Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 524 din 27 aprilie 2010  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedura penala    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 524 din 27 aprilie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedura penala

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 349 din 27 mai 2010
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Veronica Varan în Dosarul nr. 15.408/325/2009 al Judecãtoriei Timişoara şi de Societatea Comercialã "Romarta" - S.R.L. în Dosarul nr. 3898.01/303/2009 al Judecãtoriei Sectorului 6 Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere cã excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 7.686D/2009 şi nr. 8.091D/2009 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 164 din Codul de procedurã civilã, nu se opune conexãrii dosarelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 8.091D/2009 la Dosarul nr. 7.686D/2009, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 30 septembrie 2009 şi 29 octombrie 2009, pronunţate în dosarele nr. 15.408/325/2009 şi nr. 3898.01/303/2009, Judecãtoria Timişoara şi Judecãtoria Sectorului 6 Bucureşti au sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã.
Excepţia a fost ridicatã, în dosarele de mai sus, de Veronica Varan şi Societatea Comercialã "Romarta" - S.R.L.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul Veronica Varan susţine cã prevederile legale menţionate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3), art. 1 alin. (3)-(5), art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 24 alin. (1), art. 30 alin. (2), art. 31 alin. (1), art. 52 alin. (3), art. 53, art. 73 alin. (1) şi (3) lit. l), art. 124, art. 126 alin. (2), art. 5, art. 148 alin. (2) şi (4), deoarece este îngrãditã posibilitatea instanţei de a afla adevãrul, prin aceea cã nu se permite pãrţii interesate sã solicite judecãtorului sã obţinã înscrisuri noi.
De asemenea, autorul Societatea Comercialã "Romarta" - S.R.L. susţine cã prevederile legale menţionate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3), deoarece creeazã un evident dezechilibru cât priveşte probaţiunea, prin aceea cã, spre deosebire de procuror, care a instrumentat cercetarea penalã, petentul nu poate impune administrarea ori neadministrarea vreunei probe.
Judecãtoria Timişoara opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Judecãtoria Sectorului 6 opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul României considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã cu denumirea marginalã Plângerea în faţa judecãtorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã, care au urmãtorul conţinut:
"Judecãtorul, soluţionând plângerea, verificã rezoluţia sau ordonanţa atacatã, pe baza lucrãrilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricãror înscrisuri noi prezentate."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului sãu prin raportare la critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţãrii <>Deciziei nr. 54 din 26 ianuarie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 21 februarie 2006, Curtea Constituţionalã a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã, statuând cã "limitarea mijloacelor de probã care pot fi administrate la judecarea plângerii împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã, realizatã prin dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã, este justificatã având în vedere natura juridicã a acestei plângeri, care nu vizeazã judecarea propriuzisã a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizeazã un examen al rezoluţiei sau al ordonanţei procurorului atacate, sub aspectul legalitãţii acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluţionãrii plângerii, instanţa sã verifice pe baza materialului şi a lucrãrilor existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei sau a rezoluţiei de netrimitere în judecatã atacate, dacã aceastã soluţie a fost sau nu dispusã cu respectarea dispoziţiilor legale. Aşa fiind, nu poate fi primitã critica potrivit cãreia dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã încalcã dreptul de acces liber la justiţie, plângerea reglementatã de dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedurã penalã fiind în sine o garanţie a realizãrii acestui drept.
De asemenea, Curtea a reţinut cã dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã nu încalcã dreptul la un proces echitabil, astfel cum este acesta consfinţit de prevederile constituţionale şi de reglementãrile internaţionale, petentul având deplina libertate de a demonstra în faţa instanţei de judecatã nelegalitatea actului atacat, în raport cu lucrãrile şi materialul din dosarul cauzei, precum şi posibilitatea prezentãrii unor probe suplimentare faţã de cele deja administrate, respectiv «înscrisuri noi»."
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Cât priveşte critica referitoare la încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3)-(5), art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 24 alin. (1), art. 30 alin. (2), art. 31 alin. (1), art. 52 alin. (3), art. 53, art. 73 alin. (1) şi (3) lit. l), art. 124, art. 126 alin. (2), art. 5 şi art. 148 alin. (2) şi (4), Curtea constatã cã aceasta nu poate fi primitã, fiind inadmisibilã, deoarece, potrivit <>art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Sesizãrile trebuie fãcute în formã scrisã şi motivate". Or, simpla enumerare a unor temeiuri constituţionale pretins încãlcate nu echivaleazã cu motivarea excepţiei, Curtea neputându-se substitui autorului în susţinerea neconformitãţii unui text legal cu Legea fundamentalã.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Veronica Varan în Dosarul nr. 15.408/325/2009 al Judecãtoriei Timişoara şi de Societatea Comercialã "Romarta" - S.R.L. în Dosarul nr. 3898.01/303/2009 al Judecãtoriei Sectorului 6 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 27 aprilie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru

------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016