Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 543 din 18 octombrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 401 alin. 1 lit. c) si art. 371^2 alin. 3 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.112 din 9 decembrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Cristina Cãtãlina Turcu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 401 alin. 1 lit. c) şi art. 371^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Dumitru Todorov şi Maria Todorov în Dosarul nr. 1.957/2004 al Judecãtoriei Tulcea.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele constatã cauza în stare de judecatã şi acordã cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, solicitând menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 3 mai 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 1.957/2004, Judecãtoria Tulcea a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 401 alin. 1 lit. c) şi art. 371^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Dumitru Todorov şi Maria Todorov într-o cauzã civilã având ca obiect o contestaţie la executare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin cã textele de lege criticate încalcã dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi art. 44 alin. (1) din Constituţie. Astfel, prevederile art. 401 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã civilã, prin termenul pe care îl instituie pentru introducerea contestaţiei la executare, limiteazã în mod nejustificat dreptul la apãrare al debitorului. În aceastã privinţã s-ar impune, sub aspect legislativ, revenirea la dispoziţia anterioarã, potrivit cãreia contestaţia putea fi formulatã pânã la îndeplinirea de cãtre executorul judecãtoresc a ultimului act de executare. Neputându-şi exercita dreptul la apãrare, datoritã introducerii tardive a contestaţiei la executare, debitorul poate fi pus în situaţia de a-şi vedea patrimoniul diminuat chiar în cazuri nejustificate.
De asemenea, textele constituţionale de referinţã sunt încãlcate şi prin aceea cã reglementarea aici cuprinsã conferã executorului judecãtoresc posibilitatea actualizãrii obligaţiei stabilite în bani, cu riscurile care pot decurge din exercitarea unei asemenea prerogative.
Judecãtoria Tulcea apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât textul de lege criticat nu reglementeazã o procedurã de competenţa instanţei judecãtoreşti, ci una execuţionalã, în cadrul cãreia executorul judecãtoresc nu soluţioneazã un litigiu, ci stabileşte valoarea actualizatã a sumelor ce trebuie plãtite, potrivit elementelor şi criteriilor cuprinse în titlul executoriu.
Din acest punct de vedere actualizarea efectuatã de executor întruneşte elementele unui act juridic administrativ, care nu este supus principiilor contradictorialitãţii şi publicitãţii ce guverneazã procesul civil.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, arãtând cã prin textele de lege criticate nu se aduce atingere dreptului de proprietate al debitorului.
Norma conţinutã de art. 371^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã are ca scop simplificarea desfãşurãrii procesului civil în faza executãrii silite şi asigurarea celeritãţii acesteia.
Astfel, actualizarea valorii obligaţiei stabilite în bani în funcţie de cursul monedei în care se face plata nu reprezintã un act care sã justifice parcurgerea din nou a fazei judecãţii, ci o operaţiune tehnicã ce poate fi realizatã fãrã dificultate de cãtre organul de executare.
De altfel, asupra textului de lege criticat Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat prin <>Decizia nr. 177 din 18 iunie 2002 şi prin <>Decizia nr. 323 din 9 septembrie 2003 .
Avocatul Poporului apreciazã cã textele de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens aratã cã executarea silitã are ca scop realizarea drepturilor recunoscute printr-o hotãrâre judecãtoreascã. Or, şi în faza executãrii silite contestatorul poate fi asistat de avocat şi, mai mult decât atât, poate formula contestaţie la executare, beneficiind de toate garanţiile dreptului la apãrare.
De altfel, asupra textului de lege criticat Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat prin deciziile nr. 177 din 18 iunie 2002, nr. 265 din 24 iunie 2003 şi nr. 323 din 9 septembrie 2003.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 371^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã nu se poate reţine nici o contradicţie cu art. 44 alin. (1) din Constituţie în mãsura în care, potrivit acestora, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate privatã sunt stabilite prin lege.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 401 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã civilã, introdus prin <>art. I pct. 156 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, şi art. 371^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, introdus prin pct. 31 al articolului unic din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 59/2001 privind modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 27 aprilie 2001.
Dispoziţiile legale criticate au urmãtorul conţinut:
- Art. 401 alin. 1: "Contestaţia se poate face în termen de 15 zile de la data când:[...] c) debitorul care contestã executarea însãşi a primit somaţia ori de la data când a luat cunoştinţã de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somaţia sau executarea se face fãrã somaţie."
- Art. 371^2 alin. 3: "Dacã titlul executoriu conţine suficiente criterii în funcţie de care organul de executare poate actualiza valoarea obligaţiei stabilite în bani, indiferent de natura ei, se va proceda şi la actualizarea ei. În cazul în care titlul executoriu nu conţine nici un criteriu, organul de executare va proceda la actualizare în funcţie de cursul monedei în care se face plata, determinat la data plãţii efective a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu."
