Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 545 din 7 decembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 56 lit. h) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 85 din 25 ianuarie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 56 lit. h) din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, excepţie ridicatã de instanţã, din oficiu, în Dosarul nr. 1.799/2004 al Tribunalului Mureş.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. În acest sens aratã cã nu oricine şi oricând poate exercita o profesie, meserie sau ocupaţie, pentru unele dintre acestea fiind nevoie de anumite avize, autorizaţii sau atestãri, fãrã ca prin aceasta sã se încalce dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei. Persoanele care opteazã pentru exercitarea unor profesii sau meserii pentru care reglementãrile legale cer şi existenţa avizului, autorizaţiei ori atestãrii se aflã într-o situaţie diferitã faţã de celelalte categorii de salariaţi cãrora nu li se cer aceste documente în momentul încadrãrii în funcţie, ceea ce justificã, în mod obiectiv şi rezonabil, tratamentul juridic diferit. De asemenea, nu poate fi reţinutã nici critica potrivit cãreia dispoziţiile <>art. 56 lit. h) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii încalcã principiul constituţional al liberului acces la justiţie. Astfel, dispoziţiile art. 56 lit. h) din Codul muncii nu opresc persoana interesatã de a apela la instanţele judecãtoreşti, de a fi apãratã şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 17 august 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 1.799/2004, Tribunalul Mureş a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 56 lit. h) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de instanţã, din oficiu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Tribunalul Mureş susţine cã dispoziţia de lege criticatã vine în contradicţie cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (4), art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 41 alin. (1), art. 53 şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, deoarece salariatul nu are la dispoziţie o contestaţie împotriva angajatorului în cazul încetãrii de drept a contractului individual de muncã, o astfel de contestaţie fiind inadmisibilã prin prisma prevederilor art. 283 alin. (1) lit. a) din Codul muncii. De asemenea, susţine cã dispoziţiile <>art. 56 lit. h) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, pe de o parte, eliminã egalitatea de arme şi de şanse între salariat şi angajator, iar pe de altã parte, instanţa nu mai poate fi imparţialã datoritã efectelor obligatorii ale actului administrativ, emis de un terţ. Totodatã, introducerea de cãtre salariat a unei acţiuni în contencios administrativ nu ar opri producerea de drept a efectelor dispoziţiilor art. 56 lit. h) din Codul muncii, repunerea în situaţia anterioarã nefiind permisã decât în cazul concedierii, nu şi în ipoteza încetãrii de drept a contractului. Textul de lege criticat restrânge şi în mod nejustificat, disproporţionat şi discriminatoriu exercitarea dreptului la muncã şi, de asemenea, creeazã o discriminare între salariaţii cãrora li se retrage avizul, autorizaţia sau atestarea şi ceilalţi salariaţi, care prin promovarea unor conflicte de drepturi pot obţine de la angajator restabilirea exercitãrii dreptului fundamental la muncã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicatã.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens aratã cã accesul la justiţie nu este îngrãdit în nici un fel, angajatul putându-se adresa instanţei judecãtoreşti, care în acest caz va verifica încetarea de drept a contractului, respectiv intervenţia retragerii avizului, autorizaţiei sau atestãrii necesare. De asemenea, susţinerea potrivit cãreia dreptul la muncã este îngrãdit deoarece încetarea exercitãrii dreptului la muncã opereazã de drept nu poate fi admisã, având în vedere cã situaţia prevãzutã la art. 56 lit. h) din Codul muncii, ca şi celelalte cazuri de la art. 56, sunt situaţii obiective care atrag încetarea de drept a contractului de muncã, fãrã a fi necesarã îndeplinirea unei formalitãţi.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 56 lit. h) din Codul muncii, faţã de art. 16 alin. (1) din Constituţie, aratã cã aceasta nu este întemeiatã, deoarece salariaţii care, pentru exercitarea profesiei, au nevoie de obţinerea prealabilã a unui aviz, a unei autorizaţii sau a unei atestãri se aflã într-o situaţie diferitã faţã de ceilalţi salariaţi, ceea ce justificã, în mod obiectiv şi rezonabil, aplicarea unui tratament juridic diferit, constând în modalitãţi distincte de încetare a raporturilor de muncã. Faţã de invocarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Constituţie, aratã cã prevederile legale criticate nu aduc atingere sub nici un aspect accesului liber la justiţie. Astfel, dispoziţiile art. 56 lit. h) din Codul muncii nu opresc persoana interesatã de a apela la instanţele judecãtoreşti, de a fi apãratã şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 lit. h) din Codul muncii faţã de prevederile art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie, aratã cã stabilirea, prin textele de lege criticate, a unor cauze de încetare de drept a contractului individual de muncã nu îngrãdeşte dreptul la muncã şi libertatea alegerii profesiei sau a locului de muncã. Prin reglementarea unor condiţii speciale pentru exercitarea unor profesii, respectiv obţinerea prealabilã de avize, autorizaţii sau aprobãri, nu se încalcã prevederile art. 41 din Constituţie.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie <>art. 56 lit. h) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Textul de lege criticat are urmãtorul conţinut: "Contractul individual de muncã înceteazã de drept: [...] h) de la data retragerii de cãtre autoritãţile sau organismele competente a avizelor, autorizaţiilor ori atestãrilor necesare pentru exercitarea profesiei;".
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile art. 1 alin. (3) şi (4), art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 41 alin. (1), art. 53 şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţia României, ce au urmãtorul conţinut:
- Art. 1 alin. (3) şi (4): "(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
(4) Statul se organizeazã potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativã, executivã şi judecãtoreascã în cadrul democraţiei constituţionale.";
- Art. 11: "(1) Statul român se obligã sã îndeplineascã întocmai şi cu bunã-credinţã obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
(3) În cazul în care un tratat la care România urmeazã sã devinã parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai dupã revizuirea Constituţiei.";
- Art. 15 alin. (1): "Cetãţenii beneficiazã de drepturile şi de libertãţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevãzute de acestea.";
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";
- Art. 21 alin. (1), (2) şi (3): "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";
- Art. 41 alin. (1): "Dreptul la muncã nu poate fi îngrãdit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncã este liberã.";
- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii.";
- Art. 124 alin. (2): "Justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţia de lege criticatã se referã la unul din cazurile în care contractul individual de muncã înceteazã de drept, şi anume de la data retragerii de cãtre autoritãţile sau organismele competente a avizelor, autorizaţiilor ori atestãrilor care sunt necesare unei persoane pentru exercitarea profesiei. Curtea observã cã libertatea alegerii profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncã intrã în conţinutul dreptului la muncã, Constituţia dând fiecãrei persoane posibilitatea de a-şi alege profesia, meseria sau ocupaţia şi, desigur, de a-şi alege singurã locul de muncã.
Curtea reţine cã dispoziţiile constituţionale referitoare la alegerea liberã a profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncã nu poate fi interpretatã în sensul cã orice persoanã, oricând poate opta pentru exercitarea unei profesii ori a unei meserii sau pentru alegerea oricãrui loc de muncã fãrã a avea pregãtirea şi calificarea corespunzãtoare ori fãrã a face dovada cã a obţinut avizul, autorizaţia sau atestatul, în cazul în care pentru exercitarea unei profesii sau meserii se cere, pe lângã absolvirea studiilor ori calificarea necesarã, şi acest lucru. Obţinerea acestor avize, autorizaţii sau atestãri este motivatã de specificul fiecãrei profesii sau meserii care presupune o calificare corespunzãtoare, precum şi anumite aptitudini pe care cel ce doreşte sã exercite acea meserie sau profesie trebuie sã le aibã, tocmai pentru îndeplinirea sarcinilor de la locul de muncã ales. Retragerea avizului, autorizaţiei sau atestatului de cãtre autoritatea sau organismul competent se face numai în momentul în care nu mai sunt îndeplinite condiţiile din momentul acordãrii acestora. Astfel, Curtea nu poate reţine critica potrivit cãreia dispoziţiile art. 56 lit. h) din Codul muncii încalcã prevederile art. 41 alin. (1) din Constituţie.
