Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 531 din 13 octombrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 140 alin. 2 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 942 din 21 octombrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Marilena Mincã - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Mircea Hadade în Dosarul nr. 1.542/P/2005 al Tribunalului Bihor - Secţia penalã.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, se dã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã textul de lege criticat nu încalcã prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 15 aprilie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 1.542/P/2005, Tribunalul Bihor - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de inculpatul Mircea Hadade într-o cauzã având ca obiect soluţionarea cererii acestuia de revocare a mãsurii arestãrii preventive.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, astfel cum rezultã din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, cã prevederile art. 140 alin. 2 din Codul de procedurã penalã referitoare la încetarea de drept a mãsurilor preventive, încalcã termenul rezonabil instituit de dispoziţiile art. 23 alin. (5) din Constituţie, deoarece, "dacã durata maximã a arestãrii preventive în cursul urmãririi penale este de 180 de zile, perioadã în care se adunã probe şi se administreazã, atunci, potrivit principiului egalitãţii de tratament juridic, se poate afirma cã în cursul judecãţii cauzei durata maximã nu poate depãşi 180 de zile, iar în ceea ce-l priveşte aceastã duratã se întinde la 2 ani".
Tribunalul Bihor - Secţia penalã aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât instituirea limitei maxime a duratei arestului preventiv, care, potrivit art. 142 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, nu poate depãşi în faza primei instanţe jumãtatea maximului pedepsei prevãzute de lege pentru infracţiunea ce constituie obiectul judecãţii, nu încalcã principiul constituţional al termenului rezonabil, instanţa nefiind ţinutã sã menţinã starea de arest pânã la atingerea acestei durate.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã excepţia este neîntemeiatã, deoarece stabilirea unei durate mai mari pânã la care poate fi menţinutã privarea de libertate în cursul judecãţii este necesarã tocmai pentru a asigura buna desfãşurare a procesului penal, având în vedere normele procedurale care particularizeazã cercetarea judecãtoreascã în raport de activitatea de urmãrire penalã. Prin urmare, textul de lege criticat nu încalcã prevederile constituţionale, neexistând nici o dispoziţie constituţionalã care sã impunã o echivalenţã sub aspectul duratei între mãsurile preventive luate în cele douã faze ale procesului penal.
Avocatul Poporului apreciazã cã textul de lege criticat este constituţional. În acest sens aratã cã instituirea unor limite diferite, în raport cu fazele procesului penal, la care arestarea preventivã înceteazã de drept corespunde situaţiilor specifice şi este realizatã pentru îndeplinirea scopului mãsurilor preventive prevãzute în art. 136 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, şi anume buna desfãşurare a procesului penal. Stabilirea unei durate mai mari de menţinere a privãrii de libertate în cursul judecãţii este necesarã tocmai pentru asigurarea bunei desfãşurãri a procesului penal, având în vedere normele procedurale care particularizeazã cercetarea judecãtoreascã în raport cu activitatea de urmãrire penalã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 140 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, conform cãrora "Mãsura arestãrii preventive înceteazã de drept şi atunci când, înainte de pronunţarea unei hotãrâri de condamnare în primã instanţã, durata arestãrii a atins jumãtatea maximului pedepsei prevãzute de lege pentru infracţiunea ce face obiectul învinuirii, fãrã a se putea depãşi, în cursul urmãririi penale, maximele prevãzute în art. 159 alin. 13, precum şi în alte cazuri anume prevãzute de lege".
Aceste prevederi legale încalcã, în opinia autorului excepţiei, dispoziţiile art. 23 alin. (5) din Constituţie, conform cãrora "În cursul urmãririi penale arestarea preventivã se poate dispune pentru cel mult 30 de zile şi se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fãrã ca durata totalã sã depãşeascã un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile". De asemenea, autorul excepţiei susţine neconstituţionalitatea prevederilor art. 140 alin. 2 din Codul de procedurã penalã şi din perspectiva faptului cã instituie o inegalitate între durata arestului preventiv în faza de urmãrire penalã, unde nu poate depãşi 180 de zile, şi durata arestului în faza de judecatã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã pentru urmãtoarele considerente:
Mãsurile preventive sunt instituţii de drept procesual cu caracter de constrângere, având drept scop asigurarea unei bune desfãşurãri a procesului penal. Ele vizeazã starea de libertate a învinuitului sau inculpatului şi au drept efect fie privarea de libertate, fie restrângerea libertãţii de mişcare, reglementarea lor reflectând principiile înscrise în art. 23 din Constituţie, privind garantarea libertãţii individuale. Instituirea unor limite diferite în raport cu fazele procesului penal, respectiv urmãrire penalã sau cauzã în curs de judecatã, la care arestarea preventivã înceteazã de drept, nu reprezintã o încãlcare a principiului libertãţii individuale, ci, dimpotrivã, acestea sunt stabilite pentru îndeplinirea scopului mãsurilor preventive prevãzute de art. 136 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, şi anume asigurarea bunei desfãşurãri a procesului penal. Caracterul rezonabil al mãsurii arestãrii preventive este apreciat prin raportare la gravitatea infracţiunii sãvârşite, complexitatea şi specificul cauzei, astfel încât prin durata sa sã permitã realizarea scopului pentru care a fost instituitã, respectiv garantarea bunei desfãşurãri a procesului penal în toate fazele sale.
