Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 517 din 25 noiembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2, art. 21 alin. (4), art. 26 alin. (4), art. 51 alin. (4), art. 52 alin. (2), art. 53 alin. (2) si (3) si art. 55 din Legea partidelor politice nr. 14/2003 , ale art. 3 alin. (3), art. 5 alin. (6), art. 6 alin. (2) si (3), art. 7, art. 11 alin. (3) si (5), art. 13 alin. (2) si art. 22 alin. (4) din Legea nr. 43/2003 privind finantarea activitatii partidelor politice si a campaniilor electorale, ale art. 1 alin. (2) si art. 9 alin. (1) din Legea nr. 90/2003 privind vanzarea spatiilor aflate in proprietatea privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice, ale art. 21, 33, 34, 51, art. 88 alin. 1 lit. a), b), c) si d) si art. 153 alin. 1 si 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, precum si ale art. 29 alin. (4) si (6), art. 75 alin. (2) si art. 78 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 14 ianuarie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, art. 21 alin. (4), art. 26 alin. (4), art. 51 alin. (4), art. 52 alin. (2), art. 53 alin. (2) şi (3) şi <>art. 55 din Legea partidelor politice nr. 14/2003 , ale art. 3 alin. (3), art. 5 alin. (6), art. 6 alin. (2) şi (3), art. 7, art. 11 alin. (3) şi (5), art. 13 alin. (2) şi <>art. 22 alin. (4) din Legea nr. 43/2003 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, ale art. 1 alin. (2) şi <>art. 9 alin. (1) din Legea nr. 90/2003 privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privatã a statului sau a unitãţilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice, ale art. 21, art. 33, art. 34, art. 51, art. 88 alin. 1 lit. a), b), c) şi d) şi <>art. 153 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, precum şi ale art. 23 alin. (4) şi (6), art. 49 alin. (2) şi <>art. 54 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicatã de Partidul solidaritãţii democratice pentru şanse egale şi o societate mai bunã, prin preşedintele sãu, Ion Antonescu, în Dosarul nr. 27/P/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã asupra cererii depuse la dosar de Ion Antonescu, preşedintele Partidului solidaritãţii democratice pentru şanse egale şi o societate mai bunã, prin care solicitã amânarea cauzei, deoarece este citat, pentru acest termen, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cauza ce face obiectul Dosarului nr. 13.004/2004 al acestei instanţe.
Având cuvântul asupra acestei chestiuni prealabile, reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea cererii, apreciind cã cererea de amânare nu este temeinic motivatã.
Deliberând, Curtea, în temeiul dispoziţiilor <>art. 14 din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 156 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, respinge cererea de amânare.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilã a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (4), art. 26 alin. (4), art. 51 alin. (4) şi <>art. 52 alin. (2) din Legea nr. 14/2003 . În acest sens, învedereazã Curţii cã autorul excepţiei a mai invocat în acelaşi dosar al instanţei de fond, respectiv Dosarul nr. 27/P/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã, excepţia de neconstituţionalitate a textelor de lege mai sus amintite, prevalându-se de aceleaşi dispoziţii constituţionale şi aceeaşi motivare ca în prezenta cauzã. În urma sesizãrii sale cu aceste excepţii de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin <>Decizia nr. 119/2003 asupra constituţionalitãţii <>art. 26 alin. (4) din Legea nr. 14/2003 , iar prin <>Decizia nr. 65/2004 , asupra dispoziţiilor art. 21 alin. (4), art. 26 alin. (4), art. 51 alin. (4) şi art. 52 alin. (2) din aceeaşi lege, respingând în ambele cazuri criticile de neconstituţionalitate ca neîntemeiate. