din 25 mai 1994, rãmasã definitiva prin Decizia nr. 20 din 15 februarie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 28 martie 1995, a constatat ca dispoziţiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penalã sunt neconstituţionale în mãsura în care se interpreteazã în sensul ca durata arestãrii, dispusã de instanta în cursul judecaţii, poate depãşi 30 de zile, fãrã a fi necesarã prelungirea, în condiţiile art. 23 din Constituţie.
Astfel s-a reţinut ca aceste dispoziţii legale trebuie interpretate în corelatie cu prevederile art. 23 alin. (4) din Constituţie, potrivit cãrora durata arestãrii este de cel mult 30 de zile.
Textul din Constituţie se referã la arestare, în general, astfel ca prevederile sale trebuie respectate ori de câte ori se dispune arestarea unei persoane, mãsura ce afecteazã grav libertatea acesteia, indiferent dacã se produce în faza de urmãrire penalã sau în cursul judecãrii cauzei, Asa fiind, la expirarea termenului de 30 de zile, instanta are obligaţia constituţionalã sa verifice, din oficiu, dacã se mai impune menţinerea arestãrii preventive şi, în caz afirmativ, sa dispunã prelungirea acesteia cu încã cel mult 30 de zile. Dacã motivele arestãrii subzistã dupã expirarea acestui termen, instanta are posibilitatea, în aceleaşi condiţii prevãzute la art. 23 din Constituţie, sa prelungeascã durata arestãrii, dar de fiecare data pana la cel mult 30 de zile.
Sensul deciziei sus-menţionate este acela ca arestarea preventivã, fãrã distincţie, dupã cum s-a fãcut în cursul urmãririi penale sau al judecaţii, este conformã cu art. 23 alin. (4) din Constituţie, dacã nu depãşeşte 30 de zile, şi ca orice prelungire a arestãrii nu se poate face decât, cum prevede aceeaşi dispoziţie constituţionalã, pentru o durata ce nu poate depãşi, de asemenea, 30 de zile.
Pentru a se curma orice posibilitate de interpretare contrarã a acestei prevederi constituţionale, Curtea constata, în mod direct, neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penalã.
Cat priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 300 alin. 3 din Codul de procedura penalã, aceasta nu poate fi admisã, deoarece dispoziţiile sale nu contravin prevederilor art. 23 alin. (4) din Constituţie. Dimpotriva, obligaţia instanţei de a verifica din oficiu, la prima înfãţişare, regularitatea luãrii şi menţinerii stãrii de arest a inculpatului, este în concordanta cu acele dispoziţii, regularitatea mãsurii verificandu-se tocmai în raport cu prevederile constituţionale şi cu dispoziţiile din Codul de procedura penalã în materie.
Obligaţia verificãrii din oficiu, la prima înfãţişare, a regularitatii arestãrii şi a necesitãţii menţinerii acestei mãsuri este o garanţie legalã a respectãrii principiului libertãţii individuale prevãzut la art. 23 din Constituţie, îndeosebi a prevederilor alin. (6) din acest articol, potrivit cãrora eliberarea celui arestat este obligatorie, dacã motivele arestãrii au dispãrut.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate a art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penalã, invocatã din oficiu de cãtre Tribunalul Militar Bucureşti în Dosarul nr. 142/1997 şi constata ca prevederea potrivit cãreia "Arestarea inculpatului în cursul judecaţii dureazã pana la soluţionarea definitiva a cauzei" este neconstitutionala, urmând, în legatura cu durata arestãrii, sa se facã aplicarea directa a art. 23 alin. (4) din Constituţie.
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a art. 300 alin. 3 din Codul de procedura penalã, invocatã, din oficiu, de cãtre Tribunalul Militar Bucureşti în acelaşi dosar.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din 4 decembrie 1997.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Doina Suliman
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
