Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 532 din 13 octombrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 961 din 31 octombrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Marilena Mincã - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Florin Georgescu în Dosarul nr. 2.679/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, se dã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã textul de lege criticat nu încalcã prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 25 aprilie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 2.679/2004, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de apelantul-reclamant Florin Georgescu într-o cauzã având ca obiect daune morale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã prevederile art. 504 alin. 3 din Codul de procedurã penalã contravin dispoziţiilor art. 20, art. 21 alin. (1) şi (3), art. 52 alin. 3 şi art. 53 din Constituţie, art. 5 paragraful 5 şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, deoarece "restricţioneazã accesul la justiţie prin excluderea altor situaţii prin care se dispune, prin ordonanţã a procurorului, încetarea procesului penal, respectiv art. 10 alin. 1 lit. g) din Codul de procedurã penalã". De asemenea, se mai susţine neconstituţionalitatea prevederilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedurã penalã din perspectiva "posibilitãţii organelor de cercetare penalã de a tergiversa o cauzã penalã, pânã la intervenirea prescripţiei, absolvind astfel statul de rãspundere", a "manevrãrii de cãtre organele de anchetã penalã a dosarelor de urmãrire penalã", respectiv "a imposibilitãţii persoanelor care au fost victima unor abuzuri ale organelor de anchetã de a beneficia de mãsuri reparatorii, în condiţiile culpei grave a organelor statului".
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã apreciazã cã textul de lege criticat este constituţional, respectând dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (2) şi art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie, pentru cã orice persoanã poate formula o cerere de acordare a despãgubirilor, în temeiul art. 504 din Codul de procedurã penalã, urmând ca instanţele de judecatã sã decidã dacã aceastã cerere este fondatã. Mai mult decât atât, judecãtorii sunt obligaţi conform legii, în cazul în care existã neconcordanţã între dispoziţiile pactelor şi tratatelor internaţionale privitoare la drepturile omului şi dispoziţiile interne, sã aplice cu prioritate reglementãrile internaţionale, care fac parte din dreptul intern, cu excepţia cazului în care dispoziţiile interne sunt mai favorabile. De asemenea, considerã cã prevederile art. 21 şi 53 din Constituţie reprezintã o garanţie a aplicãrii dispoziţiilor legale, neexistând o încãlcare a acestora prin redactarea art. 504 alin. 3 din Codul de procedurã penalã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia este neîntemeiatã, deoarece prevederile art. 504 alin. 3 din Codul de procedurã penalã nu sunt de naturã a încãlca dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei, întrucât acestea cuprind actele procedurale prin care procurorul sau instanţa de judecatã constatã o privare sau o restrângere de libertate nelegalã. De asemenea, mai aratã cã în speţa de faţã se invocã faptul cã, intervenind prescripţia specialã, persoana care fusese arestatã în faza de urmãrire penalã nu mai are nici o altã cale procesualã de a sancţiona sau de a obţine despãgubiri pentru privarea sa de libertate (pe care o considerã ilegalã). Dupã cum se cunoaşte, trecerea timpului constituie, în anumite condiţii, o cauzã care pune capãt incidenţei legii penale şi sancţiunilor sale, fiind o modalitate de "sancţionare" a autoritãţilor şi un "beneficiu" pentru învinuit sau inculpat. Existã situaţii când prescripţia ar putea însã sã-i afecteze (ca în cazul de faţã), motiv pentru care art. 13 din Codul de procedurã penalã a prevãzut posibilitatea pentru învinuit sau inculpat de a solicita continuarea procesului penal (inclusiv pentru cazul în care a intervenit prescripţia), care, dacã va fi finalizat cu una dintre soluţiile prevãzute la art. 504 alin. 3, va oferi posibilitatea solicitãrii de despãgubiri. Prin urmare, Guvernul considerã cã soluţiile reglementate de art. 504 sunt constituţionale.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Se aratã cã dispoziţiile art. 504 alin. 3 din Codul de procedurã penalã nu opresc pãrţile interesate de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, libertãţilor şi intereselor lor legitime, de a beneficia de un proces echitabil, precum şi de judecarea cauzei lor într-un termen rezonabil, fiind în concordanţã cu prevederile art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie şi cu cele ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Totodatã, apreciazã cã dispoziţiile de lege criticate nu contravin nici prevederilor art. 52 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 5 paragraful 5 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât norma criticatã reprezintã o concretizare a principiului constituţional potrivit cãruia statul rãspunde patrimonial, în condiţiile legii, pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedurã penalã faţã de prevederile art. 53 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentalã, se aratã cã dispoziţiile legale criticate nu pun în discuţie restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertãţi fundamentale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 504 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, conform cãrora "Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilitã, dupã caz, prin ordonanţã a procurorului de revocare a mãsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanţã a procurorului de scoatere de sub urmãrire penalã sau de încetare a urmãririi penale pentru cauza prevãzutã în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotãrâre a instanţei de revocare a mãsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotãrâre definitivã de achitare sau prin hotãrâre definitivã de încetare a procesului penal pentru cauza prevãzutã în art. 10 alin. 1 lit. j)".
