Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 536 din 7 decembrie 2004  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 31 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 536 din 7 decembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 74 din 21 ianuarie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 31 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 privind unele mãsuri pentru accelerarea privatizãrii, excepţie ridicatã de Cornel Cocan, Maria Cocan, Adrian Mihai, Flaviu Mircea Moldovan, Petrişor Vasile Sfãrãşan şi Ana Bob în Dosarul nr. 3.348/2004 al Tribunalului Cluj - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
La apelul nominal rãspunde Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, prin consilier juridic, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul pãrţii prezente aratã cã posibilitatea instituţiei publice implicate de a solicita consiliului de administraţie sau administratorilor societãţii convocarea adunãrii generale a acţionarilor, adunare în care se va putea adopta orice hotãrâre în ceea ce priveşte fuziunea, divizarea sau lichidarea societãţii, nu impieteazã nici asupra libertãţii comerţului, nici asupra protecţiei concurenţei loiale şi nici asupra valorificãrii plenare a factorilor de producţie. Prin urmare, se solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstitutiţonalitate, arãtând cã prevederile criticate nu contravin textului constituţional al art. 135 alin. (2) lit. a).

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 1 iunie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 3.348/2004, Tribunalul Cluj - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 31 din Legea nr. 137/2002 privind unele mãsuri pentru accelerarea privatizãrii, excepţie ridicatã de Cornel Cocan, Maria Cocan, Adrian Mihai, Flaviu Mircea Moldovan, Petrişor Vasile Sfãrãşan şi Ana Bob. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã într-un litigiu având ca obiect anularea unei hotãrâri a adunãrii generale a acţionarilor.
În motivarea excepţiei autorul acesteia susţine cã prevederile <>art. 31 din Legea nr. 137/2002 privind unele mãsuri pentru accelerarea privatizãrii contravin textului constituţional al art. 135 alin. (2) lit. a). Se aratã cã, "indiferent de situaţia în care o societate comercialã are sau nu posibilitatea realã de a se redresa pe baza unui proiect de reorganizare", dispoziţia legalã criticatã instituie în favoarea instituţiei publice implicate, prin posibilitatea acesteia de a cere mãsura lichidãrii societãţii, "un drept discreţionar în raport cu ceilalţi acţionari, fiind astfel posibil ca voinţa societãţii sã se supunã în mod discreţionar unuia dintre acţionari". Totodatã, se susţine cã "ar putea fi luate în considerare şi alte soluţii referitoare la redresarea societãţii comerciale, cum ar fi, de exemplu, privatizarea individualã sau reorganizarea acesteia", iar soluţia lichidãrii unei societãţi comerciale la iniţiativa instituţiei publice implicate "a fost prevãzutã de abia în capitolul VI, fiind foarte clarã intenţia legiuitorului în sensul prevederii acestei mãsuri, ca o soluţie finalã în situaţia în care procedurile prevãzute în capitolele anterioare nu au dat rezultate". Se mai apreciazã cã, dacã nu s-ar da posibilitatea adoptãrii de cãtre instituţia publicã implicatã a "unor mãsuri discreţionare, contrare intereselor societãţii pe acţiuni, aceasta ar fi obligatã sã procedeze la adoptarea unor mãsuri de redresare realã a societãţii şi, doar în situaţia în care aceste mãsuri de redresare nu ar da rezultate, s-ar putea proceda la lichidarea voluntarã a societãţii pe acţiuni".
Tribunalul Cluj - Secţia comercialã şi de contencios administrativ nu şi-a exprimat opinia în legãturã cu excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, încãlcând astfel dispoziţiile <>art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 .
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã.
În argumentarea acestui punct de vedere, Guvernul aratã cã "instituţia publicã implicatã, ca reprezentant al statului în calitatea acestuia de acţionar, poate solicita, în condiţiile legii, ca adunarea generalã sã decidã, în raport cu situaţia de fapt existentã în societatea comercialã supusã privatizãrii, asupra fuziunii, divizãrii ori dizolvãrii şi lichidãrii, dupã caz, şi nu este obligatã sã solicite numai dizolvarea sau lichidarea societãţilor cu capital majoritar de stat, indiferent de situaţia acestora".