Ulterior sesizãrii Curţii, <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 59/2001 a fost abrogatã expres prin <>art. IV din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005.
Prin aceastã lege a fost preluat, în esenţã, art. 371^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, care, în prezent, are urmãtorul conţinut: "Dacã titlul executoriu conţine suficiente criterii în funcţie de care organul de executare poate actualiza valoarea obligaţiei stabilite în bani, indiferent de natura ei, se va proceda şi la actualizarea sumei. În cazul în care titlul executoriu nu conţine nici un asemenea criteriu, organul de executare va proceda la actualizare în funcţie de cursul monedei în care se face plata, determinat la data plãţii efective a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu."
Întrucât noua redactare a textului consacrã soluţia legislativã anterioarã, criticatã de autorul excepţiei, prin prezenta decizie Curtea urmeazã a se pronunţa asupra constituţionalitãţii sale.
Autorii excepţiei susţin cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile art. 24 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) [devenit art. 44 alin. (1)] din Constituţie, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apãrare este garantat.";
- Art 44 alin. (1): "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele:
I. Prima criticã de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 401 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã civilã, care, în opinia autorilor excepţiei, restrânge în mod nejustificat dreptul la apãrare al debitorului prin termenul pe care îl instituie pentru introducerea contestaţiei la executare. S-ar impune aşadar, sub aspect legislativ, revenirea la reglementerea anterioarã, potrivit cãreia contestaţia putea fi formulatã pânã la îndeplinirea de cãtre executorul judecãtoresc a ultimului act de executare.
Cu privire la aceastã criticã, Curtea observã cã reglementarea de cãtre legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferitã prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual -, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientã de a preveni exercitarea sa abuzivã, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egalã mãsurã ocrotite.
Aşa fiind, nu se poate reţine cã actuala reglementare ar contraveni prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituţie privind garantarea dreptului la apãrare, întrucât prevede un termen şi al cãrui moment de începere este precis determinat pentru introducerea contestaţiei la executare.
Asupra constituţionalitãţii textului de lege criticat Curtea s-a mai pronunţat prin <>Decizia nr. 260 din 24 septembrie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 29 octombrie 2002.
II. Cea de-a doua criticã de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 371^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, potrivit cãrora - crede autorul excepţiei - "executorul judecãtoresc poate majora greşit debitul urmãrit, prin aplicarea eronatã a criteriului prevãzut de text."
Curtea reţine cã textul de lege criticat nu reglementeazã o procedurã de competenţa instanţelor judecãtoreşti, ci o procedurã execuţionalã, datã în mod firesc în sarcina organului de executare. În cadrul acestei proceduri, executorul judecãtoresc nu are de soluţionat un litigiu, ci de stabilit valoarea actualizatã a obligaţiilor de platã, potrivit elementelor şi criteriilor cuprinse în titlul executoriu. Sub acest aspect, operaţia de actualizare efectuatã de executorul judecãtoresc este una tehnico-administrativã, care nu este supusã principiilor procesual civile privind publicitatea şi contradictorialitatea. Aşadar, nu se poate susţine cã textul de lege criticat aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 24 alin. (1) privind garantarea dreptului la apãrare, întrucât, împotriva acestei operaţii, persoana care se considerã vãtãmatã în drepturile sale - debitorul sau creditorul obligaţiei de platã - are deschisã calea contestaţiei la executare, potrivit art. 399-404 din Codul de procedurã civilã.
Cu privire la susţinerea autorului excepţiei, potrivit cãreia "executorul judecãtoresc poate majora greşit debitul urmãrit, prin aplicarea eronatã a criteriului prevãzut de text", ceea ce ar aduce atingere dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţie privind garantarea dreptului de proprietate privatã, Curtea constatã cã aceasta constituie un aspect de aplicare a legii, iar nu de constituţionalitate, aşa încât nici aceastã criticã nu poate fi reţinutã.
De altfel, asupra constituţionalitãţii textului de lege criticat Curtea s-a mai pronunţat prin deciziile nr. 177 din 18 iunie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 18 iulie 2002, nr. 265 din 24 iunie 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 29 iulie 2003, nr. 323 din 9 septembrie 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 10 noiembrie 2003, şi nr. 79 din 25 februarie 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 26 martie 2003.
Întrucât nu au intervenit elemente noi de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, aceasta se impune a fi menţinutã şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 401 alin. 1 lit. c) şi art. 371^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Dumitru Todorov şi Maria Todorov în Dosarul nr. 1.957/2004 al Judecãtoriei Tulcea.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 18 octombrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Cristina Cãtãlina Turcu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
