Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 526 din 15 mai 2012  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 63/2011 privind incadrarea si salarizarea in anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 526 din 15 mai 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 63/2011 privind incadrarea si salarizarea in anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 16 iulie 2012

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecãtor
    Acsinte Gaspar - judecãtor
    Petre Lãzãroiu - judecãtor
    Mircea Ştefan Minea - judecãtor
    Ion Predescu - judecãtor
    Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
    Tudorel Toader - judecãtor
    Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

    Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învãţãmânt, excepţie ridicatã de Liga Sindicatelor din Învãţãmânt Botoşani în Dosarul nr. 6.998/40/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.682D/2011.
    La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
    Preşedintele dispune sã se facã apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.685D/2011, nr. 1.686D/2011 şi nr. 1.687/2011, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicatã de Liga Sindicatelor din Învãţãmânt Botoşani în dosarele nr. 7.006/40/2011, nr. 7.156/40/2011 şi nr. 7.263/40/2011 ale Tribunalului Botoşani - Secţia civilã.
    La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
    Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.682D/2011, nr. 1.685D/2011, nr. 1.686D/2011 şi nr. 1.687D/2011, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor.
    Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
    Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.685D/2011, nr. 1.686D/2011 şi nr. 1.687D/2011 la Dosarul nr. 1.682D/2011, care este primul înregistrat.
    Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, sens în care invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