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2, art. 53 şi <>art. 55 din Legea nr. 14/2003 , reprezentantul Ministerului Public apreciazã cã acestea sunt neîntemeiate. În acest sens, aratã cã autorul are în vedere o omisiune legislativã atunci când se referã la art. 2, chestiune ce nu este de competenţa instanţei de contencios constituţional. De asemenea, considerã cã art. 53 şi art. 55 din legea amintitã nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. În final, referindu-se la excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte dispoziţii legale atacate, pune concluzii de respingere a acestei excepţii ca neîntemeiatã, deoarece observã cã, în motivarea sa, autorul excepţiei nu invocã textele constituţionale pretins a fi încãlcate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 9 aprilie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 27/P/2000, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Legii partidelor politice nr. 14/2003 , ale <>Legii nr. 43/2003 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale ale <>Legii nr. 90/2003 privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privatã a statului sau a unitãţilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice, ale <>Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã şi ale <>Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Excepţia a fost ridicatã de Partidul solidaritãţii democratice pentru şanse egale şi o societate mai bunã, prin preşedintele sãu, Ion Antonescu, cu prilejul soluţionãrii cererii de reînregistrare a partidului.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţã, cã prevederile art. 2, art. 21 alin. (4), art. 26 alin. (4), art. 51 alin. (4), art. 52 alin. (2), art. 53 alin. (2) şi (3) şi <>art. 55 din Legea nr. 14/2003 aduc atingere prevederilor constituţionale consacrate în art. 1 alin. (5), art. 11, art. 20, art. 21, 24, 54, 57, 124, art. 126 alin. (1), art. 129 şi art. 146 lit. d), "raportate la dispoziţiile Codului de procedurã civilã", precum şi prevederilor principalelor tratate, pacte şi convenţii internaţionale la care România este parte. În critica sa, autorul insistã asupra dispoziţiilor art. 21 alin. (4) şi ale <>art. 26 alin. (4) din Legea nr. 14/2003 , dispoziţii care consacrã caracterul definitiv şi irevocabil al hotãrârilor Curţii de Apel Bucureşti pronunţate cu prilejul soluţionãrii contestaţiei formulate împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti de respingere a cererii de înregistrare a unui partid politic sau a celei de radiere a partidului, considerând cã acestea aduc atingere accesului liber la justiţie, dreptului la apãrare, prevederilor constituţionale care reglementeazã folosirea cãilor de atac, precum şi principalelor instrumente internaţionale ratificate de ţara noastrã. De asemenea, aşa cum reiese din motivarea fãcutã în faţa Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã, precum şi din încheierea prin care aceastã instanţã a sesizat Curtea Constituţionalã, critica de neconstituţionalitate vizeazã şi dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi <>art. 9 alin. (1) din Legea nr. 90/2003 , art. 3 alin. (3), art. 5 alin. (6), art. 6 alin. (2) şi (3), art. 7, art. 11 alin. (3) şi (5), art. 13 alin. (2) şi <>art. 22 alin. (4) din Legea nr. 43/2003 , art. 21, art. 33, art. 34, art. 51, art. 88 alin. 1 lit. a), b), c) şi d) şi <>art. 153 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 92/1992 , precum şi art. 23 alin. (4) şi (6), art. 49 alin. (2) şi <>art. 54 din Legea nr. 47/1992 , fãrã a indica însã prevederile constituţionale pretins a fi încãlcate. Ulterior sesizãrii instanţei de contencios constituţional, autorul excepţiei şi-a completat motivarea printr-un înscris depus la Dosarul nr. 265D/2004 al Curţii Constituţionale, precizând textele constituţionale faţã de care înţelege sã susţinã neconstituţionalitatea prevederilor legale mai sus amintite. Astfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile criticate din <>Legea nr. 90/2003 , apreciazã cã art. 1 alin. (2) "intrã în coliziune" cu principiile constituţionale ale dreptãţii şi pluralismului politic, în timp ce art. 9 alin. (1) reprezintã "o mare gafã a puterii legislative care, deşi avea acte normative valide promulgate în noua ordine de drept, de dupã Revoluţia din Decembrie 1989, a preferat totuşi un act lovit de nulitate de pe timpul regimului totalitar [...]". Aşa fiind, aceste prevederi legale încalcã, în opinia sa, o serie de dispoziţii constituţionale, precum şi unele dispoziţii din Carta Europeanã a Drepturilor Omului. Referindu-se la prevederile <>Legii nr. 43/2003 , autorul excepţiei aratã cã art. 3 alin. (3), prin sintagma "sunt scutite de impozite şi taxe", contravine dispoziţiilor constituţionale care consacrã egalitatea în drepturi, nediscriminarea, precum şi ale art. 26 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. În acelaşi timp, susţine