Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 513 din 18 noiembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 167 alin. 1 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.143 din 2 decembrie 2004
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 167 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Teofil Haica, Adriana Florica Haica şi Farkas Alexandru Johansson în Dosarul nr. 7.556/2000 al Judecãtoriei Timişoara.
La apelul nominal se prezintã autorii excepţiei, Teofil Haica, personal, Adriana Florica Haica, personal şi asistatã de avocatul Teofil Haica, precum şi Farkas Alexandru Johansson, reprezentat de cãtre acelaşi avocat.
Lipsesc celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul autorilor excepţiei solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulatã în faţa instanţei de judecatã, depunând şi concluzii scrise în acest sens. În esenţã, întreaga argumentare se bazeazã pe susţinerea cã teza întâi a art. 167 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, potrivit cãreia "dovezile se pot încuviinţa numai dacã instanţa socoteşte...", este neconstituţionalã, întrucât permite interpretãri subiective şi respingeri de probe ştiinţifice în mod arbitrar. Ca atare, pentru remedierea acestei situaţii, considerã cã textul legal dedus controlului ar trebui completat cu sintagma "... şi în cazul solicitãrii ca probe a expertizelor ştiinţifice raportate la obiectul judecãţii".
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca nefondatã, apreciind cã aspectele semnalate de autorii excepţiei nu reprezintã o problemã de constituţionalitate, fiind vorba despre stricta interpretare şi aplicare a legii de cãtre instanţele judecãtoreşti. De asemenea, aratã cã nu este evidenţiatã, în mod concret, nici o neconcordanţã a textului de lege criticat faţã de prevederile constituţionale invocate, ci, de fapt, se solicitã completarea acestuia, ceea ce contravine dispoziţiilor <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 .
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 6 septembrie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 7.556/2000, Judecãtoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 167 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Teofil Haica, Adriana Florica Haica şi Farkas Alexandru Johansson într-o cauzã civilã ce are ca obiect o acţiune în constatare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin cã dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16, 21, 41 şi 42. În acest sens, apreciazã cã textul legal criticat "constituie o situaţie de care depinde judecarea cauzei, ducând în mod inevitabil la respingerea acţiunii reclamanţilor, lãsând-o, prin neadmiterea probei, elipticã de probaţiunea ştiinţificã principalã şi certã". Astfel, aratã cã nu este permis ca judecãtorul sã respingã nemotivat, pe argumente ştiinţifice, proba de expertizã, invocând ca temei de respingere prima parte a art. 167 din Codul de procedurã civilã, într-o interpretare abuzivã şi nefondatã, bazatã pe textul "dovezile se pot încuviinţa numai dacã instanţa socoteşte...". În acest context, autorii excepţiei apreciazã cã art. 167 din Codul de procedurã civilã, în redactarea actualã, este neconstituţional, întrucât permite interpretãri subiective şi respingeri de probe ştiinţifice în mod arbitrar şi nefondat, încãlcându-se astfel garanţiile constituţionale oferite de art. 16, 21, 41 şi 42, care consacrã egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, garantarea dreptului de proprietate privatã, precum şi dreptul la moştenire. În concluzie, considerã cã textul art. 167 alin. 1 ar trebui completat cu impunerea conduitei procedurale de imparţialitate, sub forma adãugãrii finale a sintagmei: "... şi în cazul solicitãrii ca probe a expertizelor ştiinţifice raportate la obiectul judecãţii", completare care, în opinia autorului excepţiei, ar urma sã creeze o garanţie pãrţilor litigante cã probele cerute de ei nu vor fi lãsate la aprecierea subiectivã a judecãtorului. Prin aceasta, apreciazã cã garanţiile constituţionale vor avea o eficienţã sporitã, iar actul de justiţie va fi consolidat.