Aceste prevederi legale încalcã, în opinia autorului excepţiei, dispoziţiile constituţionale ale art. 20 referitoare la "Tratatele internaţionale privind drepturile omului", ale art. 21 privind "Accesul liber la justiţie", ale art. 52 alin. (3) referitoare la rãspunderea patrimonialã a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, precum şi cele ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, deoarece "restricţioneazã accesul la justiţie prin excluderea altor situaţii prin care se dispune, prin ordonanţã a procurorului, încetarea procesului penal, respectiv art. 10 alin. 1 lit. g) din Codul de procedurã penalã". De asemenea, autorul excepţiei susţine încãlcarea prin textul de lege criticat şi a dispoziţiilor art. 5 paragraful 5 şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la libertate şi la siguranţã şi, respectiv, dreptul la un proces echitabil, precum şi încãlcarea prevederilor art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, privind dreptul la despãgubiri în caz de eroare judiciarã.
Examinând excepţia, Curtea constatã cã asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, în raport cu normele constituţionale care consacrã accesul liber la justiţie, s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa. Astfel, în <>Decizia nr. 417 din 14 octombrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.044 din 11 noiembrie 2004, Curtea, constatând cã textul de lege criticat este "o concretizare a principiului constituţional prevãzut de art. 52 alin. (3) din Constituţie, conform cãruia «Statul rãspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Rãspunderea statului este stabilitã în condiţiile legii [...]» şi, pe cale de consecinţã, realizarea dreptului la repararea de cãtre stat a pagubei cauzate prin erorile judiciare are loc în condiţiile legii", a reţinut cã prevederile art. 504 alin. 3 din Codul de procedurã penalã "nu numai cã nu îngrãdesc accesul liber la justiţie, ci instituie tocmai normele procedurale necesare exercitãrii acestui drept, fiind în deplinã concordanţã şi cu dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2), în temeiul cãrora procedura de judecatã este prevãzutã numai prin lege".
De asemenea, Curtea a statuat, în aceeaşi decizie, cã "reglementarea expresã a actelor procedurale prin care se constatã încãlcarea libertãţii individuale nu este de naturã a limita accesul liber la justiţie al acelor persoane care nu se regãsesc în unul din cazurile enumerate în art. 504 alin. 3, acestea având posibilitatea de a-şi valorifica dreptul în justiţie pe alte cãi legale. Orice persoanã interesatã se poate adresa justiţiei, dar în condiţiile legii şi urmând procedura prevãzutã de lege".
S-a mai arãtat cã, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã a statuat în mod constant cã liberul acces la justiţie semnificã faptul cã orice persoanã poate sesiza instanţele judecãtoreşti în cazul în care considerã cã drepturile, libertãţile sau interesele sale legitime au fost încãlcate, iar nu faptul cã acest acces nu poate fi supus nici unei condiţionãri, competenţa de a stabili regulile de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti revenindu-i legiuitorului, fiind o aplicare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2). De altfel, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut cã o caracteristicã a principiului liberului acces la justiţie este aceea cã nu este un drept absolut (cazul Ashingdane contra Regatului Unit al Marii Britanii - 1985). Astfel, acest drept, care cere, prin însãşi natura sa, o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitãri sau condiţionãri atât timp cât nu este atinsã însãşi substanţa sa.
Aceste argumente, care au fundamentat soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã, întrucât nu au intervenit elemente noi care sã justifice schimbarea acestei jurisprudenţe a Curţii Constituţionale.
De altfel, autorul excepţiei nu criticã textul art. 504 alin. 3 din Codul de procedurã penalã pentru ceea ce conţine, ci pentru ceea ce nu prevede, respectiv inserarea în conţinutul alineatului arãtat şi a altor situaţii prin care se dispune, prin ordonanţã a procurorului, încetarea procesului penal. Aceastã criticã excedeazã competenţei Curţii, întrucât, potrivit dispoziţiilor <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului" şi, prin urmare, nu are competenţa de a completa prevederea legalã supusã controlului şi nici de a face propuneri de lege ferenda. În acest sens, Curtea Constituţionalã a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa faptul cã nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normã juridicã, spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv.
Faţã de cele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Florin Georgescu în Dosarul nr. 2.679/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 13 octombrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