cã dispoziţiile <>art. 5 alin. (6) din Legea nr. 43/2003 , care prevãd cã, "La solicitarea donatorului, identitatea sa poate rãmâne confidenţialã [...]", contravin art. 1 alin. (5), art. 11, 20, 56, 148 şi 149 din Constituţie, precum şi prevederilor art. 25, 41 şi 42 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, deoarece afecteazã transparenţa procesului de finanţare a unui partid politic. În ceea ce priveşte prevederile art. 6 alin. (2) din legea amintitã, considerã cã acestea "situeazã partidele politice mai presus de lege", contravenind art. 7, art. 11 alin. (3) şi (5), art. 13 alin. (2) şi art. 22 alin. (4) din Constituţie, precum şi art. 20 şi 21 din actul internaţional mai sus menţionat. În acelaşi timp, <>art. 6 alin. (3) din Legea nr. 43/2003 aduce atingere art. 56 alin. (1) din Constituţie, precum şi art. 25, art. 26 şi 41 din Cartã. Autorul criticã <>art. 7 din Legea nr. 43/2003 pentru excepţia instituitã prin acest text de lege, având în vedere faptul cã "<>Legea nr. 14/2003 nu precizeazã astfel de excepţii". Astfel, în opinia sa, sunt încãlcate dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Constituţie şi prevederile art. 41 alin. (2) din Cartã. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a <>art. 11 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 43/2003 , autorul excepţiei aratã cã acestea reprezintã "o grea ofensã la adresa electoratului" şi încalcã, în consecinţã, o serie de dispoziţii constituţionale şi din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. De asemenea, în opinia sa, dispoziţiile art. 13 alin. (2) şi ale art. 22 alin. (4) din legea amintitã sunt "abuzive şi discriminatorii", respectiv "încalcã cu premeditare Constituţia României cu privire la dreptate şi pluralism politic". În argumentarea neconstituţionalitãţii prevederilor art. 21, art. 117 alin. (3), art. 149 şi <>art. 153 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 , autorul excepţiei enumerã o serie de texte constituţionale pe care le considerã ca fiind încãlcate de aceste dispoziţii legale. În fine, autorul excepţiei, criticând dispoziţiile art. 49 alin. (2) şi ale <>art. 54 din Legea nr. 47/1992 , aratã cã acestea încalcã prevederile art. 1 alin. (4), art. 145 şi art. 154 alin. (1) din Constituţie şi "constituie dovada dependenţei economice a judecãtorilor Curţii Constituţionale de puterea executivã şi contravin Constituţiei României [...]".
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã considerã cã textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate. În acelaşi timp, observã cã autorul excepţiei a mai supus controlului de constituţionalitate dispoziţiile <>art. 26 alin. (4) din Legea nr. 14/2003 , Curtea Constituţionalã pronunţându-se prin <>Decizia nr. 119/2003 în sensul respingerii criticilor ca neîntemeiate. De asemenea, aminteşte cã ulterior, prin <>Decizia nr. 65/2004 , Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de acelaşi autor cu privire la dispoziţiile art. 21 alin. (4), art. 26 alin. (4), art. 51 alin. (4) şi <>art. 52 alin. (2) din Legea nr. 14/2003 . Referindu-se la dispoziţiile <>art. 1 alin. (2) din Legea nr. 90/2003 , precum şi la prevederile <>Legii nr. 43/2003 , supuse criticii de neconstituţionalitate, apreciazã cã acestea "au ca scop asigurarea transparenţei şi legalitãţii finanţãrii partidelor politice; interzicerea finanţãrii acestora de cãtre persoane fizice sau juridice strãine (prin donaţii deghizate), precum şi obţinerea de facilitãţi pentru cumpãrarea sediilor partidelor politice de cãtre cele care reprezintã un anumit procent din populaţia României". În continuare, Tribunalul menţioneazã cã, în opinia sa, nu sunt întemeiate nici criticile de neconstituţionalitate care vizeazã anumite prevederi din <>Legea nr. 92/1992 şi nici cele care se referã la art. 49 alin. (2) şi <>art. 54 din Legea nr. 47/1992 . În acest sens, aratã cã accesul liber la justiţie nu este în nici un caz îngrãdit, existând controlul judecãtoresc al instanţelor în faţa cãrora s-a ridicat excepţia. Pe de altã parte, apreciazã cã invocarea nejustificatã a unor excepţii duce la o tergiversare a soluţionãrii cauzelor, aglomerând instanţele de judecatã. De asemenea, aratã cã accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate cãile de atac prevãzute de lege, aceastã reglementare revenind puterii legiuitoare.
