Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 543 din 7 iunie 2007  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor   art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 543 din 7 iunie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 14 august 2007

Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Conpet" - S.A. din Ploieşti în Dosarul nr. 5.212/2006 al Judecãtoriei Ploieşti.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea excepţiei ca neîntemeiatã, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 11 octombrie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 5.212/2006, Judecãtoria Ploieşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 7 din Legea petrolului nr. 134/1995 , republicatã prin <>Legea nr. 238/2004 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Conpet" - S.A. din Ploieşti într-un litigiu comercial având ca obiect pretenţii.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã <>art. 7 din Legea petrolului nr. 134/1995 , şi în special alin. (3) şi (4) ale acestui articol, contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5), ale art. 16 alin. (2) şi art. 44 alin. (2) şi (3) din Constituţie, cu motivarea cã "statul încalcã aceste dispoziţii constituţionale, deoarece în mod abuziv s-a creat o situaţie privilegiatã atât în detrimentul societãţilor comerciale titulare ale operaţiunilor petroliere, cât şi al persoanelor fizice şi juridice care deţin acţiuni la aceste societãţi". În opinia autorului excepţiei, prin acest text de lege se constituie un nou drept de servitute legalã cu privire la conductele petroliere, deşi aceastã servitute existã de peste 30 de ani, iar proprietarilor terenurilor agricole scoase din circuitul agricol le-au fost plãtite despãgubiri, astfel cã "s-a ajuns la crearea unor servituţi privilegiate în favoarea actualilor proprietari de terenuri, care solicitã din nou despãgubiri pentru aceleaşi terenuri". Legiuitorul, susţine autorul excepţiei, nu a avut în vedere cã exista deja o servitute legalã şi cã aceastã servitute se transmite odatã cu fondul principal la noii dobânditori, indiferent de proprietarul de la care a dobândit acel teren.
De asemenea, se susţine cã prevederile de lege criticate contravin principiului constituţional al ocrotirii proprietãţii private în mod egal, indiferent de titular. În argumentarea acestei critici, autorul excepţiei considerã cã "statul român este şi în prezent proprietarul acestor conducte petroliere", de aceea, având în vedere cã "dreptul de servitute este un dezmembrãmânt al dreptului de proprietate, el se creeazã în favoarea proprietarului fondului dominant şi nu se transmite altor terţi care nu sunt proprietari ai fondului dominat". În speţã, statul, încãlcând legea şi principiile de drept, a înstrãinat acest drept de servitute titularilor operaţiunilor petroliere. În acest fel, "prin transmiterea dreptului de servitute, statul a dorit sã scape de eventualele despãgubiri pe care urma sã le plãteascã celor care au pornit în prezent acţiuni în justiţie", astfel cã "pe cãi ocolite este expropriatã o parte din veniturile societãţilor comerciale şi ale persoanelor care deţin acţiuni la aceste societãţi".
Judecãtoria Ploieşti aratã cã nu-şi poate exprima opinia, întrucât Tribunalul Prahova, prin Decizia nr. 227/2005, a casat sentinţa nr. 10.584/2004, pronunţatã de aceastã judecãtorie, prin care a fost respinsã ca neîntemeiatã cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, fiind obligatã, astfel, sã se conformeze dispoziţiilor instanţei de control, dar "oricum este relevant faptul cã, la data la care s-a invocat excepţia, <>Legea nr. 134/1995 era abrogatã prin <>Legea nr. 238/2004 ".
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã prevederile de lege criticate circumstanţiazã exerciţiul prerogativelor dreptului de proprietate asupra terenurilor afectate de conductele care le tranziteazã, instituind o servitute legalã în favoarea titularilor acordurilor petroliere, fiind, astfel, în concordanţã cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Constituţie. Legiuitorul este competent sã reglementeze cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în aşa fel încât sã nu vinã în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Examinând excepţia, Curtea constatã cã a fost sesizatã de instanţa de judecatã cu neconstituţionalitatea prevederilor <>art. 7 din Legea petrolului nr. 134/1995 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 29 decembrie 1995. Aceastã lege a fost abrogatã expres potrivit <>art. 65 din Legea petrolului nr. 238/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 15 iunie 2004, prevederile art. 7 fiind preluate în aceeaşi numerotare şi cu acelaşi conţinut. Aşadar, Curtea va exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor <>art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004 , care are urmãtoarea redactare: "(1) Asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publicã, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare şi asupra terenurilor necesare oricãror activitãţi pe care acestea le implicã, altele decât cele declarate de utilitate publicã, se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legalã.