Judecãtoria Timişoara apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã este neîntemeiatã. În acest sens, apreciazã cã dispoziţiile legale criticate, care dau posibilitatea judecãtorului unei cauze sã aprecieze asupra pertinenţei, concludenţei sau utilitãţii probelor propuse de pãrţi în dovedirea pretenţiilor acestora, nu contravin prevederilor constituţionale invocate în susţinerea excepţiei. De asemenea, aratã cã administrarea probelor în procesul civil nu poate fi lãsatã exclusiv la latitudinea pãrţilor, cu înlãturarea rolului de filtru al judecãtorului.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Astfel, în opinia sa, nu se poate susţine cã art. 167 alin. 1 din Codul de procedurã civilã ar aduce atingere principiului egalitãţii în faţa legii, atâta timp cât aceste dispoziţii legale sunt aplicabile tuturor pãrţilor dintr-un proces. De asemenea, apreciazã cã textul legal criticat nu restrânge nici accesul liber la justiţie, întrucât pãrţile au posibilitatea "sã propunã, prin cererea de chemare în judecatã, prin întâmpinare sau, dupã caz, la prima zi de înfãţişare, orice mijloc de probã pe care îl considerã necesar". În acest sens, aratã cã administrarea dovezilor reprezintã, de fapt, o etapã a procedurii în faţa instanţei de judecatã, astfel cum este reglementatã de lege, în conformitate cu art. 126 din Constituţie. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 44, Guvernul considerã cã acestea nu au incidenţã în cauzã.
În final, subliniazã faptul cã majoritatea aspectelor invocate de autorii excepţiei nu se pot încadra într-o criticã de neconstituţionalitate, întrucât vizeazã aspecte ce ţin de modul de aplicare a legii de cãtre instanţele judecãtoreşti.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
În acest sens, aratã cã nu poate fi reţinutã critica de neconstituţionalitate a textului legal faţã de art. 16 din Constituţie, întrucât nu se poate pune semnul egalitãţii în drepturi între cetãţeni şi autoritãţile publice. De altfel, apreciazã cã reglementarea dedusã controlului se aplicã tuturor celor aflaţi în situaţia prevãzutã de ipoteza normei legale, fãrã nici o discriminare pe considerente arbitrare. În ceea ce priveşte critica privind înfrângerea art. 21 şi art. 41, devenit art. 44 în Constituţia republicatã, Avocatul Poporului considerã cã aceasta este neîntemeiatã, cu atât mai mult cu cât procedura de judecatã, care cuprinde sistemul probator, este atributul exclusiv al legiuitorului.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauzã de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 167 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, potrivit cãrora "Dovezile se pot încuviinţa numai dacã instanţa socoteşte cã ele pot sã aducã dezlegarea pricinii, afarã de cazul când ar fi primejdie ca ele sã se piardã prin întârziere".
Autorii excepţiei susţin cã aceste dispoziţii legale contravin prevederilor constituţionale ale art. 16, art. 21, art. 44 şi art. 46, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 16: "(1) Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcţiile şi demnitãţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetãţenia românã şi domiciliul în ţarã. Statul român garanteazã egalitatea de şanse între femei şi bãrbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnitãţi.
(4) În condiţiile aderãrii României la Uniunea Europeanã, cetãţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autoritãţile administraţiei publice locale.";
- Art. 21: "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";
- Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privatã asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeanã şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bazã de reciprocitate, în condiţiile prevãzute prin lege organicã, precum şi prin moştenire legalã.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauzã de utilitate publicã, stabilitã potrivit legii, cu dreaptã şi prealabilã despãgubire.
(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte mãsuri de trecere silitã în proprietate publicã a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altã naturã discriminatorie a titularilor.
(5) Pentru lucrãri de interes general, autoritatea publicã poate folosi subsolul oricãrei proprietãţi imobiliare, cu obligaţia de a despãgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autoritãţii.
(6) Despãgubirile prevãzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţã, prin justiţie.
(7) Dreptul de proprietate obligã la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinãtãţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
(8) Averea dobânditã licit nu poate fi confiscatã. Caracterul licit al dobândirii se prezumã.
(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.";
- Art. 46: "Dreptul la moştenire este garantat."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã autorii acesteia criticã, în principal, soluţia legislativã instituitã prin teza întâi a art. 167 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, potrivit cãreia "dovezile se pot încuviinţa numai dacã instanţa socoteşte...". În acest sens, considerã cã textul legal dedus controlului ar trebui completat cu sintagma: "...şi în cazul solicitãrii ca probe a expertizelor ştiinţifice raportate la obiectul judecãţii", completare care ar urma sã creeze o garanţie pãrţilor litigante cã probele cerute de ele nu vor fi lãsate la aprecierea subiectivã a judecãtorului şi, în acest fel, actul de justiţie va fi consolidat.
Ca atare, din aceastã perspectivã, Curtea constatã cã nu poate fi primitã solicitarea autorilor excepţiei privind completarea textului de lege criticat, întrucât, potrivit dispoziţiilor <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 167 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Teofil Haica, Adriana Florica Haica şi Farkas Alexandru Johansson în Dosarul nr. 7.556/2000 al Judecãtoriei Timişoara.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 18 noiembrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