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, învederând cã autorul excepţiei nu-şi motiveazã excepţia decât cu privire la dispoziţiile art. 21 alin. (4) şi <>art. 26 alin. (4) din Legea nr. 14/2003 , apreciazã cã aceste texte de lege sunt constituţionale. Astfel, aratã cã, deşi în virtutea art. 129 din Constituţie pãrţile şi Ministerul Public au dreptul de a folosi cãile de atac în condiţiile legii, aceasta nu înseamnã cã justiţiabilii se pot bucura, în toate cazurile, de accesul la toate cãile de atac, ci numai de acelea prevãzute de lege. În acest sens, aminteşte cã art. 126 alin. (2) din Constituţie lasã legiuitorului competenţa de a stabili procedura de judecatã şi cãile de atac pe care cei interesaţi le pot folosi, fãrã a limita prin aceasta în vreun fel accesul liber la justiţie. De asemenea, apreciazã cã aceastã reglementare este în deplinã concordanţã atât cu Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, cât şi cu celelalte acte internaţionale ratificate de România, aşa încât nu existã o încãlcare a prevederilor art. 20 din Constituţie. În consecinţã, considerã cã dispoziţiile criticate din <>Legea nr. 43/2003 , <>Legea nr. 92/1992 , <>Legea nr. 47/1992 şi <>Legea nr. 90/2003 sunt constituţionale şi propune respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul observã cã petentul a mai ridicat de douã ori excepţia de neconstituţionalitate a unor texte din <>Legea nr. 14/2003 . În acest sens, aminteşte <>Decizia nr. 119/2003 , prin care Curtea Constituţionalã a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 26 alin. (4), şi Decizia nr. 65/2004 , prin care a fost respinsã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4), art. 26 alin. (4), art. 51 alin. (4) şi ale art. 52 alin. (2). Aşa fiind, considerã cã, în virtutea prevederilor constituţionale ale art. 147 alin. (4), potrivit cãrora deciziile Curţii Constituţionale sunt, de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale mai sus amintite nu este întemeiatã, "motivãrile din deciziile anterioare ale Curţii fiind aceleaşi". În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, art. 53 alin. (2) şi art. 55 din aceeaşi lege, apreciazã cã, în virtutea <>art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã, întrucât soluţionarea cauzei nu depinde de aceste texte de lege. Aceeaşi soluţie considerã cã este aplicabilã şi în cazul prevederilor <>Legii nr. 43/2003 şi ale <>Legii nr. 90/2003 supuse criticii de neconstituţionalitate. De asemenea, analizând prevederile art. 21, 33, 34, art. 88 lit. a), b), c) şi d) şi ale <>art. 153 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 92/1992 , apreciazã cã acestea nu sunt incidente în cauzã. În ceea ce priveşte prevederile <>art. 23 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , considerã cã acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, aşa încât critica acestor texte de lege apare ca fiind neîntemeiatã. În acelaşi timp, apreciazã cã prevederile art. 49 alin. (2) şi ale <>art. 45 din Legea nr. 47/1992 nu au nici o relevanţã pentru soluţionarea cauzei, excepţia de neconstituţionalitate fiind, în cazul lor, inadmisibilã.
