Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 523 din 11 octombrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 160^2 alin. 3 si ale art. 160^10 alin. 1 lit. b) si alin. 3 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 10 noiembrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 alin. 3 şi ale art. 160^10 alin. 1 lit. b) şi alin. 3 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Fazekaş Mikloş în Dosarul nr. 3.346/2005 al Judecãtoriei Satu Mare.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, deoarece revocarea mãsurii liberãrii provizorii nu reprezintã o sancţiune pentru o nouã faptã penalã, ci o consecinţã a împrejurãrii cã inculpatul nu a respectat condiţiile prevãzute de lege. Practic, prin revocarea liberãrii se ajunge la situaţia iniţialã, nefiind vorba de emiterea unui nou mandat de arestare preventivã, deoarece nu existenţa vinovãţiei pentru o nouã faptã penalã determinã revocarea mãsurii preventive, ci schimbarea condiţiilor care au fost avute în vedere la data dispunerii liberãrii provizorii.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 30 iunie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 3.346/2005, Judecãtoria Satu Mare a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 160^2 alin. 3 şi ale art. 160^10 alin. 1 lit. b) şi alin. 3 din Codul de procedurã penalã.
Excepţia a fost ridicatã de Fazekaş Mikloş în dosarul cu numãrul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei propuneri de revocare a liberãrii provizorii sub control judiciar.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine cã dispoziţiile art. 160^2 alin. 3 din Codul de procedurã penalã sunt neconstituţionale în mãsura în care durata liberãrii provizorii sub control judiciar nu are o limitã de timp determinatã şi nu este supusã controlului judecãtoresc la aceleaşi intervale de timp ca şi mãsura arestãrii preventive. A interpreta textul de lege atacat în sensul cã mãsura liberãrii provizorii sub control judiciar dureazã pânã la soluţionarea definitivã a cauzei ar însemna sã se lase lipsit de protecţie dreptul la libera circulaţie, deoarece obligaţiile impuse sunt chiar mai drastice decât mãsurile preventive prevãzute de art. 145 şi art. 145^1 din Codul de procedurã penalã, având în vedere cã acestea din urmã sunt supuse controlului judecãtoresc din 30 în 30 de zile.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 160^10 alin. 1 lit. b) din Codul de procedurã penalã, autorul aratã cã acestea încalcã prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovãţie, deoarece, în situaţia în care învinuitul sau inculpatul sãvârşeşte o nouã infracţiune, instanţa sesizatã cu revocarea liberãrii nu are competenţa de a se pronunţa asupra acesteia din urmã, cu toate cã existã totuşi posibilitatea ca organul de urmãrire penalã sau instanţa de judecatã sã facã aplicarea art. 11 din Codul de procedurã penalã pentru aceastã nouã faptã.
Dispoziţiile art. 160^10 alin. 3 din Codul de procedurã penalã aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 23 alin. (13), deoarece oferã instanţei posibilitatea emiterii unui nou mandat de arestare preventivã pentru simpla nerespectare a obligaţiilor prevãzute de art. 160^2 alin. 3 din acelaşi cod, fãrã ca învinuitul sau inculpatul sã fi sãvârşit o nouã infracţiune. Chiar şi în varianta comiterii unei noi fapte penale este posibil ca aceasta din urmã sã nu îndeplineascã condiţiile şi cazurile prevãzute de art. 148 din Codul de procedurã penalã, ajungându-se astfel la situaţia emiterii unui mandat de arestare în lipsa unei fapte penale.
Judecãtoria Satu Mare opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece mãsura liberãrii provizorii sub control judiciar nu face parte din categoria mãsurilor preventive enumerate de art. 136 alin. 1 din Codul de procedurã penalã şi, spre deosebire de mãsura arestãrii preventive, învinuitul sau inculpatul nu este privat de libertate.
De asemenea, dispoziţiile art. 160^10 alin. 1 lit. b) din Codul de procedurã penalã nu încalcã prezumţia de nevinovãţie, deoarece instanţa are posibilitatea revocãrii liberãrii provizorii doar când existã probe cã învinuitul cu rea-credinţã nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin.