De asemenea, potrivit punctului de vedere exprimat, "criticile de neconstituţionalitate [...] se întemeiazã pe interpretarea eronatã a textelor criticate" şi nesocotesc celelalte prevederi ale <>Legii nr. 137/2002 , precum şi reglementãrile cuprinse în Normele metodologice de aplicare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societãţilor comerciale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi a <>Legii nr. 137/2002 privind unele mãsuri pentru accelerarea privatizãrii, aprobate prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 577/2002 , care la art. 167 prevãd cã "Instituţia publicã implicatã poate decide încetarea procedurii de lichidare voluntarã în situaţia în care se înregistreazã o scrisoare de intenţie prin care se solicitã cumpãrarea pachetului majoritar de acţiuni".
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. Se susţine cã "din sesizarea pe care instanţa de judecatã a înaintat-o Curţii Constituţionale nu rezultã textele constituţionale presupuse a fi încãlcate de <>art. 31 din Legea nr. 137/2002 ". Se apreciazã cã, "având în vedere dispoziţiile imperative ale <>art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, modificatã şi completatã, [...] numai Curtea Constituţionalã poate decide cadrul constituţional în care urmeazã sã fie examinatã excepţia de neconstituţionalitate". În concluzie, Avocatul Poporului considerã totuşi cã dispoziţiile criticate nu contravin nici unui text din Constituţie.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulatã de autorul acesteia, îl constituie dispoziţiile <>art. 31 din Legea nr. 137/2002 privind unele mãsuri pentru accelerarea privatizãrii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. În realitate, astfel cum rezultã din întreaga motivare a excepţiei de neconstituţionalitate, critica vizeazã numai dispoziţiile alin. (1) al <>art. 31 din Legea nr. 137/2002 , acestea având urmãtorul cuprins:
- Art. 31 alin. (1): "Instituţia publicã implicatã va solicita consiliului de administraţie sau administratorilor convocarea adunãrii generale a acţionarilor din societãţile comerciale cu capital majoritar de stat, care se va întruni în termen de 5 zile de la data solicitãrii pentru a decide asupra fuziunii, divizãrii ori dizolvãrii şi lichidãrii."
Textul constituţional invocat în susţinerea excepţiei este art. 135 alin. (2) lit. a), care are urmãtorul cuprins:
- Art. 135 alin. (2) lit. a): "(2) Statul trebuie sã asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie; [...]".
În esenţã, autorul excepţiei apreciazã cã lichidarea unei societãţi comerciale cu capital majoritar de stat din iniţiativa instituţiei publice implicate, fãrã ca textul legal sã punã la dispoziţia acesteia şi alte soluţii cu privire la redresarea societãţii în cauzã, astfel cum prevede dreptul comun în materie, este de naturã a încãlca prevederile art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie. De asemenea, se mai susţine cã, în aceste condiţii, instituţia publicã implicatã are "un drept discreţionar în raport cu ceilalţi acţionari".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea observã cã <>Legea nr. 137/2002 instituie o procedurã specialã în materia dizolvãrii şi lichidãrii voluntare a societãţilor comerciale cu capital majoritar de stat, iar textul criticat prin excepţia de neconstituţionalitate prevede doar posibilitatea instituţiei publice implicate, care reprezintã statul, ca acţionar majoritar, sã cearã consiliului de administraţie sau administratorilor convocarea adunãrii generale a acţionarilor, urmând ca aceasta sã decidã asupra fuziunii, divizãrii ori dizolvãrii şi lichidãrii. În consecinţã, nu este cu nimic afectatã autonomia de decizie a organelor de conducere ale societãţii comerciale în cauzã, acestea având deplinã putere sã hotãrascã cu privire la cererea instituţiei publice implicate.
Curtea constatã cã dispoziţia criticatã nu contravine textului constituţional al art. 135 alin. (2) lit. a), întrucât, în cauzã, nu se pune problema încãlcãrii obligaţiei statului de a asigura libertatea comerţului, a protecţiei concurenţei ori a creãrii cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, ci aceea a drepturilor pe care le are acţionarul majoritar de a cere convocarea adunãrii generale a acţionarilor pentru luarea mãsurii care se impune în raport cu situaţia concretã a societãţii comerciale, ceea ce este absolut firesc, chiar şi în lumina dispoziţiilor <>Legii nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, care reprezintã reglementarea generalã.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 31 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 privind unele mãsuri pentru accelerarea privatizãrii, excepţie ridicatã de Cornel Cocan, Maria Cocan, Adrian Mihai, Flaviu Mircea Moldovan, Petrişor Vasile Sfãrãşan şi Ana Bob în Dosarul nr. 3.348/2004 al Tribunalului Cluj - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 7 decembrie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Benke Karoly
-------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016