Avocatul Poporului apreciazã cã susţinerile autorului excepţiei referitoare la neconstituţionalitatea prevederilor <>Legii nr. 14/2003 nu pot fi reţinute. În acest sens, aratã cã acest act normativ nu îngrãdeşte accesul liber la justiţie şi nici nu contravine prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi ale art. 129. În plus, observã cã dispoziţiile art. 21 alin. (4), art. 26 alin. (4), art. 51 alin. (4) şi ale art. 52 alin. (2) din legea menţionatã au mai fãcut obiect al controlului de constituţionalitate într-o cauzã în care acelaşi autor a invocat în acelaşi dosar al instanţei de fond, respectiv Dosarul nr. 27/P/2000 al Tribunalului Bucureşti, aceleaşi motive de neconstituţionalitate ca în prezenta cauzã, Curtea pronunţându-se prin <>Decizia nr. 65/2004 în sensul respingerii excepţiei ca neîntemeiatã. În ceea ce priveşte celelalte texte de lege criticate, considerã cã acestea "nu conţin dispoziţii care sã îngrãdeascã dreptul persoanelor interesate de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, libertãţilor şi intereselor lor legitime".
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sãu de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2, art. 21 alin. (4), art. 26 alin. (4), art. 51 alin. (4), art. 52 alin. (2), art. 53 alin. (2) şi (3) şi ale <>art. 55 din Legea partidelor politice nr. 14/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 17 ianuarie 2003, dispoziţiile art. 3 alin. (3), art. 5 alin. (6), art. 6 alin. (2) şi (3), art. 7, art. 11 alin. (3) şi (5), art. 13 alin. (2) şi ale <>art. 22 alin. (4) din Legea nr. 43/2003 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 30 ianuarie 2003, prevederile art. 1 alin. (2) şi <>art. 9 alin. (1) din Legea nr. 90/2003 privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privatã a statului sau a unitãţilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 27 martie 2003, art. 21, art. 33, art. 34, art. 51, art. 88 alin. 1 lit. a), b), c) şi d) şi <>art. 153 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi dispoziţiile art. 23 alin. (4) şi (6), art. 49 alin. (2) şi <>art. 54 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 7 august 1997, cu modificãrile ulterioare.
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestui text de lege, autorul excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), art. 4 alin. (2), art. 8, art. 10, art. 11 alin. (1) şi (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 21, art. 24, art. 27 alin. (1), art. 28 alin. (1), art. 30 alin. (1), (2) şi (3), art. 37 alin. (1), art. 40 alin. (1), art. 52, art. 54, art. 57, art. 124 alin. (2), art. 126 alin. (1), art. 129, art. 133 alin. (1), art. 142 alin. (1), art. 146 lit. d), art. 148, art. 149 şi art. 151 alin. (1).
Alãturi de aceste dispoziţii constituţionale, autorul invocã şi încãlcarea dispoziţiilor referitoare la drepturile omului şi libertãţile fundamentale din pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale ratificate de România, Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, precum şi dispoziţiile art. 20, 21, 25, 26, 40, 41, 52 şi 53 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observã cã autorul excepţiei a mai invocat în acelaşi dosar al instanţei de fond, respectiv Dosarul nr. 27/P/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (4), art. 26 alin. (4), art. 51 alin. (4) şi <>art. 52 alin. (2) din Legea nr. 14/2003 , prevalându-se de aceleaşi dispoziţii constituţionale şi aceeaşi motivare ca în prezenta cauzã. Astfel, în urma sesizãrii sale, Curtea s-a pronunţat prin <>Decizia nr. 119 din 25 martie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2003, asupra constituţionalitãţii <>art. 26 alin. (4) din Legea nr. 14/2003 , şi prin <>Decizia nr. 65 din 24 februarie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 11 martie 2004, asupra dispoziţiilor art. 21 alin. (4), art. 26 alin. (4), art. 51 alin. (4) şi art. 52 alin. (2) din aceeaşi lege, respingând în ambele cazuri criticile de neconstituţionalitate ca neîntemeiate.