                                    CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
    Prin încheierile din 13 decembrie 2011, pronunţate în dosarele nr. 6.998/40/2011, nr. 7.006/40/2011, nr. 7.156/40/2011 şi nr. 7.263/40/2011, Tribunalul Botoşani - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învãţãmânt, excepţie ridicatã de Liga Sindicatelor din Învãţãmânt Botoşani în cauze referitoare la litigii de muncã.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã personalul didactic şi didactic auxiliar din învãţãmânt este singura categorie de personal bugetar care este exclusã, în mod nejustificat din punct de vedere legal, de la aplicarea legii unice a salarizãrii. Este astfel exclusã aplicarea principiului unicitãţii şi al creãrii de "oportunitãţi egale şi remuneraţie egalã pentru muncã de valoare egalã" pentru toţi bugetarii. În continuare, aratã cã prevederile legii criticate încalcã principii fundamentale atât ale dreptului naţional, cât şi ale dreptului european şi internaţional, cum ar fi principiul prioritãţii dreptului comunitar, principiul legalitãţii, principiul egalitãţii de tratament şi nediscriminãrii între diferitele categorii socioprofesionale, principiul solidaritãţii, precum şi principiile previzibilitãţii şi securitãţii raporturilor juridice.
    În ceea ce priveşte încãlcarea dispoziţiilor art. 44, art. 53 şi art. 136 alin. (1) din Constituţie şi a celor ale art. 17 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului şi ale art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, aratã cã, potrivit jurisprudenţei europene, salariul este inclus în categoria de "bun" şi nu poate fi afectat de dispoziţiile legii criticate.
    Tribunalul Botoşani - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece, potrivit art. 162 alin. (3) din Codul muncii, atributul stabilirii sistemului de salarizare a personalului bugetar aparţine legiuitorului, care, în realizarea politicii sale şi a luãrii mãsurilor necesare în perioada de crizã economicã, poate prevedea un regim salarial special, distinct pentru anumite categorii de bugetari.
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Avocatul Poporului considerã cã prevederile Legii nr. 63/2011 sunt constituţionale. În acest sens, aratã cã prin dispoziţiile convenţiei europene nu este garantat un anumit cuantum al dreptului patrimonial, ci doar plata acestuia ca drept câştigat, nefiind deci o ingerinţã care afecteazã dreptul de proprietate în substanţa sa. Totodatã, apreciazã cã este dreptul autoritãţii legiuitoare de a elabora mãsuri de politicã legislativã în domeniul salarizãrii în concordanţã cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat.
    Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
    Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintã prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învãţãmânt, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011.
    Autorul excepţiei susţine cã actul normativ criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privatã, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 136 alin. (1) şi (5) referitor la proprietate şi art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeanã. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 17 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului şi cele ale art. 1 din primul Protocolul adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã Legea nr. 63/2011 a mai fãcut obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat din perspectiva unor critici similare cu cele invocate în prezenta cauzã.
    În acest sens este Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011, Decizia nr. 130 din 16 februarie 2012, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 3 mai 2012, sau Decizia nr. 170 din 28 februarie 2012, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 5 mai 2012, prin care Curtea a statuat cã prevederile Legii nr. 63/2011 sunt constituţionale.
    Astfel, raportat la critica de neconstituţionalitate cu privire la încãlcarea normelor constituţionale şi convenţionale privind proprietatea privatã, formulatã din perspectiva unei restrângeri a dreptului la salariu, considerat un "bun", Curtea, în acord cu jurisprudenţa instanţei de contencios european al drepturilor omului, a subliniat distincţia dintre dreptul persoanei de a continua sã primeascã, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum şi dreptul de a primi efectiv salariul cuvenit pentru perioada în care munca a fost prestatã.
    În aceste condiţii, Curtea a reţinut, în esenţã, cã legea supusã controlului de constituţionalitate stabileşte drepturile salariale ale cadrelor didactice de la data intrãrii sale în vigoare şi pânã la finele anului 2011, aşadar pentru viitor, fãrã a afecta în niciun mod drepturile salariale dobândite pentru perioada anterioarã intrãrii sale în vigoare. Ca urmare, Curtea a statuat cã nu se poate reţine cã dispoziţiile acestei legi ar stabili o ingerinţã de tipul privãrii de proprietate prohibitã de Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
    Cât priveşte salariul care urmeazã a fi plãtit în viitor, Curtea a constatat cã este dreptul autoritãţii legiuitoare de a elabora mãsuri de politicã legislativã în domeniul salarizãrii în concordanţã cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. În aceastã privinţã, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat, de exemplu în Hotãrârea din 8 noiembrie 2005, pronunţatã în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, cã statul este cel în mãsurã sã stabileascã ce sume trebuie plãtite angajaţilor sãi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plãţii unor astfel de sume prin modificãri legislative corespunzãtoare.
    Totodatã, examinând legea criticatã prin prisma exigenţelor referitoare la previzibilitatea normelor juridice şi protecţia aşteptãrilor legitime ale cetãţenilor, Curtea a constatat cã acestea nu sunt încãlcate, câtã vreme Legea nr. 63/2011 a fost adoptatã pentru a realiza unificarea salarizãrii unei categorii profesionale, respectiv pentru reglementarea unitarã a domeniului vizat. În plus, Curtea a reţinut cã drepturile câştigate nu sunt cu nimic afectate prin reglementarea dedusã controlului de constituţionalitate.
    Pe de altã parte, Curtea a constatat cã nu poate fi reţinutã nici susţinerea autorului excepţiei privind instituirea, prin prevederile legale criticate, a unei discriminãri în cazul personalului didactic şi didactic auxiliar, faţã de restul salariaţilor plãtiţi din fondurile publice, astfel încât critica privind încãlcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie este lipsitã de temei.
    Aşa fiind, Curtea a statuat cã în materia salarizãrii personalului didactic şi didactic auxiliar a existat o situaţie juridicã specificã, determinatã de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare şi de practica judiciarã neunitarã, care a condus la un sistem de salarizare neunitar. În acest context specific salarizãrii personalului didactic şi didactic auxiliar, reglementarea criticatã dã expresie unei mãsuri de politicã bugetarã, determinatã de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, având în vedere consecinţele modificãrilor legislative şi ale soluţiilor pronunţate de instanţele judecãtoreşti, urmãrind sã elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul naţional de învãţãmânt. Se asigurã astfel un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmãrit.
    În aceste condiţii, Curtea a reţinut cã situaţia obiectiv diferitã a personalului didactic şi didactic auxiliar justificã instituirea unui tratament juridic distinct în ceea ce priveşte salarizarea acestei categorii profesionale, fãrã ca aceasta sã aibã semnificaţia încãlcãrii principiului egalitãţii în drepturi.
    În fine, Curtea observã cã argumentele autorului excepţiei referitoare la încãlcarea celorlalte principii reţinute în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, invocate prin prisma dispoziţiilor art. 20 şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, vizeazã aspecte ce ţin de aplicarea legii de cãtre instanţele judecãtoreşti, nefiind, prin urmare, o problemã de resortul contenciosului constituţional.
    Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate anterior îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.

    Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învãţãmânt, excepţie ridicatã de Liga Sindicatelor din Învãţãmânt Botoşani în dosarele nr. 6.998/40/2011, nr. 7.006/40/2011, nr. 7.156/40/2011 şi nr. 7.263/40/2011 ale Tribunalului Botoşani - Secţia civilã.
    Definitivã şi general obligatorie.
    Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 15 mai 2012.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                              Ingrid Alina Tudora

                                    -------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016