Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 525 din 11 octombrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. 2 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 997 din 10 noiembrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Alexandru Manţa în Dosarul nr. 1.382/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
La apelul nominal se prezintã personal autorul excepţiei şi avocatul acestuia, doamna Silvia Tudor, cu delegaţie la dosar, şi se constatã lipsa celeilalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul autorului excepţiei de neconstituţionalitate solicitã admiterea acesteia, reiterând motivele existente în notele scrise la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, deoarece în procesul penal regula generalã este cea a oficialitãţii. Fãrã a aduce în vreun fel atingere dispoziţiilor constituţionale invocate, legiuitorul, în considerarea unor raţiuni de politicã penalã, a instituit, cu titlu de excepţie, posibilitatea ca, în anumite situaţii, punerea în mişcare a acţiunii penale sã se facã numai la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate. De altfel, asupra constituţionalitãţii prevederilor legale criticate Curtea s-a mai pronunţat prin <>Decizia nr. 158/1999 , care îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 12 iulie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 1.382/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. 2 din Codul de procedurã penalã.
Excepţia a fost ridicatã de Alexandru Manţa în dosarul cu numãrul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cauze penale aflate în calea de atac a recursului.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã ocrotirea şi garantarea proprietãţii private presupun respectarea dreptului petiţionarului de a dispune în mod liber de bunurile sale, de a exercita în mod exclusiv şi suveran toate acţiunile care se impun pentru protecţia proprietãţii sale, inclusiv acţiunea penalã. Prin urmare, existenţa a douã sisteme diferite cu privire la punerea în mişcare a acţiunii penale, atunci când este vorba de bunuri care aparţin proprietãţii private, vine în contradicţie cu prevederile constituţionale invocate. În opinia sa, dincolo de orice alte raţiuni de politicã penalã, autorul considerã cã stingerea conflictului penal ar trebui sã fie guvernatã de principiul disponibilitãţii atunci când vizeazã infracţiuni contra patrimoniului privat, soluţie care este preferabilã celei oficiale.
Prin urmare, autorul excepţiei solicitã completarea textului legal criticat în sensul cã dispoziţiile privitoare la oficialitatea procesului penal sã nu se aplice în cauzele în care bunul ce formeazã obiectul material al infracţiunii este proprietate privatã, cum s-ar putea întâmpla la infracţiunile de delapidare, furt etc., cazuri în care prevederile referitoare la cerinţa plângerii prealabile şi la posibilitatea împãcãrii pãrţilor ar trebui sã fie operante.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece, în realitate, autorul considerã cã art. 2 alin. 2 din Codul de procedurã penalã contravine art. 44 alin. (2) din Legea fundamentalã, întrucât nu prevede şi pentru infracţiunea de delapidare ca acţiunea penalã sã se punã în mişcare numai la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, aşa cum se reglementeazã în cazul infracţiunilor de abuz de încredere, distrugere şi tulburare de posesie. Aceastã împrejurare nu este însã de naturã a leza în vreun fel prevederea constituţionalã invocatã, deoarece, în cazul infracţiunii de delapidare, spre deosebire de celelalte infracţiuni comparative menţionate, situaţia este diferitã, întrucât subiectul activ are şi calitatea de funcţionar cãruia i s-a încredinţat administrarea patrimoniului societãţii comerciale. Or, necesitatea apãrãrii relaţiilor specifice a impus un regim deosebit şi este dreptul legiuitorului de a opta pentru regula urmãririi, judecãrii şi sancţionãrii din oficiu a infracţiunii de delapidare.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece principiul oficialitãţii înscris în art. 2 alin. 2 din Codul de procedurã penalã este o cerinţã şi o continuare fireascã a principiului legalitãţii înscris în alin. 1 al aceluiaşi articol. Oficialitatea procesului penal constituie o regulã de bazã, care priveşte întregul curs al desfãşurãrii procesului penal şi ţine sub incidenţa sa toate actele necesare acestei desfãşurãri, cu excepţia acelora în privinţa cãrora legea dispune altfel.
