Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ioan Muraru - preşedinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecãtor
Mihai Constantinescu - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Victor Dan Zlatescu - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Claudia Miu - magistrat-asistent
Pe rol, pronunţarea asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedura civilã, ridicatã de intimatele-reclamante Bratianu Eleonora, Bratianu Elena, Missirliu Adina Maria Ioana şi Schafer Ana Maria în Dosarul nr. 1.210/1997, aflat pe rolul Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilã.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 25 noiembrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi a reprezentantului intimatelor Bratianu Eleonora, Bratianu Elena, Missirliu Adina Maria Ioana şi Schafer Ana Maria şi în lipsa celorlalte pãrţi legal citate, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 2 decembrie 1997.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilã, prin Încheierea din 10 iunie 1997, pronunţatã în Dosarul nr. 1.210/1997 al acestei instanţe, a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^1 din Codul de procedura civilã, în redactarea anterioarã modificãrii sale prin Legea nr. 17/1997, ridicatã de intimatele-reclamante Bratianu Eleonora, Bratianu Elena, Missirliu Adina Maria Ioana şi Schafer Ana Maria.
În motivarea exceptiei se susţine ca dispoziţiile legale ale art. 330^1 în forma iniţialã, prin care se prevedea ca recursul în anulare putea fi declarat oricând de procurorul general, incalcau principiul neretroactivitatii legii, consacrat prin art. 15 din Constituţie, care în alin. (2) prevede ca "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile".
Exprimandu-şi opinia, instanta de judecata apreciazã ca excepţia este neîntemeiatã.
În scopul soluţionãrii cauzei, conform prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, s-au solicitat puncte de vedere preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata, având în vedere practica jurisdicţionalã a Curţii.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile reprezentanţilor pãrţilor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, republicatã, constata urmãtoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, Curtea este competenta sa soluţioneze excepţia referitoare la dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedura civilã.
La data de 10 iunie 1997, când a fost ridicatã excepţia de neconstituţionalitate de autoarele acesteia, dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedura civilã erau deja modificate prin Legea nr. 17/1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997, instituindu-se termenul de 6 luni în interiorul cãruia procurorul general poate declara recursul în anulare, termen ce începe sa curgã de la data când hotãrârea judecãtoreascã a rãmas irevocabilã, pentru motivul prevãzut de art. 330 pct. 1, sau de la data rãmânerii definitive a hotãrârii de condamnare, pentru motivul prevãzut de art. 330 pct. 2.
Curtea Constituţionalã, potrivit prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, este competenta sa decidã asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ce vizeazã dispoziţiile legale în vigoare. Or, norma legalã, cuprinsã în articolul examinat, nu menţine soluţia legislativã din textul legal, modificat, astfel încât se constata ca excepţia este lipsitã de obiect şi urmeazã sa fie respinsã ca atare.
În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 37 din 25 februarie 1997, definitiva, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 15 aprilie 1997.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedura civilã, ridicatã de intimatele-reclamante Bratianu Eleonora, Bratianu Elena, Missirliu Adina Maria Ioana şi Schafer Ana Maria în Dosarul nr. 1.210/1997 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilã.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din 2 decembrie 1997.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Claudia Miu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: