Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 511 din 6 octombrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 36 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.063 din 28 noiembrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Mãdãlina Ştefania Diaconu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 29 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Sartex Gaz" - S.A. din Gulia în Dosarul nr. 3/F/2005 al Tribunalului Dâmboviţa - judecãtorul-sindic.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. În acest sens aratã cã dispoziţiile legale criticate reprezintã norme de procedurã, iar legiuitorul este abilitat sã stabileascã o procedurã specialã, derogatorie de la dreptul comun, în considerarea unor situaţii deosebite, fãrã ca prin aceasta sã contravinã Legii fundamentale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 7 martie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 3/F/2005, Tribunalul Dâmboviţa - judecãtorul-sindic a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 29 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului. Excepţia a fost ridicatã de cãtre Societatea Comercialã "Sartex Gaz" - S.A. din Gulia, comuna Tãrtãşeşti, cu prilejul soluţionãrii unei cereri de declanşare a procedurii judiciare şi falimentului.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în mod sumar, cã dispoziţiile <>art. 29 din Legea nr. 64/1995 contravin prevederilor art. 135 şi 136 din Constituţie, fiind contrarii principiilor economiei de piaţã şi ocrotirii şi garantãrii proprietãţii private. "Prin aceste dispoziţii se aduce atingere şi art. 44 din Constituţia României, ce garanteazã dreptul de proprietate privatã al societãţii noastre comerciale, patrimoniul societãţii fiind atins în mod grav".
Tribunalul Dâmboviţa - judecãtorul-sindic aratã cã "precizãrile acuzate de debitoare ca fiind neconstituţionale sunt cele ale <>art. 29 în redactarea anterioarã republicãrii Legii nr. 64/1995 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066/17.11.2004". Cu privire la acest articol, apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. În acest sens aratã cã, "întrucât <>art. 29 din Legea nr. 64/1995 reglementeazã dreptul creditorului de a cere deschiderea procedurii prevãzute de aceastã lege împotriva debitorului aflat în insolvenţã timp de cel puţin 30 de zile, iar scopul legii este instituirea unei proceduri pentru plata pasivului unor asemenea debitori, prevederile acestui articol nu încalcã dreptul de proprietate privatã garantat prin Constituţie şi nu aduce atingere principiilor economiei de piaţã".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicatã.
Guvernul apreciazã cã textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. Astfel, "scopul reglementãrii contestate este de a institui o procedurã pentru plata pasivului debitorului în încetare de plãţi, fie prin reorganizarea întreprinderii şi activitãţii acestuia sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui pânã la acoperirea pasivului, fie prin faliment. Prin procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului nu se urmãreşte, ca în dreptul comun, stabilirea existenţei unui drept de creanţã şi a obligaţiei corelative de platã, ci executarea unor creanţe certe, lichide şi exigibile". Declanşarea procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului este condiţionatã de caracterul creanţelor şi de cuantumul minim al acestora. Numai creditorii care îndeplinesc toate condiţiile prevãzute de <>art. 36 din Legea nr. 64/1995 pot formula în faţa instanţei de judecatã o cerere de deschidere a procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului unui debitor care, de asemenea, se încadreazã în condiţiile prevãzute de aceleaşi dispoziţii legale. "Este adevãrat cã declanşarea procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului atrage o limitare a dreptului de proprietate al debitorului, dar aceastã limitare intervine ca urmare a nerespectãrii de cãtre comerciant a obligaţiilor de platã, deci a drepturilor corelative ale creditorilor, or, dreptul de proprietate şi prerogativele acestuia trebuie exercitate în condiţiile legii, ţinând cont şi de dispoziţiile art. 1718 din Codul civil, care instituie gajul general asupra bunurilor debitorului pentru urmãrirea creanţelor creditorilor". De altfel, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, "dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci un drept comportând ingerinţe".
Avocatul Poporului aratã cã textul criticat este constituţional. Astfel "procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului este una specialã, prin care se urmãreşte executarea unei creanţe certe, lichide şi exigibile faţã de un debitor care nu numai cã nu îşi îndeplineşte de bunãvoie obligaţia de platã, ci se aflã, timp de 30 de zile, în stare de insolvenţã. [...] Dreptul formulãrii cererii introductive pentru declanşarea procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului este condiţionat de caracterul creanţelor şi de cuantumul minim al acestora, pentru a împiedica abuzul de drept prin formularea unor cereri, în cadrul procedurii speciale, pentru orice creanţã şi indiferent de valoare". Cu privire la critica faţã de art. 135 din Constituţie, "prin dispoziţiile criticate se asigurã respectarea întocmai a obligaţiei statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, precum şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie".
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Deşi autorul excepţiei se referã la <>art. 29 din Legea nr. 64/1995 , din motivarea sa reiese cã, în realitate, acesta criticã dispoziţiile acestui articol în forma legii anterioarã republicãrii din data de 17 noiembrie 2004. În actuala formulare a legii, textul criticat de autorul excepţiei corespunde <>art. 36 din Legea nr. 64/1995 . Aşadar, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 36 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificãrile ulterioare, dispoziţii potrivit cãrora:
"(1) Orice creditor care are una sau mai multe creanţe certe, lichide şi exigibile poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care este prezumat în insolvenţã din cauza încetãrii plãţilor faţã de acesta timp de cel puţin 30 de zile, în urmãtoarele condiţii:
a) dacã creanţele izvorãsc din raporturi de muncã sau raporturi obligaţionale civile, acestea trebuie sã aibã un cuantum superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condiţiile legii şi calculate la data formulãrii cererii introductive;
b) în celelalte cazuri creanţele trebuie sã aibã un cuantum superior echivalentului în lei al sumei de 3.000 euro, calculat la data formulãrii cererii introductive;
c) în cazul unui creditor care deţine creanţe din ambele categorii menţionate la lit. a) şi b), cuantumul total al creanţelor trebuie sã fie superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condiţiile legii şi calculate la data formulãrii cererii introductive.