Nici alin. 3 al art. 160^10 din Codul de procedurã penalã nu contravine art. 23 alin. (13) din Constituţie, deoarece reglementeazã, în situaţia nerespectãrii obligaţiilor impuse de art. 160^2 alin. 3 şi art. 160^4 alin. 2 din acelaşi cod, posibilitatea revenirii la mãsura arestãrii preventive, care a fost înlocuitã la cerere cu liberarea provizorie, revenire care vizeazã însã infracţiunea pentru care s-a emis iniţial mandatul de privare de libertate, şi nu noua faptã comisã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere al Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece, dacã în cazul privãrii de libertate constituantul român a dorit sã impunã cât mai riguros în Legea fundamentalã condiţiile în care se poate dispune, pentru alte mãsuri luate de organul judiciar în cursul procesului penal a lãsat la aprecierea legiuitorului reglementarea modului şi a condiţiilor prin care acestea se pot dispune, câtã vreme sunt respectate cerinţele art. 53 din Constituţie. Prin urmare, reglementarea diferitã în Codul de procedurã penalã a condiţiilor de arestare preventivã, faţã de cea referitoare la liberarea provizorie, nu reprezintã o încãlcare a prevederilor constituţionale, întrucât şi mãsurile sunt diferite.
De asemenea, revocarea mãsurii liberãrii provizorii pentru sãvârşirea unei noi infracţiuni nu reprezintã o sancţionare a fãptuitorului pentru noua faptã penalã comisã, ci o simplã constatare cã persoana care iniţial fusese arestatã preventiv şi ulterior liberatã provizoriu nu a îndeplinit condiţiile în baza cãrora fusese dispusã liberarea. Prin emiterea unui nou mandat de arestare se revine practic la situaţia anterioarã dispunerii liberãrii şi nu se poate pune în discuţie emiterea unui mandat privativ de libertate pentru noua infracţiune.
În sfârşit, prevederile art. 160^10 alin. 3 din Codul de procedurã penalã nu ridicã problema dispunerii unui mandat de arestare în afara cadrului procesual penal.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece dreptul constituţional al persoanei arestate preventiv de a cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune nu se poate realiza decât în condiţiile prevãzute de Codul de procedurã penalã. Restrângerea exerciţiului drepturilor constituţionale menţionate se face în baza prevederilor art. 53, care impun necesitatea asigurãrii desfãşurãrii instrucţiei penale.
Nu se poate susţine cã prevederile art. 160^10 alin. 1 lit. b) din Codul de procedurã penalã încalcã prezumţia de nevinovãţie, deoarece nu existenţa vinovãţiei inculpatului pentru sãvârşirea unei noi infracţiuni determinã revocarea liberãrii, ci schimbarea condiţiilor care au fost avute în vedere la data dispunerii ei, situaţie de naturã sã justifice temerea cã, datoritã comportamentului infracţional, acesta ar putea comite şi alte fapte penale. Astfel, revocarea liberãrii provizorii nu reprezintã o prejudecare a cauzei şi nu aduce atingere art. 23 alin. (11) din Constituţie.
De asemenea, aşa cum orice persoanã arestatã are dreptul constituţional de a cere punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, tot aşa şi neîndeplinirea condiţiilor legale impuse de Codul de procedurã penalã justificã revocarea mãsurii liberãrii.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 160^2 alin. 3 şi ale art. 160^10 alin. 1 lit. b) şi alin. 3 din Codul de procedurã penalã, cu urmãtorul conţinut:
Art. 160^2 alin. 3 - Condiţiile liberãrii:
"Organul judiciar dispune ca, pe timpul liberãrii provizorii, inculpatul sã respecte una sau mai multe din urmãtoarele obligaţii:
a) sã nu depãşeascã limita teritorialã fixatã decât în condiţiile stabilite de organul judiciar;
b) sã comunice organului judiciar orice schimbare de domiciliu sau reşedinţã;
c) sã nu meargã în locuri anume stabilite;
d) sã se prezinte la organul de urmãrire penalã sau, dupã caz, la instanţa de judecatã ori de câte ori este chemat;
e) sã nu intre în legãturã cu anumite persoane determinate;
f) sã nu conducã nici un autovehicul sau anumite autovehicule;
g) sã nu exercite o profesie de natura aceleia de care s-a folosit la sãvârşirea faptei."
Art. 160^10 alin. 1 lit. b) şi alin. 3 - Revocarea liberãrii:
"Liberarea provizorie poate fi revocatã dacã: [...]
b) învinuitul sau inculpatul nu îndeplineşte, cu rea-credinţã, obligaţiile ce-i revin potrivit art. 160^2 alin. 3 şi art. 160^4 alin. 2 sau încearcã sã zãdãrniceascã aflarea adevãrului ori sãvârşeşte din nou, cu intenţie, o infracţiune pentru care este urmãrit sau judecat. [...]