Nu se poate susţine cã protecţia constituţionalã a proprietãţii private este lezatã prin îndeplinirea din oficiu a actelor necesare derulãrii procesului penal. Dimpotrivã, urmãrirea penalã din oficiu a infracţiunilor contra patrimoniului asigurã o protecţie mai energicã a proprietãţii, fiind deci în interesul proprietarului.
Oficialitatea procesului penal nu este fãrã limite, putând fi restrânsã sau înlãturatã atunci când, de exemplu, legea cere, pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, încuviinţãri sau autorizãri prealabile sau când aceasta este condiţionatã de existenţa plângerii prealabile.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece prevederile art. 2 alin. 2 din Codul de procedurã penalã nu conţin norme contrare dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Legea fundamentalã. Astfel, legea penalã şi cea procesual penalã consacrã principiul oficialitãţii, apreciind cã valori sociale importante pot fi mai eficient ocrotite prin intervenţia directã a statului şi prin îndeplinirea din oficiu a actelor necesare desfãşurãrii procesului penal. De asemenea, nu se poate susţine cã protecţia constituţionalã a proprietãţii private este lezatã prin îndeplinirea din oficiu a actelor necesare derulãrii procesului penal. Dimpotrivã, urmãrirea penalã din oficiu a infracţiunilor contra patrimoniului asigurã o protecţie mai energicã a proprietãţii, fiind deci chiar în interesul proprietarului.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, cu urmãtorul conţinut:
"Actele necesare desfãşurãrii procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afarã de cazul când prin lege se dispune altfel."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (2) referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietãţii private în mod egal, indiferent de titular.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã asupra constituţionalitãţii prevederilor art. 2 alin. 2 din Codul de procedurã penalã s-a mai pronunţat prin <>Decizia nr. 158 din 14 octombrie 1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 14 februarie 2000, prilej cu care a statuat cã acestea sunt constituţionale. Astfel, potrivit definiţiei date în art. 17 alin. 1 din Codul penal, "Infracţiunea este fapta care prezintã pericol social, sãvârşitã cu vinovãţie şi prevãzutã de legea penalã". Existenţa pericolului social impune mãsuri adecvate de apãrare a societãţii, a intereselor generale, a ordinii de drept, sens în care autoritãţile statului, abilitate de lege, trebuie sã acţioneze, indiferent dacã persoana fizicã sau juridicã lezatã prin fapta concretã o solicitã sau nu.
Principiile legalitãţii şi oficialitãţii procesului penal, înscrise în art. 2 din Codul de procedurã penalã, sunt în sensul dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cãrora "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie", şi ale art. 126 alin. (2), în conformitate cu care "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege."
Legiuitorul român a optat pentru regula generalã de urmãrire, judecare şi sancţionare din oficiu a infracţiunilor, ca fapte antisociale. Este dreptul constituţional al legiuitorului de a stabili şi anumite excepţii de la aceastã regulã generalã. Astfel, s-a prevãzut ca în anumite cazuri, datoritã caracterului şi conţinutului concret al faptelor, statutului special al autorului faptei ori al persoanei vãtãmate sau relaţiilor speciale dintre fãptuitor şi persoana lezatã, punerea în mişcare a acţiunii penale sã fie condiţionatã de existenţa plângerii prealabile a persoanei vãtãmate. Generalizarea acestei condiţionãri ar împiedica însã, în mod evident, protecţia eficientã a societãţii, a intereselor generale faţã de faptele care prezintã pericol social, prevãzute de legea penalã.
Legea penalã şi cea procesual penalã consacrã principiul oficialitãţii, apreciind cã valori sociale importante pot fi mai eficient ocrotite prin intervenţia directã a statului şi prin îndeplinirea din oficiu a actelor necesare desfãşurãrii procesului penal. De asemenea, nu se poate susţine cã protecţia constituţionalã a proprietãţii private este lezatã prin îndeplinirea din oficiu a actelor necesare derulãrii procesului penal. Dimpotrivã, urmãrirea penalã din oficiu a infracţiunilor contra patrimoniului asigurã o protecţie mai energicã a proprietãţii, fiind deci chiar în interesul proprietarului.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus amintite îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Alexandru Manţa în Dosarul nr. 1.382/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 11 octombrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