Având în vedere aceste aspecte, precum şi faptul cã în jurisprudenţa sa, aşa cum reiese şi din <>Decizia nr. 169 din 2 noiembrie 1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 12 aprilie 2000, Curtea Constituţionalã a statuat cã aceleaşi pãrţi şi pentru aceleaşi motive nu pot reitera excepţia de neconstituţionalitate, întrucât s-ar încãlca autoritatea lucrului judecat, excepţia de neconstituţionalitate ce priveşte dispoziţiile art. 21 alin. (4), art. 26 alin. (4), art. 51 alin. (4) şi <>art. 54 alin. (2) din Legea nr. 14/2003 este inadmisibilã.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate adusã dispoziţiilor art. 2 din legea mai sus menţionatã, Curtea constatã cã aceasta vizeazã faptul cã textul de lege "renunţã la valori reale şi interzice sau prescrie dreptul partidelor politice de a «organiza iniţiativa legislativã a cetãţenilor»".
Aşadar, se are în vedere o omisiune legislativã, or, potrivit dispoziţiilor <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituţionalã nu poate modifica sau completa prevederile supuse controlului. În consecinţã, excepţia de neconstituţionalitate a art. 2 din Legea nr 14/2003 apare ca fiind inadmisibilã.
În continuare, examinând critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 alin. (2) şi (3) şi ale <>art. 55 din Legea nr. 14/2003 , Curtea apreciazã cã acestea nu contravin textelor constituţionale invocate. Astfel, observã cã prevederile art. 53 alin. (2) obligã partidele politice existente ca, în vederea stabilirii conformitãţii cu dispoziţiile <>Legii nr. 14/2003 , sã se supunã procedurii judiciare necesare pentru înregistrarea partidelor, procedurã ce se bucurã de toate garanţiile necesare asigurãrii liberului acces la justiţie, a dreptului la apãrare şi a dreptului de a exercita cãile de atac. Aşa fiind, apare ca nesusţinutã critica potrivit cãreia acest text de lege contravine prevederilor art. 21, 24, 124, art. 126 alin. (1) şi ale art. 129 din Constituţie.
Faptul cã legea prevede sancţiunea radierii partidului care nu se supune obligaţiei de înscriere în termen de 6 luni nu este de naturã sã altereze constituţionalitatea <>art. 53 alin. (2) din Legea nr. 14/2003 . Într-adevãr, având ca obiectiv promovarea valorilor şi intereselor naţionale, a pluralismului politic, contribuţia la formarea opiniei publice, participarea în alegeri şi constituirea unor autoritãţi publice, partidele politice trebuie sã fie primele subiecte de drept care sã tindã la stabilirea unei depline conformitãţi cu legea, inclusiv cu dispoziţiile legale care reglementeazã condiţiile de înfiinţare şi activitatea lor. Aşa fiind, sancţiunea radierii apare nu numai ca fireascã, dar şi necesarã într-o societate democraticã, guvernatã de respectul legii.
De asemenea, nici natura termenului de 6 luni pentru înscrierea partidului politic, care este un termen de decãdere dupã cum reiese din prevederile art. 53 alin. (3) din legea amintitã, nu aduce atingere dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Astfel, instituirea unui termen de decãdere nu este de naturã sã împiedice liberul acces la justiţie. Într-adevãr, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã a statuat cã exercitarea unui drept de cãtre titularul sãu nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, între care şi stabilirea unor termene dupã a cãror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilã.