În caz de revocare a liberãrii provizorii, instanţa dispune arestarea preventivã a învinuitului sau inculpatului şi emite un nou mandat de arestare."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 23 referitoare la Libertatea individualã, ale art. 25 referitoare la Libera circulaţie, precum şi ale art. 53 referitoare la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã nu poate fi primitã susţinerea autorului excepţiei, în sensul cã pe calea mãsurii liberãrii provizorii se ajunge sã i se restrângã libertatea individualã, dreptul sãu la libera circulaţie şi alte drepturi, cãci mãsura liberãrii provizorii prevãzute de art. 160^1 şi urmãtoarele din Codul de procedurã penalã nu este o mãsurã restrictivã de drepturi, ci, dimpotrivã, o mãsurã prin care inculpatul arestat preventiv este pus în libertate, în condiţiile legii.
Astfel, condiţiile liberãrii prevãzute de art. 160^2 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, care formeazã obiectul excepţiei, nu instituie o stare de restrângere a libertãţii inculpatului, suplimentarã în raport cu starea rezultatã din arestarea preventivã a acestuia, ci instituie, la cererea acestuia, o alternativã restrictivã, evident mai uşoarã, indispensabilã bunei desfãşurãri a procesului penal. Restrângerea, în formele prevãzute de textul de lege amintit, are, aşadar, caracterul unei obligaţii asumate de inculpat în schimbul liberãrii sale, iar nu al unei mãsuri de constrângere impuse de stat împotriva voinţei acestuia.
În ceea ce priveşte critica referitoare la prevederile art. 160^10 alin. 1 lit. b) şi alin. 3 din Codul de procedurã penalã, Curtea constatã cã asupra constituţionalitãţii acestora s-a mai pronunţat prin <>Decizia nr. 40 din 16 martie 1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 17 mai 1999, prilej cu care a statuat cã acestea sunt constituţionale. Astfel, posibilitatea organului de urmãrire penalã sau, dupã caz, a instanţei de judecatã de a revoca mãsura liberãrii provizorii se interpreteazã în legãturã cu dispoziţiile art. 160^2 alin. 2 şi ale art. 160^4 alin. 3, care prevãd, printre altele, cã liberarea provizorie nu se acordã în cazul în care existã date ce justificã temerea cã inculpatul va sãvârşi o altã infracţiune ori va încerca sã zãdãrniceascã aflarea adevãrului prin influenţarea unor martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor materiale de probã. Pe cale de consecinţã este firesc ca aceastã condiţie negativã, prevãzutã de lege pentru acordarea liberãrii provizorii a inculpatului arestat preventiv, sã fie cerutã, deopotrivã, şi pentru menţinerea ei. Cu alte cuvinte, dacã prin neîndeplinirea ei se împiedicã acordarea liberãrii provizorii sub control judiciar sau pe cauţiune, existenţa ulterioarã a acesteia în comportamentul inculpatului liberat provizoriu justificã revocarea mãsurii.
Potrivit art. 148 lit. d) din Codul de procedurã penalã, mãsura arestãrii inculpatului poate fi luatã dacã "sunt date suficiente cã inculpatul a încercat sã zãdãrniceascã aflarea adevãrului, prin influenţarea vreunui martor sau expert, distrugerea ori alterarea mijloacelor materiale de probã sau prin alte asemenea fapte", iar conform lit. e) a aceluiaşi articol, dacã "inculpatul a comis din nou o infracţiune ori din datele existente rezultã necesitatea împiedicãrii sãvârşirii unei alte infracţiuni". Aceste condiţii legale de arestare a inculpatului corespund cazurilor de revocare a liberãrii provizorii din textul atacat, fiind totodatã o aplicare a dispoziţiilor art. 23 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora arestarea unei persoane este permisã numai în cazurile şi cu procedura prevãzute de lege. Prin urmare, este firesc ca o identitate cauzalã sã producã efecte identice.
Invocarea principiului constituţional al prezumţiei de nevinovãţie nu are nici o legãturã cu prevederile legale criticate. Potrivit art. 23 alin. (11) din Constituţie, "Pânã la rãmânerea definitivã a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã." Nu însã existenţa vinovãţiei inculpatului pentru sãvârşirea unei noi infracţiuni determinã revocarea mãsurii preventive, ci schimbarea condiţiilor care au fost avute în vedere la data dispunerii liberãrii provizorii, situaţie de naturã sã justifice temerea cã, datoritã comportamentului infracţional, acesta ar putea comite şi alte fapte penale.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi care sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele deciziei mai sus amintite îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
În sfârşit, Curtea constatã cã prevederile art. 25 din Legea fundamentalã, referitoare la Libera circulaţie, nu au incidenţã în cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 alin. 3 şi ale art. 160^10 alin. 1 lit. b) şi alin. 3 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Fazekaş Mikloş în Dosarul nr. 3.346/2005 al Judecãtoriei Satu Mare.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 11 octombrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