(2) Exercitarea dreptului de servitute legalã stabilit potrivit prevederilor alin. (1) se face contra plãţii unei rente anuale cãtre proprietarii terenurilor afectate de acesta, pe baza convenţiei încheiate între pãrţi cu respectarea prevederilor legale, în termen de 60 de zile de la comunicarea cãtre proprietarii de terenuri a unei notificãri scrise din partea titularului de acorduri şi/sau permise.
(3) În cazul în care pãrţile nu ajung la un acord de voinţã în termenul prevãzut la alin. (2), stabilirea cuantumului rentei se va face de cãtre instanţã, în condiţiile legii.
(4) Durata servituţii legale stabilite potrivit prevederilor alin. (1) este cea a operaţiunilor petroliere, iar terenurile ce urmeazã a fi afectate vor fi determinate, în ceea ce priveşte suprafeţele şi proprietarii, dupã principiul celei mai mici atingeri aduse dreptului de proprietate."
Textele constituţionale considerate a fi încãlcate sunt cele ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectãrii Constituţiei şi a legilor, ale art. 16 alin. (2) referitor la egalitatea în drepturi a cetãţenilor şi ale art. 44 alin. (2) şi (3) privind dreptul de proprietate privatã.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã este neîntemeiatã pentru motivele ce vor urma.
Textul <>art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004 instituie un drept de servitute legalã asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publicã, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare în favoarea titularului acestor operaţiuni.
Principala criticã de neconstituţionalitate priveşte faptul cã prin reglementarea cuprinsã în acest text de lege se instituie o nouã servitute asupra aceloraşi terenuri pentru care era deja constituit un drept de servitute şi cã statul "a înstrãinat acest drept de servitute titularilor operaţiunilor petroliere, încãlcând principiile de drept şi urmãrind de altfel sã scape de eventualele despãgubiri pe care ar urma sã le plãteascã celor care au formulat acţiuni în justiţie".
În speţã, autorul excepţiei desfãşoarã o activitate de transport al petrolului prin sistemul naţional pentru care percepe tarife de transport stabilite de Agenţia Naţionalã pentru Resurse Minerale.
Potrivit dreptului civil, servitutea este un accesoriu al fondului şi nu poate fi despãrţitã de acesta pentru a constitui un drept de sine stãtãtor, ci se transmite odatã cu acesta. Astfel cã statul, proprietar al sistemului naţional de transport al petrolului, concesionând acest sistem societãţii transportatoare în vederea realizãrii serviciului public de transport, odatã cu transferul folosinţei acestuia a transmis şi dreptul de servitute creat în favoarea sa asupra terenurilor traversate de conductele petroliere.
Aşadar, prevederile <>art. 7 din Legea nr. 238/2004 , instituind un drept de servitute în favoarea societãţilor comerciale titulare ale operaţiunilor petroliere, sunt în deplinã concordanţã cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cãrora: "Conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege."
Pe de altã parte, Curtea reţine cã textul de lege criticat este în acord şi cu art. 44 alin. (5) din Constituţie, care prevede cã: "Pentru lucrãri de interes general, autoritatea publicã poate folosi subsolul oricãrei proprietãţi imobiliare, cu obligaţia de a despãgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autoritãţii."
În ce priveşte aspectul referitor la plata acestor despãgubiri, dacã au fost plãtite sau nu, aceasta constituie o problemã de aplicare a legii, care excedeazã contenciosului constituţional, fiind de competenţa instanţei de judecatã.
De altfel, asupra constituţionalitãţii prevederilor <>art. 7 din Legea nr. 238/2004 , Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat într-o altã cauzã având o motivare similarã şi acelaşi autor al excepţiei. Astfel, prin <>Decizia nr. 160 din 22 martie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 17 mai 2005, Curtea a statuat cã acest text este constituţional.
Atât considerentele, cât şi soluţia deciziei sus-menţionate sunt valabile şi în cauza de faţã, întrucât nu au intervenit elemente noi de naturã a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Conpet" - S.A. din Ploieşti în Dosarul nr. 5.212/2006 al Judecãtoriei Ploieşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 7 iunie 2007.

PREŞEDINTE,
ION PREDESCU

Magistrat-asistent,
Maria Bratu

------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016