În ceea ce priveşte <>art. 55 din Legea nr. 14/2003 , Curtea constatã cã, potrivit dispoziţiilor sale, organizaţiile cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale care participã la alegeri se supun prevederilor legii partidelor politice, excepţie fãcând articolele pe care le menţioneazã. Acest text de lege nu reprezintã, în fapt, decât o expresie a prevederilor constituţionale ale art. 62 alin. (2), potrivit cãrora "Organizaţiile cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale, care nu întrunesc în alegeri numãrul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, au dreptul la câte un loc de deputat, în condiţiile legii electorale. Cetãţenii unei minoritãţi naţionale pot fi reprezentaţi numai de o singurã organizaţie". Astfel, legiuitorul a urmãrit aplicarea principiului egalitãţii de şanse între cetãţeni, prin înlãturarea, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 4 alin. (2), a oricãror forme de discriminare, între altele, pe criterii "de naţionalitate, de origine etnicã, [...], de apartenenţã politicã [...]". Constituindu-se, în consecinţã, într-o garanţie a drepturilor cetãţenilor care constituie o minoritate, acest text de lege nu numai cã nu aduce atingere prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, dar reprezintã un adevãrat mijloc de protecţie a drepturilor consacrate în Legea fundamentalã.
Având în vedere aceleaşi argumente reţinute în susţinerea constituţionalitãţii art. 2, art. 53 alin. (2) şi (3) şi <>art. 55 din Legea nr. 14/2003 , Curtea apreciazã cã aceste texte de lege nu conţin nici o prevedere contrarã actelor internaţionale invocate de autorul excepţiei.
În continuare, analizând critica de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile <>art. 1 alin. (2) din Legea nr. 90/2003 , potrivit cãrora numai partidele reînscrise potrivit <>Legii nr. 14/2003 pot beneficia de prevederile <>Legii nr. 90/2003 , Curtea observã cã dispoziţiile legale criticate nu conţin nici o prevedere prin care se aduce atingere principiilor dreptãţii şi pluralismului, ca valori fundamentale ce caracterizeazã statul român. Aşa cum reiese din însuşi titlul <>Legii nr. 90/2003 , acest act normativ urmãreşte reglementarea condiţiilor în care spaţii aflate în proprietatea privatã a statului sau a unitãţilor administrativ-teritoriale pot fi vândute numai cãtre o categorie anume de cumpãrãtori, respectiv partidele politice. Destinaţia specialã a acestor imobile, cea de sediu de partid, justificã opţiunea legiuitorului de a se adresa doar acelor partide prezente pe eşichierul politic românesc prin complinirea condiţiilor cerute pentru legala lor existenţã şi funcţionare şi nu celor care nu au întrunit cerinţele legale pentru a fi reînscrise. Aşa fiind, Curtea apreciazã cã textul legal criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale sau internaţionale invocate. De altfel, se observã cã multe dintre prevederile constituţionale la care autorul excepţiei face trimitere, cum sunt cele ale art. 4 alin. (2), art. 10, art. 24 alin. (1), art. 27 alin. (1), art. 28 alin. (1), art. 30 alin. (1), (2) şi (3), art. 37 alin. (1), art. 52, art. 57, art. 124 alin. (2), art. 126 alin. (1), art. 142 alin. (1), art. 148, art. 149 şi ale art. 151 alin. (1), nu au nici o relevanţã pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Aceeaşi raţiune care fundamenteazã soluţia de mai sus, şi anume destinaţia specialã a imobilelor la care face referire <>Legea nr. 90/2003 , justificã şi soluţia legislativã a art. 9 alin. (2), potrivit cãreia, în cazul încetãrii activitãţii partidelor politice, sediile trebuie sã fie transmise cãtre persoane juridice cu scop identic sau asemãnãtor, fãcând ca şi în acest caz excepţia de neconstituţionalitate sã aparã ca neîntemeiatã.
În continuare, examinând dispoziţiile atacate din <>Legea nr. 43/2003 , precum şi conţinutul dosarului de fond, Curtea constatã cã prevederile art. 3 alin. (3), art. 5 alin. (6), art. 6 alin. (2) şi (3) şi ale art. 7 din acest act normativ nu au relevanţã pentru soluţionarea cauzei. Aceeaşi soluţie se pãstreazã şi în cazul prevederilor art. 13 alin. (2) şi <>art. 22 alin. (4) din Legea nr. 43/2003 , potrivit cãrora partidele politice sau candidaţii independenţi care nu au obţinut cu prilejul alegerilor pragul electoral impus de lege sunt obligaţi sã restituie subvenţiile primite de la bugetul de stat, întrucât obiectul Dosarului nr. 27/P/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã îl constituie reînscrierea Partidului solidaritãţii democratice pentru şanse egale şi o societate mai bunã, iar nu un litigiu ce priveşte restituirea unor astfel de subvenţii.
