Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 din Codul penal, ridicatã de Nicolae Nick Pãcurar în Dosarul nr. 793/2004 al Tribunalului Timiş Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent informeazã Curtea cã Nicolae Nick Pãcurar a depus la dosarul cauzei un exemplar al expertizei tehnice efectuate în Dosarul nr. 10.140/2004 al Judecãtoriei Timişoara, expertizã din care ar rezulta, potrivit susţinerilor autorului excepţiei, cã nu a modificat linia de hotar şi nu a tulburat posesia nimãnui. De asemenea, învedereazã cã pãrţile Iosif Csurgo şi Maria Csurgo au depus concluzii scrise prin care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe fond, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã textul de lege criticat nu încalcã prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 7 mai 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 793/2004, Tribunalul Timiş - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 din Codul penal, ridicatã de Nicolae Nick Pãcurar în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã prin textul de lege criticat s-a creat o discriminare între cetãţeni, dupã cum aceştia au o anumitã calitate, de posesori sau proprietari, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1). Se aratã în acest sens cã, prin crearea posibilitãţii ca instanţele sã condamne proprietarul legitim care şi-a ocupat imobilul în considerarea exercitãrii prerogativelor pe care dreptul de proprietate i le conferã, se acordã în mod nejustificat preferinţã posesorilor, cãrora, în opinia autorului excepţiei, art. 220 din Codul penal tinde sã le recunoascã mai multe drepturi decât proprietarului însuşi. Or, protecţia şi grija pe care legea le acordã posesiei exercitate de un non dominus, uneori de un simplu detentor precar, nu pot fi mai mari decât protecţia şi garanţiile constituţionale acordate proprietãţii, astfel încât prevederile art. 220 din Codul penal sunt în contradicţie, în opinia autorului excepţiei, şi cu dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (2).
Autorul excepţiei invocã şi încãlcarea, prin acelaşi text legal, a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privitoare la dreptul la un proces echitabil, precum şi ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, privitoare la protecţia proprietãţii, "nefiind acordatã în nici unul din documentele privind apãrarea drepturilor omului o mai mare atenţie posesiei decât proprietãţii".
Tribunalul Timiş - Secţia penalã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Aratã în acest sens cã ocrotirea exerciţiului legitim al dreptului de posesie prin norma penalã prevãzutã de art. 220 din Codul penal nu aduce atingere garantãrii dreptului de proprietate aşa cum este acesta consfinţit de dispoziţiile art. 44 din Constituţie. Astfel, titularul dreptului de proprietate se bucurã de totalitatea prerogativelor instituite prin normele constituţionale şi legile ordinare ce reglementeazã modurile de dobândire, transmitere şi valorificare a dreptului de proprietate, inclusiv de mijloacele juridice de apãrare împotriva oricãrei persoane, deoarece dreptul de proprietate este un drept real, absolut, opozabil erga omnes, pe când posesia exercitatã de un neproprietar este protejatã în mod restrâns şi numai în mãsura legitimitãţii sale. Se aratã totodatã cã "sancţionarea faptei de tulburare de posesie ca infracţiune se relevã a ocroti în mod egal atât pe posesorul legitim, cât şi pe proprietar în condiţiile în care fiecare dintre ei pot reclama acelaşi drept".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, arãtând cã dispoziţiile art. 220 din Codul penal, prin care se incrimineazã tulburarea de posesie, sunt expresia voinţei legiuitorului de a proteja dreptul de proprietate garantat de dispoziţiile art. 44 din Constituţie, prin intermediul mijloacelor de drept penal puse la dispoziţie persoanelor pentru a se apãra împotriva atacurilor îndreptate împotriva patrimoniului lor. Se face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile art. 220 alin. 1-3 din Codul penal, incriminând fapta de tulburare de posesie şi variantele acesteia, apãrã şi ocrotesc posesia legitimã asupra bunurilor imobile, ceea ce nu aduce nici o atingere dreptului de proprietate privatã, garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular, astfel încât critica de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii legale este neîntemeiatã.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor alin. 4 al art. 220 din Codul penal, se apreciazã cã aceasta este inadmisibilã, întrucât Curtea Constituţionalã a constatat, prin <>Decizia nr. 165/1999 , neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, astfel încât acestea nu mai pot face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 220 din Codul penal, având urmãtorul conţinut:
- Art. 220: "Ocuparea, în întregime sau în parte, fãrã drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, se pedepseşte cu închisoare de la o lunã la 2 ani sau cu amendã.