Potrivit art. 289 din Codul de procedurã penalã, în faza cercetãrii judecãtoreşti, "judecata cauzei se face în faţa instanţei constituite potrivit legii şi se desfãşoarã în şedinţã, oral, nemijlocit şi contradictoriu". Principiul nemijlocirii presupune readministrarea de cãtre instanţa de judecatã a tuturor probelor pe baza cãrora s-a dispus trimiterea inculpatului în judecatã, la termenele stabilite în acest scop, în şedinţã publicã. Imposibilitatea de a asigura prezenţa inculpatului arestat la termenul de judecatã conduce în mod obligatoriu la amânarea judecãrii cauzei (art. 314 din Codul de procedurã penalã). De asemenea, împrejurãri ca lipsa de apãrare, neprezentarea unor martori sau chiar a unor pãrţi, având în vedere necesitatea administrãrii probelor în condiţii care sã asigure respectarea principiului contradictorialitãţii, pot conduce la amânarea judecãrii cauzei. Totodatã, cercetarea judecãtoreascã poate fi îngreunatã de o serie de incidente procedurale, cum ar fi, spre exemplu, neîndeplinirea legalã a procedurii de citare, recuzarea ori cereri de strãmutare.
Astfel, reglementarea unei durate mai mari pânã la care poate fi menţinutã privarea de libertate în cursul judecãţii este necesarã pentru a asigura buna desfãşurare a procesului penal, ţinând seama de normele procedurale care particularizeazã cercetarea judecãtoreascã în raport de activitatea de urmãrire penalã. Drept urmare, dispoziţiile art. 140 alin. 2 din Codul de procedurã penalã nu încalcã prevederile Legii fundamentale, neexistând nici o dispoziţie constituţionalã care sã impunã o echivalenţã sub aspectul duratei între mãsurile preventive luate în cele douã faze ale procesului penal.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se mai aratã cã textul de lege criticat instituie o inegalitate, deoarece prevede termene diferite pentru încetarea de drept a mãsurii arestãrii preventive, şi anume de maximum 180 de zile în cursul urmãririi penale şi de jumãtatea maximului special al pedepsei în cursul judecãţii, stabilindu-se astfel regimuri de tratament diferenţiat. Critica este neîntemeiatã, deoarece principiul egalitãţii de tratament juridic constã în aplicarea echitabilã a unei norme de drept subiectelor aflate în cazuri identice sau similare. Inculpatul se aflã în situaţii diferite în cursul urmãririi penale şi în faza judecãţii, şi de aceea stabilirea unor termene diferite pentru încetarea de drept a mãsurii arestãrii preventive corespunde situaţiilor specifice şi asigurã o mai bunã desfãşurare a actului de justiţie.
De altfel, dispoziţiile normative criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, concretizat în <>Decizia nr. 367 din 30 septembrie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 7 noiembrie 2003, precum şi în <>Decizia nr. 13 din 20 ianuarie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 29 ianuarie 2004. Chiar dacã în soluţionarea acestor excepţii Curtea a examinat constituţionalitatea art. 140 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, în raport cu alte prevederi din Legea fundamentalã decât cele invocate de autorul excepţiei de faţã, instanţa de contencios constituţional a analizat textul criticat şi din perspectiva încãlcãrii principiului egalitãţii în drepturi, stabilind cã acesta nu este nesocotit.
Faţã de cele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de inculpatul Mircea Hadade în Dosarul nr. 1.542/P/2005 al Tribunalului Bihor - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 13 octombrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