De asemenea, Curtea observã cã, înainte de a fi sesizatã cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, dispoziţiile <>art. 11 alin. (3) din Legea nr. 43/2003 au fost abrogate prin <>art. 12 din Legea nr. 90/2003 , soluţia legislativã criticatã nefiind preluatã în conţinutul acestui din urmã act normativ. Aşa fiind, în temeiul prevederilor <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cãrora Curtea Constituţionalã nu se poate pronunţa decât asupra dispoziţiilor dintr-o lege aflatã în vigoare, excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 11 alin. (3) din Legea nr. 43/2003 apare ca fiind inadmisibilã.
În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 11 alin. (5) din Legea nr. 43/2003 , Curtea apreciazã, de asemenea, cã acestea nu încalcã dispoziţiile constituţionale invocate de cãtre autorul excepţiei. Faptul cã acesta din urmã vorbeşte despre "folosirea abuzivã a executorilor judecãtoreşti" nu poate pune sub îndoialã constituţionalitatea modului în care legiuitorul înţelege sã înzestreze actele normative cu forţã coercitivã, ci apare, mai degrabã, ca o criticã ce vizeazã modul în care legea a fost aplicatã, problemã ce nu ţine însã de competenţa Curţii Constituţionale.
În ceea ce priveşte dispoziţiile <>Legii nr. 92/1992 , despre care autorul excepţiei pretinde cã sunt neconstituţionale, Curtea observã cã nici una dintre aceste dispoziţii legale nu are legãturã cu soluţionarea cauzei. Aşa fiind, în virtutea dispoziţiilor <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cãrora Curtea Constituţionalã nu se poate pronunţa decât asupra constituţionalitãţii unor prevederi dintr-o lege de care depinde soluţionarea cauzei, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21, 33, 34, 51, art. 88 lit. a), b), c) şi d) şi ale <>art. 153 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 92/1992 apare ca fiind inadmisibilã.
Aceeaşi concluzie de inadmisibilitate se impune şi în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (4) şi (6), art. 49 alin. (2) şi <>art. 54 din Legea nr. 47/1992 , dispoziţii al cãror conţinut a fost preluat, în urma republicãrii <>Legii nr. 47/1992 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, în art. 29 alin. (4) şi (6), art. 75 alin. (2) şi art. 78. Într-adevãr, Curtea constatã cã nici aceste dispoziţii nu au nici o relevanţã asupra soluţionãrii cauzei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEACONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca fiind neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, art. 53 alin. (2) şi (3) şi ale <>art. 55 din Legea partidelor politice nr. 14/2003 , ale <>art. 11 alin. (5) din Legea nr. 43/2003 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, precum şi ale art. 1 alin. (2) şi <>art. 9 alin. (1) din Legea nr. 90/2003 privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privatã a statului sau a unitãţilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice, excepţie ridicatã de Partidul solidaritãţii democratice pentru şanse egale şi o societate mai bunã, prin preşedintele sãu, Ion Antonescu, în Dosarul nr. 27/P/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
2. Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4), art. 26 alin. (4), art. 51 alin. (4), <>art. 52 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 , ale art. 3 alin. (3), art. 5 alin. (6), art. 6 alin. (2) şi (3), art. 7, art. 11 alin. (3), art. 13 alin. (2) şi ale <>art. 22 alin. (4) din Legea nr. 43/2003 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, ale art. 21, 33, 34, 51, art. 88 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) şi ale <>art. 153 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, precum şi ale art. 29 alin. (4) şi (6), art. 75 alin. (2) şi <>art. 78 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 noiembrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
____________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
