Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 52 din 12 februarie 2004  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor   art. 87 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul national de decoratii al Romaniei, cu modificarile ulterioare    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 52 din 12 februarie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 87 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul national de decoratii al Romaniei, cu modificarile ulterioare

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 176 din 1 martie 2004
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Dana Titian - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 87 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificãrile ulterioare. Excepţia a fost ridicatã de Vasile Munteanu în Dosarul nr. 2.547/2003 al Curţii de Apel Bacãu - Secţia civilã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, arãtând în acest sens cã prin dispoziţiile de lege criticate nu se aduce atingere normelor constituţionale invocate ca fiind încãlcate.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 6 octombrie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 2.547/2003, Curtea de Apel Bacãu - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 87 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificãrile ulterioare. Excepţia a fost ridicatã de Vasile Munteanu într-o cauzã civilã, în recurs, având ca obiect contestarea deciziei de pensionare.
În motivarea excepţiei se susţine cã prevederile art. 87 din legea criticatã dispun cu privire la unele reglementãri anterioare referitoare la decoraţii şi titluri de onoare şi nu fac nici o referire la dispoziţiile <>art. 109 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, ceea ce încalcã principiul egalitãţii în drepturi, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, consacrat de art. 16 din Constituţie. Discriminarea constã în aceea cã, deşi condiţiile de acordare a unor distincţii sunt aceleaşi - rezultate deosebite -, magistraţii cãrora li s-a conferit medalia "Meritul judiciar", în temeiul art. 107 din legea menţionatã, beneficiazã de o majorare a cuantumului pensiei, magistraţii distinşi cu medalia naţionalã "Pentru Merit" nu beneficiazã de acest drept.
Curtea de Apel Bacãu - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât dispoziţiile de lege criticate aprobã reglementãri anterioare sau înlocuiesc unele denumiri, fãrã ca prin aceasta sã fie încãlcate dispoziţiile Constituţiei.
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 87 din Legea nr. 29/2000 este neîntemeiatã, întrucât acestea nu creeazã discriminãri "între magistraţii care au fost decoraţi cu altã distincţie decât Ordinul «Meritul Judiciar» şi cei cãrora li s-a conferit aceasta din urmã", ci reprezintã o opţiune a legiuitorului.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile de lege criticate nu încalcã prevederile art. 16 din Constituţie. În acest sens aratã cã, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, violarea principiului egalitãţii şi nediscriminãrii existã atunci când se aplicã tratament diferenţiat unor cazuri egale, fãrã a exista o justificare obiectivã şi rezonabilã, sau dacã existã o disproporţie între scopul urmãrit prin tratament inegal şi mijloacele folosite. Or, în cauzã, persoanele care au primit aceste decoraţii nu se aflã în situaţii identice, de naturã sã justifice aplicarea unui tratament egal.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 87 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificãrile ulterioare, prevederi care au urmãtorul cuprins: "(1) La data intrãrii în vigoare a prezentei legi se abrogã reglementãrile anterioare privitoare la decoraţii şi titluri de onoare, cu excepţia: <>Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instauratã cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în strãinãtate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificãrile ulterioare; <>Legii nr. 44/1994 privind veteranii de rãzboi, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi vãduvelor de rãzboi, cu modificãrile ulterioare; <>Legii nr. 68/1994 privind înfiinţarea Medaliei «Crucea Comemorativã a celui de-al doilea Rãzboi Mondial, 1941-1945», republicatã; <>Legii nr. 1/1996 privind instituirea Ordinului «Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989»; <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 11/1998 pentru reinstituirea Ordinului naţional Steaua României, republicatã; <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 194/1999 privind instituirea medaliei comemorative «150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu».
(2) Denumirea decoraţiei «Medalia Revoluţia Românã din decembrie 1989», menţionatã în <>Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, rãniţilor, precum şi luptãtorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, republicatã, cu modificãrile ulterioare, se înlocuieşte cu denumirea «Crucea Comemorativã a Revoluţiei Anticomuniste din Decembrie 1989», prevãzutã la art. 6 lit. C pct. II din prezenta lege, celelalte dispoziţii rãmânând valabile.
(3) Denumirea Ordinul «Meritul Militar», menţionatã în <>Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare şi în <>Legea nr. 238/1998 privind conferirea Ordinului «Meritul Militar» pensionarilor militari, veterani de rãzboi, se înlocuieşte cu denumirea «Semnul onorific», prevãzutã la art. 10 pct. 3 şi 4 din prezenta lege, celelalte dispoziţii rãmânând valabile."
Dispoziţiile constituţionale invocate ca fiind încãlcate sunt cele ale art. 16 alin. (1), potrivit cãrora "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele:
Excepţia a fost ridicatã într-o cauzã în care autorul acesteia, magistrat pensionar, distins în temeiul <>Legii nr. 29/2000 cu medalia naţionalã "Pentru Merit" clasa a III-a, a contestat cuantumul pensiei la a cãrei stabilire nu a fost avutã în vedere majorarea de 10% prevãzutã de dispoziţiile <>art. 109 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã.
<>Art. 87 din Legea nr. 29/1990 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificãrile ulterioare, abrogã, cu unele excepţii, reglementãrile anterioare referitoare la decoraţii şi titluri de onoare şi înlocuieşte denumirea unor decoraţii şi ordine.
Potrivit criticii de neconstituţionalitate, acest text de lege care nu face nici o menţiune cu privire la <>art. 109 din Legea nr. 92/1992 , republicatã, creeazã un tratament discriminatoriu "în ceea ce priveşte acordarea unor drepturi materiale", fiind contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Din analiza acestor susţineri, Curtea constatã cã, în realitate, criticile formulate nu privesc constituţionalitatea <>art. 87 din Legea nr. 29/2000 , cu modificãrile ulterioare, ci lipsa din conţinutul sãu a unor prevederi referitoare la <>art. 109 din Legea nr. 92/1992 , republicatã. Or, potrivit competenţei sale stabilite prin <>art. 146 din Constituţie, republicatã, şi prin Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, în exercitarea controlului de constituţionalitate a legilor şi ordonanţelor, Curtea se pronunţã numai asupra concordanţei acestora cu Constituţia, fãrã a le putea interpreta, modifica sau completa.
Aşadar, stabilirea drepturilor ce se cuvin persoanelor care au fost distinse prin conferirea unor decoraţii reprezintã o opţiune a legiuitorului şi nu poate fi cenzuratã de Curtea Constituţionalã. Tot astfel, scoaterea din legislaţie, prin abrogare, a unor acte normative, fiind atributul legiuitorului, excede competenţei Curţii.
Aşa fiind, Curtea nu poate reţine încãlcarea prin <>art. 87 din Legea nr. 29/2000 , cu modificãrile ulterioare, a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al <>art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,

CURTEA
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 87 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Vasile Munteanu în Dosarul nr. 2.547/2003 al Curţii de Apel Bacãu - Secţia civilã.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 12 februarie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu

--------------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016