(2) Dacã între momentul formulãrii cererii de cãtre un creditor şi cel al judecãrii acestei cereri de cãtre judecãtorul-sindic sunt formulate cereri de cãtre alţi creditori, judecãtorul-sindic va dispune conexarea acestora şi va stabili îndeplinirea condiţiilor prevãzute la alin. (1) referitoare la cuantumul minim al creanţelor în raport cu valoarea însumatã a creanţelor tuturor creditorilor care au formulat cereri.
(3) Dacã s-a deschis o procedurã într-un dosar, celelalte eventuale dosare aflate pe rol, cu acelaşi obiect, vor fi conexate la primul dosar."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocã încãlcarea drepturilor art. 44 alin. (1) şi (2), art. 135 şi 136 din Constituţie, potrivit cãrora:
- Art. 44 alin. (1) şi (2): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privatã asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeanã şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bazã de reciprocitate, în condiţiile prevãzute prin lege organicã, precum şi prin moştenire legalã.";
- Art. 135: "(1) Economia României este economie de piaţã, bazatã pe libera iniţiativã şi concurenţã.
(2) Statul trebuie sã asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;
b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã;
c) stimularea cercetãrii ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor;
d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţã cu interesul naţional;
e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurãtor, precum şi menţinerea echilibrului ecologic;
f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calitãţii vieţii;
g) aplicarea politicilor de dezvoltare regionalã în concordanţã cu obiectivele Uniunii Europene.";
- Art. 136: "(1) Proprietatea este publicã sau privatã.
(2) Proprietatea publicã este garantatã şi ocrotitã prin lege şi aparţine statului sau unitãţilor administrativ-teritoriale.
(3) Bogãţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorialã, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri sabilite de legea organicã, fac obiectul exclusiv al proprietãţii publice.
(4) Bunurile proprietate publicã sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţã gratuitã instituţiilor de utilitate publicã.
(5) Proprietatea privatã este inviolabilã, în condiţiile legii organice."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale în cauzã au mai format obiect al controlului de constituţionalitate.
Astfel, în <>Decizia nr. 190 din 31 martie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 24 mai 2005, şi în <>Decizia nr. 73 din 26 februarie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 25 martie 2004, Curtea a reţinut cã dispoziţiile de lege criticate prevãd condiţiile în care un creditor poate introduce la tribunalul în a cãrui razã teritorialã îşi are sediul debitorul o cerere de deschidere a procedurii reorganizãrii judiciare sau a falimentului unui debitor persoanã juridicã.
Scopul <>Legii nr. 64/1995 este, potrivit art. 2, instituirea unei proceduri pentru plata pasivului debitorului în încetare de plãţi, fie prin reorganizarea întreprinderii şi activitãţii acestuia sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui pânã la acoperirea pasivului, fie prin faliment. Procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului reglementatã de <>Legea nr. 64/1995 este una specialã, prin care nu se urmãreşte, ca în dreptul comun, stabilirea existenţei unui drept de creanţã şi a obligaţiei corelative de platã, ci executarea unor creanţe certe, lichide şi exigibile faţã de un debitor care nu numai cã nu-şi îndeplineşte de bunãvoie obligaţia de platã, ci se aflã, timp de cel puţin 30 de zile, în incapacitate vãditã de platã, deci în stare de insolvenţã.
Astfel, Curtea a constatat cã dreptul formulãrii cererii introductive pentru declanşarea procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului este condiţionat de caracterul creanţelor şi de cuantumul minim al acestora, pentru a împiedica abuzul de drept prin formularea unor cereri, în cadrul procedurii speciale, pentru orice creanţã şi indiferent de valoare.
În sfârşit, Curtea a reţinut cã procedura prevãzutã de <>Legea nr. 64/1995 a fost instituitã de legiuitor ca un mijloc de constrângere a debitorului care nu şi-a executat voluntar obligaţiile de platã, modalitate prin care nu a fost încãlcat dreptul de proprietate al acestuia, în condiţiile în care, în ceea ce-l priveşte, era ţinut de existenţa unor creanţe certe, lichide şi exigibile, ci s-a asigurat protecţia dreptului de proprietate al titularilor unor asemenea creanţe, încãlcat prin refuzul de executare din partea debitorilor rãu-platnici.
Aşa fiind, dreptul de proprietate privatã, prevãzut de art. 44 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) teza întâi şi de art. 136 alin. (5) din Constituţie, nu este încãlcat prin dispoziţiile legale criticate. Acestea nu contravin nici prevederilor constituţionale ale art. 135, ci, dimpotrivã, asigurã respectarea întocmai a obligaţiei statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, precum şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.
De altfel, dispoziţiile legale criticate reprezintã norme de procedurã. Or, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege", legiuitorul este abilitat sã stabileascã o procedurã specialã, derogatorie de la dreptul comun, în considerarea unor situaţii deosebite, fãrã ca prin aceasta sã contravinã Legii fundamentale.
Întrucât nu existã elemente noi de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii în aceastã materie, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate rãmân valabile şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 36 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Sartex Gaz" - S.A. din Gulia în Dosarul nr. 3/F/2005 al Tribunalului Dâmboviţa - judecãtorul-sindic.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 6 octombrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mãdãlina Ştefania Diaconu
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