Dacã fapta prevãzutã în alin. 1 se sãvârşeşte prin violenţã sau ameninţare ori prin desfiinţarea sau strãmutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Dacã fapta prevãzutã în alin. 2 se sãvârşeşte de douã sau mai multe persoane împreunã, pedeapsa este închisoarea de la unu la 7 ani.
Dacã imobilul este în posesia unei persoane private, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate. Împãcarea pãrţilor înlãturã rãspunderea penalã."
Autorul excepţiei considerã cã aceste dispoziţii legale aduc atingere principiului egalitãţii în drepturi, consacrat de prevederile constituţionale ale art. 16, precum şi principiului potrivit cãruia proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular.
De asemenea, autorul excepţiei invocã încãlcarea, prin dispoziţiile legale criticate, a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, precum şi ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la convenţie, privitoare la protecţia proprietãţii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã urmãtoarele:
I. Prin <>Decizia nr. 165 din 21 octombrie 1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 21 decembrie 1999, Curtea Constituţionalã, pronunţându-se asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, a admis aceastã excepţie, constatând cã dispoziţia "cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului" este neconstituţionalã. Întrucât Curtea a constatat, printr-o decizie anterioarã, neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, acestea nu mai pot face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, operând o cauzã de inadmisibilitate, în temeiul <>art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 .
II. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. 1-3 din Codul penal, aceasta este neîntemeiatã şi, în consecinţã, urmeazã sã fie respinsã.
Astfel, incriminarea tulburãrii de posesie este realizatã de legiuitor în scopul apãrãrii, prin mijloace de drept penal, a dreptului de proprietate privatã, posesia fiind unul dintre dezmembrãmintele acestui drept şi semnul exterior al existenţei sale. Ca urmare, prevederile legale criticate nu numai cã nu încalcã dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Constituţie privind garantarea dreptului de proprietate, ci constituie o concretizare a acestui text constituţional, în deplinã concordanţã şi cu dispoziţiile privitoare la ocrotirea proprietãţii, cuprinse în art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Faptul cã însuşi proprietarul bunului poate fi subiect activ al infracţiunii de tulburare de posesie nu încalcã dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Constituţie, aşa cum neîntemeiat susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate, ci constituie aplicarea consecventã a principiilor ordinii de drept, în care nimãnui nu-i este permis sã-şi facã dreptate singur.
Referitor la pretinsa încãlcare a principiului constituţional al egalitãţii în drepturi, aceasta nu poate fi reţinutã, deoarece textul de lege criticat se aplicã, fãrã excepţii, tuturor persoanelor care se încadreazã în ipoteza prevãzutã de acesta. Aşadar, contrar susţinerilor autorului excepţiei, dispoziţiile art. 220 din Codul penal se aplicã deopotrivã posesorilor şi proprietarilor, fãrã a acorda "preferinţã" uneia dintre aceste categorii de subiecte de drept.
În sfârşit, nu poate fi primitã nici critica de neconstituţionalitate formulatã în raport cu prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât aceste prevederi, reglementând dreptul la un proces echitabil, nu au incidenţã cu obiectul excepţiei, fiind aşadar nerelevante pentru soluţionarea acesteia.
De altfel, asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 220 din Codul penal Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat, de exemplu, prin <>Decizia nr. 31 din 31 ianuarie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 15 februarie 2002. Cu acel prilej, respingând excepţia de neconstituţionalitate invocatã (ca neîntemeiatã în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 220 alin. 1-3 din Codul penal şi ca inadmisibilã în ceea ce priveşte alin. 4 al aceluiaşi articol), Curtea, fãcând referire şi la jurisprudenţa sa anterioarã (<>Decizia nr. 124 din 21 mai 1997 , rãmasã definitivã prin <>Decizia nr. 714 din 19 decembrie 1997 , ambele pubicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998), a reţinut cã, "departe de a fi în contradicţie cu prevederile constituţionale, dispoziţiile art. 220 din Codul penal sunt, dimpotrivã, expresia voinţei legiuitorului de a apãra, prin mijloace de drept penal, drepturile şi libertãţile fundamentale consfinţite prin Constituţie, între care dreptul de proprietate privatã".
Întrucât nu au intervenit elemente noi care sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, soluţia şi considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. 1-3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Nicolae Nick Pãcurar în Dosarul nr. 793/2004 al Tribunalului Timiş - Secţia penalã.
2. Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, invocatã de acelaşi autor în aceeaşi cauzã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 noiembrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta
_______________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