De asemenea, Curtea observã cã atât emiterea avizelor, autorizaţiei sau atestatelor, cât şi retragerea acestora se fac de cãtre autoritãţile sau organismele competente în anumite cazuri şi condiţii stabilite de lege, în mod obiectiv, aceastã retragere având ca efect încetarea de drept a contractului individual de muncã ce se materializeazã într-un act administrativ al angajatorului. Acest act, dacã a fost emis în mod abuziv, cu nerespectarea dispoziţiilor legale, poate fi contestat în justiţie de cel interesat.
Totodatã, Curtea reţine cã instanţa judecãtoreascã învestitã va soluţiona acest litigiu cu respectarea tuturor regulilor şi garanţiilor procedurale care asigurã desfãşurarea unui proces echitabil, fiind obligatã sã aplice în mod imparţial, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituţie, dispoziţiile de lege care au legãturã cu acest litigiu, fãrã a se încãlca în vreun fel principiul constituţional al liberului acces la justiţie. De asemenea, Curtea observã cã, potrivit dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea fundamentalã, "persoana vãtãmatã într-un drept al sãu ori într-un interes legitim, de o autoritate publicã, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptãţitã sã obţinã recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei". Astfel, în cazul în care salariatul se considerã vãtãmat în drepturile sau în interesele sale legitime prin actul administrativ al autoritãţii, care nu îi acordã sau îi retrage avizul, autorizaţia sau atestarea, poate cere în justiţie recunoaşterea dreptului pretins sau interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei suferite, în conformitate cu prevederile art. 52 alin. (1) din Constituţie.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate potrivit cãreia dispoziţiile de lege criticate vin în contradicţie cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constatã cã nici aceasta nu este întemeiatã.
Persoanele care opteazã pentru exercitarea unor profesii sau meserii şi pentru încadrarea în funcţii pentru care reglementãrile legale cer şi existenţa avizului, autorizaţiei ori atestãrii din partea unor autoritãţi de specialitate se aflã într-o situaţie diferitã faţã de celelalte categorii de salariaţi cãrora nu li se cer aceste documente în momentul încadrãrii în funcţie, ceea ce justificã, în mod obiectiv şi rezonabil, tratamentul juridic diferit. Astfel, retragerea de cãtre autoritatea care le-a emis a avizului, autorizaţiei ori atestãrii, în momentul în care constatã cã nu mai sunt îndeplinite condiţiile acordãrii, retragere ce determinã încetarea de drept a contractului individual de muncã pentru încheierea cãruia existenţa acestor documente era o condiţie obligatorie, nu reprezintã un tratament juridic discriminator, în sensul interzis de art. 16 alin. (1) din Constituţie, ci aplicarea unui tratament juridic diferenţiat în raport cu situaţia diferitã în care se aflã anumite categorii de persoane. De asemenea, Curtea reţine cã în momentul încheierii contractului individual de muncã persoanele ce încheie acest contract sunt conştiente de existenţa condiţiei obligatorii a obţinerii avizului, autorizaţiei sau atestatului, în lipsa cãrora nu pot fi numite în funcţie, precum şi de consecinţele retragerii acestor documente, care se materializeazã în încetarea de drept a contractului individual de muncã.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate potrivit cãreia dispoziţiile de lege criticate vin în contradicţie cu prevederile art. 15 alin. (1) din Constituţie, Curtea constatã cã nici aceasta nu este întemeiatã, nimeni neputând pretinde inamovibilitate sau stabilitate într-o funcţie, fãrã îndeplinirea criteriilor şi condiţiilor legale.
În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, Curtea reţine cã acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care existã o restrângere a exercitãrii drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale cetãţenilor, restrângere care, astfel cum s-a arãtat anterior, nu s-a constatat.
Faţã de invocarea dispoziţiilor art. 11 şi 20 din Constituţie, Curtea constatã cã instanţa nu a indicat dispoziţiile internaţionale considerate a fi încãlcate de dispoziţiile <>art. 56 lit. h) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, astfel cã nu poate fi reţinutã nici aceastã criticã de neconstituţionalitate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 56 lit. h) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de instanţã, din oficiu, în Dosarul nr. 1.799/2004 al Tribunalului Mureş.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 7 decembrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu
_____________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
