Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 525 din 25 noiembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 392 alin. 4 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 89 din 26 ianuarie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 392 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Akt Mustafa Ghazwan în Dosarul nr. 42/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecãtori.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public aratã cã asupra dispoziţiilor legale criticate Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin mai multe decizii. Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi care sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, pune concluzii de respingere a excepţiei invocate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 5 iulie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 42/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul de 9 judecãtori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 392 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de inculpatul Akt Mustafa Ghazwan în dosarul cu numãrul de mai sus, având drept obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva Deciziei nr. 704 din 5 februarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost respinsã ca nefondatã contestaţia în anulare promovatã de acelaşi inculpat împotriva Deciziei nr. 1.001 din 27 aprilie 2003 a aceleiaşi instanţe judecãtoreşti.
În motivarea excepţiei, autorul s-a limitat doar la invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 392 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, fãrã a arãta în mod concret care sunt criticile de neconstituţionalitate în raport cu art. 21 din Legea fundamentalã.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecãtori opineazã în sensul constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 392 alin. 4 din Codul de procedurã penalã în raport de prevederile art. 21, art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1) şi art. 48 alin. (3) din Legea fundamentalã, cu referire la art. 6, 13 şi 17 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, pentru considerentele expuse în deciziile nr. 261/2000 şi nr. 171/2001 ale Curţii Constituţionale.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul României apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece raţiunea reglementãrii contestaţiei în anulare este aceea de a asigura remedierea erorilor ce s-ar putea strecura în activitatea instanţelor judecãtoreşti. Aceasta trebuie folositã, ca toate cãile extraordinare de atac, sub un strict control judecãtoresc.
Semnificaţia art. 21 alin. (2) din Constituţie, invocat de autor în susţinerea excepţiei, este aceea cã nici o categorie sau grup social nu poate fi exclus de la exerciţiul drepturilor procesuale prevãzute de lege. Însã legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac.
Lipsa posibilitãţii de a exercita o cale de atac împotriva încheierii de respingere în principiu a contestaţiei în anulare nu este de naturã sã prejudicieze accesul liber la justiţie sau sã îngrãdeascã exerciţiul acestui drept, în condiţiile în care calea de atac a contestaţiei în anulare poate fi promovatã numai dupã ce subiectul procesual a exercitat toate cãile ordinare de atac prevãzute de lege (în cazurile arãtate la art. 386 lit. a)-c) din Codul de procedurã penalã), partea beneficiind de toate gradele de jurisdicţie prevãzute de lege.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece liberul acces la justiţie nu presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfãptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti, deci şi reglementarea cãilor ordinare şi extraordinare de atac, este competenţa exclusivã a legiuitorului. Aceastã soluţie decurge din dispoziţiile art. 126 alin. (2), precum şi din cele ale art. 129 din Constituţie.
Dispoziţiile legale criticate nu conţin norme contrare dreptului pãrţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), şi ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 392 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, care au urmãtorul conţinut: "Sentinţa datã în contestaţie este supusã apelului, iar decizia datã în apel este supusã recursului."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile art. 21 din Constituţie privind "Accesul liber la justiţie".
Examinând excepţia, Curtea Constituţionalã constatã cã asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 392 alin. 4 din Codul de procedurã penalã s-a pronunţat prin mai multe decizii, dintre care menţionãm <>Decizia nr. 99 din 6 martie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 19 aprilie 2003, şi <>Decizia nr. 171 din 23 mai 2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 16 iulie 2001, respingând în mod constant excepţia de neconstituţionalitate.
Astfel, cu privire la critica de neconstituţionalitate potrivit cãreia dispoziţiile art. 392 alin. 4 din Codul de procedurã penalã încalcã principiul liberului acces la justiţie, prevãzut la art. 21 din Constituţie, Curtea a reţinut cã în activitatea sa jurisdicţionalã anterioarã a examinat semnificaţia acestui principiu. Prin <>Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, nr. 69 din 16 martie 1994, s-a statuat cã liberul acces la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfãptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti, deci şi reglementarea cãilor ordinare şi extraordinare de atac, este de competenţa exclusivã a legiuitorului. Aceastã soluţie decurge din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege", precum şi din cele ale art. 129 din Constituţie, conform cãrora "Împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii".
În considerentele aceloraşi decizii s-a reţinut cã semnificaţia art. 21 din Constituţie, potrivit cãruia accesul liber la justiţie nu poate fi îngrãdit, este aceea cã nici o categorie sau grup social nu poate fi exclus de la exerciţiul drepturilor procesuale prevãzute de lege. Însã legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac.
Deoarece nu au intervenit elemente noi care sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele deciziilor mai sus aminite îşi pãstreazã valabilitatea şi în acest caz, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 392 alin. 4 din Codul de procedurã penalã urmeazã a fi respinsã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 392 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Akt Mustafa Ghazwan în Dosarul nr. 42/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecãtori.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 noiembrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
_____________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
